Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Dorina Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 1402 din 02 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

POEZII DE PUS LA ICOANĂ Dorina Stoica, Izvorul îndepărtat, (poezie ortodoxă), Editura PIM, Iaşi, 2009 de CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este un lucru ştiut: cu cât izvorul e mai îndepărtat, cu atât setea e mai mistuitoare.  
 
Numai cine a străbătut deşertul vieţii poate aprecia răcoarea, limpezimea izvorului. Şi Isus, la Fântâna lui Iacob întâlnind o femeie samariteancă, i-a spus: „Oricine va bea din apa aceasta, iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa ce-i voi da-o eu, nu va mai înseta nicicând; ba, apa ce-i voi da-o eu se va preface în izvor de apă ce ţâşneşte spre viaţa veşnică.” (Ioan, I, 13-15).  
 
Cu toţii avem nevoie de apa aceea care să ne potolească setea, nu numai fizică, dar şi spirituală.  
 
Dar cine, dacă nu Dumnezeu, ne poate oferi apa vieţii, cea care învie şi ridică morţii din morminte, motiv preluat şi de basmele populare. Măcar un strop din această apă vie e de ajuns. Transfigurat în vers pentru spirit, care alină, mângâie, vivifică şi întremează. Medicament pentru suflet luat, fie şi cu pipeta. Pic lângă pic se poate ajunge la o doză.  
 
Ce ne facem însă, dacă izvorul e prea îndepărtat? Ne spune autoarea volumului „Izvorul îndepărtat” (poezie ortodoxă), Editura PIM, Iaşi, 2009.  
 
Povestirile ei în versuri, „cu tâlc” sunt mărturia ei, din viaţă pentru veşnicie. Pilule de înţelepciune.  
 
O dată pornit la drum în căutarea izvorului îndepărtat, fiind întărit cu aceste vitamine spirituale, nu mai simţi arşiţa nisipului, a soarelui, nici vântul nu-ţi mai biciuie faţa, nici frigul nopţii nu te cuprinde.  
 
Cuvântul bun şi ziditor îţi va fi merinde pentru drum, în căutarea izvorului veşniciei.  
 
„Căci din cuvintele tale te vei mântui şi din cuvintele tale te vei osândi” – se spune în Evanghelie.  
 
Frânturi de pericope biblice, versete din psalmi, pildele Mântuitorului, ca şi unele istorisiri biblice veterotestamentare, devin astfel motive lirice pe care poeta le dezvoltă şi le adaptează, conform Crezului său ortodox mărturisit cu gândul, cuvântul, fapta şi iată, acum, prin creaţiile puse la îndemâna cititorului. Un alt fel de apostolat evanghelic. Apostolat prin Cuvânt. Mulţi scriitori mistici L-au mărturisit pe Dumnezeu în acest chip.  
 
Versul ei devine candelă pentru noi, creştinii. O aprindem şi ne sfinţim odaia cu ea. Şi trupul şi sufletul ni le aromim cu mireasmă de gând binecuvântat, cu apa neîncepută stropit şi-nmuiat.  
 
Poeziile ei sunt metanii făcute cu sufletul căci, aşa cum se spune, oricum ar sta trupul, sufletul trebuie să stea în genunchi.  
 
Să îngenunchem sufleteşte şi să primim cu smerenie acest dar.  
 
Încă de la poemul care dă titlul volumului, intrăm în lumea lui Anton Pann, care a născocit „Povestea vorbii”, cu istorisiri scurte şi pilduitoare, cu morala la final.  
 
Sunt preamărite virtuţile creştineşti: credinţa, smerenia, caritatea. Fie că sunt poveşti, pe motivele cunoscute, învăţături sau pilde auzite din bătrâni ori din predicile duminicale, poeziile Dorinei Stoica pot fi socotite exemple bune pentru o cateheză specială, prin lecturi, cântece şi poezii, din patrimoniul literaturii de profil, al credinţei ortodoxe. Ele pot fi citite în biserică, după Sfânta Liturghie, în adunările creştine, la ora de religie sau de cateheză sau cu prilejul diferitelor sărbători religioase. Pot constitui şi lecturi comune în mănăstiri ori alte aşezăminte de cult.  
 
Dar pot constitui şi o lectură particulară, cu parfum de lumină, în casele creştine, pentru cei care vor să se adâncească în trăirea vieţii creştine, chiar şi pentru alte rituri, deşi poartă în subtitlu menţiunea: „Poveşti ortodoxe cu tâlc”.  
 
Fără a se îngriji prea mult de stil, de regulile de teorie a versificaţiei, autoarea ia aminte la mesajul de transmis, la esenţa creştină a adevărului revelat din micile istorisiri versificate, care reclamă măcar câteva momente de meditaţie şi reculegere în mintea şi inima fiecărui cititor. Raportarea situaţiilor relatate artistic sub formă de poezii cu tâlc, la propria atitudine de viaţă, ar fi principalul beneficiu adus comunităţii creştine.  
 
Folosirea prepoziţiei „dar” sau „dară”, însă nu cu sens adversativ, ci de conjuncţie de legătură, necesară ca pauză între cuvinte, cu înţelesul „deci”, în poeziile: „Lucrătorul somnoros” şi „Rugăciunea lui Agatonie” – este o notă de specificitate a scrisului autoarei, care se foloseşte de arhaisme şi regionalisme în limbaj, pentru a da o coloristică şi o tentă deosebită fiecărei creaţii.  
 
De la poveştile în versuri, autoarea trece la confesiuni actuale, întâmplări pilduitoare din viaţa creştinilor de azi, cum este întâlnirea cu o tânără în tren, care-i mărturiseşte aspecte din viaţa ei şi pe care autoarea, cu sinceritate şi deschidere de suflet le înfăţişează ochiului străin, spre împărtăşire şi spre bun exemplu de urmat. Femeia lasă lumea în urmă şi merge la mănăstire pentru a-şi îngriji de suflet şi a câştiga merite pentru Cer.  
 
Autoarea ne spune „Cum poţi pierde fapta bună”, într-o scurtă poezie despre un bătrân care, mergând la o prăznuire la un schit, refuză să mănânce din bucatele puse pe masă, spunând că nu mănâncă fiertură, în felul acesta dând o probă de vanitate şi de lăudăroşenie în spiritul parabolei Vameşului şi Fariseului. Mergând la templu împreună, fariseul se lăuda şi se felicita că nu e la fel cu vameşul cel păcătos, că el plăteşte zeciuiala, respectă Sabatul şi nu face mai mult de o mie de paşi în această zi în care Yahve s-a odihnit, privindu-l cu dispreţ şi punându-l în inferioritate pe bietul vameş care, smerit, stătea în genunchi la uşa templului, neîndrăznind să intre şi bătrându-şi pieptul în semn de căinţă, cu lacrimi în ochi, spunea: „Doamne Isus Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, rugăciune devenită Rugăciunea inimii pentru monahi şi preoţi, dar şi pentru credincioşi. Iar evanghelistul precizează că în acea zi, unul a fost mântuit şi unul osândit.  
 
Aşa a pierdut şi bătrânul fapta bună, pentru că s-a lăudat că ţine post, iar egumenul, observând că nu mănâncă, i-a spus: „Decât să-ţi spui nevoinţa, mai bine mâncai friptură! / Trebuia să guşti fiertura sau măcar să taci din gură”.(Cum poţi pierde fapta bună).  
 
Poeziile Dorinei Stoica sunt în spiritul acelor „Pilde şi istorioare duhovniceşti” care ne-au îndulcit clipele citindu-le şi ne-au îmbunătăţit în statura creştină şi în spirit, dar mai ales, în practicarea vieţii de credinţă.  
 
Începând de la Sfinţii Părinţi, la părinţii pustiului, la stâlpnici, suferitori şi îndurători de chinuri căzând martiri, la marii duhovnici ai credinţei răsăritene, trăitori ai Evangheliei şi propovăduitori ai ei, aceştia şi-au dat mărturia credinţei în Cristos şi au îndurat prigoană şi torturi.  
 
Şi astăzi există mari scriitori duhovniceşti care, prin învăţăturile lor, luminează calea credincioşilor spre Adevăr, cu pilde şi exemple din Istoria Bisericii şi a credinţelor religioase. Literatura de spiritualitate creştină are un mare impact asupra vieţii creştinilor, fiind un bun suport şi îndrumător pentru trăirea credinţei, dar şi un bun medicament pentru sufletele bolnave şi slabe.  
 
Se zice că cine cântă se roagă de două ori. Şi cine viersuieşte, are aceleaşi merite deosebite în viaţa spirituală şi va fi răsplătit pe măsura străduinţei sale.  
 
Poeziile Dorinei Stoica nu au înţeles dogmatic sau excesiv moralizator, ci mai degrabă didactic, spre pildă şi învăţătură, desprinsă din aceste experienţe mistice, cu miez, izvorâte din viaţa reală a comunităţilor de creştini de odinioară, a celor care s-au mortificat, au postit, s-au jertfit, s-au izolat şi au pătimit în starea lor de viaţă, fie în mănăstiri, în peşteri, în pustiu, în închisori, în viaţa de obşte, netezindu-şi drumul spre mântuire, atât loruşi cât şi semenilor lor.  
 
Aceste avuţii inestimabile împărtăşite cu generozitate şi iubire jertfelnică, nu costă nimic decât poate un gând şi o rugăciune pentru cei care s-au nevoit să le scoată la iveală, precum grăuntele de aur dintr-un munte de steril. Şi chiar pentru cei mai puţin „duşi la biserică” – astfel de lecturi sunt pilduitoare, îţi pun ordine în amintiri şi în viaţa spirituală.  
 
Şi nu se poate ca, lecturându-le, să nu te simţi aparţinător al acestei mari familii de creştini, să nu simţi vibraţia Duhului Sfânt învăluindu-te şi adumbrindu-ţi sufletul şi inima, până ce aceasta se pliază, se mulează direct pe cavitatea cuvintelor.  
 
O foarte frumoasă pildă lirică este în poezia „Cerul”:  
 
„Se plimba boierul mândru pe-o câmpie nesfârşită, / Când se întâlni pe-acolo cu-o persoană rătăcită, / Călător fără de casă, un hoinar prin lumea mare, / Ce muncea pe bani puţini pentru-o haină şi mâncare. // -Vezi livada de pe deal, codrul, via şi cu grâul, / Ţarina pe unde calci, fânăria, iazul, râul? / Tot ce vezi cu ochii, toate sunt doar ale mele. / Sunt bogat şi-s mândru tare. Mi-a dat Domnul toate cele. // -Dar acela al cui este? A spus omul călător. / Arătând cu mâna-ntinsă către cerul fără nor. / Despre cer de-ţi aparţine, tu nimica nu mi-ai spus, / Ai privit doar jos la tină, fără-a te uita în sus.// Tu ai multă bogăţie, însă cerul e al meu. / Fără soare, fără ploaie, nu rodeşte câmpul tău. // Şi plecă hai-hui prin lume, să se bucure de cer, / Şi să caute de muncă undeva...ca zilier.”  
 
Dorina Stoica, prin istorisirile sale versificate, ne îmblânzeşte, ne înalţă, ne umanizează, ne face mai buni, mai înţelepţi, mai puri.  
 
Atunci de ce să nu le citim, să nu le aprofundăm?  
 
Fericirile de pe Munte, Legea de aur a creştinismului, pildele şi învăţăturile lui Isus în faţa apostolilor şi ucenicilor, toate sunt transformate în istorisiri ritmate, în îndemnuri şi alt fel de rugăciuni, rugăciunile inimii, de slavă, aduse lui Dumnezeu.  
 
Aceste poezii au darul că după ce le-ai citit, le ţii minte, măcar morala: „Cine dă, lui îşi dă”; „Ştie Dumnezeu ce-i bine!”; „Nu ştiu Doamne ce să-ţi cer” – sunt numai câteva exemple, în care spun mult, în cuvinte puţine.  
 
Adoptând limbajul vechilor ceasloave şi cărţi de rugăciuni, Dorina Stoica aduce la zi învăţămintele vechi, le îmbracă în straie curate, ca pentru împărtăşanie, desluşindu-ele şi punându-le în valoare înţelesul.  
 
Ea păstrează onomastica sfinţilor şi părinţilor pustiei ca şi unele expresii din limbajul liturgic şi duhovnicesc vechi, pentru puritatea şi frumuseţea expresiei, dar şi pentru sensul lor semantic.  
 
Poeziile acestea au parfumul de mir şi de nard al scrierilor vechi, duhovniceşti, care au salvat atâtea suflete, prin simplitatea şi puterea de transmitere. Şi dacă, fie şi un creştin se va apleca asupra lor, misiunea poetei e îndeplinită.  
 
„Fă-mă, suflete, copil...” spunea Tudor Arghezi.  
 
Dacă aş fi încă o dată copil, mi-ar plăcea să aud din gura bunicii pe care n-am avut-o niciodată, povestea în versuri „De trei ori ţi-am călcat pragul” sau „Care este valoarea ta?” – după care aş adormi fericită, vegheată de înger.  
 
Cred că orice copil este doritor de astfel de poveşti. Însă ceea ce le oferă Audio-vizualul, cu monştri, vampiri, fiinţe extraterestre, violenţă de limbaj şi cu Dracula, colac peste pupăză, e departe de a fi mesajul creştin, candid şi preacurat, scris de sfinţii duhovnici, părinţi şi scriitori bisericeşti, de-a lungul veacurilor. În acest sens, poveştile suedezei Selma Lagerlof, ale lui Giovanni Papini, ale lui Petre Dulfu şi a altor condeieri care s-au dedicat lui Dumnezeu, prin apostolatul cuvântului, au fost de mare ajutor în creşterea spirituală a copiilor.  
 
Dacă în şcoli s-ar introduce ore de morală, le lectură spirituală, de civism, în loc de lecţii de educaţie sexuală, altele ar fi gusturile şi rezultatele.  
 
Dumnezeu vine la noi sub diferite chipuri, dar numai de noi depinde să-L recunoaştem. El stă la uşă şi bate. Să-I deschidem, să-L lăsăm să aştepte, să-L poftim altădată? Iată dilema creştinului din zilele noastre.  
 
Suntem veşnic ocupaţi, tulburaţi, n-avem timp de El, neştiind că de fapt, n-avem timp pentru propriul suflet. Şi respingându-L, alungându-L, ne primejduim veşnicia şi propria mântuire.  
 
Partea a doua a volumului se intitulează „Cântec şi rugă” – şi cuprinde poeme-rugăciuni de aceeaşi factură spirituală.  
 
Poeta cere răbdare, îngăduinţă, iertare, tărie în credinţă.  
 
Unele poezii sunt scrise în rimt de doină sau baladă.  
 
„Binecuvântare”; „Cântec şi rugă”; Sămânţa cea bună”; „Venim la tine, Maică!” sunt exempe în acest sens.  
 
Un frumos pastel primăvăratic este „E luna mai” – în care poeta aduce slavă naturii, ca şi creaţie a lui Dumnezeu.  
 
Un alt pastel, la fel de frumos este „Vara, când se coace grâul”.  
 
Unele poezii de felul acesta, scrise în stil popular, ar putea fi puse pe note şi intrate în folclorul actual.  
 
Poeziile sunt un imn de laudă adus lui Dumnezeu prin creaţiile sale, natura şi oamenii.  
 
Ele pot fi învăţate şi interpretate la serbările şcolare sau cele bisericeşti, de sărbători sau cu alte prilejuri.  
 
CEZARINA ADAMESCU  
 
29 octombrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
POEZII DE PUS LA ICOANĂ Dorina Stoica, Izvorul îndepărtat, (poezie ortodoxă), Editura PIM, Iaşi, 2009 de CEZARINA ADAMESCU / Dorina Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1402, Anul IV, 02 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorina Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!