Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Dorina Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 1897 din 11 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Fragilitatea unei vieți trăită pe verticală Ion N. Oprea – „Fragilitate -Cuvinte pe verticală” Editura Pim 2016
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am primit cartea „Fragilitate- Cuvinte pe verticală”- Editura Pim 2016, de Ziua mondială a scriitorului, trimisă prin poștă de către Ion N. Oprea, un binecunoscut autor, prolific, pentru care nutresc o sinceră admitație. M-am întrebat de nenumărate ori cum de reușește un om la vârsta a treia să scrie și să publice câte două, trei cărți de peste 200 pagini, unori și peste 400, într-un an. E o muncă sisifică, o grabă justificată fără dor și poate, de a dărui lumii tot ce a adunat în ani mulți de trudă prin biblioteci, ori aplecat deasupra hârtiei, a tastaturii calculatorului.  
Autor a zeci de cărți, a publicat în zeci de reviste, au scris despre cărțile domniei sale alte zeci de scriitori și critici literari, s-au scris și cărți despre NIO! Este un scriitor ce a umplut rafturi de biblioteci cu volumele sale în calitate de documentarist, autor, coordonator de antologii, coordonator al „Cenaclul la distanță” și iată acum, ne surprinde printr-un volum de „Cuvinte pe verticală” cărora din modestie nu le spune versuri deși, sunt poeme aș spune postmoderniste, de factură socială, politică, sentimentală și chiar filosofică.  
Prin această carte domnul I.N.Oprea ne deschide o fereastră spre viața sa, dezvăluindu-ne concepții, trăiri, eșecuri, nemulțumiri pe alocuri revoltă de cetățean onest și bun român ce-și iubește neamul, țara și tradițiile. Ne-am obișnuit să găsim în cărțile acestui harnic scriitor o mulțime de informații despre oameni, locuri, personalități religioase și laice. Ne-a obișnuit și cu Antologiile în care ne învită și de două ori pe an să participăm cu texte, pe diferite teme de interes național și chiar global. I-a invitat, motivându-i să scrie chiar și pe acei care nu au publicat cărți oferindu-le generos în antologiile domniei sale un număr de pagini după dorință. Aceste cărți le-a editat pe propria cheltuială și pe multe dintre ele le-a dăruit cu generozitate centrelor de cultură, bibliotecilor, prietenilor și colaboratorilor.  
Spuneam așadar că am primit cu bucurie cartea, și un bilețel prin care mă ruga să scriu câteva părerei despre ea. Cum aș fi putut să-l refuz mai ales când e vorba de o carte atât de ușor de lecturat datorită așezării „pe verticală a unor trăiri ce ar putea fi și ale mele, ori ale oricărui român. Autorul privește și redă imaginea societății actuale, decăzută din aproape toate punctele de vedere, obosită parcă de prea lunga tranziție în drumul spre un viitor incert (Capitolele „Bătrânii” și „I.O , ce poezie!”).  
Impresionantă este poziția autorului verticalitatea sa de cetățean onest ce a trăit o viața întreagă cu capul sus, cu demnitate. Ca jurnalist a fost mesagerul unor timpuri ce par apuse dar care au avut frumusețea și împlinirile, în perioda tinereții și maturității unor oameni ce se simțeau înainte de 89 implicați și motivați chiar și pentru faptul că stăteau la cozi interminabile pentru a procura cele necesare traiului.  
Societatea actuală coruptă, bâlciul politic, diluarea sentimntului de apartenență la neam și țară, exodul populației tinere în țările Europei pentru un câștig mai bun, abandonarea părinților, a datinilor si a credinței stramoșești, precum și dezinteresul pentru valori îl inspiră dar îl și deprimă atunci când ascuns în spatele acestor prozopoeme, jurnalistul INO dezvăluie o realitate dureroasă, un prezent cețos lipsit valori și de idealuri.  
I.N.Oprea nu este pesimist, nu este revoltat deoarece are conștiința faptului că nu poate schimba mai nimic. Este doar foarte sincer.  
Din toată această carte mi s-a transmis sentimentul autorlui de neputința de a accepta dar și de a putea schimba ceva în tot ce se petrece, ca o fatalitate programtă parcă de Dumnezeu pentru a ne învăța o lecție.  
Această carte a lui I.N.O ne arată că modalitățile de exprimare ale unui scriitor sunt diverse, nelimitate iar nonconformismul nu are vârstă. Domnia sa și-a descoperit o adevărată vocație pentru stilul modern, poetizat din care nu lipsesc metaforele, comparțiile, lirismul și sensibilitatea. Este un fel de jurnal intim, făcut public din dorința de a prezenta un mod frumos de a trăi cu fruntea sus, cu Nadejde, Credință și Dragoste de Dumnezeu și de oameni, dar în nici un caz indiferent la cele ce se petrec în jurul său. Sunt rânduri scrise cu revoltă uneori, alteori cu blândețea unui dascăl ce-și învață elevii cum să ducă o viața onorabilă. Are si momente în care trecutul revine duios („Intime”), cu întreaga lume a satului. Mi-a amintit de vacanțele copilăriei capitolul “Țăranii mei”. Poemul „Fântâna” mi-a activat aducerea aminte a fântânii cu ciutură unde mergeam după apă sălcie și tulbure după ploaie...dar limpede după ce timpul se stabilea. “Fântâna din apropiere,/ îmi face plăcere,/ împrejur e îngheț/ și alunec neatent,/ mă dau pe gheață alunecând/ și mă-nveselesc/ .../ grijile bunicii cresc./”.  
O lume a satului cu oameni simpli, curați la suflet, credincioși. ‘...am văzut-o închinându-se,/ și șoptind icoanei din colț,/ de la răsărit/ Doamne ai grijă de noi,” (Torcând). Nostalgie, nostalgie, după alte vremuri trăite, dor de părinți, locurile natale, frați, copilărie, de mamă, tată, codru. „Eram copil mic,/ nu ajungeam la școală/ și pe mama mi-o amitesc cel mai bine/”(Serile), sau „Mergeam la pădure cu tata,/ lecție de botanică,/ nici el nu știa multă carte/ dar cunoștea de toate/” (Pădurea)  
Luată în totalitatea sa cartea este ca o epopee, un fel de prozopoem, pe alocuri filosfic despre multele aspecte ale vietii trecută prin prisma trăirilor autorului Ion N. Oprea. Că a fost vizitat de o muză nu avem nici un dubiu, deoarece autorul a datat textele sale cu zile din lunile octombrie și noiembrie 2015! Este perioada în care prietena sa Adriana Antreiaș Micu, la vârsta de 97 de ani, eroina cărților sale a fost chemată la Domnul în acea săptămână fatidică a accidentului de la clubul Colectiv din București când zeci de tineri au avut o moarte cumplită. “Adriana,/ de la Schitul Darvari,/ se tămăduise de neputințele trupului ei și ale vieții-/ de luni de zile/ nu mai coborâse/ din patul de suferință/ și mă ruga/ să mă rog/ Domnului/ s-o ia/ la el.// Și-a luat-o,/ acolo/ pe aripi de îngeri/ îngerii Mihail și Gavril/ despre care/ vorbise/ cu plecăciune/ în cărțile ei,/ scise de mine.../ “.( “In memoriam” pag. 133)  
De la pagina 221-280 autorul își prezită c.v-ul literar, impresionant, spre neuitare. Este autorul ce a scris mii de pagini...  
Această carte ce poartă iscălitura contemporanului nostru Ion N. Oprea este aș putea spune reprezentativă pentru creația sa. Poate fi socotită cartea în care ni se dezvăluie spre a-i cunoaște profunzimea sufletului dar și “Fragilitatea” unei vieți trăită pe verticală.  
A consemnat, Dorina Stoica  
 
Referinţă Bibliografică:
Fragilitatea unei vieți trăită pe verticală Ion N. Oprea – „Fragilitate -Cuvinte pe verticală” Editura Pim 2016 / Dorina Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1897, Anul VI, 11 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorina Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!