Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Elena Armenescu         Publicat în: Ediţia nr. 1610 din 29 mai 2015        Toate Articolele Autorului

Călușul dans terapeutic stravechi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Călușul este un dans magic jucat în exclusivitate de bărbați, dans care există dintotdeauna la geto-daci, străbătând secolele, ajuns până în zilele noastre. Jucat pe întreg teritoriul locuit de români, inclusiv în Macedonia, Călușul este relevant pentru ceremonialul magic-terapeutic de alungare a duhului bolii. 
  
Azi, el se joacă în două variante: 
  
- călușul de dans 
  
- călușul de (după) obicei, adică tradițional. 
  
Pentru noi prezintă interes cel de-al doilea, care din punct de vedere etno-medical este sursă și tezaur, adevărat depozit bioenergetic, are putere tămăduitoare. 
  
Prima referință cu privire la Căluș o găsim în scrierile lui Dimitrie Cantemir, domn al Țării Moldovei în secolul al XVIII-lea, ulterior și în alte numeroase studii. 
  
Se ştie că acest dans magic, este un dans ritual care are puterea de a atinge forţe benefice nevăzute care ajută la vindecarea celor bolnavi. Dar cum din momentul amăgirii Evei de viclenia şarpelui, binele este în permanenţă pândit de rău, jucătorii se tem de forţele răului, de zânele rele, de ielele din Carpaţi, de Necuratul, de Nefârtatele, despre care sunt multe basme şi poveşti populare românești care ne-au încântat copilăria. Pentru a preîntâmpina, pentru a îndepărta forţele răului, căluşarii trebuie să depună un jurământ pe care îl păzesc cu sfinţenie. 
  
Iată câteva mărturisiri ale unui vătaf ( şef al căluşarilor) din Crăciunei, judetul Olt: G M (60 de ani): ceata căluşarilor se constituie cu câteva luni înaintea datei când urmează să fie jucat ( dată variabilă în funcţie de data Sfintelor Sărbători de Paşti, cu şase săptămâni mai târziu, la Moşii de vară). Numărul căluşarilor trebuie să fie fără soţ. În ajun de Rusalii ( Moşii de vară) mergem la hotare ( între sate) şi depunem jurământul. Printre altele, ei jură să nu se despartă cel puţin nouă ani, dar în general cine începe să joace căluşul nu se mai desparte de el toată viaţa. Vătaful rămâne până la adânci bătâneţi, el neputând părăsi ceata ca ceilalţi. În seara când se depune jurământul, căluşarii ridică şi “steagul” căluşului, constituit dintr-o prăjină înaltă de 3-4 metri, în vârful căreia se leagă: spice de grâu, frunze de nuc, pelin, usturoi (plante magice care conţin uleiuri volatile plăcut mirositoare sau calmante cu reale calitaţi antimicrobiene) şi un prosop. Vătaful cunoştea o adevărată medicină populară pe care o folosea mai apoi în descântece. 
  
Stegarul – așa cum este numit cel care poartă steagul - nu dansează! El stă în spatele căluşarilor și leagănă steagul de la stânga la dreapta şi invers, deasupra căluşarilor în timpul dansului. Tot grupul, cât durează sărbătorile au grijă de steag să nu cadă, deci să rămână mereu în poziţie verticală. 
  
În poziţie verticală lemnul favorizează comunicarea cu energiile telurice, scurgerea energiilor negative. Dacă ar cădea steagul, ceata căluşarilor s-ar sparge, s-ar desfiinţa. Este un motiv în plus, alături de repausul sexual care este obligatoriu pentru creşterea performanţelor energetice, să nu mai doarmă decât cu țoții într-un loc sigur “ în carantină”. Tot în seara depunerii jurământului se aprind cărbuni si tămâie si se taie o gaină neagră, pe care o manâncă cei din ceata căluşului. Începând cu acestă seară, ei rămân împreună si mănâncă ceea ce primesc de la gospodari. Căluşarii sunt însoţiţi de lăutari, care depun şi ei jurământul ( confirmat de Constantin A - cobzar din Optaşi). 
  
În aceeaşi seară se execută câteva jocuri ritmate pe muzica specifică și nuanţată a călusului, mai lentă sau rapidă, care impune şi schimbarea ritmului în paşi rapizi sau lenţi. 
  
In timpul dansului, căluşarii emit strigăte de tipul: hălai-hălai-hălai-şa (se ştie că strigătul reprezintă o eliberare de energie negativă cumulată în corp, prin urmare are rol purificator). 
  
Costumele căluşarilor sunt de fapt costume populare tradiţionale româneşti ( pantaloni strânşi pe coapse şi cămăşi albe, purtate peste pantaloni, strâse cu o curea lată, în picioare opinci, iar pe cap o pălărie) la care se adaugă: clopoţei la opinci, mărgele la pălărie şi centuri ornamentate din care pornesc nişte bete ( centuri tesute din lână, tricolore – culori antice roşu, galben si albastru care se regăsesc în drapelului României – sau multicolore) care se încrucişează în față şi în spate. Despre culorile, formele geometrice cusute pe cămăşi precum şi simbolurile lor aflăm mai multe din limbajul artistic descifrat de Nineta Crainici în volumul intitulat: Structura bioenergo-informaţională ca putere de menținere a sănătăţii şi din lucrările semnate de profesoara Ioana Crişan (lucrări communicate în cadrul simpozioanelor de dacologie organizate de Dr.Napoleon Săvescu). 
  
Personajele principale ale cetei călușarilor sunt: vătaful (şeful căluşarilor) şi mutul. 
  
Vătaful are calităţi deosebite şi este cel mai bun dansator. Al doilea ca importanţă după vătaf, este Mutul, investit cu puteri magice, care îndeamnă la dans prin semne, dansează comic în contratimp cu căluşarii, pe care îi impulsionează cu o sabie din lemn, uneori chiar lovindu-i. Spre deosebire de căluşari, mutul poartă o mască şi este îmbrăcat în haine ponosite, mai largi şi o pălărie bearcă. La brâu îşi leagă un şorţ ca femeile, şorţ ce ascunde un fragment dintr-un ram de pom cu lungimea de 30-40 cm şi grosimea de 5-6 cm, vopsit în rosu, care prefigurează un falus imens ce se poate vedea din când în când în timpul mişcărilor specifice mutului, sugerând concluzia că acest dans este dedicat cultului falic.Acest element ne duce cu gândul la cultura indiană, în care, cultul falusului se practică din vremuri imemoriale până azi. O altă explicatie ar fi că mutul reprezintă pe cel ales de geto-daci să le fie mesager către zeul lor Zamolxis. Din clipa când era ales, tânărului care urma să fie aruncat cu pieptul in suliţe, i se confesau (spovedeau) oamenii și îl investeau ca mesager al lor, iar el nu mai rostea nici un cuvânt, rămânând “mut” (ca să păstreze secretul ). Mutul poartă o traistă în care se găsesc plante cu efect magic și terapeutic, ca și la steag (pelin, usturoi, frunze de nuc). Femeile – când merg spre cimitir în ziua de Rusalii, aruncă la câțiva metri distanță câte o foaie de nuc, realizând adevărate poteci care șerpuiesc între casă și locul unde odihnesc străbunii, marcate cu aceste frunze magice. 
  
Căluşul se joacă în curţile gospodarilor mai cu stare, sau la cei care au un bolnav. La Crăciunei (J Olt) bolnavul este dus la hotare, pe locul unde s-a depus jurământul. La Dăbuleni (J Dolj) Tătărăştii de Sus (J Teleorman) bolnavul este scos în curte. Mai întâi, bolnavului i se cântă o succesiune de melodii şi cea la care prezintă cele mai multe semne de înviorare este selectată şi pe ritmul ei vor dansa căluşarii. 
  
Bolnavul este întins pe pământ. Căluşarii îl afumă cu tămâie, apoi dansează în cerc în jurul lui, “pe muteşte” adică fără strigături.Muzicanţii îi cănta o melodie pe ritm lent.Căluşarii sar apoi peste bolnav atingându-l cu călcâiul. Unii, sprijinindu-se pe un picior, cu celălalt fac cercuri concentrice deasupra bolnavului apoi îl ating cu călcâiul. La sfârşit, bolnavul se ridică şi joacă hora alături de căluşari, aceasta (hora) învărtindu-se de trei ori. Dacă bolnavul nu se simte incă bine, ritualul se repetă şi a doua zi. În unele localităţi, la capul bolnavului se aduce O oală cu tămâie fumegândă. În timpul ultimelor acorduri muzicale, se sparge oala, simbolizând fuga, destrămarea duhului bolii, după care bolnavul se ridică pe melodia Floricica. Uneori când exista în familie un copil mai slăbuţ, fără poftă de mâncare, mama îl încredinţează unui căluşar care joacă hora cu el în braţe, iar copilul se “îndreaptă”. 
  
În ultima zi a Călușului are loc ”Războiul călușului”. De data aceasta călușarii nu mai sunt îmbrăcați în frumoasele lor costume ci se travestesc, încât nimeni nu îi recunoaște, realizând un adevărat teatru satiric: unul se îmbracă preoțește, altul ca doctorul, unul îmbracat în negru poartă o mască și o coasă prefigurând Moartea, altul se travestește în femeie gravidă etc. La acest spectacol participă tot satul. Bineînțes că ei fac tot felul de referiri la păcatele ori proastele obiceiuri ale celor din comunitatea respectivă, care se cunosc între ei, recunosc cu ușurință și aluziile rostite de personajele create ad-hoc, spre amuzamentul și veselia tuturor. De altfel, în special în lumea satului umorul, rîsul de altul a fost totdeauna o metodă de ținere în frâu sau de îndreptare pentru mulți. Urmează apoi o masă comună, mare, bogată. 
  
A doua zi după război, călușarii se reîntâlnesc și ”îngroapă ” călușul, de obicei lângă o apă curgătoare, ferindu-se să nu fie văzuți în special de vrăjitoare care ar folosi plantele care au fost la steag, pentru vrăji ( de aceea ele se îngroapă să nu fie găsite).. 
  
Încercând să aflu mai multe despre ”tainele ” călușului, am stat de vorbă și cu ajutorul de vătaf B I din Pădureți județul Argeș, care a impresionat atât prin dans cât și prin fermitatea răspunsului citez: depunem jurământul, dar despre asta nu scoateți dumneavoastră nimic de la mine! De altfel, secretul călușarilor nu-l știu decât ei și bine fac că-l păstrează. Eu nu am facut decât să descriu în mare ceea ce se vede și se aude. 
  
Așa au petrecut băștinașii acestor locuri de milenii întrgi la Moșii de vară, Ei nu aveau ziare sau reviste, radio sau televiziune, dar trăiau și trăiesc autentic. Spiritul acestui popor a pendulat între clocotul adâncurilor sale și exprimarea lor omenească, pentru care de multe ori cuvintele se dovedesc a fi sărace în redarea intensității unei trăiri. De aceea, pentru evaluare se iau în considerare toate elementele care decurg din manifestarea respectivă ( costumele, cântecele, strigăturile, etc). Cuvintele rare pe care le întâlnim în limbajul popular nu coboară, ci dimpotrivă, înalță frumusețea expresiei, pentru că poartă în ea informația permanenței etnice. 
  
Referinţă Bibliografică:
Călușul dans terapeutic stravechi / Elena Armenescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1610, Anul V, 29 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Elena Armenescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Elena Armenescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!