Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 2021 din 13 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - DE ZIUA TATĂLUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
17 Iunie! Chiar într-o zi mai specială, ca cea dedicată tatălui, nu-i putem privi chipul desprins din locul ce-l ocupă alături de mama, asemenea unei unităţi. Ca şi mama, pentru mulţi chiar în aceeaşi măsură, tatăl îmbracă în lumină şi căldură întreaga noastră fiinţă. El are un loc inconfundabil în viaţa noastră întruchipat din emoţie şi iubire şi învăluit în admiraţie şi respect. E o iubire venită din adânc, din ADN-ul nostru, o iubire de esenţă nepământeană. Ne naştem din dragoste şi traim cu această nevoie de dragoste. Aşa ne-a plămădit Creatorul vieţii şi aşa ne trimite în această lume, păstrând-o chiar şi dincolo de graniţele ei, căci dragostea fiind de esenţă divină, e nemuritoare. Ea îşi face simţită prezenţa chiar din cea mai fragedă vârstă. Copilul venit pe lume, crescut şi îngrijit de părinţi ca pe lumina ochilor, are faţa luminoasă, cu zâmbetul lui umple casa de fericire imposibil de tălmacit în cuvinte.  
 
Relaţia tatălui cu copilul poate fi de orice tip şi poate conţine orice tip de manifestare emoţională şi comportamentală. Iubirea poate să fie sau nu vizibilă în această relaţie. Chiar şi atunci când tatăl nu îşi mângâie sau nu îşi răsfaţă copiii, legătura aceasta indestructibilă îşi găseşte forme de manifestare. Ne stă la îndemână un exeplu larg cunoscut. Ce altceva ar putea înseamna chipul tatălui, Ilie Moromete, pentru felul cum fiul său, scriitorul Marin Preda îi aduce nemurirea, dacă nu o dragoste profundă, deşi nemărturisită direct niciodată?  
 
De-a lungul vieţii, dragostea faţă de părinţi se amestecă cu alte sentimente şi emoţii, dar îşi va păstra întotdeauna un cuib cald în inima fiecărui copil, încât, la trecerea pragului celui mai înalt, adesea este evocat chipul mamei. Dragostea pentru tată rămâne şi ea constantă chiar dacă numele lui suportă unele schimbări le-a lungul anilor. În anii dulcii copilării este strigat cu căldură în glas – TĂTICU –, mai pe la adolescenţă, când se impune o notă mai "serioasă" este strigat – TATĂ –, în perioada avântatului elan tineresc, atunci când crezi că vei atinge cerul cu mâna, unii îi spun în glumă – BABACU –, iar în ultima perioada de viaţă, i se mai spune şi – ĂL BĂTRÂN – sau BUNICUL- împrumutând limbajul nepoţilor.  
 
Dar indiferent de vârsta pe care o avem, indiferent la ce distanţă ne aflăm de părinţi, rămânem mereu copiii lor cu aceeaşi dorinţa de a fi iubiţi, de a fi înţeleşi, de a fi susţinuţi, şi păstrăm în noi aceeaşi nevoie de identitate, de apartenenţă.  
 
Sunt unele persoane care au nume de familie cu o rezonanţă nu tocmai sonoră, moştenită din strămoşi, dar de dragul apartenenţei de neam, nu-şi schimbă numele, din contra, se străduiesc să-i dea frumuseţe prin fapte onorabile şi prin cinstirea cu care îl poartă.  
 
Acum, când eu am mai mulţi ani decât a avut tata când a trecut graniţele acestei vieţi, încă mă simt copilul drag al tatălui meu, încă aud cum din adâncul fiinţei mele răsună chemarea TĂTICULE, aşa cum îl strigam în fragedă copilarie  
 
Pe măsură ce trec anii, având propria noastră experienţă de viaţă, descoperim în părinţi comori peste care am aruncat o privire mai de suprafaţă. Încă şi acum mai descopăr valori ale tatălui meu şi n-am încetat să-mi admir tatal. Nu multe persoane au reuşit pe vremea aceea să treacă prin efort propriu dintr-o categorie socială, într-o altă categorie cu mai multe beneficii pentru viaţa sa şi a familiei. Fiu de ţăran de la talpa ţării, cu mult pământ, cu o măreţie a staturii care amintea de haiducul de prin părţile noastre, Toma Alimoş şi cu un loc de frunte în colectivitatea sătească, tata, ca şi ceilalţi cinci fraţi ai săi, ar fi putut să meargă pe linia trasată din strămoşi, să se aşeze în tiparele de viaţă gata pregătite prin obiceiuri şi tradiţii. În comuna noastră, şcoala, cultura, nu prinseseră rădăcini pe vremea aceea. Pământul, hărnicia, voinicia, isteţimea erau la mare preţ, ele te impuneau în faţa sătenilor şi tata le avea pe toate moştenite de la tatăl sau, om de vază, Ion Buică, un nume sonor din Ţigăneştiul teleormănean.  
 
Acel climat de atunci, cu greu se mai poate desluşi acum privit prin ceaţa vremii, dar ochii şi sufletul meu încă îl caută pentru a-i dezlega înţelesurile. A trecut de atunci un secol, tata se născuse chiar la începutul lui, în 1902. Cam pe atunci, în ţară era un suflu nou, erau marile schimbări aduse de o pătură socială mai nouă, burghezia. Aflată la începuturile ei, mica burghezie, care îşi făcea simţită prezenţa în mai toate satele, era un factor de înnoire a vieţii, cu vădit progres, care ne apropia de civilizaţia europeană. A început să se dezvolte comerţul. Pană atunci oamenii produceau în propriile gospodării tot ce aveau nevoie. Din puţinul ce le prisosea, cumparau de la târg numai ce nu puteau produce ei: petrol, sare, lampa de iluminat în casă, ş.a. În acea perioadă şi la sate au apărut mai multe magazine, s-a dezvoltat comerţul cu cereale, mai ales în zona de câmpie şi ca atare au apărut negustorii, formând o nouă clasă socială, burghezia.  
 
Din fiul de ţăran cu câteva clase primare, intuind evoluţia vremurilor, tata a păşit în această nouă clasă socială. O astfel de transformare, pe atunci avea pondere deosebită. Astăzi, din cauza schimbărilor care fac val-vârtej din viaţă noastră, intuim cu greu mişcările făcute în acea vreme. Nu şcoala a făcut alt om din tatăl meu, ci viaţa, s-a autoconstruit şi astfel, Spirea I. Buică a devenit un om cu un alt statut, cu o altă ţinută, cu un alt nivel de civilizaţie. Curând, tata a început să se impună ca un om de mare prestanţă, sătenii au început să îl admire, să-l preţuiască şi în multe privinţe să îl ia model. În câtva ani, tata a devenit domnul Spirea Buică, cunoscut şi admirat şi în comunele învecinate.  
 
Astăzi, când mă duc în Tigăneştiul natal, încă aud spunând cu admiraţie nereţinută: „Eheiiii, cine a fost odată domnul Spirea Buică! Parcă îl văd şi acuma, înalt ca bradul, pe unde călca, duduia pământul. Te bucurai când îl întâlneai.”  
 
Dacă eu m-am deosebit de fraţii mei care au luat calea finanţelor şi am arătat interes pentru carte, tatăl meu a înţeles vocaţia mea şi a contribuit cu eforturi supraomeneşti să îmi urmez chemarea, chiar dacă vremurile se schimbaseră devenind devastatoare. „Nuţică, tată, când vom fi la nevoie, tu ai să stai alături de noi?” m-a întrebat cândva tata. „Da, tată”, i-am răspuns cu glasul tremurat la gândul că vor veni şi acele vremuri. Şi ele au venit şi a trebuit să sar în foc. Am făcut un gest aproape sinucigaş. Am părăsit Clujul şi am plecat la Bucureşti să îi îngrijesc, Doamne, în ce condiţii!.. Părăsind Clujuleţul meu drag, aşa cum îl alintam eu, am părăsit un oraş care răspundea cerinţelor mele interioare, diametral opus Bucureştiului. Am renunţat la catedra celei mai bune şcoli, renumita şcoală “Bob” şi la titularizare în învăţământ, ca să bâjbâi în căutari de supliniri pe la diferite şcoli în Bucureşti, fără să am siguranţa zilei de mâine, deşi eram singura întreţinatoare a familiei. Am renunţat la un foarte frumos şi spaţios apartament situat în zona selecta a Clujului, în cartierul „Grigorescu” şi am acceptat să stau în Bucureşti cu părinţii şi fiica mea, în condiţii foarte diferite. La toate acestea se adăuga efortul pentru îngrijirea părinţii bolnavi, dificultăţile perioadei adolescenţei în care se afla fiica mea şi neînţelegerile cu fraţii mei domiciliaţi în Bucureşti. Am trecut prin vremuri cutremurătoare şi numai dragostea şi recunostinţa m-au susţinut.  
 
Astăzi le păstrez neştirbită aceeaşi recunoştinţă şi profundă pioşenie, iar în scrierile mele ei au un loc cald şi luminos.  
 
De Ziua Tatălui, îi trimit părintelui meu drag plecat în zările senine un gând încărcat cu emoţia de altădată a copilăriei, atunci când îl strigăm: TĂTICULE! TĂTICUŢULE!  
-------------------  
Elena BUICĂ  
Pickering, Toronto, Canada  
17 iunie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - DE ZIUA TATĂLUI / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2021, Anul VI, 13 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!