Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Dania Badea         Publicat în: Ediţia nr. 1933 din 16 aprilie 2016        Toate Articolele Autorului

GUTUIUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Gutuiul  
 
Deși curtea bunicii era plină de pomi fructiferi, de arbuști și flori, de legume de toate felurile, în spatele casei, înalt și rămuros, străjuia un gutui.  
Doar verile mi le-a amintesc din toate anotimpurile, atunci timpul stătea în loc pentru mine sau derula foarte încet ața de pe mosor.  
Se pare că eram foarte mică, cu câțiva ani înainte de școală, pentru că am foarte clar în minte gutuiul înflorit. Cu florile lui mari, roz, răsfirate diafan printre frunze, o minune vie care- a rămas în sufletul meu fără poze, fără miracolul tehnologic, doar pe retină. Un copac plin de flori in care se suiau găinile seara să se culce. Deși aveau scara pusă la hambar, deși erau și alți copaci, acolo în gutuiul înflorit se culcau curcile și găinile. Cât erau de mari, tremura gutuiul, se scuturau ușor crengile de flori, ningea sub el cu flori pe care- mi venea să le rup, să mi le pun pe trup, în păr. Eram suficient de mică încât să mi se pară uriaș copacul. Era plin de mizerie de pasare sub el în ciuda priveliștii minunate și a mirosului florilor. Nu mă impresionau caișii, prunii, vișinul meu cu leagăn de lanțuri, nici nucul bătrân. El, gutuiul, avea un farmec aparte dacă mi- a rămas în suflet. Mai târziu, când eram deja școlărițe, verișoara mea și cu mine, treceam pe sub el si ne făceam jocuri, incropeam căsuțe pentru noi și pentru păpuși, făceam corturi din presurile matusii și bunicii, asezam lemnisoare găsite în curte, construind etajere, dulapuri cu mintea noastră de fetițe ingenioase. Cred că gutuiul meu era fericit. N- am stat de vorbă cu el, poate l- am atins, nu i- am rupt frunzele, nici florile, era doar locul pe sub care treceam în joacă noastră de- a viața. Eu așa cred, că- i dădeam o stare de bine, noi, două fetițe în rochii de vară si sandalute, puse pe joacă din zori până- n seara. Seara era ocupat. Urcau gureșele găini, cocoșii roșcovani în crengile care se- ndoiau sub greutatea lor. Și vorbeau, vorbeau în limba lor păsărească până ce li se încețoșau ochii. Mă apropiam de ele și de copac să văd mai bine. Și le speriam. Unele cadeau de pe ramuri. Se lasă seara si ne cam strângeam prin casă, la masă și la spălat. Nu ne puteam dezlipi și atunci Monica venea la noi, la bunica, pe un geam minuscul, între camere. Cât putea să fie de mică de se strecura prin ochiul de geam?! Și râdeam, în continuare, fericite, strânse în copilăria noastră ca într- un șpilhozen cochet. Dormeam în cameră bună, doar noi doua, bunica, în odăiță din fața. Stăteam la povesti până se auzeau greierii cântând, suverani peste noaptea neagră de afară. Era întuneric total în cameră. La un moment dat, în peretele lângă care dormeam eu, se auzea un ticăit. Seară de seară, constant. Bunica nu avea ceas, se conducea după soare, după stele, după cântatul cocoșilor. Mi s- a spus că e șarpele casei, ca așa se aude ticăind , ca e mic si alb si păzește casa. N- am înțeles niciodată, nici n- am căutat mai târziu, studentă fiind la Litere, date din folclorul românesc legate de șarpe  
Diminețile leneveam în pat, în timp ce dincolo viață se derula fără noi. Unchiul se trezea în zori să prindă trenul de 7 care sa- l ducă la București, unde lucra si era student, în același timp.  
Mătușa mea își făcea treburile casnice, iad bunica trebăluia făcând mâncare. Până ne trezească vreo găină scăpată printre răsadurile de ardei gras și pe care, verișoara mea, desculță și în cămașa de noapte, o alerga cu ochii închiși dând- o afară din grădiniță. Ne dădeam jos din pat, ne spălăm cu apa rece, mâncăm ceva și curtea era a noastră. Ne făceam de lucru pe lângă casă, printre pisici, câinele nostru și păsările din ogradă. Le făceam rochițe păpușilor, furăm ouăle de la găini și făceam prăjituri cu flori și pământ, văruiam pomii, le făceam baie bobocilor de rață. Mă mir ca n- au murit, i- am spălat cu sodă. Gutuiul zâmbea complice. Dragoste de copac. Îl iubeam, fără să știu, făcea parte din decor, era spectatorul nostru în improvizatiile zilnice din scenariile perfecte. Cred că aș fi putut să dau la teatru. Dar asta e o altă poveste. Copilaria mă astepta cu un gutui înflorit dintr- o primăvară care nu- mi aduce aminte nimic altceva decât florile lui mari, superbe si pe mine, mică, sub pom, admirându- l. Așa cum admiram norii pe cer luând forme diverse.  
Târziu, când ne- am făcut mari, gutuiul s- a uscat și a fost tăiat. Poate de la prea multele păsări care dormeau în el, poate...de dor. Pentru că am crescut și vizitele mele erau din ce în ce mai rare. Locul gutuiului meu l- a luat un nou corp de casă, un foișor, o aplecatoare pentru lemne. El nu mai e decât în sufletul meu, asa cum nici vișinul de la drum în care mi- am rupt rochia de copil neîndemânatic, nu mai e. Sunt zeci de ani de când bunica s- a mutat devale, lângă bunicul. După alți zeci de ani, unchiul meu, colonelul s- a mutat și el devale...Nici casa lui nu mai e, a fost vândută de nepoti. Dar sufletul meu are amintiri de peste tot...  
 
Referinţă Bibliografică:
GUTUIUL / Dania Badea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1933, Anul VI, 16 aprilie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dania Badea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dania Badea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!