Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Dorina Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 1415 din 15 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Haina roșie de catifea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pufoasă mătăsoasă, ca un motan birmanez mă privește zâmbind cu buzunarele rânjite până la mâneci, cu gura roșie a gulerului tunică căscată a somn, a plictis sau mai degrabă a nerăbdare. Parfumată, iscusită ca o femeie de patruzeci și șapte de ani împliniți, e gata de plecare dis-de- dimineață.  
 
O ating după mulți ani cu inima cât un purice, ce dor mi-a fost de ea! Îi mângâi rănile mici făcute de coconii de moliile, colorați în roșu galben și albastru, batrâni de vreo douazeci și patru de ani, de când o țin în valiza de carton. Nerăbdătoare, oglinda îmi zâmbește prietenoasă, hai îmbracă-te odată cu ea, știu cât de mult ai iubit-o!  
 
Peste rochia neagră lucioasă haina roșie sofisticată din catifea își deapănă amintirile.  
 
Pe Lipscani se lasă înserarea. E ora la care încep să apară bișnițarii, femile ușoare, șmenarii și ciorditorii. În luna noiembrie la ora șase după-amiază schimbată după prețioasele indicații ale iubitului conducător, e întuneric de parcă ar fi miezul nopții. Vitrinele sunt luminate slab, iar magazinele din ce în ce mai goale. Programul e obligatoriu până la ora șapte seara. Vânzătoarele plictisite, își numără banii făcându-și de lucru printre rafturi. Imi plac atât de mult consignațiile, încârt adeseori mă prinde ora închiderii, cu ochii pironiți pe câte o bijuterie veche, un goblenț, o rochie cu paiete multicolore, o cizmă delicată de cine știe cine purtată, ori un tablou din care nu înțeleg mai nimic.  
 
Și astă seară am întârziat prea mult prin consignații. Mă opresc lângă bișnitarul tutungerie. Acesta îmi strecoară în sacoșă cele doua pachete de Kent, îi dau banii tot pe furiș, de parcă i-aș fi furat, apoi dau colțul, spre magaziunul București pentru a mă opri la patiseria unde, de obicei mă delectez cu un cicco și o prăjitură, cina pe care mi-o permit doar uneori.  
 
În vitrina celui mai obscur magazin am văzut-o! Luminată dintr-o parte de un bec slab, impecabilă, roșie ca drapelul partidului care mă hrănește, de o frumusețe aproape ireală haina roșie din catifea, stă dreaptă în vitrină, pe manechinul cu dimensiunile 70, 45, 70, de parcă din tot Bucureștiul doar pe mine m-ar fi așteptat. Ca o stană de piatră, hipnotizată privind-o simt că inima nu-mi mai bate, așa de mult mi-o doresc. Până să-mi apară în față, în stomac o foame cumplită mă grăbea spre patiseria cu prăjituri colorate. Privind-o însă, foamea a dispărut.  
 
Cu trei degete deasupra genunchilor, cu poalele ample, bogat căzute peste glezne și cu talia accentuată de un cordon brodat cu flori galbene și albastre, haina roșie din catifea e încheiată cu nasturii sidefați, aliniati, cuminti pe două rânduri, precum sticlele de lapte, puse dis-de dimineață la ușile laptăriilor din colțurile străzilor. Pe piepți de la umeri până în talie, are cusute cu măiestrie aceleași flori ca și pe gulerul tunică și pe manșetele care strâng mâinicile largi.  
 
Jos, la picioarele manechinului, pe un carton e scris mare pretul! Încep să-mi fac socotelile în gând și elimin aproape totul, până și masa de prânz, nu mai zic de prăjitura de la cină. Brusc mi-am amintit! Banii de tren. Dacă aș merge cu nașul? Nu am făcut-o niciodată. La urma urmei, toate au un început! Da, cu banii de tren voi cumpăra haina roșie de catifea.  
 
Am ieșit în bulevard. Până la tramvai mai am vreo trei sute de metri. Grăbesc pasul. Magazinele se închid. Cu haina în suflet mă urc în tramvaiul care înaintează agale. Calătorii privesc în gol, indiferenți, obosiți după o zi de muncă.  
 
Colega de cameră e deja acasă. Prăjește cartofi.  
 
„Iar ai căscat gura prin consignații, poate într-o seară îți face vreunul felul”, mi-a șuierat colega urâtă de rea ce e. O roade invidia, e fată batrână, nici un barbat nu o place și ar vrea să se marite. Adorm cu gândul la minunea roșie din vitrină.  
 
Dis-de-dimineață, cu spatele la colega de cameră, scot din geamantanul de carton plicul cu banii de tren. Nu mai plec acasă de Crăciun! În camera alăturată locuiește o țigancă cu fiul ei. Sâmbăta, când colega cea rea plecă la țară la rude, vecina îmi bate încet la ușă.  
 
„V-am adus ceva de pomană” , spune de fiecare dată, punându-mi pe masă castronul cu varză cu carne din cap de porc și o jumătate de pâine albă. Se așează pe pat, fără s-o poftesc, zâmbește:  
„Măncați cât e caldă, domnișoară!”  
 
Nu pleacă până ce nu golesc castronul. În timp ce mănânc varza, prea multă și prea grasă, gospodina tuciurie îl laudă pe fiul ei muzicantul. Îmi spune de fiecare dată ce mulți bani a câștigat la ultima nuntă. Mă privește cu dragoste neasemuită, de viitoare soacră de etnie. E hotărâtă să mă hrănească cu varza cu carne până când mă voi îndrăgosti de fiul ei, muzicantul cu pantofi negri de lac și pantaloni albi pe alocuri pătați, dar călcați la dungă.  
 
Ce-ar fi să-i cer muzicantului un împrumut până ce trec sărbătorile, mi-a trecut așa, deodată prin gând. Mă scutur ca de o nălucă, Doamne, până aici am ajuns?  
 
Am adormit cu haina roșie în gând și am visat că am cumpărat-o, dar după ce am îmbrăcat-o de câteva ori, s-a dat o lege prin care culoarea roșie era interzisă. “Ce tâmpenie!”, mi-am spus în zorii acelei zile de sambătă, în care m-am sculat prea de dimineață, apoi am plecat hotărâtă să aduc acasă minunea din vitrină, fără de care nu mai pot trăi.  
 
Cu banii de tren în poșetă, sigură pe mine de parcă as fi fost actriță la Buftea sau activistă la cc, am intrat pe ușa magazinului, la doar câteva minute după ce acesta a fost deschis. Vânzătoarea îmbufnată, pesemne nu-și băuse încă nechezolul, ori tocmai aflase că soțul o înșeală cu grasa de la parter, m-a privit cu dispreț când i-am spus, cu oarece accent moldovenesc pe care am uitat să mi-l acund din cauza emoției:  
 
“Vreau haina aia roșie din vitrină.”  
 
„Haina de pe manechim?” a șuerat printre dinți, de parcă i-aș fi cerut haina de pe ea.  
 
„Da, doamnă, cea roșie cu flori albastre și galbene, vreau s-o cumpăr”, am strigat și i-am arătat banii pe care-i țineam strâns în pumn.  
 
Când mi-a pus-o în brațe am simțit că nu mai pot trăi fără ea. Am îmbrăcat-o. Imaginea din oglindă mi-a zâmbit fericită. Atât de bine îmi venea de parcă ar fi fost făcută special pentru mine! Mă vor adora toți bărbații iar femeile vor muri de ciudă.  
 
Când m-a privit vânzătoarea a scos un oftat, iar în colțul ochiului dinspre mine i-a strălucit o lacrimă (sau poate doar mi s-a părut). E invidioasă! M-am bucurat, așa cum numai o femeie știe să se bucure de necazul alteia. Victorioasă, fericită am plecat spre gazda de la capătul tramvaiului unu sa-mi duc haina multiubită și să mănânc pomana vecinei.  
 
A doua zi, dis-de-dimineață în stația de tramvai (era sfârșit de cincinal și de lună, deci se lucra duminica), dintre toate hainele roșii nici una nu era ca a mea. Femeile mă priveau cu invidie, iar bărbații îmi zâmbeau (mai ales cei însurați). Unul, mi-a oferit locul:  
 
„Stați jos domnișoară”, și mi-a mângâiat, ca din prea multă aglomerație, florile de pe piept.  
 
Cred că dorea să le culeagă ori să le miroase, așa de adevărate păreau, dar tramvaiul a oprit la Piața Unirii, unde a coborât.  
 
Am purtat haina roșie de catifea cu mare drag, până într-o zi de decembrie, când niște bețivi au vrut să-mi-o sfâșie că prea semăna cu tricolorul. Mi-au strigat de față cu tot satul că i-a trecut vremea, că s-a demodat. Apoi au mai strigat cât îi țineau gurile: „ole-ole, se mai schimbă mo-de-le și orânduirile! Trăiască go-lă-ne-li-le”  
 
Mai zilele trecute, un prieten care cândva îmi fusese tovarăș mi-a spus:  
 
“Ce frumoasă erai în haina aceia roșie!”  
 
Uitasem de ea. Am scos-o din valiza de carton, în care iși ține mama hainele de înmormântare. E ciupită pe ici colo de molii. Periată și scuturată arată încă foarte bine.  
 
Am așezat-o pe cuier în fața oglinzii. Între ea și oglindă eu! Fredonez fals „trei culori cunosc pe lume...”ce mi-o fi venit!  
 
Ne privim reciproc, ce mult am iubit-o! Haina roșie îmi zâmbește triumfătoare, „sic, sunt din nou la moda!”  
 
Mâine merg la vot. Cu cine parol, ce oare să mă îmbrac?  
 
Dorina Stoica  
 
15 noembrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Haina roșie de catifea / Dorina Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1415, Anul IV, 15 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorina Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!