Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 1918 din 01 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

Nichita - poet printre muritori, înger printre poeţi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Azi, la peste un sfert de veac de la marea sa trecere în Tăramul Tăcerii, mă gândesc la poetul Nichita Stănescu aşa, ca la o fiinţă vie, care nu a părăsit scena vieţii, ci face parte încă din spectrul luminos care încununează existenţa multor îndrăgostiţi de viaţă şi de poezie. 
  
N-am să mă aplec cu spirit analitic asupra textelor, poemelor sale, pentru că au făcut-o critici de prestigiu, specialişti în domeniu şi o vor mai facă desigur şi alţii, dar vreau să surprind cateva aspecte ale modului cum este el perceput acum. 
  
- „ Leoaică tanără iubirea” auzeam de multe ori în sala de aşteptare a cabinetului de cardiologie unde lucram ca medic specialist, când în preajma unor concursuri sportive ori a examenului de bacalaureat, grupuri de tineri sănătoşi veneau pentru vize medicale. Altădată,unul cu un aer mucalit s-a adresat unui coleg care voia să se înscrie la Academia Militară şi l-a întrebat :ştii „din cate parţi este compusă puşca soldatului”? 
  
V-am auzit dialogul vostru fără să vreau, le spuneam când ajungeau în cabinet, dar doresc să ştiu dacă voi cunoaşteţi autorul din care aţi citat... 
  
Nichita! Răspundeau ei rostindu-i numele ca pe cel al unui prieten, fără să adauge numele de familie. 
  
Mai ştiţi şi alte versuri de-ale lui? 
  
„Ploua infernal şi noi ne iubeam prin mansarde” ... 
  
„Mainile mele sunt îndrăgostite, Vai, gura mea iubeşte”... răspundeau ei (ele) care mai de care, zambind cu subînţeles. 
  
„Ce bine că eşti, ce minune că sunt”...adăuga o fată cu aer romantic. 
  
Consider că intrarea în limbajul aproape comun a versurilor lui Nichita, demonstrează cât este de înţeleasă şi iubită opera lui, în special de tineri. 
  
Amintindu-mi aceste secvenţe mi-am zis : Voi „intra” şi pe internet pe un forum deschis special pentru Nichita, să văd ce mai scriu tinerii (anonimi), şi iată ce comentarii am găsit de pildă referitor la poezia Lecţia despre cub, comentarii din care citez: „noi nu suntem capabili să vedem perfecţiunea, ci numai imperfecţiunea care ne desparte de ea” sau: ” Arta trebuie să redea imperfecţiunea într-un mod cat mai perfect”. 
  
Pentru cei care nu-şi mai amintesc poezia, voi reproduce un fragment de început, apoi finalul, sa vedem ce se întâmplă cu bucata de piatră: 
  
............................................. 
  
”se ciopleşte cu o daltă de sânge, 
  
se lustruieşte cu ochiul lui Homer, 
  
se răzuieşte cu raze 
  
.............................................. 
  
După aceea se ia un ciocan 
  
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului. 
  
Toţi, dar absolut toţi zice-vor: 
  
- Ce cub perfect ar fi fost acesta 
  
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!” 
  
Un alt cititor a adăugat: 
  
„Ultimele versuri ar putea exprima ipocrizia oamenilor care nu sunt capabili să aprecieze perfecţiunea, însă observă cu uşurinţă imperfecţiunea, defectul, este o reacţie caracteristică celor care nu sunt în stare să creeze nimic,celor care trec pe langă frumos ignorandu-l, dar care nu pierd ocazia să observe şi să condamne orice pas greşit ”. 
  
Cu structura sa în al cărui genom sălăşuiau împletite în mod fericit trăsături fundamentale slave şi autohtone, el s-a conturat şi prezentat lumii cu cele două firi: pămantească şi dumnezeiască, cea de-a doua fiind dominantă, tradusă prin atitudinea lui de blândeţe, gingăşie, generozitate, lumina interioară radiată prin strălucirea fascinantă a ochilor săi albaştri ca seninul. 
  
Nichita a rămas toată viaţa un copil, dar cu ştiinţa maturităţii. În general la copil sunt remarcabile supleţea de spirit şi capacitatea de recepţie şi de clarviziune. Că el a fost înzestrat cu aceste capacităţi este un lucru care nu se pune la îndoială, deoarece poemele sale demonstrează că poseda acele „instrumente”ale discernerii în invizibil, întocmai ca un astronom bine dotat, care vede sateliţii naturali din jurul planetei Saturn. Faptul că alţii nu-i văd, asta nu înseamnă că ei nu există! 
  
Această zestre nativă, acest har, însemna sensibilitate – atata cât să-i permită să perceapă şi să descifreze limbajul sacru a lui Dumnezeu semănat în fiinţe şi lucruri, în lumea vegetală şi chiar cea minerală, a pietrelor, în comportamentul, în trăirile şi stările surprinse în diferite momente şi conjuncturi comune firii oamenilor, care se regăsesc cu uşurinţă în lirismul său.. Iată cu cată candoare ne sugerează comunicarea cu arborii: „dacă tu vrei să comunici cu un copac,ar trebui ca un braţ al tău să se facă ramură cu frunze, şi o ramură a copacului să se facă braţ cu degete. Ar trebui să mori puţin ca om şi să învii ca plantă, iar planta să moară întrucatva şi să devină într-o parte a ei om”. 
  
De ce poet printre muritori? 
  
Cu clarvedere incontestabilă, el traduce acest limbaj sacru într-o limbă înţeleasă de majoritatea cititorilor săi (nu de toţi!), eliberează cuvintele de înţelesurile obişnuite prin aşezarea şi îngemănarea lor în metafore ori crează imagini noi, nemaivăzute, nemaiîntalnite, invitand la meditaţie în mod subtil, luîndu-te duios de mană şi conducandu-te printr-un labirint al nostalgiei - comun cu al tău, de care nu erai conştient –şi cu vorbe magice de natură şi eficacitate soteriologică, face să-ţi vibreze sufletul. 
  
Poeţii adevăraţi – Nichita Stănescu fiind unul dintre ei – întocmai ca inovatorii, au în ei şi un fel de anarhism ascuns care-i ajută să discearnă ceea ce alţii nu văd. 
  
Descoperiri ştiinţifice de dată recentă în domeniul fizicii cuantice, demonstrează că întreaga manifestare este vibraţie, aşa cum întalnim prin deducţie în unele din poemele sale. 
  
Regret nespus că Nichita nu mai este printre noi, deoarece în ciuda multora care afirmă că ştiinţa nu are ce căuta în poezie, cu siguranţă informaţiile care vin fără să le cauţi, ar fi atins şi memoria involuntară a subconştientului nichitian şi poetul ar fi exprimat în mod subtil, încărcat de lirism –aşa cum a evocat şi tunelul oranj –alte posibile valenţe ale conştienţei umane. Reamintesc de pildă, că Eminescu atunci cand a scris poezia La steaua sau Scrisorile, nu era străin de cunoştinţele din domeniul fizicii, astronomiei sau filozofiei din vremea sa, primite la cursurile (opţionale) din Viena. 
  
De asemeni, să nu uităm că primii care au numit Pămantul - Planeta albastră - au fost poeţii, lucru confirmat ulterior de cosmonauţi. 
  
De ce înger printre poeţi? 
  
Pentru că nu toţi poeţii se aseamănănă între ei. Unii poeţi consacraţi, de recunoaştere internaţională, promovează, cântă şi slăvesc văzutul, materia, viaţa în ansamblul ei, sunt realişti. La Nichita, deşi întâlnim elemente şi întâmplări reale, el le pătrunde până în miezul nebănuit dând la iveală frumuseţile lor ascunse. 
  
Nichita şi-a dorit să trăiască viaţa într-un stil superior, şi-a cultivat acea fluiditate nuanţată a spiritului docil al copilului din el, evitănd fixarea în dogme sau în legi (prejudecăţi) omeneşti. Pe langă disponibilitatea nativă pentru prietenie, vreau să subliniez încă una din trăsăturile fundamentale ale poetului, care era modestia –ambele calităţi îi înnobilau caracterul şi explică totodată marele număr de prieteni şi apropiaţi, admiratori care s-au înfruptat cu fructele alese ale formelor lui de expresie şi cu atitudinea generoasă, tandră şi binevoitoare. 
  
Mi-amintesc că o dată fiind invitat (într-un moment neprielnic pentru starea sa de spirit) să vorbească despre Eminescu, a refuzat printr-un răspuns de mare subtilitate: trebuie să ai stare de Eminescu, să poţi vorbi (despre Eminescu), cu alte cuvinte, însemna că Nihita avea o adevărată veneraţie faţă de poetul înaintaş, despre care nu şi-a permis să spună la întamplare ceva banal, ci avea nevoie să intre în acea stare de transă pe care ţi-o conferă inspiraţia, creată .în urma contactului mental cu gândurile rămase moştenire pe hârtie ale maestrului.(Aceasta, în contrast cu un alt poet contemporan, care se doreşte mai presus de Eminescu, şi într-o emisiune televizată, când Eminescu a fost atacat de un Nimeni, adică unul dintre detractorii săi, acesta nu numai că nu l-a apărat, când toţi cei de faţă aşteptam o replică dură, dar a trecut cu vederea ca şi cum nu ar fi auzit întrebarea „lustruindu-se ” în continuare pe sine). 
  
Nichita a avut mulţi prieteni nu numai din Romania ci şi din lume. Era conştient de valoarea sa şi dăruia cu bucurie poezii scrise şi semnate pe tot felul de hârtii care îi erau la îndemană, inclusiv şerveţele.Cei care au manuscrise cu semnătura sa olografă –şi nu sunt puţini –le păstrează cu sfinţenie, pentru că ele reprezintă gesturile de prietenie şi gingăşie sufletească ce deschideau larg porţile inimii interlocutorului, poetul revărsând iubirea şi blândeţea sa ca o binecuvântare îngerească într-o lume rea, a dictaturii, a egoismului, a minciunii, a meschinăriei, atitudinea lui reamintind că omul a fost creat să fie bun. 
  
Cu siguranţă poetul îşi va fi propus ca prin urcuşul neîncetat în căutarea drumului către sine, călătorie interioară pentru redescoperirea şi întalnirea cu sinele pur şi luminat (– devenirea întru fiinţă – cum se exprima într-un mod magistral C.Noica), să atingă acest ideal, să se ferească de idoli, de slăvirea deşartă a celor nemeritorii, a străinilor, care ne-ar îndepărta de noi înşine, până la uitarea de sine şi de neam, de tradiţiile specifice nouă care ne conferă atât identitatea în lume ca naţie, cat şi garanţia acestei regăsiri individuale doar în spaţiul căruia îi aparţinem, aşa cum protector ne atenţionează în Elegia a doua getica: 
  
„Ai grijă luptătorule, nu-ţi pierde 
  
ochiul 
  
pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza 
  
în orbită un zeu 
  
şi el va sta acolo împietrit, iar noi 
  
ne vom mişca sufletele slăvindu-l 
  
Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul 
  
Slăvindu-l ca pe un străin!” 
  
(Scrisă în perioadă de plină dictatură comunistă, când o putere străină de sufletul popoarelor subjugate ( inclusiv poporul rus) erau supuse „experimentului roşu” .Parafrazandu-l pe Sf Ioan Gură de Aur, cred că este oportun să ne chemăm în memorie celebrul său îndemn: cine are ochi de văzut şi urechi de auzit, să vadă şi să audă!) 
  
Cred că Nichita a avut în viaţă multe clipe de bucurie şi mângaiere, a cunoscut prietenia, dragostea şi gloria, fiind recunoscut şi sărbătorit la nivel naţional la împlinirea varstei de cincizeci de ani. 
  
Într-o lume pe care o visa, cu oameni asemănători cu sufletul lui, putea să trăiască mai mult! Din nefericire, trăind printre oameni cu viciile şi abuzurile lor, nu printre îngeri, a căzut pradă puterii lumeşti de atragere în capcanele pierderii sănătăţii trupeşti. Fără corpul dens, fără vehicolul purtător al corpului vital şi mental, fără templul sufletului, Nichita a trecut prin uraganele vremurilor prea timpuriu dincolo, prin vămile văzduhului, cu ochii spiritului deschişi spre alte zări, lăsand în urmă Opera Magna de care ne bucurăm. 
  
  
Nichita Stănescu este un poet care a devenit un reper spiritual pentru generaţiile de acum şi cele care vor urma. 
  
ianuarie 2010 Elena Armenescu 
  
Referinţă Bibliografică:
Nichita - poet printre muritori, înger printre poeţi / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1918, Anul VI, 01 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!