Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Umoristic > Mobil |   


Autor: Dorel Schor         Publicat în: Ediţia nr. 1498 din 06 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Dorel SCHOR - SCHIŢE UMORISTICE (24) – SINCER ÎNDRĂGOSTITĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Doamna Claudia, coafeza, avea o clientă foarte bună, o doamnă între două vârste care venea aproape săptămânal la atelier şi comanda un „spălat cap, pieptănat şi aranjat", uneori „scurtat şi ondulat". Clienta nu se tocmea niciodată, plătea cheş şi nici chitanţa nu cerea. Devenise, cum s-ar spune, de-a casei.  
 
Atelierul doamnei Claudia era micuţ, plăcut şi intim. De acea, femeile se simţeau în largul lor şi puteau discuta despre orice. Şi aşa, din vorbă în vorbă şi din discuţie în discuţie, clienta despre care am pomenit a făcut o afirmaţie în sensul că ea dispune şi că are un magazin în centru plus două pensii de la doi soţi răposaţi, dar că din păcate continua să fie văduvă, din lipsă de ocazii potrivite. Şi că, la drept vorbind, nici nu ar fi interesată să se chiar mărite, acest lucru presupunând complicaţii birocratice. I-ar fi destul şi chiar suficient un prieten, cu condiţia să fie un bărbat prezentabil, să nu fie chel şi să aibe cu cine schimba o vorbă. Iar situaţia materială nu contează.  
 
Doamna Claudia a susţinut că birourile matrimoniale cer o taxă foarte mare, iar doamna clientă a răspuns că nu suma respectivă contează, ci toată situaţia neplăcută şi artificială pentru o femeie fină. Atunci coafeza s-a interesat cam ce fonduri ar fi dispusă doamna să aloce respectivei acţiuni, iar doamna nu s-a arătat zgârcită şi a spus că o mie de dolari, pentru început, pot fi luaţi în consideraţie. Claudia a promis că o să se intereseze şi că până într-o săptămână va avea, probabil, un răspuns.  
 
Adevărul adevărat este că nu i-a trebuit o săptămână, ea îl avea în vedere chiar pe propriul ei prieten intim, domnul Jean, de meserie frizer de lux, care însă nu lucra în ultima vreme, deoarece mişcarea era cam slabă în acest sezon. Doamna Claudia i-a comunicat că ar fi rost de niscaiva parale, fără prea mare efort intelectual, iar domnul Jean nu s-a opus de fel şi a acceptat să se prezinte drept nou venit din Franţa, deocamdată fără serviciu, dar de formaţie academică. Doamna Claudia urma să încaseze comisionul, domnul Jean ar fi putut o vreme să se înfrupte din avantajele subînţelese... Apoi trebuia să se despartă, ce poţi să faci? Aşa-i în viaţă, bărbaţii sunt nişte profitori, nişte ticăloşi.  
 
Dar socoteală de acasă, vorba proverbului, nu se potriveşte cu realitatea cotidiană. Domnul Jean a făcut o impresie masculină foarte bună, a ieşit cu clienta la plimbare şi la cofetărie, apoi a vizitat-o la domiciliu şi curând şi-a adus lucrurile personale şi s-a mutat cu totul la ea. Adică într-un apartament mult mai confortabil, luxos, cu toate avantajele şi accesoriile posibile. Ca să numai vorbim de nivelul de trăi pe care i-l oferea nouă prietenă.  
 
Aceasta de altfel, continua să vină săptămânal la atelierul doamnei Claudia şi nu economisea de loc cuvintele de laudă la adresa lui Jean şi a bunei prietene care se dovedise coafeza. Nici cu mâna goală nu venea dumneaei, aducea ba o cutie cu bomboane de lux, ba un parfum de calitate, o aprecia cum se cuvine pe coafeză.  
 
Numai că, după câteva săptămâni, Claudia a considerat că piesa a durat destul şi i-a cerut lui Jean să revină la ea. Jean a cerut o prelugire ca la fotbal. Claudia a acceptat, dar simţul ei de femeie sincer îndrăgostită i-a spus că ceva nu e în regulă. După toate semnele, Jean nu avea de gând s-o prăjească pe clientă. Claudia a ameninţat, a făcut scandal, a dat în vileag faptul că Jean nu avea nici bacalaureatul.  
 
Şi ca să vedeţi că nervii nu sunt un sfetnic bun, Claudia a pierdut-o de clienta pe clienta cea bună, inclusiv bomboanele, parfumul, bacşişul. Şi nici măcar nu e clar dacă mia de dolari i-a rămas ei în întregime, sau escrocul ăla de bărbat fără ocupaţie a pus mâna şi pe ei. Doamna Claudia susţine, pe bună dreptate, că în ziua de astăzi lumea e lipsită de cuvânt, morală şi de bun simţ, în general. Şi ce, nu are dreptate? Are!  
 
Dorel SCHOR  
Tel Aviv  
3 februarie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Dorel SCHOR - SCHIŢE UMORISTICE (24) – SINCER ÎNDRĂGOSTITĂ / Dorel Schor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1498, Anul V, 06 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dorel Schor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorel Schor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!