Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Elena Buică         Publicat în: Ediţia nr. 1677 din 04 august 2015        Toate Articolele Autorului

Elena BUICĂ - UCIGĂTOAREA URĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu îmi face nicio plăcere să scriu despre ură, acest sentiment cu nume scurt, dar cu o mare şi grea încărcătură. Pentru că sunt prin excelenţă o fire solară, dornică de armonie şi de frumos, întunecimea acestui sentiment nu îşi găseşte locul în preajma mea. Dacă urăsc ceva, urăsc această blestemată ură, considerată cea mai dezolantă şi mai periculoasă dintre toate trăirile omeneşti. Nu e prea uşor să scrii despre un asemenea sentiment atât de virulent, capabil să-ţi îngheţe sângele în vene, un sentiment care nu se vindecă, nu trece, nu dispare, dar în acelaşi timp este deosebit de subtil, de greu de surprins în profunzime,  
 
Aceste rânduri poate nu le-aş fi aşternut niciodată, de nu m-ar fi întâmpinat recent ura devastatoare cu chip de om. Au fost momente uluitoare create de un tumult verbal vecin cu imbecilitatea agresivă. De necrezut că atâta mizerie umană poate fi adunată într-un singur om. Era un clocot de ură întunecată care se revărsa asupra mea ca o avalanşă nestăvilită. Abisul urii părea fără fund, nu se zărea nicio crăpătură prin care să se strecoare o zare de lumină sau o boare de aer respirabil.  
 
Astfel s-a născut în mine dorinţa de a-mi limpezi mie însămi nişte gânduri despre ură, sentimentul acesta cutremurător. Inţelegând-o, poţi păstra mai bine distanţa, mi-am zis. Este o adevărată provocare să nu te laşi contaminat de urâţenia şi răutatea unora, dar dacă reuşeşti, satisfacţia este pe măsură. Aşadar, am vrut să cobor în adâncime, la sorgintea ei, fără pretenţia că voi descoperi noutăţi care n-au încăput în miile de tomuri cu descrierea acestui reprobabil sentiment. Am încercat să îmi explic virulenţa corosivă împinsă până la anulare totală şi dacă i s-ar fi ivit un alibi temeinic, chiar prin asasinare.  
 
Pentru a-l înţelege, m-am aplecat asupra mai multor pagini scrise de specialişti pe această temă. De la bun început cauţi răspuns la întrebarea de ce urâm? Ura se naşte din răutate, sau răutatea din ură? Psihologii spun că ura este sentimentul vieţii neîmplinite, e o boală, e o suferinţă determinată de un eşec major, produsul unui amor propriu rănit, de suferinţa unei reprimări consumată la rece, constant, de un puternic complex de inferioritate pervertit adesea în teribilism. Ei descriu acest sentiment ca pe un un fel de sete oarbă, care nu se poate potoli, se hrăneşte din ea însăşi şi sfârşeşte în violenţă. Cel stăpânit de ură are sufletul răvăşit de neîmpliniri, de deznădejdi, pentru că şi-a stabilit greşit coordonatele vieţii şi în final îl dau peste cap. Mulţumirea şi fericirea sunt stări de spirit autocâştigate prin alegererile pe care le facem de-a lungul vieţii. O altă cauză ar fi invidia care îl determină să urască, pentru că nu poate avea parte de ceea ce-şi doreşte văzându-le la altul şi luptă să îl deposedeze. Cel care urăşte este în acelaţi timp şi un mare ticălos care nu face altceva decât să lupte din răsputeri ca să te doboare la treapta lui şi să te infecteze cu boala de care suferă el.  
 
Sunt unii oameni care nu-şi găsesc reazim în propriile lor coordonate de viaţă şi, bătuţi de vânturi în toate direcţiile, trebuie să găsească ceva pe care să se poată răzbuna. Roşi de neputinţă şi sufocaţi de invidie, luptă din răsputeri să se scuture de asemenea năpăstuiri şi atunci, debusolaţi cum le este plămada, sar în extrema cealaltă, pun pe ei vopselele stridente ale teribilismului, umflu-şi pielea ca un balon gata să plezneacă. Se socotesc polieficienţi din ce în ce mai strident, pe măsură ce clocotul interior arde tot mai puternic. Pun stapânire pe ei orgolii nemăsurate şi o clocotitoare lăcomie.  
 
Singura fereastră prin care mai respiră este ura, fără ea s-ar sufoca. Treptat ura se înscrie definitiv în datele lor fundamentale şi exersată neîntrerupt şi cu forţă, ura devine o fibră puternică şi începe să funcţioneze de la sine. Cu timpul, ura sapă tot mai mult, tot mai adânc, cu tot mai multă înverşunare, se agravează, se cronicizează şi omul nu mai poate fi vindecat. Ura se transformă într-o plăcere, devine o hrană a sufletului şi ca o urmare firească, omul începe să fie stăpânit de orgolii şi de lăcomie nestăvilită.  
 
Dialogul devine lipsit de bun simţ, raţiunea este stăpânită de porniri sălbatice, animalice, de agresivitate, spiritul este în totală dezordine. Ura nu te mai întreabă de nimic, ea doreşte doar produsul finit pe care mintea sufocată de răutate îl naşte în camera întunecată şi murdară a propriilor frustrări. Persoana cuprinsă de ură, oriunde s-ar duce, orice ar face, odată contaminată, va purta pentru totdeauna stigmatul omului cuprins de un asemenea sentiment.  
 
Pe măsură ce reflectam asupra acestor trăsături caracteristice urii, tot mai evident le găseam înscrise pe faţa şi în comportamentul preopinentului meu care îşi construise din ură un zid mental de care se izbea mereu cu capul. Se citea pe faţa luui cum sorbea cu mare plăcere ura. Era o ură plămădită de-a lungul timpului, ură care s-a transformat în hrană sufletească tot mai arzătoare şi într-o combustie frenetică pentru căpătuială care să permită să se umfle în pene. În tinereţe, acest om arăta altă faţă. Nu de puţine ori m-am cutremurat văzând cât de scurtă este calea de la nobleţea sentimentelor din tinereţe, la mizeria morală în care clocoteşte ura de moarte. M-am întrebat de atatea ori, cu ce a putut fi presărată o astfel de cale care poate duce la o atât de întunecată alunecare? Cum a ajuns întruchiparea acelui tip de om care urcă pe meterezele vieţii pentru a atinge topul urii şi rădăcinile sufletului să-i rămână ancoreate tot într-un spaţiu terifiant al urii?  
 
De buna seamă că psihologia lui s-a conturat după ceea ce şi-a propus să devină prin autoconstruire. Şi când construcţia interioară nu are baze solide, când ordinea bunului simţ şi a celei impuse de societate lipsesc, urmează mari răsturnări în adâncul fiinţei şi în final îl duc la prăbuşire. Abaterea de la calea bună, nu poate duce la ceva bun, nu pentru că o spun eu, este o lege inexorabilă. Cei ce urăsc nu pot fi niciodata fericiţi.  
 
Preopinentul meu mărturisea cu vocea aproape sugrumată "sunt profund nefericit pe toate planurile". Striga în el o disperare fără margini, dar o disperare joasă, în contradicţie totală cu o mare admiratie de sine pe care o flutura cu dezinvoltura prostului fudul.  
 
Mintea sa era mereu în priză şi într-o perpetuă acrobaţie, dând naştere unor rostogoliri de năstruşnice fantasmagorii. Mergea pe principiu că minciuna repetată devine adevăr. Am citit undeva că e posibil ca oamenii care nu-şi recunosc răutăţile şi minciunile şi au sistemul de valori dat peste cap, suferă de un fel de demenţă, aflându-se într-un declin continuu al creierului şi al atribuţiilor sale. Nici şcoala, nici familia, nici poziţia socială nu îţi este îndeajuns dacă nu ai o minte sănătoasă şi calci peste principiile omeniei şi ale bunului simţ. Cine are în zestrea sa cutremurătoarea ură, este clar că îi lipseşte calitatea de OM. Există în toate lucrurile o măsură, un adevăr intim şi dacă le încalci, nu poţi rămâne fără consecinţe.  
 
Nu vorbesc de pe poziţia omului fără greşeli, nici nu vreau să mă constitui într-un reper moral. Fiecare om îşi are limitele şi neîmplinirile lui. Toţi oamenii aparţinem aceleiaşi societăţi umane, dar nu toţi gândim şi ne manifestăm la fel, chiar dacă îşi poartă fiecare povara greşelilor proprii.  
 
E impresionant cât de firească le pare acestora lipsa de omenie. Suntem fiinţe atat de neînsemnate şi nu putem conştientiza cât de lipsiţi de importanţă suntem pentru imaginea de ansamblu a universului, cât de repede trecatoare ne e viaţa pe care o călcăm în picioare. La despărţirea de acest om-neom, am ridicat ochii spre seninul cerului şi am rostit în gând versurile Magdei Isanos: „Şi-mi pare-aşa ciudat că se mai poate/ găsi atâta vreme pentru ură,/ când viaţa e de-abia o picătură/ între minutu-acesta care bate// şi celălalt şi-mi pare ne-nţeles/ şi trist că nu privim la cer mai des,/ că nu culegem flori şi nu zâmbim,/ noi, care-aşa de repede murim..."  
 
------------------------------  
Elena BUICĂ  
Bucureşti  
1 august 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Elena BUICĂ - UCIGĂTOAREA URĂ / Elena Buică : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1677, Anul V, 04 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Elena Buică : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Buică
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!