Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Valori > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
M-am aplecat să scriu câteva impresii despre poeziile Domniţei Neaga adunate în volumul „Muntele din vis” apărut la Editura Singur, Târgovişte, 2013, din mai multe motive: mai întâi, pentru că lectura acestui volum creează o rară delectare spirituală, te cucereşte de la prima pagină relevând o autentică înzestrare şi o pregnantă originalitate în arta de a-şi transpune sufletul în cuvinte. Mai apoi, cunoscând-o personal pe autoare, m-a atras firea sa delicată, omul cald care a crescut în câmpia mea teleormăneană: „frumos şi drept şi tandru şi timid” (Ploaie caldă).  
 
Nu pe ultimul plan, acest îndemn s-a datorat şi faptului că a dat viaţă acestui volum alcătuit din poezii publicate în revista de cultură „Observatorul" din Toronto, revista cu care am multe legături de suflet. Preferinţa poetei Domniţa Neaga, trăitoare în Roșiorii de Vede ai Teleormanului, pentru a publica constant la o astfel de revista aflată la o distanţă de aproape 8.000 km, este remarcabilă.  
 
Registrul tematic al poeziilor sale e alcătuit din multiple şi eterne probleme şi întrebări ale universului nostru interior şi cel al lumii înconjurătoare, dovadă a înzestrării sale cu vocaţia complexităţii. Toată gama de stări afective se regăseşte în aceste poeme, magistral surprinsă de starea eului poetic: melancolia, spaima, ardoarea, solitudinea, patosul, bucuria, durerea, căutarea, tristeţea, nemulţumirea... Tema preferată este iubirea, dăruirea totală, căci numai ea, iubirea, “E prilej de preaplină/ Lumină…” (Numai credinţa)  
 
Creaţia poetică este cea a esenţelor izvorâte din întreaga fiinţă a poetei: “Un nu ştiu ce s-a furişat în leagăn/ Purtându-mă-ntre ceruri şi pământ/ Şi mi-a pecetluit vremelnicia/ Cu arderea-ntruparii în cuvânt” (Ca o povară) Poeziile sale sunt ca o înălţare a fiinţei, sunt trăiri în frumuseţea şi în truda cuvântului scris: “Din ierburi sălbatice şi culori/ Am împletit cununi de apă vie/ Punând pe frunte şi la cingători/ Cuvintelor parfum de iasomie.// Bolovănişul l-am greblat în gând/ C-o mângâiere dusă la ispită,/ Am pregătit ogorul cultivând/ Frânturi de dor din viaţa netrăită.// Pe secetă cu lacrimi le-am sădit,/ Sudoarea frunţii le-a udat pe toate,/ Suav buchet de flori mereu călit/ Să-nfrunte vremurile, de se poate…” (Trudă)  
 
Poezia a devenit o armură trainică împotriva vicisitudinilor vieţii: “În traistă: un fluer, o piţa şi vin…/ Eu deapăn fuiorul din raze de lună/ Şi trec neatinsă de nicio furtună,/ Că prea mulţi sunt norii ce varsă venin…” (Subţire trecere) Creaţia sa poetică rezonează cu lumea înconjurătoare, simţi pulsul Vieţii şi al Universului. Dezvăluie gânduri şi tăceri care scapără întrebări rămase fără răspuns, ori concluzii dureroase: “Când nopţi de dor se duc topite/ Luând văzduhul pe copite,/ Cu strălucirea lor rotundă// Ca fulgerarea din secundă// Când sufletul plecat în sus/ Cu însemnări luate-nseamă/ Din când în când, cu-aceeaşi teamă,// Când soarele-n nehotărâre/ Trece mereu ca o târâre/ Pe bolta cerului ce are/ Şi coborâre şi-nălţare…// Atunci întreb: “Cine m-anină,/ Firavă sfoară de lumină,/ La oiştea din Carul Mare,/ Pereche Stelei Călătoare?” (Steaua călătoare)  
 
Iubirea intră și ea în rezonanţă cu întreg Universul: “Prin aerul de zgură, cu străluciri stelare,/ Doi îngeri duc pe aripi zăpada unui vis,/ Închisă cu credinţă în amfore de aur/ Spre două constelaţii din Marele Abis…” (Constelaţii) În poezia de dragoste întâlnim toate trăirile pe care le poate atinge un cuplu: dragoste, afectivitate, inocenţă, ardoare, indiferenţă, singurătate, înstrăinare, dor, patimă, căutare, chemări, tăceri, minciuni... “Eram înflorire, eram răsărit,/ Şi taină, şi muguri, şi vechi nestemate,/ Sculptură în sare, nadir şi zenit, /Fântâni de esenţe, cu sete vânate” (O floare de măr)  
 
Întreaga sfera afectivă a poetei se concentrează liric în versuri dominate de sensibilitate şi candoare în care poţi desluşi o fire retrasă, învăluită în pudoare, cu o timiditate parcă ascunsă sub valuri. “Am ars discret, jăratec domolit,/ Ne-am spus minciuni şi ne-am ghicit în palmă,/ Tăceri ocrotitoare ne-au vegheat/ Din frescele de-o măreţie calmă” (Hanul) Peste ani, poeta îşi trăieşte viaţa sub semnul întâiului legământ de iubire, de o feminitate şi candoare dezarmante. Deşi primii fiori ai iubirii s-au petrecut cu ani în urmă, poezia respiră prospeţime, căci focul inimii nu s-a stins şi cu glasu-i cald, poeta murmură: “Tu vii spre mine-n luntre de hermină,/ Misterios ca noaptea de apoi,/ Intrăm cu teamă-n visul de lumină/ Ce ne-a hrănit cândva pe amândoi”.(Focul)  
 
Poeta caută cu sufletul imaculat acel ceva în iubire care scapă oricărei raţiuni, caută absolutul. Dar fermecătoarea lume a iubirii, văzută de poetă ca un munte vrăjit, aşa cum numai în vis se arată, este în acelaşi timp şi capricioasă. Pentru că nu e posibil ca gândurile să se întrupeze exact aşa cum le zămislim, Domniţa Neaga, ca oricare poet, simte că uneori este învăluită în umbra tristeţii, în nelinişte, teamă, dezamăgire. Apare ca dintr-un colţ de umbră câte o durere surdă sau numai amorţită de prea multă aşteptare, chiar şi atunci când lucrurile par că merg bine. “Când cerul cu gust de mătase/ Albastru ca-n ziua dintâi/ În sufletul lui ne-aspirase,/ Tu n-ai mai putut să rămâi…// De-atunci nu mai ştiu unde duce/ Cărarea pe care-am pornit…/ Povara iubirii e-o cruce/ Din cel mai serafic granit” (Povara). Ca și multe alte metafore, cea a poverii unei cruci construită dintr-un granit serafic pune în lumină o fină intuiţie artistică şi un gust sigur şi rafinat.  
 
În poeziile sale, autoarea surprinde contrastele din care este plămădită iubirea, adesea amintind de un destin neîndurător. “Iubirea noastră s-a pierdut cândva/ Tot colindând limanuri neumblate,/ I-aud bătaia ca o apă grea/ În turnul gros cu ziduri de cetate” (Ramuri risipite) “Ne vom aşterne, pete de lumină,/ Pe tina neîncrederii în noi,/ Vom sta la masă singuri amândoi - / Căni de pământ cu flacăra divină” (Căni de lut).  
“Prea multe ierni/ Pentru o singură vară,/ Prea multe minciuni/ Pentru o singură seară,/ Prea des intrăm în iubire/ Mai mult singuri şi în neştire,/ Iar ceasul ca o ironie,/ Pesemne,/ Sună întotdeauna/ Cu un sfert de timp/ Mai devreme… (Ironie).  
 
Alteori, poeta simte înfrigurarea umblând prin labirintul singurătăţii. “Vor trece primaveri şi multe toamne/ Pe sub colindul meu din labirint/ În aşteptarea prinţului Albastru/ Pe calu-i cu căpestre de argint”. (Prins în labirint) Poeta dă dovadă de mult bun simt în logodirea cuvintelor în imagini încărcate de prospeţime. În faţa duşmanilor ca niște haite de lupi care vor s-o sfâşie, se roagă smerit: “Dă-mi, Doamne, din puterea Ta divină/ Fărâmitura ce mă va salva/ De foamea haitei! Nu sunt eu de vină,/ Că ei sunt lupi, iar eu sunt alceva.” (Noaptea din noi)  
 
Dar poeta nu insistă asupra aspectelor aflate în umbra vieţii, le priveşte cu înţelepciune, cu calm şi speranţă, ia viaţa aşa cum este şi tot la poezie recurge pentru a-i aduce tămăduirea sufletului, ca o vindecare de sine: ”Mai joc roata lumii, norocul să-l întorc/ În cuibul între stele pustiu şi-atât de-nalt”. (La cumpăna de veacuri)  
 
Adesea, versurile sale sunt o adevărată rostogolire de tandreţe, chiar şi atunci când umbra, neliniştea, tăcerea îi apasă sufletul: “Că m-ai uitat sau că îţi este bine…/ O veste vreau, iubire, de la tine” (Câmpia cu maci). Referitor la arta sa poetică, remarcăm că în urma unei experienţe intelectuale şi a unei bogate creaţii artistice, poeta se află în perioada de maturitate spirituală şi a expresiei poetice care şi-au pus o puternică amprenta lirică pe creaţia sa.  
 
Poeziile sale sunt confesiuni prin rememorare. Chiar dacă se nasc din propriile trăiri, ele depăşesc caracterul personal, căci în ele ne regăsim fiecare din noi. În versurile în care Domniţa Neaga rememorează clipele când a ars pe rugul iubirii, asemenea ei, cuprinşi de fiorul celei dintâi iubiri, fiecare am simţit că: “Pământu-ntreg se învârtea vrăjit,/ Un disc imens cu muzică stelară,/ Tot universul conspira tăcut/ La visul de iubire planetară....” (Flori de câmp) E o lege a firii să ne fie dor să poposim în trăirile frumoase ale unei iubiri plenare pe care le ţinem ascunse în căuşul inimii şi dorim să le ferim de cenuşa uitării.  
 
Poezia ei se rosteşte în taină. Poeta intră în templul aducerilor-aminte pe vârful picioarelor. În tablourile-icoană dedicate părinţilor: “Ursul alb” şi “Ploaie caldă”, le îmbracă chipurile în şoapte vii, la care rezonezi cu profundă înduioşare. Sunt şoapte care te ridică din amorţire. Mamei i se adresează cu voce tremurând suav: “Eşti ploaia caldă peste flori suave,/ O adiere-n iarba din câmpii,/ Lumina verii năvălind în luncă/ Prin cântecul de ciocârlii.// Eşti anotimpul ce-a crescut în mine/ Frumos şi drept şi tandu şi timid,/ Esenţă tare din păduri de dafini/ Şi măreţia mândrului molid.// Îţi sărut tâmpla, zână mea cea bună,/ Din cartea fermecată cu poveşti…/ Potir de crin e sufletul tău, mamă,/ Ivit în dimineţi dumnezeieşti.” (Ploaie caldă)  
 
In poezia sa, natura îmbracă haina frumuseţii câmpiei de care se simte legată prin naştere, florile sunt cele ale câmpului din care face parte însăşi poeta, iar puritatea şi frumuseţea florilor de cais sau cireș par că aduc miresme din adâncul fiiniţei sale. Maniera clasică a versurilor conferă o prospeţime aparte, farmec şi muzicalitate. Versurile devin un cântec sublim, răsună ca o melodie caldă, suavă, lină, care pătrunde în fiecare fibră a inimii. Poeta îşi exersează condeiul uneori şi în versuri libere fără să se îndepărteze de canoanele fiorului poetic. Expresii originale, într-un stil elevat, concis, nuanţat, iau forme în funcţie de propriile trăiri şi precepte.  
 
Creaţia sa poetică, „Suav buchet de flori mereu călit/ Să-nfrunte vremurile, de se poate…” (Trudă), desigur va înfrunta vremurile și toate exigenţe critice, pentru că e mirifică. Se desfăşoară ca un spectacol al inteligenţei, luminează, creează o stare de liniştite, de calm, de odihnă stenică şi de smerenie, e o rostire de tandreţe care nu suportă bariere, e un fel de terapie de care pururea avem nevoie şi o căutăm cu sete.  
 
Domniţa Neaga, artizană a gândurilor cioplite în versuri cu candoare şi decenţă, ţinând candela aprinsă, se roagă pentru păstrarea purităţii spirituale, gingăşie, delicateţe, iubire castă şi pentru a se ţine departe de vulgaritatea multor poezii actuale, dorinţe, adevărate comori adunate ca-ntr-o livadă de caişi înfloriţi. “E castă vremea care trece/ Pe rana ochilor închişi,/ Dar, Doamne, nu lasă pe nimeni/ Să-mi ia livada de caişi” (Livada de caişi). Poeziile sale, încărcate de candoare şi delicateţe, adevărate scânteieri ce ne încălzesc viaţă, o aşează pe poeta Domniţa Neaga în galeria feminităţii poetelor Otilia Cazimir, Magda Isanos, sau Elena Farago, de care ni se face atâta dor câteodată.  
------------------------------  
Elena BUICĂ  
Pickering, Toronto, Canada  
5 mai 2016  
Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - MUNTELE DIN VIS AL DOMNIŢEI NEAGA / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1953, Anul VI, 06 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!