Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Dorina Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016        Toate Articolele Autorului

Gheorghe Clapa (autorul eseului)– “Lirica feminină românească s-a îmbogățit cu o voce distinctă: Dorina Stoica”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
 
Motto: ”Aidoma ochiului, cuvântul vede lumina, dar spre deosebire de ochi, cuvântul o reține în el”. ( Nichita Stănescu)  
Din câte se observă, traiectoria destinului liric al scriitoarei Dorina Stoica (Dora) nu se va opri aici. Poem după poem, carte după carte, totul pare o programare cosmică, precum un strigăt de pasăre. Și iată, an de an, poeta ne aduce în dar o carte, ca și cum ne-ar dărui o floare a sufletului ei neliniștit. Scriu, și nu pot scrie altfel, în astfel de clipe, în astfel de vremi, când poezia devine sub condeiul ei rugăciune și rugăciunea poezie. Distinsa doamnă, prin lacrima primăverilor și toamnelor, prin bucuria albastrului sfânt al cerului, strigând “ești o prefăcută când spui/că nu-l iubești decât pe Dumnezeu,/nu vezi cât de tare te-ai îndrăgostit/de primul bărbat care ți-a dezmierdat numele.”( cap. “Ce iubire e asta” * pag 46). Am îndrăznit să cred că este o fărâmă în strigătul copleșitor al creștinului, ades folosit la bucurii sau la necazuri!  
Cel de-al optulea volum al Dorinei Stoica, „Ochiul curat”, apărut la Editura Pim, Iași, 2015, cu 144 pagini, cuprinde 64 poeme împărțite în 4 secțiuni”: “Sentimente” (pag 4-36), „Ce iubire e asta” (pag 37-80), „Exitus” (dedicat poetei A.C., in memoriam, pag 81-102 ) și „Ochiul curat” (pag 103-139).  
Cartea, lansată la Centrul Eminescu din Bârlad pe 16 ianuarie 2016, completează, fără însă a încheia, activitatea creatoare a unei poete care se definește prin lipsa de odihnă a trupului, a minții și neobosită, oarecum grăbită de ani, pentru a crea o literatură poetică năvalnică, plină de patos, de lirism pur și cald.  
Titlul volumului, preluat de la unul dintre poemele din cuprins, se constituie într-o reflecție la începutul mileniului al III-lea. Volumul recent apărut, „Ochiul curat”, pare a fi emblematic pentru opera poetică de până acum a autoarei, prin tematică și esența stilistică. Poemele cuprinse în acest volum stau sub semnul meditației, al nostalgiei și al introspecției. În peisajul literar și-a făcut apariția al optulea volum de poezie, de data aceasta laică, al doamnei Dorina Stoica. Ea poate fi socotită unul dintre acei dăruiți de Dumnezeu cu darul de a împărți celor din jur simțirile, gândurile, durerea și speranța deopotrivă, prin aceasta făcând cinste mediului elevat în care s-au format ca oameni și profesioniști, dar și ca slujitori ai condeiului.  
Această plăcută apariție ne invită la o adevărată meditație privind activitatea sa poetică, activitate ce are parcă rolul de a completa prin scrierile sale o constelație lirică, care se vrea cât mai întinsă, dar și strălucitoare. Spunem acest lucru deoarece poeta, cu fiecare volum oferit, face să sporească emoția artistică a cititorilor, emoție a cărei forță se înscrie pe o traiectorie direcționată numai spre înălțimile care vibrează sub încărcătura unui lirism nuanțat, izvorând din multitudinea trăirilor lirice în anumite ocazii și la anumite intervale de timp.  
Poezia Dorinei Stoica din acest volum este de factură modernistă. Ea trădează o mare sensibilitate, e o poezie liberă și relaxantă, cu un vers alb, limpede și simplu. Modul personal de a percepe lumea, complexul de sentimente, de vise, de gânduri, nevoia de refulare a trăirilor interioare, îi creează un profil poetic aparte, la care iubirea și setea de viață se împletesc cu părerile de rău generate de neîmplinirea unora dintre ele.  
Cartea, la care a lucrat cu bucurie, dar și cu zbucium sufletesc, este o carte a mărturisirilor, pe care poeta le face atât în fața cititorilor, cât și a posterității.  
Seria poemelor din volumul “Ochiul curtat” debutează cu cel intitulat „Te desenam cu raze de soare”: //„în dimineața asta/toți salcâmii erau în floare/dormeai cu zorii de zi sub pernă/te urmăream de după copacii/peste care căzuse cerul/te desenam cu raze de soare/atâtea singurătăți am desenat până ieri/de mă întreb cum de n-am murit încă”//. De la început, poeta se plasează într-un univers poetic ale cărui coordonate stabilesc esența reflexivă, dramatică, a cunoașterii, a căutării de sine. Nota dominantă a lirismului din acest volum nu poate fi decât gravă, susținută într-o măsură definitorie de un limbaj poetic adecvat. Mesajul poetic este completat cu inspirate elemente de grafică, aparținând pictorului și ilustratorului de carte, bucureșteanul Mihai Catrună. Preocuparea pentru înfățișarea elegantă a volumului nu lipsește nici de data aceasta. Imaginea ce decorează coperta aparține tot aceluiași grafician.  
Apariția unui nou volum de poezie înseamnă reînnoirea unor bucurii, reînviorarea unor emoții generate de lirismul abundent cu note personale în parte. Poeta creează o emoție lirică plăcută, ce atinge sufletul cititorului. Creația poetică a Dorinei Stoica reprezintă, am putea spune, un adevărat fenomen în creația literară. Izvorâtă din minte, inspirație, dar mai ales din inimă și, nu  
în ultimul rând, dintr-un suflet neliniștit, neobosit în căutarea absolutului, această creație trebuie privită din mai multe puncte de vedere pentru a-i determina conținutul și valoarea.  
Putem afirma că această inepuizabilă, surprinzătoare și înflăcărată DOAMNĂ a poeziei, născută sub zodia zeițelor Afrodita și Eutrope, continuă să cânte precum privighetoarea, trecând prin viață optimistă și mai ales zâmbitoare, fără a ține cont de croncănitul ciorilor: //noaptea coboară dinspre asfințit spre lună/de trei sute șaizeci și cinci de ori pe an/asta mă face să gândesc că neiubirea/e mult mai mare decât iubirea/iar viața e doar o fărâmă de moarte/câtă risipă e-n toate// (Risipă).  
S-a scris despre poezia Dorinei Stoica și, cu siguranță, se va mai scrie, pentru că poezia ei, ajunsă la maturitate abia cum (deși ne aflăm în fața celui de-al optulea volum), începe să fie cunoscută și recunoscută nu numai pe plan local, ci și național și chiar internațional, dacă ținem cont de prezența ei în mediul virtual și în reviste și site-uri ale unor români iubitori de cultură din diasporă. Este o poezie ce câștigă teren și pătrunde în sufletul iubitor de poezie.  
Dorina Stoica este o creatoare atipică. Poezia scrisă de ea pare să iasă din tiparele clasicismului, dar nu se încadrează nici în modernismul obositor, încărcat uneori de neologismele ce diluează trăirea lirică și care este destul de greoi și inaccesibil unui cititor grăbit, ori mai puțin instruit. Putem totuși vorbi de un modernism original, ponderat, deloc cerebral, mai curând sentimental-spiritual și care nu pune problema regândirii textului, deoarece poezia sa nu abstractizează aproape nimic. Poezia ei nu are nevoie de o așa zisă “traducere” pentru a fi înțeleasă, ea fiind scrisă într-un limbaj simplu, clar, limpede precum un cristal, ceea ce dă eleganță versului, ușurință de înțelegere a conținutului, cât și a mesajului, adresându-se unui public mult mai larg decât o elită intelectuală insensibilă adeseori. Poezia de care vorbim poate genera emoții diverse, dar de fiecare dată puternice.  
//o iubire sfioasă devine cronică/m-am convins că unele iubiri/ nu se pot înlocui cu nimic/ numai dacă aș ști cum să fac lumina/ să înghită întunericul/ zgomotul să devină tăcere/ inimile goale s-ar umple ar exploda/atunci oare/ce așteptări aș mai avea/ poate m-aș speria”//(Am unele așteptări”)  
Natura își face prezența, în acest volum, prin toată splendoarea anotimpului primăverii în care bucuria întoarcerii la viață a tot ceea ce ne înconjoară capătă valențe nebănuite, făcând să vibreze întreaga lumină a bucuriei sufletești, precum și a speranțelor, sunt tot atâtea imnuri de slavă ridicate în fața sfintei icoane, numită NATURA. //de la o vreme coatele-mi stau rezemate pe timp/primăvara mă ia prin surprindere/la fiecare apariție îmi strică planurile/se petrece pe-afară/ dealurile abia înverzite se colorează roșiatec la asfințit/cu fiecare zi priveliștea e din ce în ce mai lămuritoare/toate pe care mi le doresc se vor împlini/da trebuie să cred că și anul acesta/dealurile apunând întunecate odată cu soarele promit/de aceea va fi mult soare și ropotul grăbit al ploii/în primăvara asta ciugulesc amintiri/ce vină au florile că m-am născut în zodia risipitorilor de Lumină// (Primăvara mă ia prin surprindere).  
Periplul pe care îl face poeta generează un încântător și captivant ciclu de poeme, pe care îl putem așeza, având aceeași valoare, alături de cele prin care autoarea își manifestă întreaga sa dragoste și admirație față de Divinitate. “Vino vară-mbujorată”, “Primăvara ai vrea să la ai pe toate”, “De toamnă”, “Noiembrie trist”, “Noapte de vară la munte”, sunt doar câteva titluri ce reprezintă locuri, oameni, fapte, trăiri și retrăiri, regăsiri, toate înveșmântate în lirismul elegant și cald al unui adevărat jurnal intim, încărcat cu bucurie și optimism: //te-ai întrebat vreodată/ de ce explodează supernovele în văzduhuri sidefii/le aude cineva și dacă da cui îi pasă/ai ascultat cum pocnesc mugurii cleioși de plop în prier/ori în seara de armindeni/când vine miros de liliac/ tulburări comportamentale produc insomnia/în astfel de nopți ai plânge dacă ești singur/unii oameni urlă la câini/atunci ai vrea să le ai pe toate. (Primăvara ai vrea să le ai pe toate).  
Destăinuirile propriilor senzații o scutesc de codificarea mesajului real. De aici și alegerea versului alb, care să reflecte nemijlocit natura, începând cu locurile copilăriei și sfârșind prin mitul eternei reîntoarceri. În acest sens, poezia “Vino vară-mbujorată” este edificatoare: //Vino vară-mbujorată/ca o fată sărutată/înflorind prin tufăriș./Vino vară pe furiș!/Vino vară ca o hoață/ și-mi dă iarăși chef de viață./” Vară fragedă fecioară!/ Vino vară, vino iară,/cu ploi calde și mult soare…”  
Natura cu frumusețile ei inegalabile, anotimpurile, fiecare cu farmecul și unicitatea lui, aducerile aminte, iubirea dintre oameni, sunt componente captivante ale cărții, care au dat naștere unui univers poetic plăcut cititorului.  
“Du-mă la fântâna cu ciutură” ar putea fi relevantă în acest sens, având spre final și o conotație spirituală discretă, o aluzie la Calea pe care o urmează neabătută poeta de mai bine de un deceniu încoace (o cităm integral): //Ce risipă de verde pe dealuri!/De ce îmi tot spui/ să intru încălțată pe pajiștea cu flori?/Nu ți-e teamă că macii ar sângera/iar câmpia și-ar plânge cu lacrimi de rouă trecutul?/E prea dimineață pentru mâhniri,/caii zburători au obosit de atâta visare./Mai bine hai să ne-ascundem între anotimpuri,/să plămădim consecințe./Cele mai multe drumuri nu mai duc nicăieri./Te rog, înainte de a lua urmele norilor,/du-mă la fântâna cu ciutură/de la marginea timpului./ Nu vezi că am tălpile pline de cer?//.  
Putem vorbi de o poezie a maturității plină de viață, de freamăt dar și de forțe dezlănțuite, de un lirism tonic, captivant. //Când grâul se coace/mă îndrăgostesc/de păsări, de flori, de ape,/de oameni, de gâze, de zori,/de tot și de toate!/Când soarele-ncălzește pământul/ toți macii câmpului /spre el zâmbesc,/de soare, de lună, de stele,/de toate mă-ndrăgostesc!// (Geamantanul cu vise).  
Candelă a unei biografii de legendă, versurile din poezia “Noapte de vară la munte” sunt dovada unui continuu potenţial creator. //Timpul curge lin într-un straniu balet,/Înserarea acoperă amurgurile roz violet./Coboară și urcă-n fântână cumpăna veche,/un greier țiuie insistent, parc-ar fi în ureche./ În schitul de lemn de la marginea zării/ Niște călugări deapănă rugăciunile serii.//  
Dorina Stoica transmite prin poezia sa o stare sufletească discret gradată pe scara sensibilității umane. Nevoia de a ieși din “conul de umbra” o ajută să treacă de la lumea reală spre cea lirică. (“Un fel de poveste”). //„sărbătoream jumătatea de veac/împreună cu tine/mai degrabă fragili decât rigizi/scufundați în mlaștina simțurilor/deodată n-am mai putut suporta/mirosul florilor puse la presat/în toate cărțile de rugăciuni//.  
Prin mesajul versurilor sale, m-a convins că trebuie să-i înțeleg această lume a ei în care temerea, curăția, credința, tristețea, bucuria cu lacrimi fac parte din ceea ce am putea fi cu adevărat noi, oamenii creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.  
Căile Demiurgului duc spre lumină, perspectiva căutărilor poetei dobândește, firesc, forța, tăria și mai ales demnitatea înfruntării unor atitudini specifice vremurilor actuale: //Undeva, cineva știe tot ce se întâmplă./Un scenariu se repetă pe scene diferite./Regulile fac parte din joc./Nimeni nu ține cont de ele./Un cuvânt scris a ajuns la celălalt capăt al lumii cu viteza luminii./Nu mai scriu nimic,/dorm mai bine când știu că totul este doar în mintea mea.// (Undeva se știe tot).  
Nu întâmplător, DS, prin întreaga sa creație lirică, se străduiește să consemneze atât datarea momentului și a locului, cât și să poetizeze mediul înconjurător. Grija cea mai mare este de a se dezvălui cititorului pentru a fi înțeleasă. Continuăm să credem în forța, tenacitatea și mai cu seamă în inepuizabilul talent al autoarei. Personalitatea ei lirică, prin al optulea volum „Ochiul curat”, apărut la sfârșitul anului 2015, se consolidează ca o voce distinctă în peisajul poeziei române contemporane: //nopțile din spatele draperiilor/le-am umplut de tine/tiptil te-ai strecurat/ între mine și rugăciuni ispită/unde se termină visul acolo ești tu/netrăită îmbrățișare/clipă/ pată de culoare/într-o existență lipsită de emoții firești/am să te caut în fiecare dimineață devreme/ziua voi colinda pe străzi/iar noaptea luminând cu iubirea-mi cât cerul/te voi afla printre constelaţii/ploaie de stele mă voi stinge/ating pământul/mângâi urmele pașilor tăi plecați departe/pe o petală de floare pun/sărutul meu fluture de o zi/visez în culorile curcubeului.// (Visez în culorile curcubeului).  
Poezia de dragoste creată și oferită de Dorina Stoica pare a fi, așa cum am mai spus-o și cu alte ocazii, izvorâtă din sentimente pure, ce nu au părăsit-o și nu o vor părăsi niciodată. Ele i-au marcat cu atâta putere tinerețea, viața, încât nu le poate uita și le așterne, cu nostalgie, pe coala imaculată de hârtie, cu inocența unei adolescente îndrăgostite. //Fără tine sunt un copac fără frunze,/o zi mohorâtă de decembrie,/o fântână fără apă,/un fluture fără aripă,/un înger fără Dumnezeu,/o privighetoare răgușită,/un pește ce se zbate/ pe nisipul fierbinte.// (Ce iubire e asta).  
Sunt poeme născute din sentimente curate, ce se pare că nu au părăsit-o și nici nu o vor părăsi vreodată pe această poetă cu nume de dor.  
Dorina Stoica este omul care știe să prețuiască pe acei care au ajutat-o în desăvârșirea creației sale. Astfel, artistei A.C., in memoriam, căreia îi păstrează anonimatul, îi dedică zece poeme în cadrul capitolului intitulat „Exitus”. Exemplificăm doar prin câteva versuri din poezia „Pentru moment”://câte o bătrână micșorată de ani/uitată pe o bancă de copila/ce s-a grăbit să-i ocupe locul de veci/mă întreabă dacă nu mi-e frică/ nu!/îi răspund/morții nu bântuie pe nimeni/ne facem singuri frică/până la urmă toți ajungem aici/tainele rămân însă taine/pentru moment//. Poeziile din acest capitol ne lasă să înțelegem că, pentru Dorina Stoica, trăirea în păcat este un fel de trăire în moarte, ori în întuneric.  
Siderată, poeta rememorează căile ce au condus-o spre iubire, una dintre acestea fiind lacrima izvorâtă din lumina limpede, necontrafăcută a sufletului, de aceea se confesează adolescentin, ca în poezia „Plouă”: //picătura de ploaie/se topește/pe buzele arse/de sărutul/nesărutat/plâng/de fericire/respir iubire/cu mireasmă/de petunie/și de busuioc înflorit/sufletul e ud de lacrimi/îl pun la uscat/ pe curcubeu”//.  
Tăcerile iubirii sunt sublime, iubirea nu are nevoie de vorbe, senzațiile ei unice creează Edenul, acolo unde cei doi se găsesc, se regăsesc, se intuiesc unul pe celălalt. Ivită ca din spuma mării, precum o nouă Afrodită, ori ca o insulă mirifică născută din marea ce îi poartă pe cei doi îndrăgostiți în sclipiri de constelații ce nasc și alimentează visele, apare lumea din sufletul poetei: //în lumea mea e pace/și multă iubire/între noi perdea de lacrimi/astăzi am umblat/după tine prin labirint/inima a bătut pulsul ancestral/odată cu a cerului meu/din viu în viu/din sus în mai sus/ia-mă cu tine/știu că mai este un loc/voi sta cu bărbia pe genunchi/în poziția fetusului/nemișcată/ inima va bate în ritmul universului/eu și tu/ până când viața toată/se va înfășura pe degetul meu/ arătător//, (Ia-mă cu tine), un poem de dragoste de o mare sensibilitate, de o mare putere de sugestie. Teluricul și astralul se împletesc pentru a oferi îndrăgostiților frumusețe, candoare și protecție ca-n lirica eminesciană de dragoste. “Dacă m-ajuți să ne-ntregim așa/teluric ramul cum alcătuiește pomul,/mă veșnicesc prin tine, cât voi exista/și cât iubirea auri-va omul.” (Mă veșnicesc prin iubire).  
În altă poezie de dragoste (pag 72, din capitolul „Ce iubire e asta”), poeta merge și mai departe și spune că iubirea este dăruire totală, este împletirea celor mai frumoase comori ascunse din inimă, i se aduc ofrande florale, îi sunt închinate orele nopților târzii, parfumul grădinilor înflorite, murmurul străzilor. //În adâncul ochilor tăi,/doar în vis m-am pierdut ca o pasăre/în zbor deasupra nemărginirii./Ce iubire e asta?/Dacă ne vom găsi cândva,/mă voi lăsa cuprinsă de brațele tale./Te voi topi, așa cum soarele topește/un om de zăpadă,/făcându-mă una cu tine./ Poeta, ca o vestală delicată, le adună, le filtrează prin propria-i simțire și dă la iveală această sublimă exteriorizare a simțurilor, care este poezia de dragoste din cele mai vechi timpuri și până astăzi. Dragostea acestei poete cuprinde întreg universul, toată creația lui Dumnezeu, care este de fapt nimic altceva decât iubire.  
Poezia Dorinei Stoica are o viață ce mocnește într-un zbucium al dezlănțuirilor, are originalitate, personalitate, dar mai ales curăție. Și cum titlul acestei cărți ne duce cu gândul la un verset din Scriptură, precum că “Luminătorul trupului este ochiul. Dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat, iar dacă ochiul tău e rău, tot trupul va fi întunecat.” (Matei 6-22-23), să citim cu ochiul curat, să ne iubim unii pe alții, iar dacă se poate și pe acei care ne poartă din diferite pricini vrăjmășie, așa cum ne îndeamnă poeta în poezia ce dă titlul acestei cărți: //Curățește-mi gândul, inima o spală,/Să nu am în gură vorbe de ocară./Fă să piară, Doamne, răul tot din mine,/Să rămână doar ce-i frumos și bine./Versul meu să fie apă cristalină,/Zâmbetul deschis, privirea senină,/Fapta înțeleaptă, trupul potolit/Și câțiva duşmani să-i am de iubit.// (Ochiul curat).  
Luat ca un întreg, acest volum pare să aibă un pronunțat sens confesiv. Poeta știe că Divinitatea este forța creatoare supremă, iar poeții se subordonează ei. Toate lucrurile create de Dumnezeu au în ele un mister, iar misterul suprem este poezia. Poezia Dorinei Stoica este un izvor de unde ne potolim setea de frumos, de divin, o poartă deschisă spre sufletul ei dornic de a se întâlni cu alte suflete frumoase, dar și spre un alt posibil univers al unei lumi ce va să vină atunci când toți oamenii vor fi mai buni, mai credincioși și mai iubitori.  
Versurile sunt priviri ce râd în lumină, se joacă de-a eternitatea, o condiție pe care eul poetic o pune ca stigmat. Versul Dorinei Stoica se întruchipează într-o abandonare în iubire, dar nu într-una găsită, ci în una râvnită: //În altă viață tu vei fi al meu,/Ne vom găsi pe țărmuri umezite/De plânsul ce l-am plâns mereu/În multe ale mele vieți trecute.//Ne vom găsi în zări, sau mai departe/ Pe-acest pământ, sau cine știe unde,/Și nimeni nu putea-va-ne desparte,/Vom dispărea în lume, ne-om ascunde//. ( În altă viață)  
Este o aspirație continuă spre acea iubire absolută, ce nu poate fi atinsă decât în imaginația poetei și, desigur, nu în viața aceasta.  
 
Prof.documentarist Gheorghe Clapa  
 
Referinţă Bibliografică:
Gheorghe Clapa (autorul eseului)– “Lirica feminină românească s-a îmbogățit cu o voce distinctă: Dorina Stoica” / Dorina Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1876, Anul VI, 19 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorina Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!