Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Umoristic > Mobil |   


Autor: Dorel Schor         Publicat în: Ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Dorel SCHOR - SCHIŢE UMORISTICE (13) – AFARĂ CU VECHITURILE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În urmă cu vreo două săptămâni, într-o sâmbătă dimineaţa, Rozica l-a chemat pe Menase în dormitor, a deschis larg uşile dulapului de haine şi, pe un ton care nu admitea repica, i-a spus:  
- Afară! Afară cu ele!  
- Nu înţeleg..., a mimat Menase mirarea, de parcă în dulap s-ar fi aflat două blondine şi o roşcată. Afară cu care "toate"?  
- Cu toate boarfele astea inutile...  
- Dar bine, Rozicuţo, i-a spus dulce Menase. Astea sunt aproape noi. Pardesiul de gabardina nu ştiu dacă l-am purtat de două ori... Costumul de stofă englezească, numai eu ştiu cât am alergat la Fălticeni până am făcut rost de material din pachet şi la câte probe m-a chemat Costică până mi-a aranjat reverele...  
- Şi? Cine mai poartă astăzi revere din astea? Şi cine, în general, umbla cu costum în ţara asta? Poate, cel mult, aia care se duc la restaurante chinezeşti. Te duci tu la restaurante chinezeşti?  
- Şi scurtă din piele de drac, de ce o scoţi?  
- Păi, cine mai îmbracă astăzi gioarse din astea?  
- Dar e nouă... Am pus-o o singură dată, când am fost în vizită la tanti Lea din Petah Tikva. Nu-i păcat s-o arunci?  
- Nu-i nici un păcat. Tanti Lea o să te primească şi fără piele de drac. Parcă mult o vizitam noi pe tanti Lea, singur recunoşti că ai vizitat-o o singură dată în cinci ani... În plus, e tanti a mea, nu a ta. Îmi iau toată răspunderea!  
- Şi pantofii? Cu pantofii ce ai? Uite numai ce talpa au.  
- Da, sigur... Două kilograme de talpă, pantofi antiderapanţi îţi trebuie? Stau de ani de zile şi nu i-ai încălţat niciodată. Şi ăştia împletiţi? S-au îndoit şi s-a dezlipit ştaiful de când nu i-ai pus. De ce îi ţii? Numai ca să prindă mucegai şi să-mi pută dulapul? Afară cu ei!  
- Unde afară?  
- La vechituri, la gunoi! Să nu le mai văd. Trebuie să te desparţi de boarfe aşa cum te desparţi de nişte concepţii vechi. Gata! Nu ai nevoie de ceva, afară! A venit vremea să arăţi şi tu ca un bărbat modern, să nu-mi fie ruşine când ies cu tine. Îţi fac eu un control şi la cămăşi, cred că n-o să rămână nici jumătate din ele. Să-mi dai bani, sau mai bine folosesc cartea de credit. Las' pe mine...  
 
Asta a fost în urmă cu două săptămâni... Ieri, înainte ca Rozica să se întoarcă din oraş, Menase m-a poftit la el, în dormitor. Mi-a relatat mai întâi toată discuţia de mai sus şi m-a asigurat că s-a conformat întocmai doleanţelor soţiei. Rozica fusese deja la câteva magazine cu specific, la buticuri, la firme exclusive.  
- Trebuie să fi costat o mulţime de parale, am spus prudent.  
- Mie-mi spui? A exclamat Menase pe un ton neutru.  
- Bine cel puţin că ai plăcere. Să le porţi sănătos şi... Asta e, să le porţi sănătos!  
- Păi, cum naiba să le port? A izbucnit Menase. Ce sunt eu, coccinel (malagambist, papagal, buburuză! n.r.)?  
- Dar ce? Sunt cam fistichii?  
- Auzi la el vorba... Tu chiar ai crezut că Rozica a cumpărat ceva pentru mine? Nu mai avea loc în dulap, asta e adevărat, dar nu mai avea loc pentru ale ei.  
 
Dorel SCHOR  
Tel Aviv  
19 noiembrie 2014  
Referinţă Bibliografică:
Dorel SCHOR - SCHIŢE UMORISTICE (13) – AFARĂ CU VECHITURILE / Dorel Schor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1421, Anul IV, 21 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dorel Schor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dorel Schor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!