Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Dorina Stoica         Publicat în: Ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014        Toate Articolele Autorului

Doar el i-a spus Teadora
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

“Avea dreptate sarpele. Nu poate fi rai, acolo unde nu e dragoste.”(Valeriu Butulescu)  

Unii îi spuneau Tea, cei mai mulţi Dora. Doar el i-a spus Teadora adorata! Femeia s-a îndrăgostit instant. Părul încărunţit pe alocuri îi tradează vârsta. Cand merge la biserică şi pe la mănastiri îşi acoperă capul cu grijă. În dimineaţa aceia de iulie a alergat, dar a ajuns la locul de plecare la timp. Deja grupul era copact. O duzină de femei trecute de cincizeci de ani, doi trei, bărbaţi şi câţiva copii adormiţi lângă un munte de bagaje.  

- V-am sunat ieri, i-a spus femeia în negru care semăna cu o călugariţă , nu prea aveti loc, sunt multe bagaje.  

-Văd, a răspuns Tea, în timp ce-şi cobora rucsacul de piele din spate.  

- Veţi sta pe bagaje, sunt saltele si pături.  

-Nu stau, mă duc la tren.  

Plecă spre gară.  

Câteva bătrâne din grup au urmarit-o cu privirea până a trecut strada.  

-Drum bun, a strigat una care o cunoştea de la biserică, vrând să fie amabilă. Alta a oftat uşurată.  

-Asta o face mereu pe deşteapta, bine că se duce la tren!  

Trenul inter-regio a pornit agale. “Ce să citesc” se întreabă în gând? Scoate o carte cu coperţile negre, de acatiste, o deschide, citeşte cateva rânduri. Închide ochii. Gândul îi sta la cartea nouă cu coperţi aurii, din geantă. I-a dăruit-o la desparţire. Îşi face o cruce mica, “Doamne, te rog să mă ierţi” şi începe să citeasca din cartea cea nouă. Realitatea ei dispare, intra în lumea personajelor lui. “El îi căutase buzele şi trecuse deasupra ei. Marta strânse instinctive picioarele…”. Femeia îşi vine în fire când trenul opreşte după o oră. „Mai bine dorm, nu m-am odihnit astă-noapte”. Închide ochii şi îl vede, dar nu asa cum l-a cunoscut, îi vede doar poza. Vagonul de clasa întâi a rămas gol după ce navetiştii toţi au coborât. Pune rucsacul cu haine sub cap şi adoarme.  

-Doamnă, vă rog să coborâţi, am ajuns în Iaşi, îi spune controlorul cu vocea ridicată.  

Într-un minut e pe peronul gării. Peste oraş, pufoşi atârnă norii. Ploaia abia s-a oprit.  

-Cred că va mai ploua. Câte ore faceţi până la Gura Secului? Eu aici stau, am rău de maşină, vorbeşte precipitat femeia.  

- Nu doamnă, în maşină nu plouă, urcaţi, trei ore, acolo e ocupat.  

“Cred că le pastrează pentru navetiste tinere”, îşi spune în gând Tea.  

-Eu aici stau, ce-ai să-mi faci?  

Şoferul o privi încruntat. „Babo!” o certă în gând, apoi îi zâmbi.  

Nu-i mai este somn. Priveşte pe geamul plin cu stropi de noroi rămaşi de la ultima ploaie.  

Câmpul e de un verde intens. Pe miriştea gălbuie cilindrii de paie stau aliniaţi, iar în mlaştinile ad-hoc de la ploaia abia oprită, nişte gâşte din satul apropiat, plutesc imaculate. Pe marginea şoselei scaieţi înfloriţi, cucute , câţiva maci întârziaţi, o mulţime de flori galbene şi albastre înveselesc iarba crescută alan-dala. Ar mai citi din roamnul acela de dragoste şi aventură dar îşi spune în gând “nu, eu merg la mănăstire, voi citi după post, ce mi-o fi venit să-l iau la mine.” Se plictiseste. Îşi studiază tovarăşii de călătorie. Şoferul înalt, ciolănos, cam la 38 de ani conduce în ritmul muzicii. E atent la şosea dar şi la calătorii din maşină. În spatele lui o femeie brunetă, foarte elegantă ‚”o fi venind de la o nuntă –dar ce nuntă în mijlocul săptămânii?!„ Neavând un răspuns, Tea continuă să o privească pe femeia din stânga ei în timp ce aceasta vorbeşte nervoasă la telefon:  

-Idiotul m-a părăsit! Cum e ? Blondă, o fufă, am vrut să-i smulg părul blond, dar nu mi-a dat el voie, a spus că-i gravida şi că se însoară cu ea. A vrut să cheme poliţia, animalul!  

- Urasc blondele, îi şueră la ueche blondei de pe scaunul de lângă ea. Aceasta o priveşte mirată. Îi spune şoferului:  

-Eu vin din Turin, călătoresc de două zile, sunt obosită, spuneţi-i să tacă!  

-Nu ştiu dar coborâm să luăm apă rece, discutaţi jos cu ea.  

Pe grămada de harbuji din parcare un motan fugăreşte o mâţă. Pe o piatră şoferul a tăiat unul, în timp ce un călător roşcat râde, bând cu sete dintr-un pahar cu rom cumpărat de la bodega de peste drum. „Cum poate să bea alcool pe căldura asta” se întreabă Tea, în timp ce -şi plimbă sticla rece pe frunte şi pe decolteul bluzei. “Cred că-i cam adânc decolteul, bine că mai am o bluză cu mâneca lungă.”  

Femeia tânără îmbrăcată elegant îşi şterge nasul , probabil a terminat de plâns. Maşina alunecă pe şosea. Din casetofon răzbat discret cuvintele melodiei „Dernier Dance” Şoferul dă aparatul tare.Tea traduce în gând:  

”Nu sunt decât o simplă fiinţă,/ Fără el sunt cam pierdută. / Un ultim dans ca să uit mâhnirea mea,/ Vreau să evadez, să iau totul de la capăt,/ O, dulcele meu chin.../ Răscolesc cerul ziua şi noaptea,/ Dansez cu vântul şi ploaia,/ Puţină iubire, un pic de miere/ Şi eu dansez, dansez, dansez”. Dansează în gând cu el…  

-Închide naibii aparatul ălă, că mă arunc din maşină. Strigă femeia cea prea elegantă pentru o zi de marţi. Tea se trezeşte din visare. “O, Doamne unde merg eu?”  

La Gura Secu mirose a brad, pământul musteşte de apă, pe marginea şoselei mulţime de clopoţei albaştri.  

A ajuns. În poarta mănastiri inima o ia razna. Se schimbă în grabă, îşi acoperă capul cu eşarfa alba luată de la Hozeva cu doi dolari (putea s-o ia şi cu unul dacă nu era grăbită să cumpere). Face trei închinăciuni până la pământ şi grăbeşte pasul spre chilia părintelui. Ceardacul din faţa mult-râvnitei uşi e plin. Sunt mai mult de cincizeici de personane. Experienţa o ajută să facă un calcul rapid. Şase, şapte ore de stat, asta înseamnă cam miezul nopţii. O vedea ea unde va dormi.  

Dinspre biserică se aud cântările vecerniei. Se aşează la rând.” Ar trebui să merg să mă închin mai întâi în biserică. “Dacă vine un autocar între timp? Îmi pierd rândul! Mai bine rămân.” Pe băncile asezate de o parte şi de alta a cerdacului cu capul aplecat vorbind în şoaptă ori rugându-se stau femei, bărbaţi, copii, bunici, fiecare cu problemele şi suferinţele aduse de departe ca să le lase în chilia bietului părinte. Acesta îi ascultă pe toţi răbdător, le dă binecuvântare să se împărtăşească, altora le cere să se roage şi pentru el. Tea îşi scoate metanierul din rucsac şi începe să depene rar“Doamne, Iisuse Hristose Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine păcătoasa”.Când ajunge la cuvântul „păcătoasa” din ochi îi cade o lacrimă.  

Seara coboară peste mănastire. Bat clopotele. În aer plutesc rugăciuni şi cântări duhovniceşti. În suflet e pace, în ochi lacrimi iar în vâzduh bucuria îngerilor.  

Îi este foame, din scaoşă răzbate miros de zacuscă. “Cred că a fermentat de atâta căldură, are un gust ciudat dar totuşi voi mânca puţin apoi arunc tot.”  

Vecernia s-a terminat. Grupuri de pelerini se îndreaptă spre cimitirul din deal. Unii se aşează la rând pe băncile din ceardac.  

- Nici la trei noaptea nu se culcă părintele , şopteşte o femeie ce se află aproape de uşă.  

-Întraţi doamnă, apoi intru eu, îi spune o tânără cu părul vâlvoi peste care a aruncat o minusculă eşarfă străvezie.  

-Dar cum ai ajuns înaintea mea, că erai la cincizeci de kilometri acum câteva ore.  

A recunoscut-o pe femeia nervoasă din microbus care coborâse în oraşul din apropiere, trântind uşa maşinii.  

Chilia părintelui e simplă dar confortabilă. O masă , un scaun cu spătar, o bibliotecă şi două icoane mari, una cu Maica Domnului şi alta cu Sfîntul Nicolae îl veghează pe mult-căutatul duhovnic. Vine lumea de prin toată ţara, de la sute de km, stă multe ore la rând, uneori doar pentru o scurtă binecuvântare. În partea stângă e un pat mare iar în faţă o altă cameră al cărei geam cu jaluzea alba priveşte spre cerdacul a cărei uşă stă închisă. Tea se asează în genunchi pe perna de pe covorul aproape nou sau, doar foarte curat.  

-Ce păcate ai mai făcut femeie, o întreabă blând părintele.  

Tace. Într-un târziu Tea şopteşte:  

-Sunt îndrăgostită părinte, Începe să plângă încet. Cuvintele i-au impietrit pe buze.  

După un minut lung de tăcere, călugărul cu barba lungă, cârlionţată şi argintată de câteva fire albe, se adresează mustrător femeii care între timp s-a făcut mică de tot la picioarele sale:  

-Femeie bătrână...  

-Da părinte. Iertaţi-mă.  

-Dumnezeu să te ierte, mâine după Liturghie te împărtăşeşti, îi spune. Apoi îi aşează patrafirul pe cap, iar peste acesta crucea din lemn cu Mântuitorul răstignit: „Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos cu-al Său har şi cu-a Sa iubire de oameni, să te ierte pe tine Tea, să-ţi lase toate păcatele făcute cu voie sau fără de voie...”. Drumul până la ieşire i-a părut nesfârşit femeii, cocoşată deodată sub greutatea păcatului spovedit, dar pe care l-a luat cu ea, când a închis uşa pe dinafară.  

La miezul nopţii în cimitirul mănastirii ce se află din-sus de chilia părintelui e pace. După ce străbaţi aleea ce urcă abrupt, deodată îţi apare în faţă în dreptunghiul străjuit de brazi o imagine pe care o porti mult timp în suflet. Crucile din piatră albe sunt luminate de candele aprinse. Aleia principală pietruită se opreşte la mijlocul cimitirului, unde este mormântul din marmură albă al celui mai iubit dintre acei care au vieţuit în mănastire, părintele Cleopa. Tea păşeşte încet printre cruci. În cimitir nu e nimeni. Se opreşte lângă crucea părintelui Ionichie Bălan. Cu fruntea lipită de piatra rece îi şopteşte:  

-Părinte, e păcat să iubeşti aşa cum iubesc eu? Părintele tace.  

Face trei paşi. Pe cruce scrie, părintele Onufrie Frunză.  

-Părinte e păcat să iubeşti. Părintele tace.  

Lângă mormântul părintelui Cleopa femeia îşi pleacă genunchii. Începe să plângă liniştit. Ridică ochii spre cer. Liniştea şi pacea celor adormiţi în cimitir îi pătrunde uşor în suflet. Brazii stau aliniaţi, drepţi ca drepţii lui Dumnezeu.  

Tea se ridică şi aprinde lumânările. Una pentru mama, apoi pentru fiu, una pentru ea, alta pentru soţ. Ei îi spun Dora. La urmă una pentru el. Numai el i-a spus i-a spus Teadora!  

Se aşează pe banca din faţa bisericii vechi. Priveşte cerul. Pe peticul de cer de deasupra ei cade o stea. În vârful unui brad stă înfiptă luna.( de Dorina Stoica)  

Referinţă Bibliografică:
Doar el i-a spus Teadora / Dorina Stoica : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1376, Anul IV, 07 octombrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorina Stoica
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!