Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Oglindire > Mobil |   


Autor: Daniela Popescu         Publicat în: Ediţia nr. 1914 din 28 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Daniela POPESCU - VERSURI (4)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
LIMBA ROMÂNĂ ÎŞI CHEAMĂ OŞTENII  
 
Limba română îşi cheamă oştenii  
E o chemare la oaste cum n-a mai fost  
Nu-i vorbă în dodii, ori deşarte vedenii,  
E însuşi poporul cel pe care-l trage la rost.  
 
Priviri pierdute, speriate, ori goale,  
Bieţii soldaţi şi-aruncă miraţi.  
„Ce-i veni azi bunicii să vorbească agale?”  
Îşi tot ziceau printre ghionturi de fraţi.  
 
„Îmi veni”, răspunse bătrâna, aşa, într-o doară,  
„Să vă pun la încercare pe toţi.  
Nu vedeţi cum gloanţele zboară?  
Ce vreţi, să cerşiţi schilozi pe la porţi?”  
 
„Dar vorbeşte, odată, limpede, mamă!”  
O rugă olteanul cu glas repezit.  
„Pe nepusă-masă ne cheamaşi să dăm seamă,  
Când şi cocoşul obosi de cucurăgit?”  
 
„Ce tăt zâşi, tu, cucoş fără grindă?”  
Îl luă moldoveanul la rost.  
„Iaca, d-aia n-o cloşi găina în tindă,  
Că faci tu pă sântu în post!”  
 
„No, cum văz, îi bai astăzi la noi!”  
Începu ardeleanul, domol.  
„Io zâc s-o punem de-o pace, nu d-un război,  
Că-s dăstui să-mproşte noroi.  
 
Bătrâna doamnă îi privi rând pe rând.  
Şi apele-n râuri tăcură preţ de un ceas!  
„Voi sunteţi un sânge, un suflet, un gând!  
Sunteţi moştenirea de pravili ce las!  
 
Nu vedeţi că am nevoie de voi la hotar  
Să păziţi fiece slovă, fiece cânt?  
De daţi cu piciorul la ce primirăţi în dar,  
Veţi fi umiliţi de întregul pământ.  
 
Ce-mi pasă mie că eşti ardelean  
Cu vorba domoală ca un râu în câmpie!  
La ce-ţi serveşte că unii te cheamă oltean,  
Dacă vorbiţi ca o slugă la sapă de vie?  
 
Ori crezi tu, moldovene, că eşti mai cu moţ,  
Doar pentru ca auzişi de Eminescu mai ieri?  
Opriţi-vă! că sunteţi ţărani, ingineri sau oieri,  
Tot una mi-e! Ia-ţi cartea în geantă, sau în desagă pe băţ!  
 
 
N-AM SĂ JELESC IUBIREA, AM S-O CÂNT  
 
N-am să jelesc iubirea, am s-o cânt  
N-am s-o chem înapoi când vrea să plece  
Îi voi trimite un zefir pe gând  
Să-i lege genele cu rece.  
 
De am avut ceva, a fost părere,  
N-am să-mi ucid o lacrimă-n zadar.  
N-am să-i trimit iubirii o cerere,  
Azi am de lucru în hambar.  
 
Şi mi se duse nemurirea  
Atâtor jurăminte sfinte,  
Şi mi se-nfioră clipirea,  
Când mă lăsaşi în drum, cuminte.  
 
Iubirea, dacă e să fie  
Pe-aici, pe undeva, ascunsă,  
E treaba ei, nu-i dau solie,  
Nici slova mea sub pană plânsă.  
 
Ce e al meu, nu se va trece,  
Mă va înconjura cu drag.  
Iubirea mea nici nu se trece,  
Dar nici jeleşte pe un prag.  
 
 
NĂZUINŢĂ LA POARTA ÎNSERĂRII  
 
Cu chip senin şi glas molcom de apă  
Ce odihnesc a zilei trudă-n unde  
Şi-adapă setea de frumos şi-agape,  
Păşeşte Buni printre vremi ...  
 
Făcându-ţi loc în sufletul ei darnic  
Te-nalţă cu un zâmbet de om între oameni,  
Frumoasele vacanţe prind viaţă ca prin farmec  
Şi năzuinţă la poarta înserării sameni.  
 
Şi înfloreşte liliacul chiar când plaja-i tristă  
Şi râde marea-n colţ de plajă aburindă.  
Şi prinde viaţă iar o epocă proscrisă,  
Prin pana-i sau prin vorba tremurândă.  
 
Se strâng solvegii de cântări uitate,  
Să cânte melancolic mult prea trudit  
Şi-auzi din nou birjari mânând trăsuri prin carte,  
Purtându-te-ntre Capşa şi Hanul lui Manuc.  
 
Iar când privirea-i se-ndreaptă către tine,  
Te simţi erou şi rege stăpân pe metereze,  
Căci Buni vede chiar şi în zgură bine  
Şi vorba ei ne ţine inimile treze.  
 
 
SE GHEMUIEŞTE PARADISUL AMINTIRII MELE  
 
Pe drumu-acesta al vieţii prăfuit  
Îmi duc desaga-n spate umilit de lipsuri  
Cotrobăiesc prin amintiri vreun schit  
Ori vreun copac unde s-agaţă visuri.  
 
Şi, negăsind popas sub geana clipei,  
Aduc păşirii mele scurt omagiu  
De pripăşit al veacului risipei  
Ce şi-a pierdut vioara în solfegiu.  
 
Mai marii zilei mă stropesc cu zoaie,  
Când trec pe lângă mine-n trombă deocheată  
Şi, nefiindu-le-ndeajuns, mă şi despoaie  
Şi de cămaşa-mi ce cu greu mi-o ţin curată.  
 
Mai văd pe lângă mine şi-alţi trudiţi,  
Ce-şi târşâiesc destinul cadenţat,  
Unii recită Dante, alţii imploră sfinţi,  
Şi îngânăm cu toţii un românesc oftat.  
 
S-a-ntors valoarea veacului cu susu-n jos,  
Ni s-au tot cocoţat lichelele pe umeri,  
Ei fluturându-şi fracul, noi mirosind un os,  
Şi-atâta sunt de mulţi, că nici un poţi să-i numeri!  
 
Aşa îmi plânge sufletul, cântându-şi doina  
A mea şi-a milioanelor de fraţi!  
Îmi lăcrimează-n gene, şi-n toamna asta, moina,  
Cărarea înzlotându-mi –se-n mersul spre Carpaţi.  
 
Se-ngroaşă gluma, se-nghesoaie frica,  
Se ghemuieşte paradisul amintirii mele,  
Sardonic, parcă urlă ….  
 
 
POETULUI FEMEII  
 
Ţi-ai construit destin din nuri apetisanţi  
Şi judeci fără milă ce-i dincolo de formă,  
Dar salivând în versuri fără prejudecăţi,  
Cerşind un zâmbet muzei, din lumea ei anomă.  
 
Te crezi fidel peniţei şi-n visul conjugal  
Aduci obscuritatea pretinsului talent  
Şi-n versuri ce-nspumează amonte şi aval,  
Tânjeşti recunoştinţă, tu, epigon latent!  
 
Te-ai cocoţat pe umeri de serbede figuri  
Şi-nnebunind o slovă, între doi sâni şi pubis,  
Uiţi universul cald şi necuprins de friguri,  
Ce-ascunde o soţie, fără furori de Isis.  
 
Răscoci o seacă pâine, probându-ţi impotenţa  
În faţa celui mai simplu şi deznud adevăr,  
Că-n faţa ei rămâi soldat bătând cadenţa,  
Scălâmb visând la vraja edenicului măr.  
 
Te-opreşte doar o clipă, priveşte-te-n oglindă  
Şi vezi ce nu-ţi arată o ciorbă aburindă!  
 
 
PORTRET PRINTRE STÂNCI  
 
Peste fumul cetăţii nu mai zboară cocori,  
Nu mai iintră verdele-n suflet şi nici mare de stele.  
Plâng apele-n matcă, uitând să fie rebele  
Şi-azurul se-ascunde după furnale de nori.  
 
Peste zare ninge confetti ciudat, fulgi de cenuşă:  
S-au dus la plimbare-n abis, iernile cele!  
Mările şi-au cumpărat de Crăciun ambalaje cu stele  
Şi iarna, oh, iarna, uită să mai bată la uşă.  
 
S-adună strigăte în frunza purtată de vânt  
Şi cad licurici peste roua din iarbă.  
Nimeni nu cere, nu se uită în sus, nu întreabă.  
E secetă, Doamne, s-a abătut apocalipsa pe cânt!  
 
Pictez cu lacrimi păduri, şi cer, şi câmpii  
Şi-mi desenez continuu o mască de zâmbet.  
Va trece şi asta! Am, cel puţin, un portret  
Cu care păşesc printre stânci crescute-ntre vii!  
 
 
PUNCT ŞI DE LA CAPĂT  
 
Gândurile n-ar trebui ucise,  
doar pentru că se nasc necontrolat!  
Sunt îngerii de mâine ai victoriei ninse,  
Sau demonii dezastrului deznud sau, uneori, voalat.  
 
Cu toate că în lume, ştiu asta, sunt prea mic,  
Îţi pun pe masă eseul eşecului hoinar.  
Nu te certa cu gându-ţi! Nu el ţi-e inamic,  
Ci toate acele lucruri, ascunse în sertar:  
Lecturi, dorinţe, patimi, ori simple neiertări,  
Sertare nespălate, ce, totuşi, pot murdări comori.  
 
Vezi? Gândurile tale sunt, poate, mesageri.  
(Doar regii crunt loviţi de unda nebuniei  
Îşi ucideau solia care vestea dezastre şi înfrângeri!)  
Tu, ce jonglezi cu riscul, dă credit şi soliei!  
Sclipirea nu-i destul.  
Zi „punct şi de la capăt”, recentelor constrângeri!  
 
Dar pentru asta, totuşi, lectura din tren sau din metrou,  
Nu e-ndeajuns de coaptă în gânduri de rouă născătoare  
Şi n-are absolut niciun prea-ademenitor ecou,  
Nici vorba-n rugă seacă , de dinainte de culcare.  
 
E-o luptă de idei, subconştiente....  
Sortite a rămâne repetente,  
Pe când surâsul gândului hrănit  
Te face piatră de hotar în infinit.  
 
 
STATUIE  
Dedicată tuturor celor din generaţia părinţilor mei, care au suferit în trei epoci, ducându-şi la groapă,  
rând pe rând, părinţii (unii morţi în război, sau deportaţi), apoi comunismul  
şi lipsurile de după revoluţia română furată.  
 
Mi-e frig şi focul abia mai pâlpâie-n vatră.  
E-aşa de rece, că-mi îngheaţă pe buze şi ruga!  
Privesc la limba ceasornicului, cum se mişcă înceată,  
Bătând pasul pe loc, neştiind să iasă de-acolo, să fugă!  
 
Adânc, trag aer în piept, să găsesc o amintire mai caldă,  
Dar chiar şi aşa, tot ce-mi răsare e tot un tic-tac.  
Unde se duse nebuna? Şi ea se ascunse-n zăpadă?  
De ce-mi lasă chipul ăsta-n oglindă: străin şi sărac?  
 
E frig. Mi-ngheaţă mintea. Doar sângele, în vene, mai curge.  
Trăiesc printre ziduri mai tinere, dar mai moarte ca mine.  
Păşesc din daie-n odaie, fără sa am cui mă plânge.  
Privesc în van pe fereastră: nici viaţa, nici moartea nu vine!  
 
Rămân, statuie a vremii cu oasele rupte de muncă şi frică,  
Să stau mărturie a trei epoci, brăzdate pe obraji şi pe frunte.  
Dusei la groapă, mai ieri, şi ultima vorbă: „Mămică!”  
Doar o ultimă lacrimă obrazul se îndură să-mi sărute.  
 
 
STRUNE DE CRĂCIUN  
 
Bucurie, aripa ta îmi atinse umărul,  
În căderea imaginară a zăpezii copilăriei.  
Mă-ntorc spre tine, te privesc cu miare,  
Mi-acordez strunele sufletului,  
Să-ți mai cânte o dată oda,  
Să-ți mai facă de Crăciun o urare.  
 
Fericire, steaua ta mi-atinse odihna pe câmp,  
În așteptarea lunii pline peste brazda-nghețată.  
Mă-ntorc spre tine, te privesc cu mirare,  
Mi-acordez strunele minții,  
Să-ți mai aducă o dată - omagiu – o șoaptă,  
Săți mai ridic o dată înfrigurată cântare.  
 
Apoi am să scriu istoria voastră  
Cu sânge și smoală la răscrucea de vise,  
Să se întoarcă spre tine însetatul,  
Să-și domolească tamborul mersului,  
Să-ți asculte, sorbind din tine, freamătul,  
Să-și mai vindece o dată oftatul.  
----------------------------------------------------  
POPESCU Daniela  
Madrid, Spania  
27 martie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Daniela POPESCU - VERSURI (4) / Daniela Popescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1914, Anul VI, 28 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Daniela Popescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniela Popescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!