Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Dumitru Anghel         Publicat în: Ediţia nr. 1953 din 06 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Dumitru ANGHEL - GHEORGHE ANDREI NEAGU: „ARME ŞI LOPEŢI”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Romanul „Arme şi lopeţi”, (Editura Zedax, Focşani, 2010), adună crâmpeie de viaţă pe un laitmotiv cazon, căruia scriitorul Gheorghe Andrei Neagu îi adaugă diezi sentimentali cu modulaţii tonale între o literatură de porthart, pe o constantă a frustrărilor şi a umilinţelor unor întregi generaţii de recruţi, şi o proză care păstrează încă ceva din încrâncenarea culmilor Vrancei şi misterul nedezlegat al transhumanţei mioritice, un modus vivendi local, tradiţional şi cu un brand cu totul specific unei lumi învăluite în taine şi legende, peste care timpul nu vrea să treacă. Prozatorul rămâne prins în chingile unei geografii sentimentale, de care nici nu încearcă să se elibereze decât pe notele discordante ale unui răsfăţ de patriotism local. Mimează abia voalat detaşarea de specificul mioritic al prozei sale, dar revine obsesiv la aceleaşi teme fundamentale, care i-au marcat o parte însemnată, esenţială din viaţă, din creaţia sa literară, încă de la debutul său publicistic din revista Ateneu, în anul 1965, cu o poezie.  
 
Ambiţios şi hotărât să se facă cunoscut, trece direct la marea literatură, atacând specia literară epică cea mai convingătoare şi scrie romanul „Arme şi lopeţi”, experienţă a lunilor de armată făcută pe Transfăgărăşan, cu o tentativă de apariţie în 1973, la Editura Albatros, dar care va vedea lumina tiparului abia în 1986, ca nuvelă, „Spinarea de piatră a Făgăraşului”, în volumul „Zece prozatori”, debut editorial. Gheorghe Andrei Neagu îşi exersează condeiul scriind şi publicând literatură de specialitate silvică, dar, mai ales, poezie şi proză de sertar; este un fervent animator cultural în zona editorial-literară, iar izbânda sa de mare prestigiu este revista „Oglinda literară”, unde va publica, în foileton, romanul „Un securist de tranziţie”, inspirat de evenimentele din 1989, la Odobeşti. Tot în foileton va publica şi romanul „Tarantula”, în Revista V, o altă iniţiativă a sa, urmat de volumul „Templul iubirii”, la Editura Porto-Franco din Galaţi, într-un tiraj de 10.000 de exemplare, şi de volumul „Moartea şobolanului”, în 1997.  
 
La propria editură, Zedax, publică în 2003, volumul colectiv „Al Evei trup de fum” şi volumul liliputan „Crucea lui Andrei”, urmat în acelaşi format de „Jurnalul american”, în 2004, şi de volumul „Aesopicae”, în 2006, tip de literatură de sertar, ca şi de volumul „Purtătorul de cruce”, în 2009, pentru care primeşte Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău. În 2010, Gheorghe Andrei Neagu publică balada cultă „Nunta neagră”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România.  
 
Romanul „Arme şi lopeţi”, tipărit într-o primă ediţie în 1995, tot la Editura Zedax, este cartea în care prozatorul Gheorghe Andrei Neagu scrie o literatură de contrast, pe un portativ solo, cu ingrediente epice, pe care le nuanţează sfidător prin nealiniere la tipare clasice şi, în egală măsură, la inovaţii, la modern cu orice preţ. Romanul său se vrea un… nonroman, dintr-o orgolioasă neacceptare a regulilor consacrate, mai puţin din considerente de inovaţie epică, şi propune îndrăzneţ, fără limite, fără culpabilizări de circumstanţă, o altă formulă, o altfel de structură, un altfel de flux narativ, printr-o insinuantă idee de exacerbare a banalului convertit în fapt de viaţă excepţional, dar şi prin spolierea, prin lipsa de orizont a faptului decrepit, ca o alternanţă între important şi derizoriu, a condiţiei de excelenţă primară, vegetativă.  
 
Scenariul epic al romanului „Arme şi lopeţi” este axat pe două secvenţe existenţial-umane, două destine, doi tineri, un băiat şi o fată, aflaţi la vârsta când nu prea ştiu ce să facă cu viaţa lor, între idealuri fără perspectivă şi fără prea multe şanse, şi cu un sentiment acut de inutilitate şi decizii ferme. Mitiţă şi Dana încearcă să-şi justifice existenţa biologică marcată de un joc al hazardului social ostil, pe care parcă nici nu-l intuiesc ca având vreun rol în visele şi speranţele lor. Şi unul şi celălalt vegetează, monoton şi adeseori hazardat, într-un joc al unui destin controlat să nu aibă vreo finalitate fericită, de început de drum, de contraste uşor repetabile şi absurde…  
 
Sunt destine paralele, în derivă, destine incerte, între expectativă şi nesiguranţă, trist şi banal, pe un derizoriu cenuşiu, ca un antifrumos estetic, ca florile de mucigai argheziene.  
 
De altfel, Gheorghe Andrei Neagu foloseşte procedee oarecum atipice în creionarea personajelor sale, deoarece renunţă la descriere sau naraţiune pentru protretul fizic sau moral şi recurge la structuri lingvistice lexicale cu valenţe tipologice definitorii. De pildă, şarjează cu un fel de neaoşism pentru lumea satului românesc de prin anii ’50-’60, din perioada asaltului politicii comuniste asupra stabilităţii tradiţionale rurale, când ţăranul a fost forţat. Oprimat şi umilit, ca să renunţe la pământul, boii, plugul şi grapa, simboluri ale libertăţii şi demnităţii sale, pentru a intra în aşa-zisele întovărăşiri agricole şi apoi în G.A.C.-urile de tristă amintire. Alteori, modifică registrul lexical al recruţilor, dominat de limbajul de lemn al sergenţilor şi caporalilor, cu vocabularul mai modern şi agresiv al Danei, care se apropie, prin comportament, atitudine şi personalitatea în clocot, de atitudinea nonconformistă a adolescenţilor din zilele noastre. Cu alte cuvinte, scriitorul îşi nuanţează stilistic lexicul, ca element definitoriu caracterologic, după specificul, după încadrarea socio-culturală a personajelor sale, a locului şi a timpului desfăşurării faptelor, după arealul socio-uman pe care-l descrie.  
 
Apasă insistent pe tuşe de efect, îngroaşă, recurge la efecte epatante, cu un vocabular, cu un limbaj neaoş rural pentru categoria socială reprezentativă, în ciuda unei simpatii abia stăpânite, ironic respectuoase; îl modifică graţios şi uşor ireverenţios, când o pune să vorbească, să gândească şi să se exprime pe Dana, personajul feminin plasat în avans pe coordonate de comportament, de atitudine şi de reacţie ale generaţiei în blugi din zilele noastre; şarjează copios, ironic şi cu intenţia vădită de a plăti nişte poliţe celor care l-au făcut părtaş la situaţii incomode, de disconfort al comunicării prin limba de lemn a cazărmii, cu stereotipiile arogante, rigide şi ridicole ale căprarilor, ‘lenţilor şi ‘gealilor împopoţonaţi cu aere de Moş Teacă: Aliniaţi în faţa caporalilor, soldaţii se antrenau:  
„– Bună ziua, soldaţi!  
– Să trăiţi, taş’tan! Strigau scurt soldaţii  
– Mai tare!  
– Să trăiţi, taş’tan! (…tovarăşe căpitan…)  
– Bună ziua, soldaţi!  
Să trăiţi, taş’lent…, taş’lent’major…, taş’lent’colonel etc. etc. etc.” (pag. 41).  
 
Romanul „Arme şi lopeţi” se constituie şi-ntr-o frescă a obiceiurilor şi tradiţiilor satului românesc, cu pondere din zona Moldovei de Jos, din sudul de la graniţa cu Muntenia: Să-ţi fie bine, coane mire, îi spuneau copiii satului, după ce-şi culegeau monedele aruncate prin praful drumului, sau din găleata cu apă, pe care i-o puseseră miresei în cale… (pag. 63); cu un întreg film al ceremonialului nupţial: În fruntea alaiului, doi tineri, aleşi dintre prieteni sau rubedenii, duceau lumânările mari, albe împodobite cu flori.  
 
După ei, venea mireasa condusă de-o parte şi de alta de doi cavaleri de onoare... (ibid.). În descrierea amănunţită a nunţii, prozatorul este ispitit să recondiţioneze clişeul nupţial rural apelând din nou la vocabularul de coloratură locală: „Fă, auzi tu, nu vrei să te joc?” (pag. 65), cu o uşoară tentă de ironie pentru viaţa idilică de la ţară şi un umor riscând să cadă în desuetudine şi decrepit: „Te-ai făcut şi tu bărbat, muceo…” (pag. 66).  
 
Pare mai degrabă o altă formă de umor, cu alte nuanţări, cantr-un delir al situaţiilor groteşti sugerat de scrisoarea lui Mitiţă către cei de acasă, cu naivităţile stilului epistolar cazon: „Aflaţi despre mine că sunt sănătos, ceea ce sănătate vă doresc şi dumneavoastră…, pe care-l asezonează cu tactica şi strategia răcanilor de a mai obţine bani de la părinţi: …pot să vă spun că aş avea nevoie de bani. Mi-am pierdut cătarea de la armă, în timp ce făceam instrucţie pe câmpul de la Ghencea şi trebuie să dau cinci sute de lei” (pag. 72), deşi nu-l poate păcăli pe tatăl, care făcuse şi el armata şi cunoştea probabil banalul truc al soldaţilor, stratagema perpetuată de leatul din oastea română: „Şi-a pierdut cătarea, în ţărna mamei lui. Crede că mă duce pe mine de nas cum vrea el şi că habar n-am ce-i aia o cătare?” (ibid.).  
 
„Arme şi lopeţi” este şi un roman de dragoste, de dragoste nebună, în care scenele erotice sunt descrise pe două registre sentimentale opuse, ceva între idilă nevinovată, adolescentină şi amor cu lumina aprinsă, condimentate cu libertăţi de vocabular, cenzurate pudic şi cu o stângăcie nedisimulată de mesaje vagi şi o înclinaţie spre joc şi gratuitate: Barba crescută, aspră, înţepătoare, o-nfiora, iar trupul subjugat virilităţii soldatului o făcu să se-ncleşteze deodată, să geamă prelung, ca-ntr-o descătuşare, care în sfârşit venise s-o ducă pe ţărmurile de fericire cunoscute şi tocmai de aceea râvnite (pag. 77).  
 
Personajul principal, soldatul Mitiţă, se detaşează insinuant, vizibil, perceptibil de ceilalţi eroi ai cărţii prin elementele de autobiografie ale scriitorului, deşi există o încercare de… protecţie involuntară, instinctivă şi puţin stânjenitoare. Mitiţă are ceva din C.V.-ul autorului şi din temperamentul acestuia, chiar când este prezentat din perspectiva adolescentului, rebel, imprevizibil şi nonconformist, aşa cum s-a dovedit a fi Gheorghe Andrei Neagu până la maturitatea, care i-a accentuat caracterul atipic al faptelor şi acţiunilor sale civice, politice, culturale…  
 
Romanul „Arme şi lopeţi” sugerează chiar din titlu intenţia autorului de a oferi un tablou al cazărmilor oştirii române, cu tot cortegiul lor de umilinţe, de mizerii şi de ticuri şi inutilităţi cazone, de la comportamentul absurd al gradaţilor, sergenţii şi caporalii în criză de autoritate, până la ifosele şi suficienţa ofiţerilor inculţi şi tembeli, figuri sinistre de Moş Teacă tradiţionali, şi până la condiţiile înjositoare de minim confort, ordonat şi în litera regulamentelor şi ordinelor militare aflate sub semnul absurdului şi al unei minime decenţe: Plutonul, cu bucile albe şi goale, năvăli ca o avalanşă prin uşa uşor deschisă a sălii de duşuri ocupate în cea mai mare parte de cei dinaintea lor. Tălpile goale se chirceau pe cimentul rece ca gheaţa, alunecând pe luciul făcut de săpunul câtorva generaţii de nespălaţi… (pag. 91).  
 
Gheorghe Andrei Neagu insistă stilistic pe ridicolul şi absurdul ordinelor şi comenzilor militare, pe zâmbetul tâmp şi pe satisfacţia imbecilă a… ‘toa’şului Gradu’, o lume uneori frustrantă, de cele mai multe ori resemnată în mecanisme prozaice şi clişee groteşti: „Atenţiuuuuneeee, încetaţi!” LingurIle se opreau în văzduh, muştele se plimbau indolente pe chipiul ofiţerului pentru care nimeni nu mai mişca. Apoi, după ce ofiţerul privea satisfăcut ridicolul situaţiei, când bărbaţi în toată puterea cuvântului se supuneau fără raţiune unor ordine pur şi simplu absurde, se dădea comanda: „Continuaţi!” Zgomotul (de farfurii din aluminiu şi linguri…) începea brusc, ca o avalanşă oprită vremelnic… (pag. 91-92). Pagini întregi, antologice, de stupizenii, automatisme şi diabolice metode de disciplinare şi de învăţare a soldatului cu greutăţile vieţii militare fac deliciul scriitorului mobilizat întru apărarea patriei: „Dezechipaaaareeea! Iarăşi băţul de chibrit aprins, iarăşi centurile aruncate, iarăşi graba de a se termina odată şi odată coşmarul. Şi se găseau suficiente motive să se poată repeta jocul, până când satisfacţia caporalului era deplină” (pag. 93).  
 
Arta portretului la Gheorghe Andrei Neagu evită procedeul bătătorit al descrierii fizice sau al narării unor fapte, atitudini şi comportamente iar nota definitorie fiind, cum spuneam mai sus, aluzia subtilă, ironia şi vorba în doi peri, muşcătura perversă, ireverenţioasă; o tehnică literară specific moromeţiană, de câmpie teleormăneană, un fel de arta disimulării logodită cu sarcasmul, satira şi zgândăreala moldoveanului pus pe şagă: De când îşi cunoscuse femeia şi de când se însoţise cu ea, o ştia fără rod şi-şi mai risipe şi sămânţa şi pe alte ogoare. Iar ea ştia lucrul acesta şi-l ierta în tăcere (pag. 100), cu referire la escapadele amoroase şi în afara legilor scripturii propovăduite de sfinţia sa, părintele Tache Teofănescu.  
 
Există în cartea lui Gheorghe Andrei Neagu şi scurte secvenţe, poveşti nostalgice cu iz de eroism şi jertfe inutile, ale bătrânilor, care ajunseseră până la Cotu’ Donului, Sevastopol şi Stalingrad, întorşi din prizonierat şi lagăre în Siberia prin anii ’50, eliberaţi târziu, când familiile le făcuseră toate pomenile, şi când prieteni de la Răsărit făceau legea tătucului Stalin în România, care plătea grele datorii de război, deşi, după actul de la 23 august 1944, ar fi trebuit să aibă statutul de învingător, nu de învins!?  
 
Pagini însemnate sunt rezervate episoadelor „Transfăgărăşanului”, o altă epopee-simbol a construirii socialismului, şantierele de muncă patriotică, de fapt de muncă forţată mascată de lozinci şi hei-rup-uri demagogice, la care fuseseră înhămaţi tinerii, elevii, studenţii şi militarii la ordin, la Salva-Vişeu sau Bumbeşti-Livezeni.  
 
Spuneam la început că secvenţa „Transfăgărăşanului” din perioada cazonă a personajului principal Mitiţă fusese publicată, ca o nuvelă, cu titlul Spinarea de piatră a Făgăraşului, într-un volum colectiv de proză, când scriitorul Gheorghe Andrei Neagu bătea la porţile consacrării literare şi era încurajat să se alinieze la idealurile şi dezideratele unui proletcultism întârziat, din perioada de tristă amintire gestionată de Al. Toma, pe un diapazon autorizat şi cel puţin surprinzător al lui Nicolae Manolescu: credeam că reportajul literar a dispărut de la Geo Bogza, când iată-l apărut după un sfert de secol (pag. VII).  
 
În realitate, ca şi în scenariul narativ al scriitorului, experienţa muncii brutale de pe şantierul militar al „Transfăgărăşanului” este năucitoare pentru Mitiţă şi camarazii săi, pe fondul Jocului de-a armata, cu valenţe rococo de Operetă, în care bravii sergenţi şi caporali sunt protagoniştii desenaţi caricatural. Esenţial şi semnificativ este relevant doar mitul folcloric al jertfei pentru creaţie, iar locul şi rolul meşterului Manole şi-al Anei sunt luate de accidentul stupid al soldatului mort în urma detonărilor făcute de artificieri în lupta cu stâncile şi de sinuciderea soldatului, care află că iubita lui s-a căsătorit cu un alt flăcău din sat. Arme şi lopeţi este romanul unei generaţii în derivă sentimentală, socială, de destin programat cenuşiu, fără curcubeie de speranţe, ca pe un peron din Gara de Nord cu pasageri, care nu ştiu nici de unde vin şi nici încotro se îndreaptă…  
------------------------------  
Dumitru ANGHEL  
Bucureşti  
5 mai 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Dumitru ANGHEL - GHEORGHE ANDREI NEAGU: „ARME ŞI LOPEŢI” / Dumitru Anghel : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1953, Anul VI, 06 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dumitru Anghel : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dumitru Anghel
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!