Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Dan Petrescu         Publicat în: Ediţia nr. 1624 din 12 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

MOȘ MACHE..continuare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-una din zilele anilor 1930, Vasile veni, ca de obicei, la primele ore ale dimineţii la sediul companiei. La intrare observă că se aflau mai mulţi tineri în cămăşi verzi peste care era petrecută o diagonală din piele. Aceştia legitimau pe toţi cei care intrau în clădire. Vasile nu îi băgă în seamă şi dădu să între. Dintre tineri, se desprinse un tânăr zdrahon care se proţăpi în faţa lui şi îi zise cu severitate: 
  
- Unde te duci… Bă? Nu intră nimeni la compania acestui jidov, până nu îl verificăm noi, dacă nu cumva este din aceeaşi şleahtă cu el. Aţi supt destul de pe spinarea acestui popor. Ar cam fi timpul să plecaţi unde vedeţi cu ochii, lăsând aici tot ce aţi jefuit. 
  
- Scoate repede buletinul, să vedem ce hram porţi! 
  
Vasile se uită descumpănit la el şi întrebă: 
  
- Cine sunteţi voi să judecaţi astfel, oamenii? Cine vă dă acest drept? 
  
- Bă, tu n-ai auzit de Garda de Fier și de legionarii lui Horia Sima, care vor face dreptate în ţara asta, curăţind-o de jidani, precum este patronul acestei companii şi acoliţii lui. Hai, scoate mai repede buletinul că mai avem treabă şi în altă parte! 
  
Temător, Vasile scoase buletinul din portvizit şi îl întinse zdrahonului. 
  
Acesta îl întoarse pe toate feţele şi după ce citi cu atenţie zise: 
  
- Se pare că ăsta este curat, dacă luăm în consideraţie ce scrie aici. 
  
- E român neaoş din Bărăgan! 
  
- Bă!... dacă ai o origină aşa de sănătoasă, de ce te încurci cu jidovii? Ai capul pe umeri, ca să gândeşti! Uite aici statutul în baza căruia acţionăm noi, şi dacă te hotărăşti, vii la sediul nostru din Calea Plevnei să te înscrii. Ca să îţi arătăm că suntem băieţi de treabă, ia insigna asta, pe care dacă o porţi la rever, nu te întreabă nimeni, de ce îţi este căciula. 
  
Îi dădu buletinul înapoi şi îi mai zise: 
  
- Stai cu ochii pe patronul tău şi dacă observi că se comportă ciudat, sau acţionează împotriva noastră, informează-ne… 
  
Vasile intră în sediul companiei, bucuros că scăpase, mai ales că îl trecuse pe şira spinării o transpiraţie rece. Când ajunse lângă biroul patronului, bătu în uşă, de unde, după ce primi un răspuns afirmativ, intră sfios şi se aşeză tăcut în faţa biroului, la care patronul studia ceva documente, mai studie un timp , apoi când termină îl privi şi întrebă: 
  
- Ce s-a întâmplat, domnule Vasilescu? 
  
Vasile îi povesti pe scurt ce păţise la intrarea în Companie. 
  
- Ştiu domnule, i-am văzut şi eu pe fereastră. Norocul meu a fost că venisem la Companie înainte lor, altfel nu scăpam fără să iau câţiva pumni în faţă şi câteva picioare în spate. 
  
- Care este părerea dumitale? 
  
- Normal că nu sunt de acord cu ei! În concepţia mea, indiferent de origine sau rasă, ca oameni, suntem egali în faţa lui Dumnezeu. Am venit la dumneavoastră să va avertizez, deoarece cred că aceşti indivizi, de extremă dreapta, sunt porniţi împotriva evreilor şi sunt în stare de orice. Am citit şi eu ce au făcut fasciştii lui Hitler în Germania. Probabil că legionari din România vor să-i copieze. 
  
- Ştiu, domnule Vasilescu, şi cred că ai dreptate, dar sunt destul de matur şi experimentat încât să mă pot proteja singur.Oricum îţi mulţumesc! Este o confirmare în plus că îmi eşti loaial şi nu m-am înşelat asupra dumitale. Să ne concentrăm asupra problemelor companiei noastre, că de ei are cine să se ocupe. Îţi doresc o zi bună! 
  
- Să trăiţi domnule, mai zise Vasile şi se îndreptă spre biroul lui.Aici îl aşteptau colegii de birou, care se arătară îngrijoraţi de întârzierea lui. De regulă, el era printre primii care venea la Companie. Vasile le povesti discuţiile cu legionarii şi cu patronul, arătându-le insigna primită de la legionari. Colegii se amuzară puţin şi scoaseră şi ei un statut şi o insignă. Prinseră insigna la rever şi râzând spuseră: 
  
- Ăsta este talismanul care ne va proteja pe stradă. 
  
Vasile le zise: 
  
- Pentru a avea linişte o pun şi eu, dar întrucât presimt că vor veni vremuri tulburi, aş vrea să plec din Bucureşti. După ce văd în presă şi aud la radio, anticipez că va fi război, în care sigur va fi angrenată şi ţara noastră. În Primul război mondial, tata a fost pe front, şi, din ce ne-a povestit pe când eram copii, mi-a cam intrat frica în oase. Aş vrea pe cât posibil să găsesc o cale pentru a nu fi trimis pe front.Unul din colegi îi spuse: 
  
- Băi Vasile, dacă nu te leagă multe de Bucureşti, cred că pot să te ajut eu pentru a scăpa de front. 
  
- Cum? întreba Vasile... Sunt numai ochi şi urechi. 
  
- Păi… o rudă de-a mea care lucrează la Ministerul Apărării, la rugămintea mamei, s-a oferit să mă scape de front. Ministerul Apărării, care anticipează un eventual război, are o serie de investiţii în ţară, unde să pregătească rezervele pentru front.De aceea, în aproprierea marilor centre cerealiere ale ţării, construiesc silozuri în care să se păstreze cereale, majoritatea fiind lângă câmpiile din lunca Dunării, unde există porturi cu posibilităţi de magazinaj şi transport. 
  
- Mâine îţi spun exact locurile în care Ministerul Apărării caută diriginţi de şantier. 
  
Ziua următoare, prietenul lui Vasile veni cu lista locurilor unde Ministerul Apărării caută diriginţi de şantier. Cei interesaţi vor trebui să meargă acolo, la început pentru testare, timp de o lună, iar dacă ei corespund, le vor face angajare până la finalizarea investiţiei.Vasile se uită pe listă şi observă că în lunca Dunării din Oltenia, erau două investiţii la distanţă de cca 50 km. între ele, cu termen de finalizare ce depăşea peste trei ani.Îi conveni acest termen deoarece se gândi că fiind o perioada lungă s-ar putea ca finalizarea investiţiei să coincidă cu terminarea unui eventual război, aşa că îi spuse colegului să îl ajute prin ruda lui, să obţină postul de la Craiova, oraş despre care auzise că este unul destul de mare şi era la numai 200 km de Bucureşti. 
  
Prietenul, după ce a vorbit cu ruda lui, a mers împreună cu el la interviul de la minister. Prezenţa şi experienţa căpătată la Companie, precum şi răspunsurile date, au făcut o bună impresie comisiei care îi lua interviul. Cum în acel moment nu erau alte solicitări pentru această zonă, i-au spus ca în ziua următoare să se prezinte cu actele necesare pentru angajare. 
  
După ce i s-a făcut angajarea, Vasile a primit ordinul de deplasare şi o sumă de bani pentru luna de probă la Craiova, unde era investiţia ministerului.Și-a făcut lichidarea de la Companie şi a plecat la Craiova, unde s-a prezentat la biroul Ministerului Apărării, aflat la sediul omisariatului Militar din oraş. Aici, după ce i s-a verificat ordinul de deplasare, a fost găzduit la o casă de protocolA fost întrebat dacă nu cumva doreşte să servească masa la popota ofiţerilor. Vasile a spus că se va hotărî după ce va testa meniul servit acolo.La rândul lui, a întrebat cu cine poate lua legătura pentru a analiza stadiul investiţiei şi modul de derulare a lucrărilor, pe şantier. I s-a explicat cam pe unde este amplasată investiţia şi persoana care poate să-l pună în temă. 
  
Soarele blând al unei dimineţi de primăvară , ce pătrundea prin perdeaua încăperii de protocol frumos mobilată, îl trezi pe Vasile, care îşi aminti că este prima zi în care trebuie să se obişnuiască, atât cu oraşul, cât şi nouă activitate pentru care era în acest oraş. Intră în baia la fel de curată şi luminoasă precum era întreaga casă de protocol pe care armata o avea la dispoziţie. 
  
Frumoasa zi de primăvară îi dădu ideea ca pentru acomodarea cu oraşul să facă o plimbare, dar prin care să-şi atingă toate obiectivele pe care le planificase pentru această zi. Cei de la Comisariat îi spuseseră că popota ofiţerilor se află la Garnizoană, situată nu departe de Comisariat, pe o stradă numită Cazărmii, probabil datorită cazărmii militare ce se află acolo, de aproape 100 de ani. Se îmbrăcă în ţinuta cu care la Bucureşti mergea de regulă la Companie. Îşi lua o gentuţă, cu care venise de la Bucureşti, îşi puse agenda în care avea de gând să-şi noteze problemele pe care le va găsi pe şantierul silozului, precum şi alte documente pe care le consideră necesare în drumurile sale.Cum ieşi din clădirea în care fusese găzduit, oraşul îl întâmpină cu un aer proaspăt şi frumos mirositor datorită pomilor înfloriţi din acel cartier, plin de verdeaţă. Pe stradă, întrebă primul trecător întâlnit, cum poate să ajungă în strada Cazărmii, şi cam la ce distanţă se află cazarmă militară.Cu gesturi simple, trecătorul îi arată că după 500 metri, prima stradă la stânga este strada Cazărmii. De acolo, la mai puţin de un km., pe partea dreaptă este cazarma, pe care o va descoperi cu uşurinţă, deoarece se întinde pe o suprafaţă mare şi are clădiri cu forme specifice cazărmilor.Vasile îi mulţumi cu multă curtoazie şi porni uşor pe stradă, conform indicaţilor primite. Mergea ca la plimbare, privind casele şi curţile întâlnite, pentru a încerca să-i descopere şi înţeleagă pe cetăţenii acestui oraş. Despre olteni şi felul lor de a fi şi vorbi auzise multe. Acum avea şansa să-i vadă şi să-i cunoască în realitate. Nici nu îşi dădu seama când ajunse în dreptul cazărmii. Aici căută poarta de intrare pe care o descoperi cu uşurinţă, datorită căsuţei din lemn amplasată aici ca adăpost pentru santinelă. Ajuns în dreptul ei, îi arată santinelei legitimaţia primită de la Comisariatul Militar. Spuse că vrea să meargă la popota ofiţerilor pentru a servi micul dejun. Santinela luă receptorul telefonului de campanie, din căsuţă şi îl sună pe superiorul lui. După câteva secunde, îi spuse lui Vasile: 
  
- Vă rog să aşteptaţi câteva minute până vine ofiţerul de serviciu, care vă va conduce la popotă. 
  
Într-adevăr, peste câteva minute veni un sublocotenent, care, după ce se uită în legitimaţie, îl rugă să-l urmeze în garnizoană. 
  
Străbătură o alee destul de lungă şi frumos îngrijită, cu castani pe ambele laturi, printre care erau ronduri cu trandafiri, şi ajunseră la o clădire ce avea pe exterior aplicată cărămidă aparentă. Din clădire răzbătea un miros plăcut de ouă jumări şi cafea.Intrară pe o uşă largă într-o încăpere în care erau cam 20 de mese pe care erau aşternute feţe de masă albe şi bine scrobite. 
  
Sublocotenentul făcu un semn discret către un tânăr îmbrăcat într-un halat alb şi îi zise: 
  
- De astăzi, domnul va servi masa la popota noastră! Ai grijă să-l prinzi în porţie! 
  
- Luaţi loc, domnule Vasilescu, la masa de lângă geam, unde de azi va fi rezervat un loc pentru dvs. Va urez poftă bună! zise ofiţerul, după care făcând stânga-împrejur, părăsi popota. 
  
Vasile se aşeză la masă, unde imediat veni lângă el persoana în halat alb, care întrebă dacă doreşte ouăle ochiuri, sau făcute jumări, simple, cu ceapă sau cârnăciori olteneşti. Cum vroia să se obişnuiască cu zona, Vasile ceru să fie cu cârnăciori olteneşti. Când era aproape să termine de mâncat ouăle, cel care îl servise veni şi întreba dacă doreşte ceai şi cafea... 
  
Vasile era încântat de modul în care era tratat, fapt pentru care avu senzaţia că venirea la Craiova, începuse cu dreptul. Datorită experienţei de la Companie era convins că se va descurca şi pe şantierul silozului.După ce termină de mâncat, înainte de a pleca, îl întrebă pe cel care îl servise, cum poate să ajungă în strada cu Împăratul Traian, la capătul căreia cei de la comisariat îi spuseseră că se construieşte silozul. Tânărul îi spuse să meargă în continuare pe strada Cazărmii până la capăt, care este dincolo de o biserică cunoscută sub numele de Oota, apoi pe strada General Magheru, cu care se continuă, şi care se intersectează ceva mai departe cu strada Împăratul Traian, la locul unde cândva fusese bariera de intrare în oraş. Locul poate fi identificat uşor, datorită unei cruci din piatră, existentă aici de câteva sute de ani, pe când într-o vale alăturată avuseseră loc ceva lupte cu hoardele turceşti, care, năvălind peste Dunăre, făceau prăpăd în teritoriile româneşti. Legenda spune că lupta a fost aşa de crâncenă, încât valea s-a înroşit de sângele celor care se luptau. Din acest motiv a fost denumită Valea Roşie, iar crucea a fost aşezată aici în memoria celor care au căzut în luptă. Vasile mulţumi pentru indicaţii şi porni spre silozul al cărui diriginte de şantier avea să fie. Urmând indicaţiile date de soldatul care era de serviciu la popotă, se îndreptă spre locul unde se construia silozul. Mergând pe străzile Cazărmii şi General Magheru, a putut observa o mulţime de case destul de frumoase, despre care gândi că aparţin unei clase mijlocii.Se dumiri mai bine, când observă că lângă căsuţa poştală care se afla aproape la fiecare poartă, era scris numele familiei ce locuia în acea curte. Mai toate aveau în dreptul numelui, un grad de ofiţer. Îşi zise că probabil erau casele ofiţerilor care activau la cazarmă. Se ştia că ofiţerii câştigau foarte bine şi de aceea erau foarte căutaţi de fetele înstărite care doreau să se mărite. Ofiţerii, când se hotărau să se căsătorească, aveau obligaţia să prezinte superiorului dota cu care venea viitoarea soţie, şi numai după încuviinţarea superiorului, putea să se căsătorească cu ea.Furat de gândurile lui, Vasile se trezi la intersecţia străzilor general Magheru cu Împăratul Traian. Îl aduse cu picioarele pe pământ agitaţia care era în acest loc, datorită unui număr mare de care, adunate pe marginea străzilor, şi în mijlocul unui loc mai larg prin care nu se circula decât cu piciorul. Cât priveai cu ochii, se putea vedea o mare agitaţie de oameni, majoritatea îmbrăcaţi în straie ţărăneşti.Undeva, în dreapta, era o cruce de piatră cam de 1,5 m înălţime, pe care erau încrustate cuvinte ce se puteau distinge cu greutate, deoarece, probabil datorită timpului ce trecuse peste ea, erau greu lizibile.Vasile privi nedumerit la agitaţia din acest loc şi întrebă un ţăran care tocmai pusese un sac în car: 
  
- Bade, ce se întâmplă aici?... De ce se plimbă lumea aici, în sus şi jos? 
  
Văzându-l bine îmbrăcat, în ţinuta lui de bucureştean, ţăranul îi răspunse cu multă consideraţie: 
  
- Boierule... se vede că nu sunteţi de aici… Azi este zi de târg şi... în acest loc este Târgul de Afară, care se ţine săptămânal. Acest târg se întinde pe o suprafaţă foarte mare, dar majoritatea ţăranilor, care vin din mai toate satele judeţului, trag în această zonă, deoarece aici este o moară de cereale, care are şi presă de ulei, precum şi moara de sare pe care o vedeţi în faţa dvs. Nu departe de aici este o haltă, la linia ferată care duce la Calafat şi nu puţini sunt cei care vin la târg cu trenul. Vasile mulţumi pentru informaţii şi îşi continuă drumul spre şantierul silozului. După ce făcu 500 m, trecu pe lângă o cârcimă unde pe un grătar sfârâiau fripturi şi mici dolofani. Cârciuma avea o terasă lângă drum şi peste drum de ea era o fierărie. Mesele de pe la terasa cârciumii erau pline, iar în faţa fierăriei erau mai multe care şi căruţe, în aşteptare pentru a fi reparate sau pentru ca anumiţi târgoveţi să-şi potcovească caii. Aceste imagini îi treziră lui Vasile amintiri din Slobozia Întrebă un băiat care servea clienţii de pe terasa cârciumii, dacă mai are mult de mers până la şantierul silozului. Acesta îi răspunse că mai sunt cam 500 m, fiind chiar lângă calea ferată. Vasile îşi continuă drumul şi în câteva minute văzu fundaţiile silozului ce se construia. În imediata apropiere a acestora, zări o serie de barăci din lemn în care bănui că sunt birourile şantierului. Se opri în dreptul unei barăci la care pe una din uşi era scris: ”Şef de şantier”. Uşa era deschisă şi biroul era gol. Vasile lasă geanta pe un scaun şi porni să vadă cum se lucrează pe şantier. După ce făcu câţiva paşi, se întâlni cu un om îmbrăcat în salopetă care venea spre birou. Acesta se opri în dreptul lui şi îl întreba: 
  
- Căutaţi pe cineva? 
  
- Da... îi răspunse Vasile. Îl caut pe şeful de şantier. Sunt Vasile Vasilescu şi am fost trimis de Ministerul Apărării ca antreprenor la acest obiectiv. 
  
- Să trăiţi domnul Vasilescu! Eu sunt inginerul Comănescu. Vă rog să mergem în birou, să vă prezint lucrarea. 
  
- Bine, să mergem, zise Vasile. Din câte mi s-a spus, eu trebuie să urmăresc dacă şantierul are tot ce îi trebuie pentru ca lucrările silozului să fie în grafic. De corectitudinea construcţiei propriu-zise, angajarea, distribuirea, şi urmărirea lucrătorilor, te vei ocupa dumneata. 
  
- Cred că este corect ce spuneţi dvs. spuse şeful de şantier. Consider că ne vom înţelege şi lucrurile vor merge bine. Să vă prezint, în câteva cuvinte, stadiul actual, şi scoţând câteva dosare şi planşe îi făcu informarea necesară. 
  
La prima vedere, lui Vasile i se păru că lucrarea mergea bine. Îl rugă pe ing. Comănescu să meargă împreună pe şantier pentru a vedea situaţia la faţa locului. Dădură un ocol şantierului şi, după ce terminară, Comănescu îl invită în biroul din baracă,rugându-l să ia loc pe unul din scaune. Căutând ceva prin birou, scoase o sticlă de coniac şi două pahare zicând: 
  
- Ar fi cazul să serbăm venirea dvs. alături de noi. 
  
- Sper să fie într-un ceas bun… 
  
- Am un coniac bun, procurat din crama regală de la Segarcea. 
  
Au ciocnit paharele şi Vasile, după ce a băut atât cât să se simtă bine, a mulţumit pentru trataţie, spunându-i că de mâine, la prima oră, se va prezenta la serviciu, aşa că până atunci Comănescu să-i amenajeze un birou în care să lucreze. Comănescu i-a strâns mâna, spunându-i că în dimineaţa următoare totul va fi în regulă. 
  
Vasile a părăsit şantierul îndreptându-se agale spre oraş. Trecând pe lângă cârciuma cu terasă, mirosul îmbietor al micilor şi golul din stomac provocat de coniac, l-a făcut să simtă că i se făcuse foame. Din nefericire toate locurile la mase erau ocupate. La agăţat pe băiatul de prăvălie şi l-a întrebat cum poate să mănânce câţiva mici şi bea o bere. Băiatul s-a uitat primprejur şi a văzut că nu mai era nicio masă liberă. S-a uitat la Vasile şi a zis: 
  
- Să vorbesc cu patronul deoarece pentru boieri că dvs... de obicei pune o masă în curte. 
  
Intră în cârciumă, de unde veni într-un minut şi îl rugă să mai aştepte puţin până instalează o masă la umbră, sub salcia din curte. 
  
Vasile îi spuse că aşteaptă, timp în care intră în cârciumă pentru a-i mulţumi patronului. Acesta, un tip cu mustaţă şi ochi verzi, stătea la tejghea şi umplea halbele cu bere. Vasile se duse la el şi îi zise: 
  
- Mulţumesc pentru amabilitate, patroane. Sper să fie la fel de buni micii, precum este de apetisant mirosul care vine de la grătar. 
  
- O să vă convingeţi, îi zise cârciumarul. Cred că am cel mai bun grataragiu din oraş, deoarece am clienţi care vin tocmai din centrul oraşului, mai ales când află că vine să cânte la cârciuma mea lăutarul Muscă, despre care se zice că este cel mai bun lăutar din zonă. Până vă aranjează masa, vă ofer din partea casei un ţap cu bere. 
  
- Vă mulţumesc, îi zise Vasile, de azi am venit să lucrez pe şantierul de la siloz, ca antreprenor, trimis de Ministerul Apărării. Dacă voi fi mulţumit, o să devin un client permanent şi voi renunţa la masa de la popota ofiţerilor, deoarece îmi ia prea mult timp, pentru dus şi întors la locul de muncă. 
  
-Nu este nici o problemă! zise patronul. La prânz pot să vă servesc şi o masă caldă, gătită din produsele gospodăriei mele. 
  
În cârciumă intră băiatul de prăvălie care anunţă: 
  
- Masa este pregătită, conaşule! Micii sunt deja pe grătar şi îi aduc repede acolo. Cum îi doriţi, mai prăjiţi sau mai în sânge ? 
  
- Păi, eu zic să mă las în seama grataragiului. Spune-i, totuşi, să fie bine prăjiţi, dar mustoşi. 
  
- Am înţeles domnule! După ce terminaţi ţapul cu bere vă aştept la masă. 
  
Vasile intră în curte şi se aşeză la masa de sub salcie, unde, pe o faţă de masă albă şi scrobită, erau puse o halbă aburindă cu bere, câţiva mici mustoşi pe o farfurie şi un coş acoperit cu şervet alb, în care erau chifle. Lângă ele, era un recipient special din sticlă în care era pus muştarul. 
  
În timp ce mânca, Vasile observă cum din casa cârciumarului iese o adolescentă cu coade groase, îmbrăcată în uniformă de liceu, care purta pe cap o băscuţă albă. Fata aruncă o privire fugară lui Vasile şi îşi continuă drumul spre poartă. Când ajunse în dreptul ferestrei cârciumii, care era deschisă spre curte, strigă: 
  
- Tată, eu şi mama suntem gata să mergem în centru. Te rog să te grăbeşti, că până înhami calul la şaretă, s-ar putea să întârziem la serviciu şi liceu. 
  
Din cârciumă se auzi vocea patronului: 
  
- În două minute plecăm. Staţi liniştite! 
  
Vasile termină consumaţia, mai aruncă o privire prin gospodăria cârciumarului şi se îndreptă spre poartă. Când ajunse în dreptul celor două femei, zise: 
  
- Sărut mâna, stimată doamnă şi domnişorică, vă urez o zi bună. Mulţumesc patroane! Totul a depăşit aşteptările mele, îi zise patronului, care înhăma calul la şaretă. Cred că m-ai căpătat de client, apoi plecă spre apartamentul unde îşi avea domiciliul. 
  
Referinţă Bibliografică:
MOȘ MACHE..continuare / Dan Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1624, Anul V, 12 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Petrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!