Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Umoristic > Mobil |   


Autor: Dorel Schor         Publicat în: Ediţia nr. 1454 din 24 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Dorel SCHOR - SCHIŢE UMORISTICE (18) – MARELE PREMIU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În urmă cu mai mulţi ani, un pescar islandez a câştigat marele premiu la tragerea de Crăciun a loteriei naţionale. Omul, de obicei, nu obişnuia să-şi incerce în acest fel norocul, dar s-a întâmplat ca băcanul din satul lui să nu aibe bani marunţi la acea ora de dimineaţă şi, în loc de rest, i-a propus să ia un loz, nu-i mare lucru dacă odată în viaţa va incerca treaba asta, merge chiar foarte bine cu litrul de ulei achiziţionat...  
 
Dacă ai noroc, vorba românească, fierbe oala fără foc. Pescarul s-a lăsat cu greu înduplecat, dar pentru că timpul trecea si nu venea nici un alt client la băcănie cu ceva numerar, a acceptat solutia propusă. Si aşa cum desigur bănuiţi, norocul i-a surâs. Ce spun eu surâs?! Norocul, straşnic gâdilat probabil, a râs cu toată gura, până la urechi.  
 
Premiul cel mare era chiar mare. Pescarul fiind si singurul câştigător, nici nu trebuia să-l împartă cu nimeni. Acuma se punea însă problema ce să facă cu suma. S-au ivit imediat o mulţime de consileri sfătuitori. Vecinii, de pildă, îi sugerau să pietruiască uliţa şi să comande nişte stâlpi de iluminat cum au văzut ei într-o revistă din Paris... Pescarii spuneau că acum e momentul să achiziţioneze bărci cu motor pe care să le închirieze la un preţ simbolic, sau fără preţ, că doar era unul de-al lor... Directorul şcolii de patru ani propunea să etajeze clădirea instituţiei şi să fixeze o placă metalică în cancelarie, cu numele aurit al binefăcătorului... Evident, i s-au adresat asociaţiile de pensionari, de femei, de tineret, de sportivi, de colecţionari, de filatelişti, de sahişti, de nefumători, de vegetarieni. de misiţi şi suferinzii de migrene...  
Asaltat din toate direcţiile, copleşit de osanale şi apropouri străvezii, pescarul nostru, care nu era prea şcolit, consideră că e cazul să se adreseze băcanului, care avea totuşi un oarecare merit în obţinerea câştigului. Iar acesta, fiind un intelectual cu experienţă, care făcea pe cap socotelile cele mai complicate fără să greşească în minus niciodată, ceru puţin timp de gândire şi după o analiză responzabilă îi comunică concluzia:  
- Cel mai bine este să depui toată suma la banca din oraşul apropiat şi să decizi mai târziu, când spiritele din sat se vor potoli...  
 
Fericitul câştigător aşa făcu. Depuse cecul la bancă într-un cont nou şi secret şi plecă în satul lui liniştit, de parcă se eliberase de o povară cu o mulţime de zero în coadă. Liniştit, vorba vine, pentru că după câteva zile, dar mai ales nopţi, o mare întrebare îl copleşi: ce siguranţă poate avea că pe baza unui cec, la urma urmei o hârtie cu două semnături indescifrabile, în contul lui sunt bani buni, autentici, valabili!? Incât, cam la o săptămână de la deschiderea contului, se prezentă la sediul băncii şi, după ce se legitimă, ceru întreaga sumă în numerar. Primi banii după ce semnă o mulţime de hârtii, se retrase într-un colţ mai liniştit şi numără de câteva ori bancnotele. Aşa după cum bănuiţi, totalul se potrivea cu ce scria pe cec, banca se dovedise foarte corecta. Putea, aşadar, să-i încredinţeze din nou tezaurul. Urmară alte hârtii, numărarea sumei de către funcţionar, semnături etc.  
 
Da, dar banca mai avea şi alţi bani... Cine şi ce îi puteau garanta că aceştia erau ai lui sau că nu erau folosiţi de funcţionari in alte scopuri, mai ales când el se afla departe de bancă? Urmă încă o săptămână de nelinişti şi frământări, din nou pescarul cel norocos veni la banca din oraş, ceru iarăşi întreaga sumă, o primi, numără banii, erau acolo, îi depuse iar... Si treaba asta se repetă în fiecare săptămână.  
Mi-am amintit de această întâmplare zilele acesta, când un vecin de bloc mi-a povestit ca fiul lui, care e elev în clasa întâia, economiseşte ce i se dă ca bani de buzunar. L-am întâlnit pe tânărul economist şi l-am întrebat dacă are cont la bancă. Mi-a răspuns că nu are încredere în bănci. Suma, care se apropie de valoarea a două piţe rotunde plus coca cola, o păstrează într-o puşculiţă secretă...  
- Si dacă o pierzi sau ţi-o ia cineva?  
- N-am cum s-o pierd şi nici nu poate să mi-o ia nimeni pentru că  
în fiecare săptamâna îi schimb locul...  
 
Treaba asta m-a pus pe gânduri. Cu politica asta financiară, cu taxele mari şi dobânda minimală, statul la coadă şi aşteptarea la bancă, criza mondială şi bursa instabilă, cu dolarul care scade si euro care flotează, poate că puştiul are dreptate...  
 
Dorel SCHOR  
Tel Aviv  
23 decembrie 2014  
Referinţă Bibliografică:
Dorel SCHOR - SCHIŢE UMORISTICE (18) – MARELE PREMIU / Dorel Schor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1454, Anul IV, 24 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dorel Schor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorel Schor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!