Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Dorina Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 1662 din 20 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Din anul acela crizantemele nu au mai înflorit
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu ochii dornici de somn, mișcându-se ca un robot femeia a bagat mâna în locul știut pentru a trage cheia ce era atârnată de un capăt de lanț pentru cei din famile. O burniță deasă făcea să fie deprimant sfârșitul de toamna. Sfidând anotimpul, crizantemele au înflorit mai frumos ca niciodată. Tufele muticolore se aflau ceva mai departe de poartă. După ce cobori cele patru trepte și intri în curtea casei îngrijite, în pofida evidentei modestii, nu se poate să nu te oprești electrizat de florile cu miros ferm, colorate în mov deschis, foarte mari și cu petalele cochet ondulate. Lângă ele o altă tufă de crizanteme albe, iar ceva mai încolo delicate cele grena și cele roz au înflorit toate deodată spre desfătarea privirii, pe când cele galben verzui păreau niște pete de lumină în ziua mohorâtă și umedă din mijlocul lunii noiembrie. Oh, mirosul de crizanteme...E ca o promisiune, o asigurare că frumusețea și iubirea nu pot să aibă niciodată sfârșit.  
Tea s-a grăbit să ajungă la casa părinților deși era duminică, ziua mult așteptată când nu-și dorea altceva decât să doarmă până pe la ora opt sau chiar nouă dimineața. Telefonul a sunat prelung, la oara cinci iar somnul i-a dispărut când a auzit voacea panicată a mamei:  
- Vino urgentla noi, tatăl tău e pe moarte.  
Vestea nu a luat-o prin surprindere. Știa că tatăl bolnav de cancer nu va apuca sfâșitul de an în viață și că de la o zi la altă starea de sănatate se degradează. Semele sfârșitului erau de câteva saptămâni cât se poate de evidente. Îl văzuse duminica trecută și a înțeles că decesul nu putea fi decât o chestinune de zile dacă nu de ore. Totuși îi era cumplit de greu să se obișnuiască cu ideia că acel barbat atât de puternic, de dur, tatăl ei, își trăiește ultimele ore din viață.  
Relațile femeii cu părinții deveneau adesori tensionate, nemulțumirile de ambele părți nu lipseau aproape niciodată. Cearta izbucnea din te miri ce. Pleca adeseori acasă supărată, uneori plângea. În ultimul timp însă Timotei, scotea arareori câte un cuvânt, în schimb te privea ca și cum ți-ar fi citit gandurile. Părea retras în sine, plecat într-o altă lume pe care se străduia să o priceapă ori să se obișnuiască cu ea și despre care nouă nu ne spunea nimic. Ultima oară când a vorbit a fost în ziua în care fica cea mare împreună cu soțul au venit să-l vadă știind că nu mai are multe zile de trăit. După ce oaspeții au stat la masă bărbatul a ieșit din casă ținându-se de pereți. Nimeni nu se aștepta să-l vadă deoarece nu se mai putea da jos singur din patul de suferință. Era aproape de nerecunoscut cu barba albă, crescută în ultimele săptămâni, cu buzele vineții, slab, gârbovit, tremura din toate mădularele. S-a așezat anevoie pe taburetul vechi de lemn, mai bătrân cu mult decât scaunul și s-a sprijinit în bastonul pe care i-l dăruise Tea cu un an în urmă când împlinise șaptezeci și opt de ani. Privind bastonul femeia își amini cu strangere de inimă ce teama i-a fost în ziua când i l-a dăruit. Se gândea că o s-o loveasca cu lemnul și o va alunga. Dar nu, bărbatul s-a bucurat și i-a spus că-i mulțumește, înseninat de zâmbetul acela minunat pe care l-a moștenit fica lui cea mica, Tea; “Iată, acesta e sprijinul meu la bătrânețe!”  
Fără nici o introducere, cu teama că nu va reuși să spună tot visul, bătrânul a început precipitat, cu vocea abia auzită să povestească:  
- Mă aflam undeva, într-o cameră foarte mare. Încăpera aceea era complet goală. Pe lângă pereți o mulțime de scaune pe care ședeau niște bărboși îmbrăcați cu straie albe. Și pereții acelei camere erau tot albi. Eu stăteam pe un scaun în fața lor. Fiecare îmi punea întrebări despre toate câte am făcut în viață. Nu-mi amintesc nici măcar o singură întrebare dar tot ce vă pot spune este că eram intimidat, mă sufocam de emoție și îmi era foarte frică. Era un fel de tribunal care mă judeca doar pe mine. Teama pornea din faptul că nu știam care este scopul acestui interogatoriu iar încăperea nu avea nici un fel de ușă ori fereastră. O lumină albă, lăptoasă scălda totul. Părea să izvorască, din pereții albi și ei. În gând mă întrebam dacă se poate ieși de colo, dar mai ales nu înțelegeam cum am pătruns în acea încăpere. Tot ce-mi doream era să pot ieși, să rezolv niște probleme ce rămăseseră nerezolvate și despre care tocmai fusesem întrebat. Când mi-am dat seama că nu voi putea să ies m-am speriat foarte tare. M-am ridicat de pe scaun să plec. În aceiași clipă s-au ridicat și barbații aceia bărboși. Au venit spre mine. Voiam să fug dar nu aveam unde. M-am trezit speriat. Visez acest vis de trei seri.  
După efortul ce l-a făcut să ne povestească visul, a amuțit ori poate a adormit. Era înconjurat de un miros greu, mirosul acela pe care il au toti bolnavii de cancer când intră în ultimele luni de viață. E foarte greu să-l uiți. Îl porți cu tine oriunde, stăruie în nări. Pătrunde în toată ființa ta de parcă însăși moartea ar pătrunde în tine. Aneta, soția se obișnuise, aproape nu-l mai simțea. Și apoi, la nenumăratele nopți nedormite, la necazurile avute în ultimul timp, moartea era așteptată ca o eliberare pentru cel bolnav, dar și pentru ea. Venirea ei nu putea fi evitată. Oricât de mult l-ar fi iubit pe cel care suferea de această cumplită boală, chiar dacă nu o spunea cu voce tare, totul se petrecea atât de urât încât ajunsese să nu-și mai dorească nimic altceva decât să se sfârșească totul mai repede!  
- Mamă, ai chemat preotul sa-i citească măcar o rugăciune?  
- Știi bine că nici nu vrea să audă de așa ceva.  
- Da știu, totuși acum e în comă, nu mai poate spune nimic, puteai să-l aduci.  
- Nici nu mai știu pe unde calc, atât sunt de obosită, i-a răspuns Aneta în timp ce-și privea fica fără să o vadă.  
Femeie credincioasă din todeauna își crescuse copii cu frica de Dumnezeu până ce au mers la școala ce i-a învățat că acesta nu există. Pentru ea cuvântul bărbatului era lege, se si temea să nu-l supere aducând preot să-i citească rugăciuni, deoarece doar el adusese toată viața banii în casă iar de când cazuse la pat neputința îl făcuse rău și violent.  
Înainte de a întra în camera unde pe dormeza veche își traia ultimele minute Timotei, Tea a privit cu oarecare frică și strângere de inimă pe geamul de la ușa ce dădea dinspre bucătărie în casă. Cu fața în jos, așa cum avea obiceiul să stea, bătrânul părea adormit. Nu se simțea încă pregătită să intre la el. Ii era teamă mai ales de mirosul acela morbid.  
„O să merg până la poartă să stau câteva minte printre crizanteme și apoi intru” și-a spus în gând Tea și a ieșit din bucătărie. Burnița s-a transformat în lapoviță. Crizanteme se puteau vedea prin gardul nu prea înalt format din zăbrele rare de lemn. Câte un trecător grăbit încetinea pasul când ajungea în dreptul casei pentru ale privi.  
În timp ce le admira, amintirile i-au invadat mintea. Cu mulți ani în uma, când s-au mutat în casă avea doar unsprezece ani. Locuiseră în centrul orașului. Acolo aveau o mulțime de prieteni. Aici, în cartierul de la marginea orașului, pe strada ce semana mai degrabă cu o uliță de sat, cu trotuare fără borduri făcute în dreptul fiecărei curți de gospodar din pietre de râu, nu le era permis să iasă în stradă. Stătea ore în șir cățărată pe gard și privea la copii ce jucau țurca, șotron ori alte jocuri copilărești. Le încropise Timotei un scrânciob din două bucăți de lemn și o scândură pusă pe o bară între doi pari.  
Amintirile o purtau în lumea îndepărtată a copilăriei. Ar fi vrut să rămână acolo, în timpul acela îndepărtat, fără griji și suferințe cu ierni trienite și veri înmiresmate. În acest timp ninsoarea a pornit de-a binelea. “Până mâine se strică frumusețe de flori. Cred că o să le culeg și le voi pune în cameră, acolo unde e tata. Toată casa va mirosi a crizanteme!”. A pus apă în cele două găleți pe care le-a luat din magazie. A dus gălețile în casă, apoi a cărat cu brațul crizantemele. Ce minunăție! Privindu-le a uitat pentru ce era ea în acea zi la casa părinților. Mirosul răcoros de flori de toamnă a pus stăpânire pe camera în care Timotei zăcea. Pe masa acoperită cu fața de masă albă din etamină, împodobită din belșug de cusături naționale în puncte roșii și negre, candela aprinsă de Aneta ardea cu flacără mică cât o gămălie de ac. Lângă candelă, sprijinită de vaza de porțelan se află o icoana cu Maica Domnului și cartea de rugăciuni cu scoarțele negre.  
- Tăticule, uite am cules crizantemele. Sunt atât de frumoase.. Le-am adus aici să le vezi și să le simți mirosul.  
Bolnavul a deschis puțin ochii, și-a privit fica preț de câteva secunde apoi i-a închis la loc. În colțul ochilor i-a răsărit o lacrimă ce a pornit încet, în jos spre barba albă. Cele două femei s-au privit una pe alta.  
- Știi că m-am gândit eu mamică? O să citesc din cartea asta de rugăciuni poate adoarme.  
Tea s-a așezat în genunchi ceva mai departe de pat, aproape de găleata cu flori și a început să citească în gând: „Și acum stâpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta că s-a tulburat suflteul meu și amarnic îi este să iasă din netrebnicul și întinatul meu trup.”( „Rugăciune pe patul de moarte”). Nu era o persoana credincoasă nici nu știa mare lucru despre biserică, rugăciuni, sfinți și nici ce ar trebui să facă în astfel de situații. Nu fusese de față la moartea nimănui , nu avea obișnuită să se roage. Se pare însă că Dumnezeu nu ține câtuși de puțin seamă de toate acestea dar arată unele lucruri celor pe care îi alege pentru a creade și a se ruga pentru sufletul cuiva.  
În timp ce rostea cuvintele rugăciunii ridica destul de des ochii din carte și privea spre bătrânul întins pe pat. Când a început să citească a doua oară rugăciunea și a privit spre trupul întins pe pat a văzut un lucru ciudat . Era ca și cum ceva închis în acel trup ar fi vrut să iasă și nu putea. A început să citească cu voce tare, tremurând de emoție. Poate era doar tremurul trupului ce-și trăia ultimele clipe de viață, dar Tea a fost convinsă că era sufletul ce avea nevoie de rugăciuni pentru a se elibera din închisoarea trupului. După a treia lectură a rugăciunii când s-a uitat spre pat a văzut cum Timotei și-a așezat laba piciorului peste cealaltă, așa cum făcea când adormea. Trupul a devenit inert.  
- Mămică, vino, cred că si-a dat ultima suflare.  
Aneta s-a apropiat de pat i-a luat mâna și a constatat că nu mai are puls. I-a închis pleoapele.  
Tea a ieșit afară. Ninsoarea cădea deasă. Durerea împietrise lacrimile în inimă. Ar fi vrut să plângă. Nu putea. Gândul îi stătea la cele văzute și nu găsea nici o explicație care să o mulțumească. Această experiență îi fusese de ajuns pentru a crede că omul nu este alcătuit doar din celele materiale și trecătoare iar rugăciunea este o necesitate.  
Nu știa că viața i se va schimba radical din acea clipă. A intrat în casă. În camera spațioasă unde Timotei își trăise ultimele clipe mirosea frumos, a crizanteme. Mirosul acela morbid dispăruse fără urmă.  
De cele mai multe ori moartea cuiva apropiat aduce schimbări radicale în viața noastră. E ca și cum acea persoană, de acolo din lumea în care nu se poate pătrunde decât prin moarte te ajută să evoluezi spiritual. Prin cele ce se întâmplă cu tine după moartea cuiva drag, capeți certitudinea că sufletul este nemuritor și că lumea cealaltă e lângă noi, e cu noi dar nu o putem vedea iar morții noștri sunt ființe eterice vii, despovărate de greutatea trupului ce este trecător și muritor pe acest pământ.  
În primăvara următoare florile nu au mai înverzit. Au dispărut. Timotei le-o fi luat cu el acolo, în lumea barboșilor din ultimul său vis. Cine știe, poate frumoasele crizanteme au fost primite drept plată pentru a trece vreo vamă spre lumea cealată...  
( de Dorina Stoica)  
 
Referinţă Bibliografică:
Din anul acela crizantemele nu au mai înflorit / Dorina Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1662, Anul V, 20 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorina Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!