Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Dan Petrescu         Publicat în: Ediţia nr. 1623 din 11 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

MOȘ MACHE...continuare
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Florica şi Viorica, văzând cât de mult erau exploatate de mama vitregă cele două fete pe care Mache le făcuse cu Maria, au vorbit cu Mache să permită să le ia cu ele în satul lor de baştină pentru câteva zile. Mache s-a uitat crunt la ele, dar când a observat că pun mâinile în sold şi sunt chitite pe ceartă cu el, pentru a nu se da în spectacol faţă de invitaţi, care deja veniseră şi aşteptau să înceapă evenimentul, a zis: 
  
- Bine… acum o las numai pe Eftimia să vină cu voi. Maria rămâne să o ajute pe Veta în gospodărie, deoarece are permanent o migrenă care îi dă dureri de cap. O trimit şi pe ea la voi, când se întoarce Eftimia. 
  
- Aşa să faci Marinache! Oricum nu te vom ierta niciodată că nu le-ai dat la carte. Pe noi nu ne-a dat tata, că avea pământ şi a trebuit să te ţină pe tine la şcoală, cu puţinele posibilităţi pe care le avea. Tu ai fost şi eşti negustor Marinache! Aveai posibilitate să le dai şi pe ele la şcoală. 
  
Atunci când s-a terminat nunta şi s-au întors la casa lor, au luat-o cu ele pe Eftimia, care s-a bucurat nespus că scapă pentru o bucată de vreme de tonele maşterei… 
  
Maria s-a simţit puţin nedreptăţită, şi, cum era ceva mai rebelă decât Eftimia, şi-a propus să vorbească cu Vasilică pentru a-i găsi şi ei ceva de lucru prin Bucureşti. Vasile, care ţinea la surorile lui şi realiză că Veta îşi cam bate joc de ele, îi promise că se va interesa şi o va aduce în Bucureşti.Când se întoarse în Bucureşti de la nuntă, Vasile povesti celor doi colegi de birou din companie, cu care se împrietenise la cataramă, şi cu care se mai ducea din când în când la o bere, sau într-un club mai exclusivist de dans, unde veneau fete din clasa mijlocie a Bucureştiului, cum se distrase la nunta surorii lui.Le mai spuse că sora lui mai mare, Maria, îl rugase să-i găsească ceva de lucru în capitală, pentru a avea şi ea o viaţă personală, nu să fie mereu la cheremul tatălui ei şi mamei vitrege. Avea o vârstă când trebuia să aibă şi ea un prieten, fără a fi necesar să întrebe dacă i se dă voie.Unul din prieteni îi spuse că are o cunoştinţă la hotelul Ambasador şi poate să întrebe dacă au nevoie de cameriste.Vasile îi mulţumi pentru intenţie şi speră că va primi un răspuns favorabil. Peste o săptămână prietenul îl anunţă că la Ambasador, într-adevăr se caută cameriste, mai ales că în ultima perioadă hotelul se modernizase, fapt ce adusese creşterea numărului de clienţi care solicitau cazare aici, fiind amplasat chiar în buricul oraşului. 
  
Vasile îl rugă să meargă împreună la hotel, pentru a vorbi cu patronul asupra condiţiilor de angajare. Modul de a se prezenta lui Vasile a făcut bună impresie asupra patronului, care, după ce a cerut informaţii despre Maria şi familia lor, i-a spus ca în zilele următoare, Maria să vină la hotel pentru o perioadă de probă.Vasile s-a dus la poştă şi i-a trimis Mariei o telegramă pentru a veni cât mai repede în Bucureşti.Maria, după ce a primit telegrama, a spus numai fratelui Petrică, cu care se înţelegea mai bine. Petrică i-a zis că ar merge şi el cu ea, fiind sătul de modul în care era tratat de tatăl său, în faţa căruia nu putea să aibă un cuvânt de spus. Îl trata la fel ca pe Nicuşor, fratele lor mai mic, făcut cu Veta, care avea numai 6 anişori. 
  
Petrică învăţase ceva tâmplărie de la un vecin, din imediata apropiere a casei lor, care avea un atelier în care confecţiona diverse obiecte din lemn, pe care le vindea prin târguri. Atras de această meserie, de mirosul de talaş şi baiţul folosit la lustruirea lemnului, Petrică îşi petrecea majoritatea timpului în acest atelier. Vecinul, văzând că îi place meseria, atunci când avea mai mult de lucru, în special în ajunul plecării prin târguri, îl punea să-l ajute, contra unui preţ modic, la diverse lucrări care nu necesitau o pricepere prea mare.Petrică furase multe din secretele acestei meserii. Vrând să plece cu Maria, spera să găsească ceva de lucru în acest domeniu prin Bucureşti.Maria se bucură sincer că nu pleacă singură la Bucureşti. Se gândi că fiind cu doi fraţi în Bucureşti, se va descurca mult mai uşor. Aşa că, într-o zi, şi-au făcut amândoi un băgăjel în care au pus cele necesare pentru a se descurca o perioada de timp. Mizau mult şi pe ajutorul lui Vasile. 
  
Eftimia încă nu se întorsese de la Florica şi Viorica. Mache aflase că Florica îi făcuse cunoştinţă cu un băiat bun din zonă, care avea o mică brutărie unde făcea pâine pe care o vindea în satele din împrejurimi. Acesta îi propusese Eftimiei să se căsătorească cu el, fapt pentru care promise că se va duce la Slobozia pentru a o cere tatălui ei. 
  
A cerut-o după ce Maria şi Petrică plecaseră la Bucureşti. Mache l-a cântărit din cap până în picioare şi după ce s-a informat asupra rostului lui, şi-a dat acceptul. A menţionat însă că nu îi va da mare lucru drept zestre Eftimiei, iar data nunţii şi locul unde va avea loc, vor fi stabilite de el. 
  
Atelierul de covoare al Vetei era acum condus de o fostă lucrătoare, care era o rudă mai îndepărtată a Vetei. Era o fată frumuşică de care fiul cel mare al lui Mache, Aurel, se îndrăgostise şi îl anunţase că vrea să se însoare cu ea. Mache primind şi cererea în căsătorie pentru Eftimia, gândi că ar putea face o cheltuială mult mai mică, dacă ar fixa ambele nunţi în aceeaşi zi şi acelaşi loc, fapt care îl spuse şi brutarului. Îi mai spuse să-i transmită Eftimiei să vină imediat acasă, unde va sta până se va mărita. Viitorul ginere nu a zise nimic şi porni în grabă spre satul lui, spre a duce vestea Eftimiei şi mătuşilor ei, Florica şi Viorica. 
  
Florica auzind propunerea lui Mache se făcu foc, iar ziua următoare plecă la Slobozia. Se duse direct la magazin unde ştia că îl găseşte pe Mache. 
  
Mache era în mijlocul magazinului şi negocia cu nişte clienţi. Florica nu îl lasă să termine. Se proţăpi în faţa lui şi zise: 
  
- Marinache, ştiam eu că eşti calic, dar la aşa ceva nu mă aşteptam. Anişoarei, care îţi este fată vitregă i-ai făcut o nuntă de pomină, iar copiilor tăi buni le faci o amărâtă de nuntă în aceeaşi zi şi acelaşi loc. Ai uitat că în satul nostru era interzis să se vadă două mirese sau să se căsătorească doi fraţi în aceeaşi zi, deoarece în familiile întemeiate în acest chip vor apărea necazuri grele? 
  
- Auzi, Florico, nu vezi că am treabă? Crezi că eu mă iau după vorbele babelor din sat? 
  
-Vă anunţ eu când şi unde va fi nunta. Dacă nu vă convine, să nu se mai mărite. Eu sunt capul familiei… şi eu hotărăsc. Acum lasă-mă şi du-te la treburile tale. La revedere!! 
  
Eftimia şi Aurel au făcut nuntă la Slobozia în aceeaşi zi într-un cort mare instalat de Mache în mijlocul străzii pe care se afla casa lui, care era puţin circulată, deoarece drumul ducea spre câmpul comunei Amara. 
  
Se pare că Florica şi babele ei din sat au avut dreptate, deoarece nevasta lui Aurel a născut un copil, care, până să împlinească un an, s-a îmbolnăvit şi a murit. Oricât au încercat să mai facă copii, nu au mai reuşit. 
  
Într-o zi, Aurel a trecut pe la atelierul de covoare, unde a găsit-o numai pe Mioara, o tânără lucrătoare de 16-17 ani, care era singură şi lucra la ultimele retuşuri pentru un covor, pentru care sta în genunchi, sprijinită pe coate. Poziţia în care stătea îi scotea în evidenţă trăsăturile tinere şi împlinite ale trupului său.Aurel simţea cum i se aprind simţurile şi o dorinţă puternică pe care nu o putea stăvili. Încuie uşa şi, apropiindu-se uşurel de Mioara, îi saltă rochiţa. Fata nu realiză ce se întâmplă, decât în clipa în care Aurel începu să o posedeze. Teama şi plăcerea pe care o simţea lăsă să-i scape din gură uşoare gemete, care au determinat-o să nu riposteze. La final, Aurel a strecurat în palma ei câţiva poli.Relaţia lor a ţinut multă vreme, până când într-o zi, Mioara i-a spus că a rămas însărcinată.Aurel i-a spus să nu îşi facă probleme, deoarece, probabil dacă nu a reuşit să aibă un copil cu soţia lui, va creşte copilul făcut împreună . Ea va trebui însă ea să-i spună soţiei lui că a rămas însărcinată, în urma unei relaţii întâmplătoare cu un soldat care îşi făcea stagiul militar la cazarma din oraşul lor şi care terminase stagiul la scurt timp după ce ea rămăsese însărcinată, şi plecase la casa lui. Nu îi ştia adresa, aşa că nu avea cum să-l găsească şi nici să probeze că este copilul lui. 
  
El, Aurel îşi va convinge soţia că neputând avea copii împreună, trebuie să aibă pe cineva care să îi îngrijească la bătrâneţe. 
  
Cum orice om în viaţă mai greşeşte, aşa şi Mioara, datorită tinereţii ei, a greşit. Întrucât lucra de mult timp în atelierul lor, ar fi bine să facă un gest omenesc, de caritate, şi să-i înfieze atât pe ea cât şi pe copilul ei. Ulterior, îi va găsi un soţ cu care să-şi întemeieze o familie, iar de copil se vor ocupa împreună. 
  
Soţia lui Aurel, care se simţea cam singură deoarece relaţiile dintre ea şi Aurel se cam răciseră, mai ales de când acesta începuse relaţia cu Mioara, răceală pe care ea o punea pe seama faptului că nu-i putuse dărui copii, a fost de acord cu această propunere. Au înfiat-o la notar pe Mioara, aşa că aceasta a născut copilul în casa lor. 
  
După câţiva ani, Aurel i-a găsit un băiat bun care îi plăcea şi Mioarei şi era dispus să o ia de soţie, chiar dacă avea un copil. 
  
Mioara a plecat la casa soţului ei, dar a luat cu ea şi copilul, pe care din când în când îl lăsa periodic la aşa-zişii bunici. 
  
Din nefericire, copilul, pe când avea cam cinci ani a făcut o meningită, în urmă căreia a rămas cu un retard mintal. Mioara a umblat pe la mulţi medici şi spitale, ajutată financiar de Aurel, care ştia că este fiul lui. Din păcate, după câţiva ani de chin, copilul, pe măsură ce creştea, devenea tot mai violent, fapt pentru care a trebuit să fie internat într-un sanatoriu pentru debili mintali, unde într-o zi a fost găsit mort.Cât timp a umblat prin spitale cu copilul, soţul Mioarei a găsit o concubină şi a părăsit-o. Mioara nu s-a mai măritat şi a rămas în casa părinţilor adoptivi care îmbătrâniseră, şi simţeau că nu mai sunt în puteri. 
  
Eftimia a făcut o căsnicie frumoasă cu maistorul brutar, dar odată cu venirea sovietelor în România, datorită despăgubirilor de război, acceptate de regimul aflat la conducerea ţării, conform principiului: ”ei ne luau porumbul, iar noi le dăm grâul!!?”, toate activităţile negustoreşti au fost închise.Din acest motiv, Eftimia, soţul ei, şi cei patru copii ai lor, şi-au construit o căsuţă la periferia unui oraş ceva mai mare, unde capul familiei a găsit de lucru la o rafinărie. Nefiind obişnuit cu condiţiile grele de muncă din rafinărie, acesta s-a îmbolnăvit şi în scurt timp a murit, lăsând-o pe Eftimia văduvă cu patru copii. 
  
Cei de la rafinărie, aflând de situaţie, au angajat-o ca femeie de serviciu la birourile funcţionarilor, care văzând cât este de pricepută şi sârguincioasă în tot ce face, au apreciat-o şi respectat-o în mod deosebit. Astfel, muncind din zori şi până noaptea târziu, Eftimia şi-a dat la şcoală toţi cei patru copii, care au reuşit să facă studii medii şi şi-au întemeiat familii trainice. 
  
Maria şi Petrică au plecat la Bucureşti unde au fost aşteptaţi de Vasile la Gara de Est, în imediata apropiere a pieţei Bucur Obor. Vasile le găsise o cameră ieftină în cartierul Colentina, nu departe de piaţă. Pe Maria a dus-o în ziua următoare la hotelul Ambasador, unde a fost angajată. 
  
Spre surprinderea lui, Petrică a observat, în apropierea casei în care locuiau, un atelier de tâmplărie. A intrat în curtea în care îşi desfăşura activitatea acest atelier şi şi-a oferit serviciile. După ce a fost interogat asupra cunoştinţelor în materie de tâmplărie şi a trecut proba de lucru, a fost angajat, pentru un salariu, ce era în funcţie de volumul de lucru pe care îl făcea în ziua respectivă. Petrică a acceptat şi a dorit să înceapă munca din acea zi. Când a venit seara de la hotelul unde fusese angajată, i-a spus cu bucurie Mariei că reuşise să-şi găsească şi el un loc de muncă. Nu era prea mare câştigul, dar împreună se vor descurca onorabil. 
  
Într-o zi, pe când se pregătea să plece acasă de la hotel, Maria a văzut că portarul hotelului stătea de vorbă în uşă cu un poliţist chipeş. Când veni a doua zi la muncă, îi ceru portarului informaţii despre poliţist, zicând că i-a plăcut de el. Portarul s-a oferit să le facă cunoştinţă. Spre surprinderea ei, în seara următoare, la plecare, i-a găsit pe cei doi stând de vorbă în faţă hotelului. Când a văzut-o pe Maria, portarul a chemat-o şi a zis: 
  
- Costele, ea este Maria, cameristă în hotelul nostru, care mi-a spus că te place.. 
  
Poliţistul a măsurat-o din cap până în picioare şi se pare că a plăcut-o, deoarece i-a zis: 
  
- Dacă poţi să mai aştepţi o oră, până ies din tură pot să te însoţesc acasă. 
  
Maria i-a spus, bucuroasă: 
  
- Bineînţeles că te aştept, dar trebuie să te avertizez că va trebui să mă duci tocmai în Colentina. 
  
- Nu este nicio problemă, zise poliţistul, vom avea timp să vorbim şi să ne cunoaştem mai bine. 
  
Când ajunseră în dreptul casei unde locuia, Maria îi zise: 
  
- Aici locuiesc, în casa aceasta modestă, într-o cămăruţă, împreună cu fratele meu, care este cam hâtru şi zice că este aşa de mică încât la fereastra, care este foarte aproape de pământ, bate broasca cu lăbuţa în geam. 
  
Maria îi întinse mâna, zicând: 
  
- Mulţumesc că m-ai adus până aici! Noapte bună! Sper să ne mai vedem! 
  
Poliţistul îi apucă mâna şi o trase spre el, după care, strângând-o la piept, o sărută apăsat pe buze. Maria care era micuţă de statura se înălţă pe vârfuri şi îi răspunse cu un sărut la fel de apăsat. 
  
De atunci, poliţistul o aştepta seara când termina programul la hotel şi se plimbau pe bulevardele din centrul Bucureştiului, invitând-o din când în când la o cafenea sau la o cârciumioară mai discrete, care avea muzică bună pentru dans. 
  
Într-o seară, poliţistul, înainte de a o conduce la casa din Colentina, o invită într-o cămăruţă în care zicea că locuieşte, nu departe de centrul oraşului. Aici, după ce scoase o sticlă cu vin, o invită pe Maria să bea un pahar, împreună cu el. 
  
Maria nu îl refuză, dar se ameţi după primul pahar, deoarece nu era obişnuită să bea. Nu realiză când poliţistul o luă în braţe şi, aşezând-o în pat, întreţinură relaţii intime. Maria simţea o plăcere deosebită şi i se părea că pluteşte spre al noulea cer. 
  
Se trezi dimineaţă, un pic obosită, dar fericită şi îl îmbrăţişă cu putere pe omul care se odihnea lângă ea. Acesta se trezi şi uitându-se la ceas îi zise: 
  
- Este încă devreme, mai avem două ore până să ajungem la locurile noastre de muncă, care nu un sunt prea departe de aici. Mai avem timp pentru a mai face puţină dragoste. 
  
Maria, care era îndrăgostită până peste cap, mai ales că era primul bărbat care o făcuse să se simtă femeie, îl strânse în braţe cu toată putere ei, şi i se oferi cu plăcere. 
  
Relaţia lor a ţinut peste un an de zile, până când Maria, observând că a rămas însărcinată, i-a spus lui Costel. Poliţistul nu i-a spus dacă se bucură sau nu, doar că de atunci nu a mai apărut prin faţa hotelului. 
  
Maria s-a dus să-l caute la casa unde se întâlneau când aveau relaţii intime. Aici i s-a spus că nu locuieşte niciun poliţist. Este într-adevăr o garsonieră în care locuieşte un bărbat, pe la care vine din când în când un poliţist cu care se pare că este prieten. 
  
Maria a început să plângă şi a rămas în poartă, aşteptând să vină proprietarul garsonierei. Se înserase bine când pe poartă a intrat o persoană, care a mers până la uşa garsonierei pe care a deschis-o şi a intrat. Maria a aşteptat să aprindă lumina, după care a intrat pe poartă şi a sunat la uşa garsonierei. În uşă a apărut un bărbat care a măsurat-o din cap până în picioare, după care a întrebat ursuz: 
  
- Pe cine cauţi, cucoană? 
  
- Bună seara domnule, mă scuzaţi că deranjez la această oră, dar îl caut pe Costel poliţistul, deoarece vreau să-i spun ceva. 
  
- Costel!! zise individul, probabil că la ora asta este acasă la el, în comună Pătârlagele, unde locuieşte cu soţia lui şi cei doi copii. 
  
- Nu se poate, domnule, zise Maria, Costel pe care îl caut eu nu este însurat!! 
  
- Auzi domnişoară, probabil dumneata eşti cu cucoana cu care se mai întâlnea, când mă ruga să-i dau cheia, pentru o partidă de amor extraconjugal. 
  
Maria simţea că i se taie picioarele, dar îşi reveni şi zise: 
  
- Am înţeles domnule! Scuzaţi pentru deranj, după care întoarse spatele şi plecă. 
  
Acasă îi spuse lui Petrică ce păţise şi îl rugă să meargă împreună cu ea la fratele Vasilică pentru a se sfătui. Vasilică nu se arată încântat de întâmplare, mai ales pentru faptul că sarcina şi creşterea copilului puteau să ducă la pierderea locului de muncă. După ce se gândi mai bine, îi spuse să ducă la serviciul de la hotel, cât îi va permite sarcina, apoi va vorbi cu directorul hotelului să-i găsească un înlocuitor, cât timp va alăpta copilul. Când îl va înţărca, se va întoarce la serviciu, iar copilul îl va duce o perioadă la Eftimia, pentru a avea grijă de el alături de copiii ei. Când va fi suficient de mare pentru a-l lua cu ea la serviciu sau să-l mai lase pe la vecini, îl va aduce alături de ea în Bucureşti. 
  
Maria a născut o fetiţă, pe care a crescut-o în cămăruţa din Colentina, alături de Petrică, până a înţărcat-o, după care pentru a se putea întoarce la serviciu, a dus-o la Ploieşti la sora Eftimia, 
  
care, împreună cu copii ei, a avut grijă de ea, până când a făcut trei ani şi Maria a luat-o la Bucureşti. 
  
Între timp, Petrică se mutase într-o căsuţă pe care o construise tot în Colentina, nu departe de cămăruţa în care locuiseră împreună şi acum era numai pentru ele. 
  
Petrică cumpărase un loc de casă pe un preţ modic de la un ţigan lingurar care avea teren excedentar, pe lângă casa lui. Aici Petrică construise două cămăruţe şi nişte anexe în care îşi făcuse atelier de tâmplărie. Făcuse această investiţie împreună cu soţia lui Ana, pe care o cunoscuse într-o duminică, pe când făcea o plimbare prin Cişmigiu. Frumuseţea ei îi atrase atenţia din prima clipă.Cu tupeul şi spiritul lui de glumă, o invită la o îngheţată. După îngheţată, un bilet de la papagalul flaşnetarului şi o fotografie la minut, a aflat că fata este din Cluj şi face ucenicie la un plăpumar de lux, din Bucureşti. Se întâlneau la fiecare sfârşit de săptămână. S-au văzut apoi tot mai des, după care au hotărât să se logodească, iar atunci când vor veni părinţii ei la Bucureşti, Petrică să o ceară de soţie.Au pus fiecare, banii pe care îi adunaseră şi au cumpărat locul de casă unde au început construcţia casei. Au fost sprijiniţi şi de Vasilică care deschisese pe calea Călăraşilor un magazin pe care îl numise “La 13 fraţi”. 
  
Întrucât avea un serviciu bine plătit, Vasile a lăsat ca de magazin pe ocupe Petrică şi Ana. I-a învăţat cum să facă un credit pentru a avea bani necesari construcţiei cămăruţelor şi atelierului. 
  
Când a terminat construcţia, Petrică şi Ana au lăsat magazinul şi au început să lucreze la domiciliul lor din Colentina, obiecte din lemn şi plăpumi. Petrică vindea umeraşe, manşete pentru pantaloni şi cârlige pentru prins rufele, în piaţa Obor. 
  
A observat că vecinul lui, lingurarul, periodic încarcă într-o căruţă produsele din lemn pe care le făcea, plecând cu ele la târgurile din ţară. A vorbit cu el să vândă prin târguri şi produsele din lemn făcute de el în atelierul de tâmplărie, bineînţeles contra unui comision, asupra căruia s-au înţeles. Treaba mergea foarte bine şi întrucât făcea lucru de calitate, deoarece reuşise să cumpere, la mâna doua, din Italia, prin vărul Cornel Căpriţă, nişte utilaje de tâmplărie performante, nu mai făcea faţă cererilor. 
  
Referinţă Bibliografică:
MOȘ MACHE...continuare / Dan Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1623, Anul V, 11 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Petrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!