Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Povestea lui Vasilică
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Povestea lui Vasilică  

 

II. Ni-na, ni-na!  

 

-Ssssssst! Lăsaţi-l să doarmă! Dragii mei, să încercăm să terminăm lecţia în linişte.  

- Da, Doamna, spun puştii cu degetul arătător pe buze.  

Deşi s-a sunat de recreaţie, Vasilică tot continua să doarmă, cu capul lăsat pe bancă şi mână stângă sub obraz. În dimineaţa aceasta am venit o bucată de drum împreună şi, pentru că m-a întrebat ,,ce faceţi, Doamna?” am îndrăznit să-l întreb şi eu ,,Dar tu , mai, Vasilică?”. Mi-a răspuns, cu privirea în pământ, aburcându-şi mereu ghizdanul ce-l avea în spate. ,,Merg la şcoală”.  

Aş fi vrut să-l iau de mână, dar braţele îmi erau parcă anchilozate. Am continuat să mergem unul lângă altul, fără să mai scoatem un cuvânt. Ne-am dus în sala de lăngă cancelarie. Începea o nouă zi de muncă. Fiecare cu meseria lui. Fiecare învaţă de la fiecare.  

În pauză, curtea şcolii era o făbricuţă de produs gălăgie. Muncitorii ei trageau şuturi la o minge şi, când scăpau de ea, alergau disperaţi să o prindă. Ferească sfântul dacă nimerea printre cele două beţe aşezate la distanţa de trei paşi unul de altul. Unii strigau ,,Uraaaaaa!” şi băteau palma , iar alţii se îmbrânceau cu piepturile între ei şi-şi reproşau că nu au fost destul de vigilenţi cu acest obiect rotund din cauciuc.  

O fetiţă dolofană striga din toţi plămânii:  

- Gata!... Terminaţi cu cearta!... Să continuăm jocul.  

E zăpăcita de Măriuţa...Nu se lasă de băieţi, nici în ruptul capului. Când te priveşte cu ochii ei mari, cu gene groase, în care s-a ascuns tot cerul, nu ai cum să nu o asculţi. M-am oprit în loc şi mi-am amintit cum şi eu intram în jocul băieţilor şi cum am reuşit pe unul, mai inalt c-un cap ca mine, să-l tund. I-am făcut o cărare de două degete prin părul des ca o pădure. Nu am înţeles-o pe mama de ce m-a bătut aşa de rău când a venit mama lui acasă la noi.  

- Cine te-a pus să faci aşa ceva?  

- Ne-a spus Doamna să ne aranjăm la păr şi eu am văzut că nu...  

- Te-ai făcut învăţătoare, ai? Nu cred că te mai dau la şcoală!... Anul trecut m-a chemat Doamna Greta că ai fugit de la ore, acum asta... Atunci m-ai convins că ... fiindu-ţi ruşine să intri în clasă, că ai întărzit, împreună cu a lui Spătăreanu, aţi găsit de cuviinţă să plecaţi amândouă la ea acasă, să citiţi basme până la ora doisprezece... ca să vii odată cu ceilalţi şi să nu-mi dau seama ce ai făcut. Nu, gata! De mâine, pas şcoala!  

Lovitură în creştetul capului. Cum să nu merg la şcoală? Am plâns până am făcut febră.  

Doamna Greta, ce femeie, ce dascăl! Icoană. Uite anul acesta am să trec pe la dumneaiei şi am să-i sărut mâna dreaptă. Ce caldă o avea când m-a invăţat să scriu litera R! R de la Raul. Acum nu poţi să-i porţi mâna unui copil, cică e hărţuire sexuală....  

Şi ce mai greşeam la cuvinte! Scriam în loc de drag, drac, şi câte altele! Aveam un coleg, de care eram îndrăgostită. Îl chema George şi era din clasa paralelă, foarte bun la română. I-am scris un bilet pe o foaie de maculator ,,Dracul meu, George”.... Dar vă spun sincer că nu am geşit prea mult. A ajuns biletul la Doamna mea şi m-a pus să scriu de cincizeci de ori cuvântul ,,drag”. Şi dragă mi-e amintirea ei. Mi-a spus mama că-i bolnavă şi bătrână. Cum adică bătrână? Ea nu poate fi niciodată bătrână!  

Vreau să-i duc o cafea tare. Ştiu că-i place. Cănd era pauza mare, ne întreaba dacă poate să meargă să bea o cafea, că i-a scăzut tensiunea. Normal că putea. Atunci eram cei mai creativi în materie de jocuri şi de bileţele de dragoste. Am să-i duc şi poemul.  

Doamna mea , învăţătoarea  

Ea trece simplă prin mulţime.  

Nimeni nu ştie cine-i ea,  

Doar puştiul strigă deodată:  

-Te uită, mamă, doamna mea!  

 

Aceleaşi haine, fire albe,  

Dar, cât de dulce-i vraja sa;  

Puştiu întreabă-n vorbe dalbe:  

-Nu, că-i frumoasă, doamna mea?  

 

Parcă-i făcută dintr-o stea,  

Lumina,-n urma ei, ea lasă;  

-Ce bună este doamna mea!  

Rosteşte el, cu voce joasă;  

 

Şi... peste ani, şi ani, cândva,  

Ii zice unui puşti, de-o schioapă:  

-Ce vezi in rama-i doamna mea,  

Şi rama nu poate s-o-ncapă;  

 

Învăţătoarea mea, cea dragă,  

Din mugure, m-a făcut pom;  

Am s-o ţin minte, viaţa-ntreagă,  

EA M-A-NVATAT, CA SA FIU OM !...  

 

Zău că am să fac şi eu aşa. Am să îi rog să mă lase să beau şi eu cafeaua în pauza mare, să le povestesc colegilor de cancelarie ce lucruri minunate fac. Mai este încă o oră.  

Soneria dă semnalul de intrare în clasă. Ce mă enervează zgomotul ăsta metalic! De ce s-a înlocuit clopoţelul cu acest semnal sonor din buton?! Copiii se ceartă... care să fie primul la rând, dar… odată ce au pătruns pe hol, aleargă şi se bulucesc în uşa clasei.  

- Mai uşor, vă rog ! Spargeţi zidurile cu gălăgia asta! strigă din uşa cancelarie directorul şi se retrage zâmbind tot atât repede înăuntru, precum a ieşit.  

- Vasilicăăăăăăăăăăă, deşteptaaaaaaaaaaaarea!... Hai că s-a crăpat de ziuă! Ce-ai visat, frate?  

Trezit din somn, băiatul se uită nedumerit în stănga, în dreapta, se freacă la ochi şi tace. Pune iarăşi capul pe bancă, dar Măriuţa îi pune mâna în părul creţ şi negru ca tăciune şi-i strigă la ureche:  

-Ce-ai visat, frate?!...  

- Nimic, răspunde mai mult pentru el.  

- Hai, scoală, că e ora ta preferată. Facem de toate. Începem cu ce ne trece prin cap şi terminăm te miri cu ce. Vii în echipă la noi?  

Vasilică se întinde puţin, îşi ia ghiozdanul şi pleacă în echipa Măriuţei. De, ea era şefa.  

- Ioane, lasă-l pe Vasilică să stea lângă mine! strigă ea din faţa clasei, colegului care se aşezase deja lângă scaunul ei.  

- Bine, tu, urâto!  

- Hei, ce se întâmplă? Ce aveţi de împărţit? S-a sunat de minute bune şi voi tot nu v-aţi pregătit de muncă. No, acum gata, v-ajunge! Nu aţi reuşit să vă formaţi echipele de câte cinci? Facem altfel. Avem patru ceasuri din carton.Vom face întâlniri la diferite ore: una la nouă, alta la trei, alta la şase şi alta la doisprezece. Veţi extrage un bileţel din căciula fermecată şi veţi vedea la ce oră mergeţi la întâlnire şi am rezolvat problema grupelor.  

- Doamna, eu vreau să rămân în grupa Măriuţei! se aude glasul stins a lui Vasilică.  

- Copiii, îi dăm voie să rămână acolo unde este acum?  

- Daaaaaaaaaaaaaaaa!  

- Şi acum să începem. Desenaţi şi coloraţi pe foile puse pe mese ceea ce simţiţi în acest moment.  

În timp ce se lucrează, trag cu urechea la ceea ce se discută în fiecare echipă.  

- Eu mă simt bine că în faţa mea am un dinozaur, zice unul din puşti arătând cu degetul către colegul din faţă.  

-Ce-ai zis, măi? Vezi că tu ai uitat să te dai jos din copaci....îi intoarce vorba cel agresat.  

-Ce-aveţi de împărţit cei de la ,,ora şase”? Mai aveţi la dispoziţie doar zece minute. Vedeţi că echipele celelalte deja au aşternut ceva pe foi.  

Se aşterne liniştea. Dar nu durează mult şi încep şoşotelile.  

-Ce cap mare i-ai făcut lui...  

- Vezi că se uită vecinii la noi şi ne fură ideea...Ce face omul, face şi maimuţa…  

- Eu vreau să desenez un foc, că ard de atâţea nervi câţi mi-a făcut Măriuţa, că nu a vrut să mă ia în echipă la ea, spune Ionica încet, colegilor din echipă, roşu ca un rac la faţă.  

- Cine vorbeşte de mine?  

- Nimeni. Hai, să văd ce-aţi făcut?  

- Ceva interesant. Na!... Nouă ne-a desenat Vasilică ceva de care tu habar n-ai.  

- Gata! Timpul a expirat! Vă rog să aşezati foile pe mesele goale şi fiecare să treacă să scrie un cuvânt care să reprezinte ceea ce îi transmite lui acel desen.  

S-a făcut o coadă ca la sfintele moaşte când trebuie să lase câte un acatist. Fiecare lucrare avea câte douăzeci de cuvinte ca nişte bănuţi aruncaţi într-o fântână să se înmulţească.  

Fac acelaşi lucru şi eu. Pe o lucrare scriu cuvântul ,, emoţie”, pe alta ,, lumină”, pe alta ,,bucurie”, pe alta ,, încântare”.  

,,Ce forţă are linia din această lucrare!” îmi spun în gând. Oare ce cuvând i se potriveşte?”,, de ce nu o fi pus culoare ?”. Era desenat o stână cu un copil care mulgea oile. Linia care arcuia trupul era îngroşată. Lângă stănă trei dulăi stăteau pe coadă şi priveau buclele băiatului stânse sub o şapcă roasă pe margini. Măgarul cu desaga în spate, parcă îşi aştepta tovarăşele gata să pornească la drum. Pe capul măgarului era scris ceva abia vizibil. Merg şi îmi pun ochelarii. Ce să vezi? Era cuvântul ,, IONICĂ- i-ha-i-ha!”  

- Să vină la mine echipa acestei lucrări!... Cine a scris aici?!...  

- Măriuţa! spune Vasilică, plecând ochii în pământ.  

- Măriuţă, şterge imediat!  

- Da, Doamna! Va rog frumos să mă scuzaţi!  

- Nu mie trebuie să-mi ceri scuze.  

- Ionică, te rog frumos, să mă ierţi!  

- Pentru ce?  

- Lasă, îţi spun în pauză.  

Am aşezat cuvântul ,,muncă” pe desenul cu pricina şi i-am rugat să facă un text cu aceste cuvinte puse pe fiecare lucrare.  

Ţârrr! Ţârrr! Ţârrr!se aude soneria.  

Ca nişte rachete ţâşnesc pe uşă afară.  

- Doamna, e pauzăăăăăăăăăăăăă!  

- Bine, bine! Am auzit. Merg să-mi beau cafeaua. Mi-aţi promis că nu faceţi rele.  

Orele următoare au trecut ca doua clipe.  

Cu ghiozdanele mai mult târâte, elevii se îndreaptă, obosiţi, către microbuz. Copiii vin din mai multe sate. Le place la noi la şcoală cică e ,,fain”.  

- Vasilică, tu unde stai acum? îndrăznesc să-l întreb, văzând că o ia în altă direcţie.  

- M-a luat Nea Valeriu la el. A semnat un contract cu cei la protecţia copilului, aşa mi-a spus soră-mea. Acum stăm la stână, dincolo de mănăstire. Trebuie să ajung repede că la unu intră oile în strungă...  

- Care nea Valeriu? Cel căruia i-a murit nevasta de tânără? Are un baiat Neluţu?  

- Da.  

- Ne laşi să trecem pe la stână, să ne arăţi cum reuşeşti să mulgi atâtea oi?...Du-te şi ai grijă să te culci mai devreme!...  

Băiatul pleacă hotărât. La colţul gurii simt gustul unei lacrimi prelinse din ochii care îl urmăreau până când a devenit un punct. Mă aşez pe o bancă din părculeţul din faţa primăriei şi stau aşa pierdută…  

Deodată, au început, ca într-o vâltoare, să mă tulbure tot felul de întrebări.,,Nu, nu, astăzi, nu vreau să mă gândesc la nimic urât. E aşa de fain afară! E păcat să nu mă bucur de tot ce mă înconjoară. Mâine voi ieşi la prima oră, cu puştii să observăm pădurea. Sunt curioasă cum vor reda nebunia aceasta de culori în bătaia leneşă a soarelui. Când eram mică, tata mă lua cu el în pădure, să culegem opintici, în Ardeal li se spun ghebe, şi îi punea mama la murat sau îi înşira pe o aţă să se usuce pentru un borş de fasole. Chiar, mi-e dor de un borş de acela cu mămăligă rece cu ceapă făcută cu sare şi oţet. Când mă întorceam de la şcoală, pe la opt seara, căci învăţam după masă, mâncam câte două castroane, şi stăteam cu burta-n sus vreo jumate oră să nu plesnesc. Nimeni nu-şi lua pacheţel cu mâncare şi nu ţin minte să-i fi fost cuiva rău vreodată.  

Ni-na, ni-na! Ni-na, ni-na! Ni-na, ni-na! Ni-na, ni-na!... mă trezeşte ambulanţa care trecea în fuga cea mare şi se îndreaptă către mănăstire. Doamne, pe acolo a plecat Vasilică. De ce nu o fi venit după el, Nea Valeriu? Mâine am să merg să vorbesc cu el să vină să-l ia de la şcoală pe băiat. Am auzit că mai sunt şi alte stâni şi cine ştie...  

Dar soarele mă mângăia atât de gingaş pe genunchi încât aş fi vrut să adorm pe băncuţa din lemn de stejar şi să uit de toate suferinţele de pe lumea asta.  

Ni-na, ni-na! Ni-na, ni-na! se aude iarăşi glasul salvării care se întorcea şi alerga spre Făgăraş.  

- Doamnă, aţi auzit ce s-a întâmplat? mă întreabă o femeie, care nu ştiu cum a apărut în parc, dar care îşi făcea întruna cruce. Copilul acela ce stă la Valeriu Urs a fost rupt de nişte câîni de la o stână…  

Nuuuuu !îmi aud glasul răsunând. Totul se învărtea în jurul meu. Dacă a păţit ca băiatul acela sfâşiat de câini ? De ce nu am rugat şoferul de pe microbuz să-l ducă până unde nu era primejdios? Doamne, câtă vină am!...  

De pe poarta şcolii profesorii se îndreptau spre casă.  

- Paula, nu pleca acasă ! Poţi să mă duci la spital la Făgăraş, acum?  

Colega îmi face un semn de nedumerire, dar trage maşina în dreptul meu şi îmi deschide portiera.  

- Ce s-a întâmplat ? Sper să mai am benzină până la Făgăraş.  

- Vasilică a fost rupt de câini ... Trebuie să ajung!  

 

[va urma]  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Povestea lui Vasilică / Elena Spiridon : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1367, Anul IV, 28 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Elena Spiridon : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Spiridon
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!