Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Antologie > Mobil |   


Autor: Daniel Marian         Publicat în: Ediţia nr. 1509 din 17 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

Licenţă pentru zbor interior

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
flexibil geometric  
 
cercul era al meu în disperarea ta spre cub  
bine îţi las ţie cercul atunci iau eu cubul  
da’l putem împărţi în jumătate după ce-l hologramăm  
pe care nu c-ar conta şi nici de l-ar cuprinde  
ştii bine nu mă mulţumesc cu jumătăţi  
cercul tot la mine rămâne – ia juma’ de cub şi taci  
 
toleranţă zero  
 
ai făcut vreodată sex în copaci? nu? nici eu  
dar am legănat o tufă până mi-a intrat lanterna miliţiei în ochiul stâng  
în timp ce-n ochiul drept erai tu disperare de cauză că nu  
te mai cuprindea fustiţa de păpădie care n-avea infraroşu  
precum şliţul meu se blocase-ntre etaje n-avea buton de restart  
dar tot doi greieri eram astfel am ieşit la iveală ţepeni de beţi  
 
făceam senzaţie  
 
sper că mi-ai păstrat o lacrimă din râsul tău  
ai pus-o la presat precum ai strânge florile târzii  
pe când era arătarea aia urâtă a unui hău  
ai ştiut să-mi spui – vino dar încă să nu vii  
mai târziu decât niciodată ca-ntr-un ieri pentru mâine  
pe care-l toarcem într-atât de-l mâncăm pe pâine  
nu ştiu unde eşti dar nu eşti de fel aici doar de pustiu  
în timp ce-ntr-o maximă a aiurelii nu ştiu chiar nu ştiu  
 
înnorare de la sat la oraş  
 
după ce-am văzut fluturii plimbăreţi prin gândurile tale  
am vrut să mă fac căpiţă dacă nu era şi un tramvai aproape  
blocurile de pe-o stradă stau în macara cu pene şi cu fulgi  
împănate numai bine pentru următoarea dimensiune  
care e verdele după ce-a fost albastru dar şi roz  
nu am alt reper decât zbughirea din ştreaşină  
a coţofanei ce-şi făcuse loc printre zugrăveli  
şi vă spun eu c-am auzit-o cum se certa cu greierii  
nu te împăna mai tare ca penele mele  
cred că bat câmpii-ntr-un fel fără de rost nu că ţi-ar păsa  
oricum nu poţi eşti de un veşted evident  
încercând nu faci decât să-i dai drumul la-nnecare-n tine  
începând de la frunză în frunză până la drojdie-n drojdie  
 
înfrunzim o deşertăciune  
 
după ce tot ocolim prin-prejurul de după noi  
se face târziu de nici de margini nu ne mai trebuie a ne ţine  
şi ce să zic, care-ar fi marea grozava înţeleapta formulă de căpătâi: tot bem  
 
iarăşi tu şi despre tine  
 
din fiecare ieri să mă căţar pe mâine  
când tu vei fi pe-aici şi trează nu-i aşa…  
nu ştiu dacă-ncep să semăn a câine – dar să ştii că sunt câine  
de vânătoare. mă duc să adulmec urmele altora care-au mai umblat după tine  
 
invariabil  
 
însele cuvintele stăteau alături tulburi  
pe gramatica faptelor  
de-o seamă cu revoluţia  
împlinirii unor gânduri acerbe  
din atâta cuvântare de trebuinţă  
se făptui total negramatical  
mersul revolut al băgării de seamă  
un fel de umblet pe sârmă dar fiind  
hmm – plinătatea negândită chiar  
se-ncorona cu cerbii  
pe-o muzică solemnă  
în frac ’n papion ’n fix pix dac’aşa trebuia să se petreacă  
mereu iarăşi de curând ce e dacă  
 
iată-mă !  
 
unele mă fac poet fără seamăn  
când nu sunt chiar tâmpit  
pot cuprinde câteva dintre ele  
în parcursul dintre aiurea litere  
aş bea apă de ploaie din cer senin  
nici nu ştiu dac-o să mai vin  
într-o vreme nătângă  
care-i gata cu mine să plângă  
nimfomania partidului sacru  
excitat până la cruzime  
după ce dat de gard cu oiştea  
s-a trezit sângele să scânteieze-ntr-un hău de prostie  
unde-i loc pentru toată planeta:  
bine aţi venit la casa de nebuni !  
când îmbrăcaţi în demenţă evident  
că renaşteţi într-o formulă obligatoriu tâmpită  
dintr-un pasibil ceai tumefiat de sperietură de groază  
c-un pui de prepeliţă ciocănind în restul de ouă al mă-sii cretin –  
 
echilibristică  
 
o privire în urmă poate fi ca un trăsnet  
dacă e chiar şi nocturnă  
înseamnă că e aievea  
precum pasul soldatului la o defilare a înfrângerii  
după ce a crezut în victoria supremă  
ca-ntr-o primăvară lipită pe buzele toamnei  
 
vezi de ce  
 
nu-mi fac exerciţii de zâmbet de-ntristare de pomană  
ori chiar şi de stabilitate ar fi prea mult  
dacă vrei îngereşte-mă dar ar fi de prisos precum vântul prin pene  
undeva-n aripi care nu vor sau nu ştiu să zboare  
şi cum erau mă gândesc decât în dungă de pe meterezele aburi  
suntem vii doar din întâmplare. amin  
 
odată cândva  
 
subsolul imaginii e gata  
puse-s la foc mic speranţele-n ghiveci  
cu cartofii varza conopida  
ş-oareşce de blestem de nicăieri spre niciunde  
sărată pipărată poate şi grizonată  
fi-va masa asta care era  
să fie deosebit chiar imprevizibil nespus de dulce  
inimi din pietre sau pietre din inimi  
din suflet nu e cale altfel fără simţi  
de dus-întors de peste tot de pretutindeni  
dincoace de prezumtiva naştere-a pietrelor  
ne căutăm inimile dacă-s la locul lor tandru-năuntru  
sau duse-s pe carapacea simţurilor  
zgrunţuroase-acele ariceli dintâi fără de care  
nu se poate altfel de culoare târzie ciudată că e –  
 
da, sigur asta o fi cauza  
 
nu coada şi nici mustăţile ori sprâncenele prelungi  
de la o pisiceală leneşă tăvălită-n simpla nefericire de-a privi  
fără a mai face altceva decât a fi galeşă pătrunsă de clipa fostă ieri  
muză ca o buburuză care nici n-a fost  
pentru că e iubirea care nu are cale  
de-ntors decât cel mult o tresărire şi o lacrimă  
fierbinte-n creştetul minţii care-i ecuaţia fără de care n-ar fi  
n-ar fi plecat n-ar fi avut vreme rea sau bună de aşa ceva  
decât nişte ace obosite de ceasornic încercând să spună ceva  
deja prea mult pentru oricare fericire jucată-n foaierul  
trezirii dinspre o undă nemăsurată-n paşi nici măcar în gând  
coada iluziei încă nu se făcuse de cometă  
aveai chiar şi orizontul tău imprecis mai tremurat poate obosit în colţuri sau rotunjimi  
tot era bine că te aflai încadrat geografic când pe-un cub când cine ştie pe-o sferă  
după cum şovăielnic îţi era prezentul venit să bată palma cu trecutul  
ai luat balamucul în braţe ca pe-o rezonanţă blândă neştiind ce te paşte  
nu-i nimic de neînţeles de ieri către un prezumtiv mâine trecând prin iluzia de azi  
doar atât că pentru o definiţie după regulile venirii şi plecării în fugă mai era  
nevoie de o scară pentru urcat timpul sau dacă nu chiar şi într-un târâş un tobogan tot trebuia  
potrivirea perfectă nefiind chiar la noi  
cred că e prea târziu pentru azi iar mâine ar fi prea devreme ori altceva dacă e să mai fie  
rămâne şi aia incertă bătaia de clopot de la miezul nopţii când se-ncalecă stelele  
–ntre scânteieri şi căderi aleatorii forţate fără nicio logică pentru că nici nu trebuie  
ne-am putea măsura altfel timpul cu globulele aranjate-ntr-o altă formulă chiar neinventată încă  
dintr-un acvariu de pe vremea când îl credeam ocean de înotam în linişte fără instanţa moralei  
sau era colivie cât putea cuprinde din cer dar îndeajuns pentru zbor înalt cum n-a mai fost  
vrând câteodată să ţopăim dinăuntru înafară doar aşa cu gândul şi cam atât –  
 
astfel  
 
singur nu ar fi fost destul fără repere de singurătate  
o simplă elementară nuanţă din culorile vremii mă lasă  
să văd al cui spaţiu nelocuibil a fost –  
acolo sigur mă voi naşte  
nu ştiu de ce  
berea până şi accepţiunea berii – mi-au zburat  
am văzut ţărmul altfel unde nu e loc şi nu e timp  
e de-o floare de-un nins de care anotimp  
– ştii chiar ştii că-n tot murdarul  
ai fi fost tu să fii dar nu mai are rost  
când mă duc să-ncalec pe-o pană de-aiurea  
spune-ţi că nu mai e c-a luat foc c-a fost  
 
dacă tot e să fii  
 
vreau să văd că eşti adevărată  
şi nu de carton de paie de smalţ  
din rebeliunea ta cum se-ncing cocorii  
năduşind la stele ca la o muncă grea  
şi de pomană câtă vreme nici viaţa  
nici cu moartea-mpreună – nu ajunge nimic la ele  
licenţă pentru zbor interior  
scânteiat zvăpăiat dar pustiu  
gând încheiat în colivie din rămurele de plastic  
ştiind că nu poate fi mai bine nici afară în zbor  
să fie mai bine de rămas aici totuşi  
cer destul dar nu predestinat pentru aripi frânte  
 
despre cum se caută aripi  
 
aici e ultimul gard făcut din puf şi pene  
pe care nu uşor dar îl poţi străbate  
zborul de la stânga la dreapta e la tine  
imediat după ce te vei pheonixa degrabă  
cu acte în regulă că eşti aceeaşi tu  
şi ciufulită tot pasăre eşti serioasă c-un zâmbet de probă  
aduci cu tine soarele căţărat pe ploaie călare pe vânt  
uragan faci din frumuseţe cu o ispită mai mult  
 
vezi dacă eşti pe-aici  
 
între arici şi pisici parcă mai fusesem demult o libelulă stranie  
poate şi coţofană la trebuinţă de ceai pe marginea lumii jelind-o  
din marea noastră voinţă dar şi nesăbuită cât s-ar fi putut face  
sper să nu fii precum de anul trecut o arătanie zvârtelniţă-n cuc  
venirea de peste tot la tine  
paşii sunt subţiri şi sunt limpezi  
căile sunt cele mai înţelepte  
tu nici nu eşti aici decât draga de tine  
în aceeaşi mantie superb înflorată  
care nu lasă loc nici în fereastră  
nici în păpădie – de ce-ar fi un fel de altfel tu  
 
înălbirea sufletului  
 
ea n-ar fi avut nevoie de cuvinte  
nici n-ar fi avut loc sau timp în cuvinte  
pentru că o cuprinseră mai demult cuvintele  
cu totul ca-n palmă ca-n pumn dar cu totul  
ca în genunchi spre devenire legănare-n orbecăire de şarpe  
otrăvit după ce-l mângâiase pe cap şi pe solzi  
deschide fereastra şi se-aruncă în tine  
s-o ştii măcar dacă nu chiar s-o simţi odată –  
mai mult nici nu era de trebuinţă  
nici nu aş fi ştiut că sunt  
cu numele prin calendar  
şi cu nume de sfânt  
precum o poruncă  
– dacă nu mi-ar fi iarăşi picat  
ziua de ieri în ziua de mâine  
destul de ţestoasă clipa în care –  
 
sex ratat  
 
studiam din zbor femeile – aha dac’ am ajuns  
pân’ aici înseamnă totuşi oareşceva  
eu zburam sau ele zburau oricum  
eram te toate alte verzi albastre roşii portocalii  
am ajuns până-n cumplita lamă a unei leme  
cât teorema era de pe vremea uneia la care  
nu mi-as ajuns limba până la caspăt –  
 
întâmplarea care toarce şi doare  
 
a fost bufnirea ca un fel de înţărcare  
dintr-un decor smulse pene cu nor  
dar oare ce să mă fac – era izbucnirea de furie  
precum focul spintecat al sângerlui trecut spre otravă  
pe lângă că n-avea încă parte de sprijin  
– n-avea nici de-nfiripat către infinit  
vreau o poartă de şi spre şi de-aia de ce – linişte  
stranie ciudată venită nu adusă  
sunt atât de drogat de viaţă încât  
nu mai pot fi drogat nici cu superba moarte  
niciuna de nici un fel semăn altfel  
cu aromă şi atitudine de întâmplare naivă  
 
însumi  
 
omul acela s-a stins  
omul acela nu mai există  
omul acela a plecat odată şi-odată  
nins cum era de toate vremile tâmpite –  
omul acela se-ntâmplă  
– n a fi eu  
atunci şi tot acolo  
dacă e să-mi scot sufletul la vânzare  
s-ar putea să nu mi-l cumpere nimenea  
pe motiv de oareşce barză-mperecheată  
c-o ţâfnă izbelită-n oiştea de-un gard  
la muşchii unui gând dând anumite  
fine dar ţepene târcoale-n sens neobişnuit  
acea privire de obicei interzisă făcându-se factor  
x y z k ţ ş nkvd  
 
şi dacă  
 
nici chibrituri nu am  
bricheta s-a dus demult  
în căi de pupăză-ncălecate cu cele de cuc  
şi de morcov cu pătrunjel dar rase  
pentru mesele de crăciun şi de paşte  
babuin întâmplător pe-o planetă rasă  
bântuită dar abia începută dracu’ ştie-n cea pată de ceaţă  
cum eşti degeaba când nu mai vreau când e vorba de mine cu tine  
pentru că-ntr-o frunză mă simt mult mai liber  
într-o pană mi-ar fi de ajuns ca-n strâmtoare cu zimţi  
frunză şi pană de oricare fel după ce-au fost toate  
vin şi cu bere şi dacă trebuie cu votcă tot vin  
am venit amândoi chiar şi-mpreună aşa-ntr-o ciută de toate  
nu accesaţi vă rog un virus nu ştiu cum s-a lipit de mine  
îmi scrie marlene notheis din oslo norway depărtata cale pe care-odată am vrut s-o-ncerc  
dar şi eu tocmesc un cer înainte de limpezeala dintâi sau ultimă  
pe care să-l înhaţ pe partea lui care stă liniştită-ntr-un capăt de minte  
unde nimeni chiar nimeni nu mai e cuminte şi chiar face de se mişcă timpul şi locul  
deopotrivă – bau cuc oricum sunt eu şi tu fiind cucă mai lipsea o preîntâmpinare de ducă  
 
eşti sau nu eşti  
 
târziu de tot cu ceva în braţe  
mult mai demult habar n-ai  
de pe ce tărâm spurcat  
de doi-trei paşi umblaţi fără rost  
nici nu eram cum să fim  
– nici c-am fi fost ori oare unde când om fi –  
eu tu şi toate continentele-nvârtite-mpreună  
fir-aş eu să fiu şio fir-ai tu să fii  
spre naşterea altei planete a altei lumi desigur –  
între vrăjitoare şi vrăjitor e simplu direct impersonal futui cândva  
m-am apucat de scris  
ok scrie din câte  
cuvinte – îţi trebuie o paranteză  
 
te las pe tine  
 
undeva dacă se pot deschide pereţii  
fă cumva cu ei şi fă-i praf  
fă-te geamuri la un loc cu uşi  
pune-le mânare pentru umblat  
şi mai fii şi tu pe-acolo  
ca şi când – curând  
mai hai odată gânditoare-n loc de gândul meu  
daniel ce faci în timp de pace de somn şi  
de ce mai ai de prin împrăştierea-ţi de gânduri  
– fără tine nu fac nimic nici din superbele gânduri nu mă ridic  
esenţial stau înmtr-o scorbură şi aştept  
să fii chemată de unde eşti te fii ţinută ascunsă  
cu capul tău în gândul tău cu gândul tău exact pe piept  
privirilor prin ceaţă încete să nu se mai repete  
dar doar nu venite devenite între timp  
să mai şi pot după şi-nainte  
nu-nţeleg de ce nu ai venit când nu erai departe  
am rămas cu răutăciunile-astea de urlete de gemete de şoapte  
odată ajunsă-n mintea mea părăsită-n castelul pustiit de urgii  
mi-am dat seama că nu ştiu să călăresc – nici pe cal alb  
nici pe libelulă ori fluture – să te iau – da să te iau – şi  
ce-ar fi ori ar avea să te iau odată definitiv !  
 
amfiteatru  
 
de multe ori stai pe aceeaşi stradă  
şi chiar vezi aievea ceasurile mergând  
când şi când ai să mă vezi am să te văd  
într-un around al privirii de obicei demulr de curând  
mi suntem noi prăpădiţii puţin licuricii şi mai mult îndoielnicii  
care stând la cozi pentru nemurire dau în vale seacă  
în spate cu ploile cu zăpezile cu dintotdeauna până şi suspinele  
 
fără  
 
până la urmă fără iepure fără iepure  
opreşte-mă la atât ieftineşte-mă scumpeşte-mă  
urechează-mă chiar şi de necuprinsele căi din când în când lactee  
dar pot a zbura lasă-mă dracu’ să zbor  
şi dacă n-aş putea ia-mă dracu’ pe-un nor  
– care tu ? aia care nu prea eşti un fel de  
oază de dragoste chiar şi inexistentă dar pentru mione eşti  
în valea asta nenorocită aburită de-o stâncă  
 
jocul de artificii  
 
acest suflet minunat a rămas doar într-o poză  
în rest e-o-ntâmplare şi mai minunat adăugată  
spânceană-ncrustată după ce-mplântată pe-o roză  
vin scântei de peste tot din ungherele adăpostite de noapte  
în loc de cuvinte am ajuns mai bine de-a scrie cu şoapte  
cu niluri peste amazoane dar nu oriunde ci cu silă  
–n deşert călărind dr. dromader pe dr. doc. cămilă  
mă duc să mă plimb în cuci pe când sunt naşterea şi învierea  
tot ce fac nu mai desfac precum l-aş înţărca pe el laptele cu ea mierea  
magic e doar trecutul care de pomană se-nchină crezându-se prezent  
– c-ar mai avea şi viitor într-un marele timp absent  
dement esenţial cumplit atroce – şi evident dement  
 
 
reptileană dar fierbinte  
asta eşti tu când te afli  
înafara gândului şi trupului meu  
Referinţă Bibliografică:
Licenţă pentru zbor interior / Daniel Marian : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1509, Anul V, 17 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Daniel Marian : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Daniel Marian
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!