Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poezie > Oglindire > Mobil |   


Autor: Daniela Dumitrescu         Publicat în: Ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

gânduri

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Gânduri  
  
1  
  
poate  
că ieri n-a fost  
vreodată  
deşi deznădejdea s-a întrupat  
în rătăcire cu priviri de căprioară  
şi aerul  ce îl împărţim la doi  
îl respirăm pe rând sau  
amândoi o dată  
  
poate  
că mâine nu există  
şi aşteptarea stă pe suflet  
ca o eternitate stranie  
ce plânge cu ochii  
închişi  
iar a găsi iubirea perfectă  
e ca şi cum ai căuta  
metafora supremă  
într-o glăsuire fără  
cuvinte  
  
2  
  
îţi scriu în şoaptă pe peretele  
sufletului  
când tristeţea se revarsă zi de zi  
în izvor nesecat de gânduri  
tulburi şi reci  
când singurătatea se izbeşte  
adânc  
de trup ca de o piatră de munte  
puternică  
neninsă  
neplânsă  
  
fericirea ta avea zâmbetul meu pe buze  
ieri  
mâine   
va avea ochii trişti  
  
3  
  
ar vrea să îşi vorbească  
dar cuvintele nu iubesc  
buzele lor lipite  
nu le stă în putere să îşi citească  
în inimi  
ca într-o carte veche  
  
lacrima din ochiul  
somnului  
alungă visul de luni  
pentru că doar în pernă  
suspinele se întâlnesc  
să se îmbrăţişeze  
  
4  
  
în sărutul rece al dimineţii  
corul îngerilor strigă  
florile îngheţate  
ultimul fulg de nea  
rătăcit  
prin aripa deschisă peste  
inima singurătăţii  
  
şi eu  
întins pe pământ  
cu pieptul săpat adânc  
în rădăcini  
primesc binecuvântarea  
  
5  
  
a câta oară  
natura se primeneşte de păcate  
  
ploaia măruntă o curăţă  
rece  
mohorât  
omul se ascunde sub umbrelă  
  
sub tălpi  
pământul umed îi adună  
păcatele  
care se scurg  
de pe trupul greoi  
  
primenit  
continuă  
mereu previzibil  
  
6  
  
cu capul în nori  
desenând  
cu ochii deschişi  
visele pe cer  
aruncă la picoare  
viaţa-  
monedă cu două feţe  
  
-Rişcă sau marcă?  
  
atunci înrădăcinatul  
se înfipse straşnic în pământ  
  
7  
  
cer senin  
  
visul oglindit pe bătaia  
inimii  
murmură melodia  
sufletelor  
  
agăţaţi pe-un colţ de lună  
clopoţei parfumaţi  
îţi străjuiesc drumul  
către mine  
  
8  
  
umbrele trecutului şi-au lăsat  
autograful pe pereţi-  
grafitti alb- negru  
tăcut precum un film mut  
  
imaginile aleargă una peste alta  
scrijelind sufletul  
  
întunericul şi-ar dori să uite  
amăgirea amară  
a zaţului de cafea  
descifrat mincinos pe fundul ceştii  
  
abecedarul a pierdut literele  
care ne-au prezis  
multe dimineţi împreună  
sorbindu-ne cafeaua  
pe veranda casei cu amintiri  
  
9  
  
ultima suflare şuieră  
cel din urmă poem al  
trupului  
cu o răsucire tainică  
sufletul  
îşi desface aripile  
spre libertate  
  
îngerii spală inocent  
răsăritul  
şi-l pregătesc pentru noul venit  
  
primeşte botezul soarelui  
cufundat în lumină  
nesfârşitul sfârşit a  
început  
  
10  
  
a fi sau a nu fi-ul de zi cu zi  
crâmpei de râs  
crâmpei de lacrimă  
inimi legate în batiste  
sufletul s-a dezgolit în văzul  
tuturor  
când paznicul nopţii chemă  
ursitoarele  
să lungească secundarul  
  
Quies îmbrăţişează   
Lumea  
  
11  
  
un strop de apă desenează pe obraz  
o floare fără parfum  
intră pe sub piele  
până ce asfinţitul îl ascunde  
între două raze şi o stea  
  
sunetul iubirii chicoteşte  
în bobocul îmbujorat  
pe jumătate adormit  
fiecare petală ascunzând  
miezul preţios-  
comoară nesărutată de lumină  
  
12  
  
transport în comun  
  
ofertă!  
oameni la conservă!  
trupuri îngrămădite precum  
fluturii stinşi pe lumina lunii  
gânduri bombănesc prin cranii  
nu-şi vorbesc  
doar se privesc cu ochii goi  
nelămuriţi de senzaţia de deja-vu  
  
fiecare e în lumea lui  
de rândunică fără cuib  
muzica sună aiurea  
într-un difuzor vechi  
  
frâna bruscă anunţă sfârşitul călătoriei  
  
13  
  
zadar  
mi-ai întins un pahar  
cu amar  
să beau!  
mi-ai spus pe şleau  
nu vreau!  
  
acum  
mă-nvălui în fum  
în scrum  
mă-mpiedici pe drum  
îmi dai un foc  
noroc  
că nu-i aflu loc  
deloc  
  
niciodată  
hai!  
mă îmbată  
pe dată cu un pahar de apă  
unde s-adapă  
o iapă sireapă  
  
14  
  
curg pe diagonală  
de la stânge la dreapta  
ca într-o boală incertă  
  
gândurile căzute la datorie  
le adun într-o sacoşă de rafie  
şi plec din lumea mea  
  
îmbrăcate în copaci  
fiinţele cu susul în jos  
şi-au inversat polii  
  
umbrele se adună la răscruci  
se calcă dureros de incomod  
pe unghiile de la picioare  
  
destine expirate  
non-sens  
de la o vreme cam toate trag  
aşa  
într-o parte  
  
15  
  
pe drumul spre inima ta  
mi-am pierdut  
un gând  
sădeşte-i sămânţa  
să răsar  
eu-  
întâiul tău  
cuvânt  
  
16  
  
pentru tine pot fi  
doar o umbră fără stăpân  
pe un perete cu suflet  
  
vânturile mă lovesc din patru zări  
  
vreau să-mi fii tu  
al cincilea punct cardinal  
când porţi ţipătul primăverii  
pe gulerul cămăşii  
  
17  
  
şi chiar de-mi întorc ochii invers  
când trag perdeaua peste zi  
făcând pace între raţiune şi simţire  
aruncând între ele un curcubeu  
de fluturi obraznici  
  
eu tot pe tine te vreau  
  
18  
  
în negura dintre noi doi  
distanţele zac măsurate în oameni  
depărtări cu plus şi minus  
se zidesc din palme şi apă de trandafiri  
cuvintele se iubesc cu ochii  
nu se rostesc  niciodată  
arzând precum o lumânare vie  
  
între două respiraţii  
stă un piept tivit cu dorinţe  
  
ascunse în colţul buzei  
zâmbete  
cu parfumul zilei de ieri  
apun pe chipul sufletelor-licurici  
ce rătăcesc în nehotărâre  
  
19  
  
ştiai că  
pe buzele mele  
zâmbetul tău este rege?  
  
sub tălpile goale  
adun distanţele ca să mi te  
apropii  
printre respiraţii ce ascund  
taine  
  
20  
  
ştii că dacă te-aş alunga diin viaţa mea  
inima mi-ar pleca din piept  
o dată cu tine?  
şi-n urmă rămâne  
linişte...  
nici o vorbă  
nici un sunet  
doar o privire căzută  
şi-un gând înghiţit cu greu-  
gândul că umbrele noastre se iubesc  
pe la colţuri  
  
21  
  
amesteci întunericul din ochii mei  
cu un singur zâmbet  
îl pictezi pe pieptul tău  
  
-De ce iubeşti când iubeşti?  
  
depărtările se topesc sub  
aroma unui sărut  
  
-Vrăjitorule  
mi-ai furat cheia inimii!  
  
22  
  
de ceva vreme studiez zidăria  
mi-aş putea da doctoratul  
în materie  
aş scrie o teză dar  
mi-e teamă de plagiat  
  
cu fiecare secundă  
zidul din jurul sufletului meu  
creşte cu încă o cărămidă  
o lipesc de celelalte cu un liant  
făcut din cuvinte nerostite şi fluturi  
  
fluturii ăştia au ieşit din stomac  
dar i-am prins şi închis  
într-o colivie  
  
după zidirea sufletului şi a ochilor  
voi începe o construcţie în jurul trupului  
cu turnuleţe viu colorate  
şi o steluţă roşie în vârf  
să fiu frumoasa dintre zidurile adormite  
  
veşnica adormită 
Referinţă Bibliografică:
gânduri / Daniela Dumitrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1738, Anul V, 04 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Daniela Dumitrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniela Dumitrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!