Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Dan Petrescu         Publicat în: Ediţia nr. 1626 din 14 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

MOȘ MACHE ..continuare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Casa lui Mache se cam golise în ultima vreme, de când majoritatea copiilor plecaseră pe alte drumuri sau se aranjaseră fiecare pe la casa lui. Rămăsese în casă mezinul, Nicuşor, care era 
  
în ultima clasă de liceu. Pe lângă faptul că era un copil frumos şi cuminte, se dovedise a fi inteligent şi sârguincios, de aceea întrucât şi timpurile se schimbaseră, Mache hotărâse să-l dea la carte, întrezărindu-i un mare viitor. Ştefan şi Costică rămăseseră în Slobozia şi îl ajutau la magazin sau la taraba cu legume şi fructe din piaţă. Într-una din zile, când Mache veni la prânz să mănânce împreună cu toată familia, după ce termină de mâncat ciorba, îi zise lui Ştefan: 
  
- Fănică, mâine plecăm împreună la Bucureşti, pentru a aduce o cantitate mare de sare, lumânări, şi ce vom mai găsi prin depozite, că vin sărbătorile de Paşte şi trebuie să ne pregătim pentru vânzările de la magazin. Costică sări de la locul lui şi zise: 
  
- Tată, pe mine de ce nu mă iei, ce eu sunt mai prost? 
  
- Tu ai sectorul tău de lucru, la taraba din piaţă. Cine vrei să aibă grijă de ea? 
  
Costică lăsă ochii în jos şi, supărat, refuză să mai mănânce următorul fel. Spre surprinderea tuturor, se auzi vocea molcomă şi blândă a lui Nicuşor, care zicea: 
  
- Ia-l tată şi pe el, că de taraba din piaţă am eu grijă! 
  
- Cred că eşti prea crud ca să te descurci băiatule, zise Mache ! 
  
- Aşa zici matale? Păi probabil ai cheltuit de pomană bani cu mine la şcoală, dacă nu sunt în stare, fiind în ultima clasă de liceu, să vând nişte legume la o tarabă. Cei de la şcoală mă învoiesc uşor o zi, că şi aşa sunt cu un cap peste ei la învăţătură. 
  
- Ar trebui să fii mai modest fiule. Ori ţi-au murit lăudătorii? 
  
- Nu ştiu dacă asta s-a întâmplat cu ei, zise Nicuşor, dar pentru mine vorbesc notele din catalog. Nu cred că le-am căpătat pentru că sunt fiul negustorului Mache Vasilescu? 
  
- Bine, fiule, m-ai convins, deşi dacă fac cheltuiala mai mare, îl iau şi pe Costică să facă o plimbare prin Bucureşti. Ziua următoare au plecat, trei la Bucureşti, iar Nicuşor la taraba din piaţă. Pe drum, Mache, mai în glumă mai în serios, le zise fiilor lui: 
  
- Bine că nu i-a venit în gând şi nevestei să se plimbe pe ea la Bucureşti! 
  
Ajunşi la Bucureşti, au tras la ruda lor Cornel Căpriţă pentru a-l vedea şi a-i spune păsurile pentru care veniseră la Bucureşti.Mache era interesat să închirieze un autocamion cu care vroia să transporte marfa la Slobozia. Lucrând în domeniul auto, Mache era convins că nepotul Cornel are cunoştinţe cu care să-l ajute în închirierea unui camion. Se pare că nu s-a înşelat, că până să termine de mâncat pastele milaneze, pregătite în grabă de soţia lui Cornel, acesta a ridicat receptorul telefonului şi după ce a format numărul, a rugat-o pe soţia lui să vorbească cu prietenul lui Motocu, despre care ştia că are două camioane pe care le închiria. Motocu a răspuns că unul dintre ele este disponibil şi poate să-l închirieze. Cornel i-a zis lui Mache că după ce termină de băut o cafea, îi duce el cu o maşină pe care tocmai o terminase de reparat şi trebuia să-i facă rodajul.Când au fost gata, Cornel deschise uşile garajului, porni motorul de la maşină, mai verifică odată funcţionarea motorului, punând mâna pe capota de protecţie, analizând funcţionare corectă a acestuia din trepidaţiile pe care le făcea şi pe care el le simţea cu mâna, întrucât datorită surzeniei ce o căpătase din acel accident stupid, nu putea auzi zgomotul produs de motor, pentru a verifica buna funcţionare..S-au urcat toţi patru în maşină şi au plecat. Cornel i-a mai plimbat prin câteva cartiere din Bucureşti, situate lângă marginea lacului Herăstrău, în drumul spre şosea. După acest mic ocol, au ajuns la atelierul lui Motocu, în faţa căruia staţiona un camion, despre care Mache a bănuit că este cel de închiriat. Motocu i-a invitat în casă şi a dat dispoziţie unei tinere fete, care broda un lucru de mână, într-un colţ al încăperii, să aducă din beci o sticlă de vin roşu şi paharele necesare pentru a-şi trata oaspeţii. După ce fata a plecat, le-a zis: 
  
- Ea este Didina, fiica mea, care tocmai a terminat liceul şi vreau să o trimit câteva zile la nişte rude pe care le avem la Amara, pentru a se relaxa. Trebuie sa o mai scot din casă, să-i mai vadă faţa soarele! Probabil că de aceea pare aşa palidă la faţă. Nu prea are prieteni cu care să iasă la câte o plimbare. Aş fi mulţumit dacă atunci când vă întoarceţi cu camionul la Slobozia o veţi lua şi pe ea. Pentru asta vă fac un rabat la chiria camionului, mai spuse el, zâmbind!! 
  
Mache, făcu socoteala şi gândi că împreună cu şoferul, nu vor încăpea toţi în cabina camionului. Orientându-se prin casa şi gospodăria lui Motocu, îşi zise că nu ar strica să aibă un cuscru în Bucureşti, şi considera că Didina ar fi o soţie bună pentru Costică, pe care îl observase că o privise cu un oarecare interes. I-a zis lui Motocu, că nu are nimic împotrivă, astfel că după ce camionul va fi plin, va trece să o ia pe Didina, cel mai probabil a doua zi după ora 16. 
  
Au bătut palma, după care Mache şi ai lui s-au îndreptat spre casa lui Căpriţă, unde aveau să rămână peste noapte. Au trecut prin cartierul Colentina pentru a vedea pe Petrică şi Maria. Mache nu văzuse casa construită de Petrică, şi nici nu ştia cam pe unde se află. Noroc cu Căpriţă care îl vizita destul de des şi chiar îl împrumutase pe Petrică cu ceva bani, pentru a termina anumite lucrări, înainte de a se strica vremea. Petrică îi întâmpină, ca de obicei, cu zâmbetul pe buze, însă nu era prea era încântat, deoarece terminase construcţia casei şi stătea cam rău cu banii. Abia le ajungea, lui şi Anei, pentru mâncarea de zilnică. O mai ajuta şi pe sora lui Maria, care era cu burta la gură, fapt necunoscut de Mache. Ca să o ferească de umilinţă, Petrică spuse că Maria are mult de lucru la hotel şi nu vine prea des acasă, deoarece cei de la hotel i-au pus la dispoziţie o cămăruţă, pentru a putea lucra şi noaptea, când este la hotel o afluenţă mare de clienţi, fapt pentru care trebuia să lucreze şi la restaurant. Ana i-a rugat să mănânce din ce mai aveau ei prin oale. Căpriţă ştiind care este situaţia lor, a zis că îi spusese soţiei să pregătească ceva carne, din care să facă în acea seară un grătar. Pentru a nu o face să aştepte prea mult, ar trebui să meargă ceva mai repede spre casa lui. Mache a trecut repede în revistă casa lui Petrică, timp în care acesta îi spuse că fratele lui, Vasile, părăsise Bucureştiul, găsind un loc de muncă la Craiova, ca diriginte pe un şantier. Mache, grăbindu-i pe Costică şi Fănică, s-au urcat în maşină şi au pornit spre locuinţa lui Căpriţă. 
  
Dis de dimineaţă s-au sculat cum s-a luminat de ziuă, au mâncat din ce le pregătise soţia lui Cornel, apoi Mache le-a comunicat programul pe care îl stabilise: 
  
- Fănică, tu mergi cu mine în Drumul Sării unde sunt mai multe depozite, atât de sare, cât şi de haine, încălţăminte şi alte produse pe care le cumpără oamenii cu ocazia sărbătorilor de Paşte. În final, vom trece pe la atelierul de lumânări, de unde vom lua lumânări, atât pentru iluminat, pentru noaptea de Înviere şi alte evenimente, unde este nevoie de ele. 
  
- Trecem mai întâi pe la Motocu, să luăm camionul cu care vom căra marfa, de la depozite, la Slobozia. Costică, tu vei face o plimbare prin centrul Bucureştilor, dar îl vei ruga pe Motocu să-i permită Didinei, fata lui, să-ţi fie călăuză la plimbare şi să o pregătească pentru plecarea la Slobozia. Pe la ora 14, ne întâlnim în faţa magazinului Victoria şi mergem cu toţii să mâncăm ceva, la restaurantul Carul cu Bere. 
  
Motocu s-a bucurat de propunerea lui Costică şi-a rugat-o pe Didina să-l însoţească prin Bucureşti. Părea că nici Didinei nu îi era indiferent Costică, deoarece a acceptat cu multă plăcere. Au luat un tramvai care trecea nu departe de casa ei, şi au coborât la Piaţa Sf. Gheorghe. Au pornit apoi, să străbată str. Lipscani precum şi străduţele din apropierea ei, pe unde se aflau o mulţime de magazine. Mache îi dăduse ceva bani lui Costică pentru a putea invita fata la o cofetărie, pentru o prăjitură sau o îngheţată. Împreună cu Fănică s-au dus în Drumul Sării, unde, trecând pe la depozite, au umplut camionul cu marfă. Ultimul loc în care s-au oprit a fost Atelierul de lumânări, unde Mache a intrat în biroul patronului, iar Fănică a rămas să se plimbe prin atelier, urmărind cu atenţie procedeul de obţinere a lumânărilorAu încărcat marfa şi s-au dus în centrul Bucureştiului, unde au parcat camionul pe una din străzile din spatele magazinului Victoria. În faţa magazinului s-au întâlnit cu Costică şi Didina, mergând împreună la restaurantul Carul cu Bere pentru a servi prânzul. Fiind o zi călduroasă, s-au aşezat la o masă liberă pe care au găsit-o pe terasa din faţa restaurantului. Aici, în timp ce mâncau, Mache a întrebat: 
  
- Domnişoară Didina, te-ai pregătit să mergi la Slobozia? 
  
- Sigur că da! răspunse Didina. Am făcut bagajele de aseară, când mi-a spus tata, despre această călătorie. Sinceră să fiu şi eu doream să mai plec, dar îmi este cam urât să plec de una singură. 
  
- Eu şi Fănică o să mergem cu trenul, a mai zis Mache. Ţie îţi va fi călăuză până la Slobozia Costică, aşa cum tu ai fost tu pentru el, prin Bucureşti. După ce au terminat de mâncat, s-au urcat în camion şi au mers la casă lui Motocu. Didina şi-a luat bagajul, plecând mai departe cu Costică şi şoferul la Slobozia. Mache şi Fănică s-au dus la gara Obor, unde au luat trenul spre Slobozia. 
  
În tren Fănică i-a spus lui Mache: 
  
- Tată, la Atelierul de lumânări, în timp ce tu făceai comanda în biroul patronului, eu m-am plimbat prin atelier şi am urmărit cu multă atenţie cum se fac lumânările, atât cele din seu cât şi cele din ceară. Un lucrător mi-a spus că patronul face o linie nouă de fabricaţie pentru lumânări din parafină. Parafina este un produs nou care se realizează la Ploieşti din reziduurile rămase de la distilarea petrolului. Procedeul de fabricare a lumânărilor nu pare complicat şi nu necesită o investiţie mare. Decât să facem atâta drum, cred că ar fi mai rentabil să le producem noi în Slobozia. În satele din Bărăgan este un produs de care oamenii nu se pot lipsi, aşa că se vor vinde ca pâinea caldă. 
  
- S-ar putea să ai dreptate! zise Mache, absent… O să mă gândesc! 
  
Ştefan, care avea un spirit întreprinzător foarte dezvoltat, a insistat în continuare, spunându-i lui Mache că în Slobozia şi satele limitrofe, erau mulţi crescători de albine, care nu prea aveau unde, şi cui să vândă ceară rezultată din fagurii de miere. Chiar el era prieten cu o fată, al cărui tată avea peste 50 de stupi. Îl va ruga să-l pună în legătură şi cu alţi stupari, de la care să cumpere ceară de albine. Lui Mache i s-a părut interesantă ideea şi i-a creat lui Ştefan, posibilitatea să o dezvolte. 
  
Costică a petrecut toată vara cu Didina, şi nu de puţine ori a invitat-o să servească masa la Slobozia, cu familia lui. Cu puţin timp inainte de a se întoarce la Bucureşti, a întrebat-o dacă nu ar vrea să se căsătorească cu el. Didina a roşit puţin şi i-a mărturisit că ar dori sa facă împreună o familie. Trebuie însă să capete acordul părinţilor ei. Înainte sa plece Didina, Costică se duse la Mache şi îi zise: 
  
- Tată, eu şi Didina am hotărât să ne căsătorim. Didina se întoarce mâine la Bucureşti şi consider ca ar fi bine sa mergem şi noi cu ea, pentru a o cere de la părinţii ei. 
  
Mache a fost de acord, deoarece era chiar pe gândul lui, aşa ca în ziua următoare au plecat cu trenul tustrei la Bucureşti.Motocu a fost de acord să-i dea lui Costică mâna fiicei sale, dar a dorit ca nunta să se facă în Bucureşti. Costică si Didina s-au stabilit la Slobozia, locuind într-o casă pe care Mache o construise chiar lângă magazin şi în care până la căsătoria cu Didina, Costică stătuse împreună cu fratele său, Ştefan. Într-o magazie, de lângă magazin, Ştefan a amenajat atelierul pentru fabricat lumânări. Plăcându-se cu fata stuparului, a hotărât să o ia de nevastă. În acest fel a găsit o cale mai uşoară de a procura ceară de albine. Afacerea cu lumânări mergea foarte bine, astfel încât Ştefan reuşi în scurt timp să-şi construiască o casă, vis-à-vis de fratele Costică, la intrarea căreia a deschis şi un magazin de lumânări. Din căsătoria lui au rezultat doi copii, o fată şi un băiat. La o a treia sarcină, însă soţia lui a decedat. Pentru a uita de durerea acestei fapt, Ştefan a hotărât să plece la Bucureşti şi să deschidă acolo un atelier de fabricat lumânări, atât din ceară cât şi din parafină. Lumânările din parafină erau destul de căutate, mai ales de când la Ploieşti se dezvoltase rafinarea petrolului. Ştefan îşi făcuse relaţii la atelierul de parafină din Ploieşti şi procura parafină de cea mai bună calitate. Odată ajuns în Bucureşti, afacerile au început să meargă şi mai bine. În scurt timp Ştefan şi-a cumpărat o vila pe lângă gara Obor şi o maşină cu care să se poată deplasa mai uşor la Ploieşti, pentru parafină. După ce s-a aranjat bine în capitală a adus lângă el şi copiii de la Slobozia, fiind ajutat în creşterea lor atât de sora lui Maria, cât şi de o guvernantă cu care ulterior s-a recăsătorit.Totul părea că merge strună, până în ziua în care regimul comunist, aflat la putere, a limitat modul de lucru al micilor meşteşugari, obligându-i să cumpere materia primă numai de la companiile de stat. O perioadă, Ştefan a încercat să se adapteze noilor condiţii, dar profitul scădea pe zi ce trece, forţându-l să scadă cheltuielile familiale. Din acest motiv, a căutat o cale pentru a eluda legea, astfel că a găsit o firmă căpuşă de la care procura pe căi ilicite parafina. Afacerea a fost descoperită şi toţi cei care participaseră la ea au fost prinşi, li s-a închis afacerea, fiind condamnaţi şi la ceva ani de închisoare.Actuala soţie a lui Ştefan, cu care avea un băiat, întrucât nu vroia să-i pericliteze viitorul, a dat divorţ, pe care l-a şi obţinut cu uşurinţă, dată fiind situaţia din acel moment a lui Ştefan. Copiii din prima căsătorie a lui Ştefan au rămas cu mama vitregă până au terminat liceul. Dorind să urmeze studii superioare, au reuşit să intre în facultăţi şi s-au descurcat cu forţe proprii, dar şi cu un mic sprijin de la fraţii buni ai lui Ştefan. După ce şi-a efectuat pedeapsa, Ştefan a reuşit să se angajeze în comerţul socialist de Stat, unde datorită capacităţii sale manageriale s-a descurcat destul de bine. Visul lui era însă să plece din ţară. Din întâmplare, a cunoscut o doamna văduvă care avea un copil, dar şi rude în Argentina. În relaţia cu ea, Ştefan i-a povestit visul lui de a pleca din ţară. Doamna i-a sugerat să se căsătorească cu ea, urmând să ceară Statului român să-i permită reîntregirea familiei, cu rudele ei din Argentina. Pentru a avea un capital cu care să înceapă o nouă viaţă acolo, i-a propus lui Ştefan să depună într-un cont la o bancă din Argentina sume de bani.S-au căsătorit, şi periodic, prin metode numai de ei ştiute, depuneau bani în contul acelei bănci din Argentina. Văduva şi fiul ei au obţinut aprobarea să de a pleca în Argentina, mai ales datorită banilor cu care Ştefan a cotizat la cei care trebuia să dea aprobarea..Ani de zile a aşteptat Ştefan să fie chemat şi el în America de Sud. A învăţat limba spaniolă la perfecţie, dar pe care a folosit-o numai ceva mai târziu într-o excursie în Spania. Speranţa plecării probabil că nu l-a părăsit până în cea din ultima clipă a vieţii. 
  
Nicuşor copilul lui cel mai mic al lui Mache a terminat liceul, cu note mari. După ce şi-a dat bacalaureatul, a dat curs invitaţiei unui coleg de clasă, pentru a petrece câteva zile împreună în staţiunea Buşteni, unde era stabilită familia lui. Aici, zilnic făceau câte un traseu prin munţii Bucegi. Într-o zi mai călduroasă, după un traseu mai lung au ajuns la o cabană, unde, înfierbântat, Nicuşor a băut câteva beri mai reci.S-au mai odihnit câteva minute şi au hotărât să se întoarcă. Soarele se apropia de apus şi un vânt uşor de seară, cam rece, cum este de obicei la munte, a început să sufle. Nicuşor a observat că începe să tremure. Nu luaseră cu ei haine groase, aşa că a tremurat până au ajuns în Buşteni. Ziua următoare Nicuşor a început să tuşească şi a continuat să tuşească până a ajuns acasă. Tusea a devenit tot mai rebelă, sâcâitoare şi seacă. Mache a hotărât să meargă cu el la doctor. La consult doctorul i-a spus că are pneumonie şi i-a dat un tratament, dar care nu a avut un efect. Mache l-a trimis la Bucureşti, la fraţii lui, pentru a fi consultat de medici ceva mai buni. Nicuşor a fost dus la cel mai bun specialist în boli de plămâni, care după un control amănunţit a concluzionat că are TBC pulmonar şi trebuie de urgenţă internat într-un sanatoriu de specialitate. Trecuseră puţini ani de la terminarea războiului mondial, şi era mare lipsă de medicamente şi aparatură pentru îngrijire şi control. Internat în sanatoriul de la Azuga, Nicuşor a stat mai multe luni, perioadă în care nu a apărut nicio ameliorare. Se stingea pe zi ce trecea, până într-o zi, când Mache a fost chemat să vină să-l ia acasă de la sanatoriu, spre a fi înmormântat, deoarece cu o noapte înainte, decedase. Mai erau câteva zile până când ar fi împlinit 20 ani. 
  
Referinţă Bibliografică:
MOȘ MACHE ..continuare / Dan Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1626, Anul V, 14 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Petrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!