Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Traditii > Mobil |   


Autor: Elena Trifan         Publicat în: Ediţia nr. 1174 din 19 martie 2014        Toate Articolele Autorului

FESTIVALUL VAII GURGHIULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FESTIVALUL DE TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE PE VALEA GURGHIULUI 
  
PARTEA I 
  
Valea Gurghiului este situată în estul Podişului Transilvaniei şi în nord-estul judeţului Mureş, într-o zonă cu un potenţial turistic foarte bogat, care se remarcă prin aerul curat, bogat în ozon, Pădurea Mociar numită şi Stejeretul de la Mociar, cu stejari vechi de peste 400-500 de ani, Parcul Dendrologic de la Gurghiu în care pot fi admirate peste 100 de specii de copaci autohtoni şi exotici, Poiana Narciselor de la Gurghiu, ruinele Cetăţii Gurghiului, Castelul Bornemisza, Biserica de la Lăpuşna, Băile Sărate de la Jabeniţa, sărbători populare, precum: Udatul Nevestelor de la Hodac, Târgul de Fete de la Gurghiu, Festivalul Văii Gurghiului, case şi mâncăruri tradiţionale, posibilităţi de relaxare, vânătoare şi pescuit, oamenii harnici şi puternici, păstrători ai tradiţiilor, cunoscuţi prin înverşunarea cu care s-au opus comunismului. 
  
Este numită şi Valea Regilor, deoarece a fost zona preferată pentru vânătoare a regilor României care au construit Castelul de la Lăpuşna şi ulterior a preşedintelui Nicolae Ceauşescu. 
  
În anul 2006, Consiliul Judeţean Mureş, Prefectura Mureş, Comunitatea Văii Gurghiului alcătuită din localităţile: Ibăneşti, Hodac, Gurghiu, Solovăstru, Reghin au iniţiat Festivalul de Tradiţii şi Obiceiuri al Văii Gurghiului pentru a conserva şi promova tradiţiile specifice zonei. 
  
Pe platoul de la Fâncel, din comuna Ibăneşti, pe malul apei Gurghiului, la poalele munţilor, într-un spaţiu restrâns, unde susurul şi limpezimea apei se împletesc cu glasul, prospeţimea şi răcoarea pădurii, clinchetul tălăngii cu glasul fluierului, unde lemnul pădurii are rezonanţa cântecului, unde piatra a rodit în temelia caselor, unde harul izvorăşte din seva copacilor şi din piatra muntelui, au construit un sat alegoric ale cărui elemente esenţiale sunt casa tradiţională, specifică localităţilor ce fac parte din Comunitatea Văii Gurghiului şi biserica. 
  
Casa nu este aleasă întâmplător, deoarece este locul unde omul îşi petrece cea mai mare parte a vieţii, deoarece ea poartă pecetea unei comunităţi şi a unei familii, este locul unde se plămădeşte viaţa, se cresc copiii, se pregăteşte mâncarea, se practică activităţi tradiţionale în care utilul se împleteşte cu frumosul, hărnicia cu creativitatea, unde se păstrează toată zestrea familiei, costume populare, ştergare, icoane, ţoale, blide, obiecte specifice îndeletnicirilor practicate în localitate sau în zonă, este locul unde bucurii şi necazuri se împletesc pentru a crea gustul dulce-amar al vieţii în trecerea inexorabilă a timpului. 
  
Biserica este aşezământul nelipsit oricărei comunităţi omeneşti, este locul sacru care îl ajută pe om să se tanspună într-un plan spiritual, mai bun, mai purificat, unde legătura cu Divinitatea este mai uşor de realizat. 
  
Casă tradiţională din lemn, specifică localităţii Ibăneşti este alcătuită din: tindă (prima cameră), conia (bucătărie), camera propriu-zisă în care se află : războiul de ţesut, patul cu zestre, patul de dormit, vârtelniţa, maşina de cusut, canapei (ladă cu spătar în care se ţin hainele), sucala, parsechi (dulap de bucătărie). 
  
Pereţii sunt împodobiţi cu: laturi (peretar), covoare ţesute în război cu motive florale ale căror culori sunt alese în funcţie de starea sufletească a persoanei care le lucrează, ţolincă (covor de perete mai mare, cât un aşternut), ştergare cusute cu flori, păsări, blide (farfurii) din ceramică puse la ştergare, icoane deasupra cărora se puneau şi blide şi ştergare. 
  
În conia (bucătărie) se află: fiteu (sobă), parsechi (dulap pentru oale de lut), suport de linguri, masă, canapei cu ladă pe care se putea dormi, copiii dormeau pe canapei pe strujac, o saltea umplută cu pănuşuri (foi de la ştiulete), preşuri pe jos. 
  
În casă sunt expuse costume populare vechi. 
  
Cele pentru femei sunt alcătuite din: năframă albă, ţesută sau cusută cu mâna pe şir (fir), cămaşă din pânză de casă albă, laibăr (cheptar) pe piele de miel, cu flori cusute pe fond negru, şurţ cu piană, cusut cu mâna pe pănură (postav mai gros), în partea de jos, cu bordură de flori în culori aprinse, în picioare opinci. 
  
Bărbaţii purtau: cioareci din postav alb, ţesut în război, cămaşă albă, cu şâre (cusături cu flori) la mâneci, cheptar din piele neagră, cu flori cusute, deschis pe-o parte, colop (pălărioară cu boruri mici). 
  
În casa de la Ibăneşti pot fi admirate şi costume noi, cele pentru femei fiind formate din: cămaşă de culoare albă, cu umăr (cusătură pe umăr) cu şâre (şiruri de cusături) cu flori viu colorate, şurţ cu piană (catrinţă), pe fond negru, pe şurţe sunt coşuleţe cu flori şi bordură. 
  
Astăzi mai sunt încă femei care ţes la război, în case se mai păstrează laturile, ştergarele, icoanele, iar costumul popular se mai îmbracă la nunţi, la biserică de Rusalii. 
  
Cu ocazia festivalul în încinta casei a fost organizată o şezătoare în care au împletit meşteşugul torsului şi al ţesutului cu pregătirea de produse culinare tradiţionale şi cu mici scenete pline de umor. 
  
După cum ne spune doamna Dorina Farcaş, directoarea Căminului Cultural Ibăneşti, şezătoarea era unul din principalele moduri de întâlnire a locuitorului satului, un adevărat spectacol popular în care munca se împletea cu distracţia. 
  
Cu o zi înainte de şezătoare oamenii se sfătuiau unde să aibă loc şezătoarea. Aceasta se ţinea, de obicei, la casa unde se afla război de ţesut. 
  
Aici torceau, ţeseau, se ospătau, glumeau.  
  
Una din femei striga: „Să vie, să vie/Să vie, să vie, /să vie Dorinu lu' Florea Pâlşului./ 
  
Când începeau să vină bărbaţii în şezătoare una din femei spunea: „Şezătoarea ni-i deplin/Fete avem, fişiori ne vin./Şi-o vinit un nătărău/Şi s-o pus după fiteu (sobă)/Şi-o pupat păretili,/C-o gândit că-s fetili./Şi-o pupat o crăpătură/C-o crezut că pup-o gură.”  
  
Se aşezau băieţii împreună cu fetele pe scaun sau pe canapea, pat, unde apucau. Începeau lucrul. Ca pe vremea lui Nică a lui Ştefan a Petrei lucrau şi femeile şi bărbaţii. Unii depănau sculurile pe vârtelniţă, alţii făceau ţevi pentru război, alţii sculptau furci de tors, fetele şi nevestele ţeseau. Unele torceau, altele coseau, altele scărmănau lână, altele spărgeau nuca. Se organizau momente umoristice, în drum spre locul unde se ţinea şezătoarea la oamenii care ştiau de glumă, intrau în grajd mutau vaca de la iesle, luau carul şi îl urcau pe acoperişul şoprului (şopronului) sau îl mutau în curtea altui vecin, luau porţile de la gard, femeile luau de-acasă ghemul cu lână toarsă şi spuneau că l-au lucrat în şezătoare. Un bărbat mai tânăr care nu mai fusese în şezătoare şi nu ştia glumele era întrebat: „Măi, Ioane, tu mă crezi că îţi arăt în casă luna?” Dacă accepta i se punea sumanul pe cap şi trebuia să privească pe mâneca sumanului spre grindă, timp în care îi turna cu cana, printr-o pâlnie apă în faţă. Se ascundeau ghemele, fetelor le rupea firul de lână. Ştiau şi să lucre şi să se distreze, totul se desfăşura la lumina lămpii, stăteau până dimineaţa. Se cântau şi cântece de jale: „Rău îi pare codrului”, „Creşti pădure şi te-ndeasă”, „Vară, vară, primăvară”, „Măicuţă, norocul meu”. Se spuneau ghicitori, a doua zi se dădeau cu sania.  
  
Gazda îi aştepta cu preparate culinare specifice acelui timp: boabe de cucurz fierte, uscăţele, cocriş (floricele de porumb), jin ars.  
  
Ibăneştencele şi-au arătat şi priceperea culinară şi pentru acest festival au pregătit: coce cu ceapă, coce cu prune, coce cu brânză, sarmale cu păsat, colacul de staroste, cina porcului, o mâncare tradiţională făcută din carne de porc mai grasă, tăiată cubuleţe, usturoi, şir din mămăligă (un amestec de apă cu făină de porumb înainte de a fi mestecat). De obicei, se consumă cu mămăliguţă, varză murată tăiată mărunt peste care se pune ulei de sămânţă de dovleac. 
  
Şi cum orice mâncare merge bine cu băutură, familia Gliga Florin din Ibăneşti îşi atrage clienţii printr-o expoziţie originală, un adevărat laborator tradiţional în care sunt prezente cazanul de făcut ţuică, covoare ţesute în război, ţuică şi jin ars, pălinca localnicilor, şi foarte mult umor. Expoziţia se numeşte „Institutul de Limbi Străine”, ţuica „Algocalmin”, deoarece vindecă toate durerile, trebuie pregătită după o anumită reţetă şi trebuie băută cu măsură, pe pereţi sunt expuse caricaturi: „De mâine montez apometrul la butoi.”, „Vecine, nu mai bate în ţeavă!”, „Vorbeşti stereo sau văd eu dublu?” etc.  
  
Casa tradiţională din Gurghiu este alcătuită din: târnaţ, hol, un fel de prispă, pe care se află preşuri de cânepă, camera din faţă sau casa dinainte, casa din mijloc, bucătăria sau tinda. 
  
În camera din faţă sau casa dinainte se află patul pe care este expusă zestrea de nuntă pentru fete (perini, ţoale), lada de zestre, dulapuri (parseghiuri), pe pereţi icoane cu ştergare deasupra, peretare ţesute în război pe fond negru cu flori decorative, oglindă, masă, la geamuri perdele ţesute sau cusute, preşuri pe jos. 
  
În casa din mijloc sunt expuse: război de ţesut, urzar, vârtelniţă, sucală, canapei, o masă cu scaune, un pat pe care dormeau copiii, a cărui saltea era plină cu pănuşuri sau paie. 
  
La pat se punea şipcă şi deasupra se punea covor numit libideu sau ţolincă, pe perete peretare, icoane cu ştergare deasupra, lucrate numai cu motive geometrice în culori de: negru, albastru, gălbui, puţin roşu. 
  
În bucătărie sau tindă se află: parsenghi, un dulap în care se ţin farfurii, linguri de lemn, sucitor, mestecău, făcăleţ pentru mestecat mămăliga, oală de lut pentru sarmale pe sobă, oale de lut cu găuri prin care se pasau prunele fierte pentru a se face silvoi (magiun), tigvă pentru scos vinul şi pentru făcut untul, presă pentru jumeri în care se puneau jumerile pentru a se stoarce grăsimea din ele. 
  
În bucătărie se află şi fiteu, sobă de spiză (un fel de fontă). 
  
Vizitarea bucătăriei este un bun prilej pentru gazdele noastre de a ne vorbi de mâncăruri tradiţionale al cător gust şi miros nu se uită şi care păreau cele mai bune din lume, deaorece nu aveau alternativă şi erau pregătite de mama şi de bunica, ce păreau pline de minunăţii, după cum ar spune Nică a lui Ştefan a Petrei. Printre acestea pot fi amintite: păsat, porumb fiert cu lapte, o prăjitură numită mălai pregătită din făină de porumb, lapte acru, 1-2 ouă, unsoare (untură de porc), scoruşe pregătite din făină albă, ou, bicarbonat, lapte acru, se taie bucăţi şi se împletesc, se servesc cu un pahar cu lapte, papă, o mâncare pregătită din slănină prăjită cu ouă bătute, cârnaţi, brânză, mămăligă, paliogi, mâncare făcută pe plită, în cratiţă din 4-5 straturi alternative de felii de mămăligă, brânză de oaie.  
  
Costumele populare pentru femeie sunt alcătuite din: năframă de mătase sau de tergal cusută, cămaşă cu cheiţi (ajururi) negre, şiruri cu motive geometrice dispuse pe umăr şi din ele perpendicular pleacă şiruri cu motive geometrice, jos încreţită pe elastic, laibăr din postav negru, care de jur împrejur are cusute flori cu mătase neagră, roşie etc., poale strâmte peste care se află un jupon larg, care în partea de jos are cipcă (colţişori), şurţ cu piană, în spate catrinţă din postav negru cu motive florale în diferite culori în partea de jos, în faţă un şurţ făcut tot din postav negru sau braşon, mai lat, creţ şi cu florile pe mijloc, în picioare ghete sau pantofi. 
  
Costumul bărbătesc se compune din: colop (pălărie neagră cu boruri mici), sau pălărie cu zgărdan (pe lângă borurile mici are o panglică cusută cu mărgele), într-o parte, pană de păun, cămaşa este din pânză albă, cu barburi (şir de flori cusute cu mătase neagră şi fir de sârmă în jurul despicăturii de la gât), pe piept un şir de flori orizontal din care se desprind în evantai şiruri de flori mici, în jurul gâtului se află o benzică (bentiţă cusută), la mânecă şir de flori ca cele de pe piept şi colţişori, la poale colţişori, nădragi (pantaloni albi ţesuţi în pana bradului), cizme din piele sau ghete.  
  
Localitatea Gurghiu şi-a propus să prezinte la târg obiectivele şi ocupaţiile specifice prin expoziţii şi activităţi practice, reuşind să îmbine tradiţia cu inovaţia, hărnicia cu talentul artistic.  
  
Fierăritul, ocupaţie străveche ce se mai practică încă în sat, este reprezentată de Usar Ion care oferă o lecţie vie de potcovit cai într-o fierărie improvizată aidoma celei de acasă, prevăzută cu foale din piele de viţel cam de 4-5 luni, un cuptor în care se pun cărbuni ce sunt aprinşi au ajutorul aerului produs de foale, prin activarea unei pedale. Potcoava se ţine în foc cu un cleşte. Se curăţă copita cu un cuţit special, se pileşte un pic suprafaţa copitei, se pune potcoava caldă şi se bate cu caiele.  
  
O expoziţie de legume, pregătită parcă de mâna unui artist, încântă ochiul printr-o diversitate de produse şi de culori, ce par desprinse dintr-o poveste a hărniciei şi a bunului gust. 
  
În faţa casei se află o altă expoziţie în care pot fi admirate Coloana Infinitului sculptată în lemn, un ţăran şi o ţărancă în mărime naturală, îmbrăcaţi în costume făcute din flori naturale, sculpturi în piatră ce reprezintă Cetatea Gurghiului deasupra căreia se află acvila, Fabrica de Sticlă din Glăjărie, o piatră înconjurată de ţărani prinşi de mână ca într-o adevărată horă a înfrăţirii. 
  
Expoziţia familiei Suciu Floarea şi Alexandru din satul Comori, comuna Gurghiu, judeţul Mureş, completează bogăţia materială şi spirituală a comunei Gurghiu.  
  
Soţul este meşter popular, specializat în cioplituri în lemn. El realizează din lemn de esenţă moale: plop, salcâm, tei, paltin o diversitate de obiecte utilitare: linguri, farfurii, sărăriţe, fântâniţă, greble, cozi de topor, blide, covată. 
  
Soţia, Suciu Floarea, în vârstă de 66 de ani, mamă a 8 copii de la care are 15 nepoţi, a moştenit din familie meşteşugul cusăturilor pe costume populare. 
  
Cusăturile sunt făcute cu bumbac negru pe panama. 
  
Costumul popular de femeie lucrat de dumneaei este alcătuit din cămaşă cu cheiţă (şiruri de flori printre care se află o împletitură de culoare neagră), cu obinzică (o bentiţă la gât de unde pornesc creţurile) şi catrinţă cusută cu mătase neagră pe postav negru, cu tăietură, poale cu giulgi. 
  
Cămaşa bărbătească este din panama albă, cusută cu bumbac negru la mânecă, cu stani (o bucată de material care vine de jos şi merge până pe spate, din ea fiind tăiată gura), pavă (bucata de pânză de sub braţ), cline (clinuri), barburi (clinuri care se desprind de la cusătură de pe piept şi dau lărgimea, curpen (încreţitura de la mânecă).  
  
Doamna Suciu Floarea compune poezii, cântări, pricesne şi chiuituri. 
  
Una din poezii este dedicată soţului dumneaei şi meşteşugului acestuia, cioplitul în lemn: „Ciopleşte, bade, ciopleşte,/Ciopleşte cu securea/Până-i găta lingura/Şi mai dă şi cu ciocanu/Până ce îi faci găvanu./Ciopleşte, bade, nu sta,/Că şi eu te-oi ajuta./Şi mai bine şi mai rău/ Cum ne-ajută Dumnezeu,/Că fără de puterea lui/Nu poţi să baţi niciun cui./Fără de a lui putere/ Nice pe drum nu poţi piere.” 
  
Într-o altă poezie munca la câmp se împleteşte cu dragostea dintre tineri şi cu credinţa în Dumnezeu: „Când eram copilă mică/Zburdam ca o păsărică/Cu faţa arsă de soare/Lucram ziua pe ogoare./La căpălit şi secerat/ Nu era vreme de stat./Toată ziua seceram eu/Şi nu ziceam că mi-i greu./Tăiam spicele de grâu,/Cu drag le purtam la brâu./Cu secera seceram/Şi din gură mai cântam:/” 
  
Familia Suciu impresionează atât prin plăcerea de a munci şi de a crea, prin respectul faţă de tradiţii, modestie, cât şi prin blândeţea chipului şi a sufletului. 
  
Casa din Hodac are în curte: fântână, meliţă, plugul cu teleguţă, urzar şi este alcătuită din: târnaţ (prispă), camera a dinainte şi camera dinapoi. 
  
În târnaţ sunt expuse blide cu ştergare, dovleci, şiraguri de fructe puse la uscat, cucuruz. În camera a dinainte se află: car (pat) cu haine, cu ţoale, ţolinci, perini, lipidee (cearşafuri), pe pereţi sunt laturi ţesute în război, blide cu ştergare, la geamuri draperii ţesute în război, două lejine (leagăne) pentru copii dintre care unul e legat de grindă, parsechi (dulap) cu blide, războiul de ţesut, furcă de tors cu fus, canapeu (ladă cu spătar, în care se ţinea zestrea fetelor şi pe care se putea sta). 
  
În camera dinapoi sau tindă (bucătărie) se află fiteu (sobă), o măsuţă cu ulcioarele de lut cu lapte prins, blide cu ştergare, canapeu, cămară în care se ţine berbinţa (un vas în care se bate brânza), covata, pe jos se află preşuri ţesute în război, din lână sau de cârţă (coade făcute din haine rămase mici). 
  
În casa de la Hodac pot fi admirate atât costume populare vechi, cât şi noi.  
  
Costume de demult pentru femeie se compun din: şapţcă, o căciuliţă neagră, cu un prosop (ştergar) alb deasupra, cămaşă din pânză ţesută în război, cusută cu mărgele, cu motive geometrice sau florale, cheptar din catifea cusut cu flori, şorţ din glot (o pânză neagră), bogat ornamentat cu motive florale, cusute cu mâna, tricolor la brâu, straiţă pe umăr, opinci. 
  
Cele pentru bărbaţi sunt alcătuite din: căciulă de oaie neagră, cămaşă din pânză veche ţesută în război, cusută pe şir (fir) cu mâna, cioareci, suman din postav ţesut în război, desagi, opinci, bâtă pentru oi. 
  
Costumele populare, actuale pentru femei sunt formate din: năframă, cămaşă cusută pe fir, cu motive florale, cheptar din piei de oaie cu motive florale, cusute cu acul, poale, şurţ cu o piană, din braşon negru, cusut cu flori, catrinţă, papuci vechi şi cele pentru bărbaţi din: colop, o pălărie cu zgărdău (mărgele), cămaşă cusută cu şir (fir), iţari (pantaloni albi, ţesuţi în război), curea din piele cu mărgele ca zgărdanul de pe colop, pantofi sau opinci. 
  
Astăzi costumele mai sunt purtate de membrii ansamblurilor folclorice, de bătrânii satului când merg la colindat şi la biserică a doua zi de Rusalii când are loc obiceiul străvechi, Udatul nevestelor. 
  
Hodăcenii şi-au primit oaspeţii cu colac, cozonac, jin ars şi cu o urare proprie: „Bine-mi pare c-aţi venit,/Că demult v-am tot dorit./Bine-mi pare c-aţi intrat,/Că demult v-am aşteptat/Tot cu pită şi cu sare/Şi cu veselie mare.” 
  
Căsuţa din Solovăstru este alcătuită din: tindă, casa dinainte şi casa dinapoi. 
  
În tindă (hol, prispă) se ţineau produse pentru a fi ferite de ploaie şi se agăţau la uscat: cucuruzi, cununi de ceapă şi de usturoi. Tot aici se afla o laiţă pe care se putea dormi la aer curat şi pe care şedeau feciorii şi fetele.  
  
De grindă este agăţată cununa de grâu care se făcea după ce se termina seceratul, din spice lăsate pe câmp în semn de mulţumire şi pentru a avea recoltă bună şi în anul viitor. Cununa era dusă acasă cu mare alai unde se făcea o petrecere şi secerătorii erau plătiţi cu colac de grâu şi jin ars. 
  
În casa dinainte (sufrageria de astăzi) este patul cu hainele (zestrea fetei) aranjate într-un anumit fel, mai jos ţoalele şi mai sus verincile (cearşafurile) din in şi cânepă sau numai din in, la care trebuia să se vadă dantela (cipcă).  
  
De o parte şi de cealaltă este câte un rând de perne cu modelul către exterior. Pernele sunt cusute cu diferite modele, fie geometrice, fie florale, divers colorate. Pe toţi pereţii se află covoare ţesute în război, pe partea de răsărit icoana cu farfurie şi ştergar deasupra. 
  
Mobilierul acestei camere este alcătuit din: masă, scaune, două canapei, un dulap de culoare albastră, pictat cu flori. 
  
Tavanul are grinzi de lemn de care se puteau agăţa: farfurii pictate, cucuruzi, busuioc, magheran, frunze de nuc contra moliilor.  
  
În camera dinainte, pe jos aşterneau preşurile cele mai frumoase, ţesute din lână în culori naturale şi cu ciucuri. 
  
Casa dinapoi, camera de zi cu zi sau bucătăria este bogată în obiecte de uz casnic: soba de fontă pe care se află ceaunul, oale de lut, ticlăzău (fier de călcat), coşuri de nuiele, ulcioare de diferite mărimi, coşărci, mojar (obiect de fier în care se pregătea mujdeiul), covata pentru frământat pâinea, ştergarul cu care se acoperea, parsediu sau blidar, un fel de suport pentru căni şi pahare, lădiţă pentru linguri, furculiţe din lemn. În această cameră iarna se şi dormea pentru a se încălzi cât mai puţine camere. 
  
În camera din mijloc se intră direct de afară. Are lut pe jos, aici se ţin obiectele de tors şi de ţesut: războiul, urzarul, răşchitorul, sucala, furca, fusul, roţi de tors, vârtelniţa, pieptar pentru câlţi, sucala, unelte de muncă la câmp şi de uz casnic: seceră, coşuri, presa pentru stors struguri, mierţa pentru măsuratul porumbului, cât şi obiecte de îmbrăcăminte: coloape (pălării) din paie. 
  
Ca şi în casele specifice celorlalte localităţi şi aici sunt expuse costume populare specifice localităţii. 
  
Costumele pentru femei se compun din: năframă cu pui (floricele) care se poartă legată la spate, pe sub ea femeile măritate aveau şi ceapţă (suport de carton), cămaşă ţesută în război din bumbac sau din in, cusută cu şire ornamentate cu mărgele, în culori estompate, pieptar care pentru femeile mai în vârstă este din catifea neagră cu ornament mai strălucitor pe margine sau cusătură, pieptarul pentru fetele tinere se închide pe laterală, iar în faţă are cusătură un model floral sub formă de coroniţă, cămaşă albă, lungă peste care se află poalele cu dantelă sau cu şipcă (cipcă), în faţă se purta şurţul cu piană, adică cusut cu mătase, iar în spate cătrinţa ţesută în război, neagră, simplă, din lână. Alte costume au şurţ din mătase cu două feţe, cu cusătură de mătase pe ea, cu franjuri şi dantelă, iar bătrânele purtau şi rochie de lână groasă, cu modele aplicate. 
  
Iarna se purtau pieptare de lână albă sau cu cusătură, iar cele pentru femei bătrâne erau de culoare neagră şi mai simple. 
  
Costumele bărbăteşti sunt alcătuite din: colop cu bentiţă aplicată cu motive florale făcute din mărgele, cu pană de struţ (pom ornamental, veşnic verde) sau muşcată, cămaşă albă, încreţită la gât, la poale şi la mânecă are broderie sau cusătură simplă de culoare galbenă sau cu dantelă, modelul de la poale este diferit de cel de la mânecă, curea cu mărgele, cele vechi aveau motive geometrice, cele mai noi au motive florale, pieptar din piele de miel cu lână pe interior şi cănaci (ciucuri), uioş (suman) din lână neagră, ţesută în război şi dusă la piuă, iţari albi din lână, cioareci (şoareşi), pantaloni din pănură, lână ţesută şi dată la piuă, opinci în trecutul îndepărtat şi topănci (pantofi din pănură neagră ce aveau pe tălpi bucăţi de pălărie). 
  
Femeile din Solovăstru au pregătit în cinstea ediţiei din acest an a Festivalului Văii Gurghiului mâncăruri tradiţionale specifice acestei localităţi: colacul de formă circulară pe care sunt aplicate flori şi păsărele din aluat, în formă de S, care se oferă, de obicei, miresei, starostelui şi cu care se întâmpină oaspeţii, coce cu prune, ruladă din aluat de pâine care are la mijloc prune crude, amestecate cu zahăr, dată la cuptor, coce cu ceapă, ruladă din aluat de pâine cu ceapă călită puţin, pusă la mijloc, chec cu urdă, pregătit din aluat de chec turnat în tavă, peste care s-a pus deasupra cu lingura urdă amestecată cu ou, zahăr şi vanilie ca pentru plăcintă, scoruşe (minciunele), gogoşi pregătite din: lapte prins, smântână, ouă, unsoare (untură), salicali (amoniac), tăiate sub formă de funduliţe şi prăjite, sarmale cu păsat pregătite din: orez, păsat (mălai măcinat mai mare) spălat în mai multe ape, morcov, ţelină răzălită (dată pe răzătoare), condimente. Se dau legumele pe răzătoare, se amestecă şi se călesc un pic, se pun în bucăţi de varză murată şi se fierb. 
  
Expoziţia localităţii Reghin este, de fapt, o macroexpoziţie ce conţine mai multe ateliere şi expoziţii: atelierul de pictură de icoane, coordonat de profesorii de religie Daniela Friciu şi Stela Iacob de la Gimnaziul „Alexandru Ceauşeanu” din Reghin, Expoziţia de farfurii din colecţii particulare organizată de profesor Maria Borzan, director al Muzeului Etnografic din Reghin, profesor Sorina Bloj, director la Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin, Expoziţia de broderie spartă şi artizanat cu lucrări realizate de meşteri populari, precum Dorina Frenţi, Expoziţia cu vânzare de obiecte de artizanat în miniatură a meşterului popular Petrişor Florin, Expoziţia meşterului dogar Truţia Vasile din Reghin, Expoziţa florală realizată de Sera Municipiului Reghin, Expoziţia de sculptură în ceară a Vioricăi Hărşan, costume populare realizate de rapsodul popular Rafila Moldovan din Idicel Pădure, Cătană Lucreţia, Violeta Cruciţa, cât şi costume populare de pe Valea Superioară a Mureşului. 
  
Moldovan Rafila originară din satul Idicel Pădure, comuna Brâncoveneşti, în vârstă de 73 de ani, este o creatoare şi o păstrătoare înverşunată a valorilor populare româneşti din zona în care s-a născut. Lucrează costume populare, compune poezii, a înfiinţat din proprie iniţiativă şi din fonduri proprii Muzeul „Amintiri din Strămoşi” din Idicel Pădure. A participat la mai multe emisiuni de rapsozi populari şi la Emisiunea „Debut 50 Plus”. 
  
A început să coasă de la vârsta de 3 ani şi să croiască de la vârsta de 15 ani. 
  
Dorinţa ei a fost să devină actriţă, dar cum mama s-a opus, a făcut un curs de croitorie la Târgu-Mureş. 
  
La Festivalul Văii Gurghiului poartă un costum vechi, alcătuit din: năframă de mătase cu ciucuri, cămaşă de giulgi de casă (pânză de casă în care firele de bumbac sunt amestecate cu cele de cânepă sau este ţesută numai din cânepă), cusută cu bumbac şi mărgele, în motive florale şi naţionale, de culoarea florilor, cu şipcă (dantelă) din bumbac la mânecă, poale din bumbac ţesut, cu ajur (şurel) sau încheiate cu cheiţă, în partea de jos cusute cu motive naţionale şi şipcă (broderie), catrinţă cu trup vânăt, ţesută în război, din păr tras (lână lungă, trecută prin dinţii unui darac micuţ de casă), cu motive florale numite dupci făcute cu acul persian, din lână foarte fină, de culoarea florilor şi cănaci (ciucuraşi) de jur împrejur. 
  
La gât are gherdan (mărgele) şi o salbă alcătuită din trei rânduri de bani şi în picioare poartă opinci cu ciorapi de lână, prinse cu aţă în formă de cruce. 
  
Dragostea faţă de costumul popular şi faţă de Dumnezeu şi le-a exprimat şi în versuri: 
  
„Dacă mi-ar da cineva chiar şi luna dintre stele 
  
Eu nu mi-aş vinde cătrinţa, nici cămaşa cu mărgele.” 
  
„O, Dumnezeule, prea sfinte/Eu te rog să nu mă uiţi./Atunci când mă rog cu lacrimi/Ruga mea să mi-o asculţi./Să mă pedepseşti, părinte,/Când fac rele şi greşesc./Să m-auzi, te rog fierbinte/Atunci când îţi mulţumesc./Vremea trece repede,/Zilele se duc ca vântul./Te rog, Doamne, să mă ajuţi/Nu cumva să-mi calc cuvântul./Lupii răpitori se-adună/Te rog, Doamne, să veghezi/Să nu-mi pierd calea credinţei,/Taina Sfântului Botez.” 
  
Hărşan Viorica din Reghin produce şi comercializează lumânări sculptate în ceară. Şi-a dorit foarte mult să creeze ceva frumos, practic, care să poată fi folosit şi la bucurie şi la necaz. 
  
A văzut pe Internet un anumit tip de lumânări, a început să lucreze şi dumneaei, reuşind să le aducă tot felul de elemente noi şi originale.  
  
Sunt în totalitate din ceară de bună calitate, în care a pus pigmenţi de culori diferite, pe care le-a combinat după propria fantezie. 
  
Obiectele create sunt în formă de candelă simplă, candelă cu petale, flori, cu răsucituri şi împletituri care le dau amploare şi frumuseţe. 
  
Pentru Crăciun şi-a propus să realizeze tot din ceară brazi încărcaţi cu zăpadă, cu beteală, globuleţe din mărgele, singuri sau în grup (pădure).  
  
Meşterul dogar Truţia Vasile este originar din satul Căcuci, comuna Beica de Jos, a învăţat meşteşugul dogăritului de mic, de la tatăl său. Lucrează din lemn de stejar, salcâm, brad, cireş, păr, butoaie pentru vin, cognac, ţuică, cu o capacitate de la 3 la 500 de litri. O noutate pentru noi o constituie butoiul dublu compartimentat pentru vin şi pentru ţuică.  
  
Pentru a le deosebi în partea unde este ţuica are sculptate pe capăt pere, iar în partea unde este vinul are sculptaţi pe capăt struguri.  
  
În faţa pavilionului expoziţional se află Atelierul în aer liber de confecţionat viori organizat de Fabrica Privată de Instrumente Muzicale „Gliga”, un elogiu adus hărniciei, migalei, bunului gust, cu care omul a făcut să cânte lemnul pădurii, tinereţii, frumuseţii costumului popular şi cântecului izvorât din frânturi de har divin întrupate pe pământ. 
  
Fabrica Gliga, înfiinţată în 1991, cel mai mare producător şi exportator de instrumente din Europa, confecţionează instrumente muzicale cu coarde şi arcuş: violă, vioară, violoncel, contrabas, cutii pentru instrumente, arcuş, statuete. 
  
Instrumentele muzicale înregistrază o varietate de calităţi: maestro, profesional, student, şcoală şi de mărimi, pentru vioară: 4/4, 7/8, 3/4, ½, ¼, 1/8, 1/10, 1/16, 1/32, pentru violă: 17,5; 17; 16,5; 16; 15,5; 15; 14; 13; 12, pentru violoncel şi contrabas: 4/4; 7/8; ¾; ½; ¼; 1/8.  
  
Specific numai firmei Gliga este melcul adâncit, instrument profesional de maestro. La comandă se execută şi instrumente pictate, pe stânga, electrice, cu 5 corzi. 
  
Calitatea instrumentelor este dată deopotrivă de hărnicia şi priceperea lucrătorilor, dar şi de aceea a lemnului de rezonanţă (paltin, frasin, molid) care creşte în Munţii Gurghiului şi care a fost căutat până şi de renumuţii Stradivarius şi Guarnieri.  
  
Au fost oferite demonstraţii practice cu privire la etapele fabricării instrumentelor. 
  
Procesul tehnologic este foarte anevoios, însumând aproximativ 270 de faze, pentru fabricarea unei viori fiind nevoie de un buştean de 2,5 kg. şi de peste 50 de ore de lucru. 
  
Spicuim câteva din explicaţiile pe care ni le dă domnul Murar Mihai. Se desenează, se copiază, se modelează gâtul brut din paltin, se face faţa de rezonanţă, se modelează faţa la interior şi la exterior. Grosimea cea mai mare la vioara de 1/16 în zona căluşului este de 2,4 mm. şi treptat ajunge la margine la 1,7 mm. Se amplasează corpul, faţa şi spatele, după care se filetează. Se confecţionează spatele din paltin creţ. Se fuguieşte (se asamblează perfect cele două părţi). Grosimea zonelor acustice la spate este mai mare decât la faţa instrumentelor. Se face eclisa instrumentului care este alcătuită din: conturul eclisei, butuci, colţare şi contraeclise. Corpul instrumentului se asamblează şi se ataşează gâtul cu limbă, după care instrumentul se lăcuieşte. 
  
Accesoriile (chei, bărbii, cordare, butoni) sunt din abanos. Căluşul este confecţionat din paltin, popicul (inima instrumentului) este din molid de rezonanţă. Accesoriile se asamblează în următoarea ordine: se pune mai întâi popicul, apoi, butonul, se păsuieşte pe faţa instrumentului în zona clar delimitată (între F-uri), se pun cuiele, se modelează prăguşul, se pune bărbia, se leagă cordarul şi se pun corzile. 
  
Este acordat de un specialist care şi încearcă instrumentul. Se pot face mici ajustaje pentru a scoate sunetul perfect.  
  
Instrumentele firmei Gliga sunt foarte apreciate în ţară, cât şi în străinătate, aproximativ 98% din ele fiind exportate în Europa, America, Japonia, bucurându-se de aprecierea inclusiv a maestrului Yehudi Menuhin. 
  
O dovadă a calităţii instrumentelor muzicale a constituit-o şi spectacolul pe care timp de trei zile Taraful de la Soporu de Câmpie, alcătuit din două viori, un braci şi un contrabas, l-a susţinut cu un înalt profesionalism în faţa Expoziţiei localităţii Reghin. 
  
Sunt cu toţii foarte mulţumiţi de generozitatea cu care domnul Vasile Gliga le oferă în fiecare an câte un instrument.  
  
Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Valea Gurghiului şi Direcţia Silvică Mureş şi-au arătat măiestria profesională printr-o bogată şi originală expoziţie de: trofee de cocoş de munte, bufniţă, acvilă, vulpe, lup, trofee de cerb, căprioare, mistreţ, urs, râs, scaune, mese din lemn sculptate, prin care au îmbinat utilul cu frumosul, vânătoarea cu prelucrarea lemnului, realismul cu fantezia. 
  
Scaunele şi mesele au braţele şi picioarele din coarne de cerb, scaunele au sculptate pe spetează peisaje de pădure: copaci, căprioare, mistreţ, cocoş de munte. 
  
Mânăstirea Caşna a comercializat cărţi religioase, sucuri de fructe naturale, icoane, veşminte religioase. 
  
Pentru a respecta specificul satului tradiţional românesc din care biserica era nelipsită, pentru a binecuvânta sărbătoarea şi pentru ca toţi cei doritori să poată participa la slujba religioasă în timpul desfăşurării festivalului, organizatorii acestui festival au considerat că nu ar fi rău să fie construit şi un lăcaş de cult religios.  
  
Cum părintele Brejea Lucian intenţiona să facă o bisericuţă din lemn pe un pinten de deal în apropiere, s-a hotărât schimbarea locului în satul alegoric. 
  
Bisericuţa a fost construită între anii 2008-2010 şi târnosită în 2008 de către Înalt Prea Sfinţitul Andrei, primind hramul „Sfântul Ilie”. 
  
Biserica este construită în stil tradiţional, din piatră şi lemn şi este împodobită în interior cu icoane, ştergare, covoare ţesute în război. 
  
Aici se oficiază slujbe de „Sfântul Ilie”, în timpul Festivalului Văii Gurghiului, de Paşti şi ocazional: botez, cununie, absolvirea liceului. 
  
În acest an în timpul festivalului slujba a fost oficiată de părintele Oprea Eugen din Ibăneşti Sat.  
  
O vizită făcută la familia Chirteş Izidor şi Alexandra, în localitatea Uricea, într-un spaţiu molcom, feeric şi primitor, ne-a ajutat să ne convingem de hărnicia şi bunul gust cu care aceşti oameni ai muntelui îşi îngrijesc gospodăria. Aici, unde te-ai aştepta foarte puţin, din grădiniţa casei ne zâmbesc florile multicolore, fragede şi delicate, iar în interior o mulţime de ştergare şi covoare expuse pe pereţi, paturi, mese, grăiesc de statornicia dragostei pentru frumos şi pentru tradiţii a gazdei, în ciuda influenţei tot mai nefaste a oraşului, care se face simţită în multe zone ale ţării. 
  
O altă modalitate de prezentare a specificului Văii Gurghiului şi îndeosebi a îndeletnicirilor au fost concursurile: gastronomic, de pescuit, de costume populare şi de fasonatori care au evidenţiat deopotrivă: priceperea, hărnicia, dragostea de frumos, originalitatea, spiritul conservator şi de competiţie al participanţilor şi al localităţii sau categoriei sociale pe care au reprezentat-o. 
  
Pentru Concursul gastronomic au fost pregătite mâncăruri tradiţonale, majoritatea expuse şi în casele tradiţionale deja prezentate. 
  
În cadrul Concursului „Cel mai Autentic Costum Popular” pe scena în aer liber, persoane de vârste diferite şi în manieră diferită, fie în termeni literari sau regionali, fie cu umor, fie în versuri au prezentat costume foarte vechi şi originale. 
  
Pe lângă umorul domnului Dan Ioan din Hodac, ne reţine atenţia în mod deosebit poezia creată de Chirteş Alexandra, prin care nepoata dumneaei Chirteş Loredana îşi prezintă costumul: 
  
„Acest costum este format din cămaşă cu ciupag, cu umăr şi cu cheiţă. 
  
Jos are dantelă adunată în obinzâcă (la gât) şi pânză în război ţesută. 
  
Se leagă cu doi cănaci, fundiţă din ei să faci. 
  
Port pieptar peste cămaşă din piei de oaie lucrată. 
  
Roată-i pusă o betea cusută tot cu mâna, tot cu flori viu colorate 
  
Şi cu bănuţei aranjate. 
  
Şurţul mi-i din catifea cusut de bunica mea  
  
Când era de vârsta mea, cusut cu frunze şi flori şi cu mai multe culori. 
  
Jos franjuri lucraţi de mână chiar cu acul de dantelă, 
  
Printre flori şi bănuţei, ia uitaţi-vă la ei.  
  
La spate eu port cătrinţă, tot în război e ţesută, 
  
Cusută de catifea tot de bunicuţa mea, 
  
Cu rujă şi frunzuliţă şi cu bănuţei împodobită, 
  
Pe margini şi jos un şnur cum se purta în bătrâni.  
  
Poalele-s din pânză albă şi jos cu dantelă lucrată. 
  
Pantofii-s lucraţi din piele de tatăl bunicii mele.” 
  
Concursul de fasonatori a fost organizat de Ocolul Sivic Gurghiu, coordonator Zoltan Nicolae. 
  
Fasonatorii, muncitori forestieri care se ocupă de doborâtul şi fasonatul materialului lemnos, au fost supuşi la mai multe probe: doborâtul lemnului de pe picior, montatul/demontatul lanţului de pe motofierăstrău, secţionatul paralel al lemnului de pe capră, fasonatul lemnului fără să atingă baza, cepuitul (tăiatul cepilor) contracronometru.  
  
Timp de trei zile distracţia şi voia bună au fost în toi, în primul rând prin muzică, foarte multă muzică de pe Valea Gurghiului, din împrejurimi, cât şi din alte zone ale ţării. 
  
Localitatea Ibăneşti a fost reprezentată de Ansamblul „Ibăşteana” şi de soliştii vocali: Florina Oprea şi Marin Budilcă. 
  
Ansamblul de copii „Ibăşteana,” înfiinţat de 3 ani, format din douăsprezece perechi, instructor Marius Pop, execută dansuri din localitate: „De-a lungul”, „Bătuta” şi din Maramureş. 
  
Florina Oprea, în vârstă de 20 de ani, de mică a cântat cu Formaţia „Ruguţu” din Gurghiu, a studiat vioară la Şcoala de Muzică timp de trei ani, a urmat Liceul de Artă Târgu Mureş, secţia Canto clasic, simultan a fost solistă la Casa de Cultură „Eugen Nicoară” din Reghin, este dansatoare la Ansamblul „Mureşelul” din Târgu Mureş, alături de care a participat la numeroase turnee în ţară şi în străinătate, în 2009 a participat la Festivalul „Peştişorul de Aur”, Tulcea şi a câştigat marele premiu. În prezent este studentă la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Pedagogie muzicală, anul II, în paralel frecventează un modul de canto popular cu domnul Ioan Bocşa şi este solistă a Ansamblului „Mărţişorul” din Cluj-Napoca. În 2011 a lansat un CD de muzică populară, cu paisprezece piese de pe Valea Gurghiului, numit „Gurghiule, mândră vale”, o parte din ele culese de la bunica Panga Paraschiva şi o parte au fost create de Mircea Simionca, autorul piesei „Puşca şi cureaua lată.” În fiecare an participă la Târgul Fetelor de la Gurghiu, în perioada mai-iunie. 
  
Cântecul „Bate vânt de către sară” prezintă dorul de satul natal şi durerea pierderii părinţilor: „Bate vânt de către sară/Prin cetina brazilor/Şi-mi aduce dor în suflet/De casa părinţilor/Şi de dragi părinţii mei,/Că de mult n-am fost la ei./M-am pornit cu dor pe drumul/Care duce în al meu sat/Să văd locurile unde/Mama-n braţe m-o purtat/Şi cu glasul ei cel blând/M-o învăţat frumos să cânt./Am ajuns pe înserate/ La poarta de la ocol/Nu mi-a ieşit nime-n cale/Ca să mă stâmpăr de dor./Lampa-n casă nu mai arde/Gardul d'îngă poartă cade./Voi, copii, mă ascultaţi/Cu drag ce voi spune/Să vă duceţi la părinţi/Cât i-aveţi pe lume./Nu lăsaţi de azi pe mâine/Ca să nu păţiţi ca mine,/Că nici poarta, nici ocolul/Nu vă mai stâmpără dorul./” 
  
În cântecul „Sălcuţă cu crengi lăsate” apare contrastul dintre satul natal unde a avut parte de iubirea şi înţelepciunea părintească şi străinătatea plină de răutate: „Sălcuţă cu crengi lăsate/Cât aş vrea şi nu se poate/Să mai fiu copil în sat/Să-mi trăiesc viaţa cu drag/La măicuţa în ocol/Să nu ştiu ce-i ăla dor./De-acasă când am plecat,/Măicuţă, m-oi învăţat/Să pun sama, să ţin minte/Că străinul rău te vinde,/Că numa' atunci îi bine/Când poate râde de tine./Azi văd, mamă, ce mi-oi spus/Că pe toate le-am ajuns./Amu văd, măicuţă, eu/Că printre străini îi greu,/Că nimeni nu te iubeşte/Ca măicuţa ce te creşte./Sfaturile mamii bune/Nu ţi  
  
le dă nime-n lume./Îţi dă sfaturi, te îngrijeşte/Şi de rele te fereşte./Se bucură când ţi-i bine/La necaz îi lângă tine,/Că străinii nu te iubesc/Ca părinţii ce te cresc./” 
  
Pe lângă cântecele de suflet, dedicate vieţii satului şi Văii Gurghiului, în repertoriul Florinei Oprea se află şi o piesă ciobănească, gen zona Sibiului şi piese cu iz satiric.  
  
Marin Budilcă, are 14 ani, cântă cu Ansamblul „Hora” din Reghin de 6 ani. Vrea să devină preot şi este staroste la nunţi, invită lumea la nuntă cu jin ars din pere, cântă la mire şi mireasă „Iertăciunile” de la părinţi. Pentru el muzica este un dar de la Dumnezeu pe care vrea să îl valorifice. 
  
În repertoriul său se află melodii proprii: „Am mândruţă tinerică”, „Dă-i, Doamne, mândrei noroc”, „Năfrămuţă cu tri pui”.  
  
Cântecul „Ş-am mândruţă tinerică” are ca temă iniţierea în tainele dragostei: „Ş-am mândruţă tinerică/Iubeşte de te oftică./Ş-am mândruţă tinerea/Nu prea ştie a săruta./Ea pe mine m-a rugat/Să merg seara pe-nserat,/Să merg seara pe la ea/Ca s-o-nvăţ a săruta./Ea e-n fundul grădinii/Să n-o vadă duşmanii./Noi în braţe ne-om lua/Şi-om învăţa dragostea./” 
  
Cântecul „Năfrămuţă cu tri pui” este un elogiu adus tinereţii şi jocului popular: „Năfrămuţă cu tri pui/Alt ficior ca mine nu-i./Nici aici, nici în cetate,/Nici în patruzeci de sate./Refren: Hai, hai, mândra mea./Hai, hai, draga mea./Hai, mândra mea,/Ţucu-ţi guriţa./Strofa 2: M-o-nvăţat mama juca/Mestecând mămăliga/Cu mâna pe mestecău/Uitea-aşa, feciorul meu./Refren/Strofa 3: Cine joacă şi nu strigă/Face-i-s-ar gura strâmbă/C-aşa-i jocul la români/Învăţat de la străbuni./Refren./” 
  
Din punct de vedere muzical, localitatea Hodac este puternic reprezentată la Festivalul Văii Gurghiului de Ansamblul „Hodăceana”, Formaţia „Fuieraşii”, solistul instrumental Doru Pop şi soliştii vocali: Marioara Man Gheorghe şi Leontina Pop.  
  
Ansamblul „Hodăceana,” înfiinţat în 2005, are membri aparţinând mai multor generaţii şi un repertoriu foarte bogat: dansuri tradiţionale din zona Mureş, Dans de bota (bâtă), Dans bătrânesc, Dans bărbunc (fecioresc), Dans de fete (Căpâlna), Dans de Maramureş, Dans de codru. 
  
A participat la festivaluri în ţară şi în străinătate. 
  
Formaţia „Fluieraşii” înfiinţată în 1955, iniţial a avut 35 de membri care cântau la fluiere mari şi mici şi au învăţat cântecul pe munte, mergând cu oile la păscut. 
  
La ora actuală au rămas numai 12 copii şi 9 adulţi, printre care şi domnul Frandeş Ioan care a cântat la fluier de la vârsta de 5 ani şi face parte din prima generaţie de fluieraşi. 
  
Repertoriul lor este compus din cântece vechi, majoritatea doine şi învârtite: „Doina Hodacului”, „Doina bicăştenilor”, „Doina lui Ghica de pe Grui”, „Învârtita lui Cula”, „Hodăşeanca”, „A lui Zdup”, „De-a lungul”. 
  
Un cântec drag inimii lor şi spectatorilor este şi „Creşti pădure şi te-ndeasă” pe care îl reproducem cu ajutorul lui Dan Ioan, membru al ansamblului, un tânăr înfrăţit cu viaţa muntelui de care se desparte cu greu toamna când coboară turma la iernat şi care plânge de bucurie primăvara când revine cu oile la păscut: „Creşti pădure şi te-ndeasă/Numai un loc de casă lasă-mi,/Loc de-o casă şi-o cărare/Să-i duc badii de mâncare,/Că-i la temniţa cea mare/Şi-i cu zale pe picioare./Toată zala-i nouă fonţi/Mă mir, bade, cum le porţi./ Toată zala-i nouă kili/Mă mir, bade, cum le-nduri./” 
  
Elena Trifan  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
FESTIVALUL VAII GURGHIULUI / Elena Trifan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1174, Anul IV, 19 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Trifan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Trifan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!