Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Dorina Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 1743 din 09 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

„Cineva şi-a uitat aripile pe masă”, Dorel Sibii -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Cineva şi-a uitat aripile pe masă”,spune poetul Dorel Sibii în „Spre ţărm, (poezii 1979-1994)” 
  
„Ce uşor putem fi ademeniţi seara / (mai ales când murim de câteva ori la rînd) / convertirea noastră pentru zborul nocturn / stă la îndemîna fiecărui gînd. / Ce uşor putem fi ademeniţi seara / cînd cineva şi-a uitat aripile pe masă, le încercăm bătaia cu stîngăcie / apoi zburăm departe de casă.” – spune arădeanul Dorel Sibii în poemul „Cineva şi-a uitat aripile pe masă”, însă „Sădiseră flori” de-a lungul vieţii. 
  
Nu l-am cunoscut pe scriitorul, poetul şi jurnalistul Dorel Sibii şi nici nu citisem nimic din opera sa. De curând am primit de la distinsa doamnă Dora Sibii, soţia regretatului scriitor, un exemplar din volumul Spre ţărm, o antologie de versuri scrise între anii 1979-1994. 
  
Astfel am aflat că în septembrie 2015, la Săvârşin a avut loc a 17-a ediţie a Festivalulului de literatură „Dorel Sibii”, s-au comemorat 17 ani de la plecarea prematură la cer a scriitorului, la 17 septembrie 1998. Cu această ocazie a fost editat şi lansat volumul de versuri Spre ţărm, la Editura Mirador din Arad, cu sprijinul financiar al unor localnici iubitori de literatură. Tot în amintirea scriitorului arădean, a fost dezvelit în centrul localităţii bustul acestuia, realizat de sculptorul Mihai Păcurar. 
  
Câteva repere biobliografice. Dorel Sibii s-a născut la 12 decembrie 1943 în Petroşani, dar a copilărit în sătucul Hălăliş, care aparţine reşedinţei regale a Săvârşinului. A absolvit cursurile Facultăţii de Educaţie Fizică din Timişoara, specialitatea Cultură fizică medicală. A îmbrăţişat carierea didactică, funcţionând ca profesor în diferite şcoli speciale din judeţul şi oraşul Arad. După anii ’90 şi-a extins sfera preocupărilor intelectuale ca jurnalist de televiziune şi presă scrisă (revista Arca). 
  
A început să scrie din tinereţe poezie, proză, teatru, dar și literatură pentru copii. Publică mai multe cărţi: Cum am găsit-o pe Ileana Cosânzeana, proză pentru copii, Editura Facla, Timişoara, 1979; Ofranda vocalei, poeme, Editura Facla, Timişoara, 1979; Însemnele de rouă, poeme, Editura Eminescu, Bucureşti, 1982; Prin ţara lui Abecedar, roman pentru copii, Editura Facla, Timişoara, 1982; Fotografiile mai vechi, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985; Poveste din poveste, proză pentru copii, Editura Facla, Timişoara, 1985; Gardă de corp pentru fluturi, poeme, Colecţia revistei Arca, Arad, 1994; Răstigniţi pe umbre, proză, Colecţia revistei Arca, Arad, 1996; Vine melcul pe cărare în viteza cea mai mare, poezii pentru copii, Editura Viaţa Arădeană, Arad, 2000 (postum). O parte din textele dramatice pentru copii au fost puse în scenă: Lăudărosul, Teatrul de păpuşi Craiova, 198; Prietenii lui Moş Martin, Teatrul de marionete Arad, 1982; Zâna Alună cea bună, Teatrul de Stat din Arad, 1986, O poveste cu mult haz la o margine de iaz, Teatrul Naţional de Radiodifuziune, 1995; Cum a scăpat Chiţ-Pitichiţ de sughiţ, Teatrul Radio Bucureşti, 1995. 
  
Dacă în literatura pentru copii, descoperim un Dorel Sibii aureolat de spirit ludic, gata să se „copilărească” oricând cu uşurinţă şi sensibilitate, pus pe şotii alături de micile şi drăgălaşele sale personaje – copiii şi vieţuitoarele, în poezie se dezvăluie cititorului ca fiind o personalitate complexă, creatorul talentat şi visător, intelectualul instruit şi profund, omul mărinimos şi iubitor. Iscoditor în ale cunoaşterii, discret simţitor şi fin observator al stărilor sufleteşti articulează cu blândeţe versul, însă deplin şi curat. Neodihnit şi frământat îşi exprimă cu francheţe trăirile care se balansează cu eleganţă între speranță și melancolie, între liniște și tremur. „Propun să lustruim speranţele din noi / şi să ieşim cu ele la plimbare, / le vom purta cum poartă veteranii de război / strălucitoare decoraţii-n sărbătoare. / Iar seara le vom pune înapoi / în oasele cu frică tapetate / chiar dacă vom trăi în vis / coşmarul că ne-au fost furate”. (Să lustruim speranţele, p. 5) 
  
În viziunea lui Dorel Sibii, omul este „Plutitor pe ape”, (p. 31), trăieşte într-o agitaţie continuă, trecând printr-o plajă largă de stări contradictorii, contrastante, fie „pârjolit”, ori „îngheţat”: „Vine o seară, ori foc, ori îngheţ, / ne macină fiinţa şi lemnul de-aproape, / învăţăm să cioplim un trup de catarg / căzut peste noi plutitor peste ape.” 
  
Este mereu în căutare de sensuri, rosturi şi înțelesuri, simte o nevoie acută de confirmări ale faptelor, gesturilor, gândurilor. Punându-şi întrebări, caută cu înfrigurare şi, uneori găseşte răspunsuri, care dau aripile atât de necesare zborului fiecăruia dintre noi. „Întrebări şi răspunsuri de atâta apropiere / se aprinseră / înălţînd flăcări acolo unde sfîrşesc lucrurile. / Palmele ridicate întru slăvire, / ne fulguie cenuşă în jur. / Nespus de tîrziu / se desfăşoară aripi pe trupuri / şi pentru a mia oară ne înălţăm de sub noi. / În vrejul zborului, / nu mai auzeam suferinţa paşilor care coborau încă”. (Întrebări şi răspunsuri, p. 13) 
  
Singuratic şi interiorizat, totuşi dornic să cunoască lumea şi pe semeni, Dorel Sibii, plonjează din când în când într-un sălaş tainic găsind de cuviinţă să facă un Popas în strigătul ochiului „În strigăt mi-am făcut popas,/ în mal înfipt mi-e ochiul viu,/ mă voi trezi ca sub un batiscaf / acoperit de pleoapă mai târziu. / Iar cei ce-mi populează pupila mişcătoare, / unul pedestru, altul zburător, / îşi primesc aripi şi tălpi / în ochiul meu scormonitor”.( p. 61) 
  
Chiar şi acolo unde nu mai sunt speranţe, poetul este optimist, cu o atitudine pozitivă, un visător prin excelenţă, dornic să învăţe a zbura. „..Rostogolirea era tot mai evidentă / chiar dacă mai părea a fi mers, / aripile acelea nu dădeau rezultate / ba uneori efectul era invers. / Aşa că mai mult se adîncea / zadarnic lovind aerul cu înverşunare, / cu toate încă mai credea / că în curând va reuşi să zboare”. (Încă mai credea, p. 64.) 
  
În Ca luminile rătăcite (p. 19), poem închinat poeţilor, „specie” aparte în conglomeratul unei lumi atât de pestriţe, autorul realizează unul dintre cele mai fidele portrete ale acestora. Şi dacă sunt singuratici, retraşi ori vulnerabili, ei sunt sensibili şi hărăziţi să surprindă lucrurile tăcute, nerostite şi neînţelese de alţii, să le de-a glas şi culoare îmbrăcându-le în cuvinte înţelepte şi adânci. Ei sunt creaţi în lumină şi transmit lumină. Ei sesizează amănuntul şi-l ridică la rang de simbol: „Să auzi cum ţipă o frunză în cădere / şi mai presus de toate să o vezi plângînd, / aceasta-i proba ce ţi se cere / când vrei să scoţi cuvintele închise-n gînd. / Numai poeţii – fiinţe vulnerate, / ca luminile rătăcite peste cîmpuri / aud sfîrşitul frunzelor în toamnă / şi pot elibera cuvintele din gînduri.” 
  
Pentru toate acestea şi multe alte calităţi, în opinia lui Dorel Sibii „...pământenii au încheiat recensământul / concluzionând că poeţii nu mor” („Voyager” priveşte în urmă, p. 65), ci poeţii trăiesc, intră în eternitate prin poemele lor, prin cititorii acestora. 
  
Dorel Sibii iubea lumea, viaţa, oamenii, empatiza cu semenii în nevoie: Venind cu trupul, p. 32: „Am pribegit ca lemnul sfânt / pe marea ce-mi era stăpînă,/ muream cînd orice pasăre murea / dar trupul nu-mi lăsam din mână.” 
  
Rădăcinile bine înfipte în pământul sfânt al satului românesc în care a văzut lumina zilei şi educaţia primită în familie, îi sunt călăuze spirituale poetului Dorel Sibii. În deplină comuniune cu sacrul, Nimic miraculos (p. 36) nu i se pare, ci mai degrabă astfel înţelege firescul, naturalul vieţii: „Nimic miraculos n-ar mai putea să fie / cînd între dealuri noapte se desjugă, / când satul a legat de turlă / şi cînd o ploaie suliţe de foc mă udă. / Nimic miraculos n-ar mai putea să fie / cînd creierul arborescent tresaltă, / cînd ştiu că ţeasta de pe umeri / înfiptă-i în clopotniţa înaltă.” 
  
Îl preocupă problemele majore ale omeniriii, precum şi problemele esenţiale ale individului, ale naturii umane, trecător prin timp şi spaţiu, purtător de dureri ori de bucurii, cu sufletul pigmentat de lacrimi ori lumini ancestrale; că uneori mai sunt şi minuni - O minune cu un pescăruş violet (p. 98): „...Căzut de-acum pe punte / plutea între viaţă şi moarte / împlora cerul să trimită zburătoarea aceea / să îl ia de aici şi cu ea să îl poarte... / Şi acum mai planează cu el lin / este iar în putere s-ar putea spune / ochii însă nu-i mai deschide / să nu spulbere această minune”. 
  
Pentru Dorel Sibii viaţa fiecăruia, asemenea un „bal” se desfăşoară Pe scena cu decorul ştiut (p. 79), însă împortant este faptul cum fiecare descoperă, învaţă şi interpretează paşii propriului dans: „Spectacolul de mult s-a terminat / pentru cei prezenţi în această sală / doar o persoană a mai rămas în scaunul pluşat / împietrită şi albă ca o cală... / M-am simţit ca la un mare bal / la care am venit de cînd m-am născut / pluteam amîndoi în pas de cadril / pe scena cu decorul ştiut”. 
  
Poezia lui Dorel Sibii vibrează asemenea poetului pe „aripi” deschise într-un „zbor” existenţial şi metafizic, în aceeaşi măsură, în care „strigătul” din „umbră” dorindu-şi ecou în „lumină”, pentru a întâlni „revelaţia”, fie şi în „amurg”. Pe întreg parcursul „cadrilului” terestru, în tangajul umbrelor şi luminilor, al florilor şi vrejurilor, poetul se simte răsfăţat adunând un bagaj plin cu amintiri, din care Îmi voi alege o amintire (p. 26): ”Mă voi întoarce într-o amintire, / ca altădată voi trăi în ea / veţi fi alăturea de mine / purtaţi de mine-n amintirea mea. / Veţi crede că aşa mi-a fost scris, / voi trăi din nou te miri ce lovitură / va fi iar forfota din trecut / veţi spune că-mi doream o aventură. / Nu-mi voi explica ce se întîmplă / de ce sufăr în mijlocul acelei amintiri, / mă voi mira că staţi în preajmă / că vreţi să m-ajutaţi doar din priviri. / Mă voi topi cu amintirea / posibil într-o zi ploioasă, / vă veţi vedea din nou de treabă / spunând că amintirea mea a fost frumoasă”. 
  
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Arad, Dorel Sibii primeşte mai multe premii literare: Premiul Naţional de dramaturgie (secţia teatru de păpuşi) pentru piesa Salvăm pe Ileana Cosânzeana, 1980; premiul de poezie al Filialei Arad a Uniuni scriitorilor oentru volumul Gardă de corp pentru fluturi, 1994; Premiul Naţional de dramaturgie „Camil Petrescu” pentru piesele O poveste cu mult haz la o margine de iaz şi Cum a scăpat Chiţ-Pitichiţ de sughiţ, 1995. 
  
Scriitorul, poetul şi dramaturgul Dorel Sibii rămâne o amintire vie în sufletele tuturor, iar opera sa o pagină de seamă a literaturii române. Este „unul dintre cei mai fermecători şi talentaţi scriitori din ultimele trei decenii, al cărui umor ingenios şi trăsnit părea inepuizabil...” cuvinte consemnate de Vasile Dan, iar în opinia lui Gheorghe Mocuţa, Dorel Sibii este „Poet al fiinţelor fragile, proiectate într-o lumină diafană, el nu evită tonul elegiac sau poza naiv-tragică, pe fondul unei confruntări inevitabile cu neantul”. 
  
Vasilica Grigoraş 
  
Referinţă Bibliografică:
„Cineva şi-a uitat aripile pe masă”, Dorel Sibii - Spre țărm ( poezii 1975-1994) de Vasilica Grigoraș / Dorina Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1743, Anul V, 09 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorina Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!