Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Dan Petrescu         Publicat în: Ediţia nr. 1616 din 04 iunie 2015        Toate Articolele Autorului

MOȘ MACHE cap. VI. EVADAREA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o noapte ploioasă din septembrie, reuşi să se strecoare pe sub plasa gardului cu care era îngrădit lagărul şi să fugă spre Dunăre, care nu era prea departe de lagărul din Novisad. 
  
Îşi făcuse planul că dacă noaptea înoată pe Dunăre, spre vărsare, iar ziua se va ascunde în luncile de pe malul românesc, va putea ajunge până la Feteşti, iar de acolo pe jos până acasă. Trecuseră cam doi ani de când plecase şi era foarte îngrijorat de situaţia familiei. 
  
Înotând noaptea şi ascunzându-se prin lunci ziua, hrănindu-se cu roşcove, ciuperci, melci şi alte verdeţuri, din pădure, pe care le cunoştea din copilărie, reușea să supravieţuiască. 
  
Într-o zi a avut norocul să prindă un peşte cu o undiţă improvizată, dintr-un băţ de care legase o coajă de copac pe post de aţă, căruia i-a pus la celălalt capăt un spin de salcâm în care a prins o râmă. 
  
Vremea se răcea cu fiecare zi ce trecea. Mache pierduse noţiunea timpului, până într-o zi când a văzut că ninge. Şi-a zis că probabil că este decembrie. Într-o dimineaţă când a ieşit din apă, să se odihnească pe mal, a recunoscut locul unde făcuse baie împreună cu Maria şi prietenele ei de sf. Ilie la Feteşti. Se închină şi-i mulţumi lui Dumnezeu că îl adusese acasă, întreg şi nevătămat. Era bucuros că în câteva zile va putea să o vadă pe Maria şi pe copii. Era curios cum arătă ultimul copil, cu care era însărcinată Maria când a fost mobilizat. 
  
S-a odihnit puţin, apoi s-a îndreptat pe lângă linia ferată spre Ciulniţa, de unde ştia cum să ajungă peste câmp la Slobozia, cale de 20 km. Când ajunse la Ciulniţa, Mache se duse direct la casa socrului sau, unde observă că era goală şi arăta destul de jalnic. după trecerea trupelor duşmane pe aici. Uşile şi ferestrele erau deschise, iar din casă fuseseră furate toate lucrurile de valoare.. 
  
Făcu focul la plita din bucătărie, încălzi apă şi făcu o baie, după care tânjea de zile întregi, deşi înotase în fiecare noapte în apele Dunării. Undeva găsi şi o coajă de săpun cu care reuşi să îndepărteze cât de cât mizeria acumulată în ani de zile.Găsi într-un dulap o manta de ploaie si îmbrăcăminte destul de curată, ce aparţinuse socrului sau, care de-şi era ceva mai gras decât era el, îl îmbrăcau destul de bine.Aduse patul în bucătăria care se încălzise de la plita sobei încinse şi după ce astupă bine uşa şi ferestrele, adormi profund în patul, la care visase zile întregi. Odată cu zorii zilei se trezi şi uitându-se pe fereastră, observă că afară se aşternuse în cursul nopţii un strat gros de zăpadă. 
  
Se gândea că îi va fi destul de greu să străbată drumul până la Slobozia peste câmp deoarece era foarte slăbit, după lunile de efort prin care trecuse pentru a ajunge acasă.În casă nu găsi mai nimic de mâncare, decât câţiva cartofi încolţiţi, rămaşi acolo cine ştie de câtă vreme. Tot căutând prin casă, găsi o casetă în care era o mică suma de bani, suficientă pentru a-şi cumpăra o pâine şi câte ceva din care să-şi poată pregăti o ciorbă caldă. Merse în oraş unde, spre norocul lui, brutăria funcţiona.Brutarul, pe care îl cunoştea din alte timpuri, nu îl recunoscu, aşa cum arăta acum, cu barbă mare, crescută pe faţa slăbită de efort şi a lipsei de hrană, din lagăr şi a călătoriei pe Dunăre, pentru a ajunge acasă.Cumpără pâine, o bucăţică de şuncă afumată şi ceva verdeţuri, după care reveni la casa socrului său. Îşi pregăti o ciorbă, din care, după ce mâncă, se simţi ceva mai întremat. Hotărî totuşi, având în vedere distanţa pe care trebuia să o străbată peste câmpul înzăpezit, să se odihnească încă o noapte la Ciulniţa.Ziua următoare cum se lumina de ziuă, după ce mâncă ce mai rămăsese, se îmbracă bine şi porni la drum spre Slobozia. Era o zi liniştită, fără viscol dar cu un soare cu dinţi, care făcea ca albul zăpezii să strălucească destul de puternic pentru a-ţi orbi privirea. Porni uşor pe direcţia în care ştia că este Slobozia. 
  
Când soarele se apropia de apus văzu în zare casele oraşului. În scurt timp observă şi silueta casei lui, în faţa căreia, văzu că se jucau câţiva copii. Inima îi tresăltă de bucurie, gândind că s-ar putea să fie copii lui. La un moment dat, îi văzu cum toţi o zbughesc cu repeziciune în curtea casei.De la distanţa la care era nu îi auzi cum, după ce intrară în curte, strigau cu putere: 
  
- Mamaie, mamaie…vine un rus! 
  
Bunica ieşi din casă, şi uitându-se la ei începu să râdă şi le zise: 
  
- Unde vedeţi voi, rusul, împieliţaţilor? 
  
- Vino la poartă şi o să-l vezi cum vine peste câmp. 
  
Femeia se duse la poartă şi văzu omul care venea pe câmp. Recunoscu, în mersul lui, pe Mache.. 
  
Speră să fie chiar el, aşa că se închină şi îl rugă pe Dumnezeu, să fie Mache. 
  
De când murise Maria, se descurca destul de greu cu cei 6 copii. Nu mai era nici ea destul de tânără pentru a face faţă greutăţilor. 
  
Mache se apropia de casă şi văzu cum în faţa curţii, alături de şase copii, se află o bătrână care părea că îl aşteaptă.Pe măsură ce se apropia, recunoscu în ea pe doamna Alexandrescu, soacra lui. 
  
- Sărut mâna, mamă soacră! De unde ştiai că vin, de ai ieşit la poartă? 
  
- Păi uite năzdrăvănii ăștia, văzând că vii peste câmp cu un astfel de chip, m-au strigat să-mi spune că vine un rus… 
  
- E în regulă, am înţeles, dar unde este Maria? Mache, mamă, Maria noastră este acum alături de tatăl său în Rai, zise doamna Alexandrescu, după care începu să plângă. Copiii voştri au rămas orfani. Mulţumesc lui Dumnezeu că te-a adus întreg şi nevătămat acasă, pentru a avea grijă de ei. Eu sunt prea bătrână şi abia mă mai puteam descurca. 
  
Pe obraji lui Mache începură să curgă şiroaie de lacrimi. Încercând să se stăpânească, îmbrăţişă soacra şi copiii, care, părând că nu recunosc în el pe tatăl lor, se uitau temători.. 
  
Bunica îi lămuri: 
  
- Este tatăl vostru, despre care v-am povestit că este un viteaz care se luptă cu duşmanii ţării noastre. Acum, hai să intrăm în casă, Mache, mamă, că ai fi obosit şi flămând. Chiar dacă nu prea avem nici noi ce mânca, s-o găsi câte ceva ca să te încălzeşti şi să-ţi mai astâmperi foamea. 
  
În timp ce mâncau din mâncarea de cartofi pe care o pregătise, doamna Alexandrescu îl puse la curent cu se întâmplase în timpul cât el lipsise de acasă. La scurtă vreme după ce unitatea lui plecase pe front, în Slobozia au intrat trupele de ocupaţie ale duşmanului, care erau formate dintr-un batalion de bulgari.Aflând că sunt pe drum spre ei, ea şi Maria au luat copiii, ceva provizii şi s-au ascuns în încăperea amenajată de el sub gheţăria de la magazin. Au stat acolo aproape două săptămâni, până când au observat că au plecat mai departe spre linia frontului. Era foarte rece în acea încăpere, aşa că deşi luaseră ceva îmbrăcăminte cu ei, Maria, care mai avea puţin până să nască, a răcit bine şi când s-au întors acasă a făcut aprindere la plămâni şi a murit în scurt timp, atât ea cât şi copilul. 
  
Mache lăsă să-i cadă lingura pe masă şi începu din nou să plângă. Doamna Alexandrescu îl lasă să se liniştească şi începu să povestească mai departe. Îi spuse că duşmanul a făcut ravagii prin Slobozia, au devastat toate casele, inclusiv magazinul lor, au furat tot ce era de furat, au siluit mai toate femeile tinere.Era să o păţească şi Veta, prietena Mariei care se întorsese aici, împreună cu cei trei copii ai ei, după ce Bucureştiul fusese ocupat, iar soţul ei era plecat pe front. Se stabilise la părinţii ei care îşi mutaseră atelierul de covoare de la Ciulniţa la Slobozia. 
  
Deşi în casa lor era încartiruit un maior bulgar, s-au trezit într-o seară cu câțiva soldaţi bulgari, ameţiţi de băutură, în atelierul de covoare unde, văzând cele două ucenice care lucrau acolo, au vrut să le violeze.Veta si mama ei au sărit să le apere, dar soldaţii care erau bine ameţiţi, le-a ameninţat că dacă nu se potolesc, vor urma şi ele la rând. Norocul lor a fost că, maiorul încartiruit în casa lor, care venea la domiciliu seara după ce termina treaba la comandament, unde îşi petrecea cea mai mare a timpului, a sosit la timpul potrivit. Când a văzut ce fac soldaţii, a scos pistolul şi i-a somat să meargă cu el la garnizoană, unde i-a băgat la carceră, iar a doua zi i-a trimis în linia întâi. 
  
Mache mânca în linişte, o asculta pe soacra lui, îşi privea copii şi se gândea ce trebuie să facă, acum când era iarnă şi se apropiau sărbătorile de Crăciun, iar ei un aveau mai nimic de mâncat şi încălzit, din câte putuse constata la o prima vedere. Termină de mâncat şi zise : 
  
- Mama soacră, am citit într-un ziar la Ciulniţa că Puterile Centrale s-au retras din România şi acum încearcă să negocieze pacea. Se pare că războiul s-a terminat. Mâine mă duc la pădurar şi îl rog să-mi dea pe credit ceva lemne pentru a ieşi din iarnă. Mă duc şi prin oraş, unde sper să găsesc pe cineva care să mă ajute cu ceva făină, mălai, şi cele necesare pentru a avea şi noi ce pune pe masă de sărbători. 
  
- Mache, mamă, bine că ai venit la timp, astfel numai Dumnezeu ştie dacă mai ieşeam întregi din iarnă. Oamenii te cunosc şi sigur te vor ajuta. 
  
Ziua următoare, cum se lumina de ziuă, Mache porni spre pădure, la casa pădurarului. În drum trecu pe lângă conacul domnului Redeanu, pe poarta căruia tocmai ieşea o trăsură în care se afla moşierul. Când trecu pe lângă el, Mache îi ură o dimineaţă bună. 
  
Domnul Redeanu dădu din cap, murmurând: 
  
- Bună… după care dădu să plece mai departe. 
  
După câţiva metri, îi spuse celui ce conducea trăsura să oprească şi , coborând din trăsură, strigă: 
  
- Ei, omule… cine eşti şi de unde mă cunoşti? 
  
Mache se răsuci în loc şi privind spre trăsură, zise: 
  
- Sunt Marinache Vasilescu, ginerele domnului Alexandrescu, m-am întors de pe front şi merg la pădurar să-mi dea pe credit ceva lemne pentru a-mi scoate familia din iarnă. Dacă ştiam ce s-a întâmplat cât am lipsit, preferam să-mi putrezească oasele pe acolo. 
  
- Scuză-mă că tu te-am recunoscut, domnule Marinache, dar aşa cum araţi acum, cu barba asta mare şi deasă, am crezut că eşti un călugăr de la o mănăstire de prin împrejurimi şi eram tare mirat, că mă cunosc cei de acolo!! În rest… de ce vorbeşti aşa, domnule Marinache? Mulţumeşte lui Dumnezeu că ai venit acasă, viu şi nevătămat din război! Cei de acasă cred că s-au bucurat tare, când te-au văzut întreg şi nevătămat. 
  
- Da... soacră mea s-a bucurat nespus, deoarece cu greu se mai descurca cu cei şase copii, rămaşi orfani după ce a murit soţia mea. 
  
- Grea lovitură, domnule Marinache... nu ştiam! Dumnezeu să o odihnească! Acum merită să trăieşti pentru ei… 
  
- Aşa este, zise Marinache… dar deoarece sunt rodul dragostei mele cu Maria, atunci când îi privesc îmi răscolesc durerea ce o am în suflet. Iubirea pentru mine, a murit odată cu Maria. Acum am numai obligaţii şi necesităţi fireşti. Obligaţia mea este să-i întreţin şi să le călăuzesc paşii, până vor fi în stare să se descurce singuri în viaţă, aşa cum a plănuit Dumnezeu pentru ei. 
  
- Cred că eşti prea supărat şi aspru, domnule Marinache! zise domnul Redeanu. Hai să mergem în conacul meu pentru câteva minute, cât vom bea împreună o cafea, având în vedere că nu am uitat că încă trăiesc datorită dumitale, am să-ţi spun cum vreau să te ajut. 
  
După acea domnul Redeanu se urcă în trăsură, o întoarse şi când trecu pe lângă Mache, îl invită să se urce lângă el. Oprind în faţa conacului, coborî din trăsură şi îl ruga pe Mache să stea preţ de câteva minute cât vor bea împreună cafeaua. În timp ce-şi savura cafeaua îi zise lui Mache: 
  
- Mâine pun să se taie un porc pe care ţi-l trimit acasă, împreună cu doi saci cu făină şi doi cu mălai. Spune-i pădurarului să taie un brăduţ pe care să-l împodobeşti de Crăciun pentru copii. Voi trimite pe Moş Crăciun cu daruri pentru ei.În gând, Mache îi mulţumi lui Dumnezeu că nu îl uitase, dar se gândi că poate acolo în Ceruri, Maria se rugase pentru ei. 
  
Domnul Redeanu continuă: 
  
- După sărbători să vii la mine pentru a discuta de câţi bani ai nevoie, cu care să te împrumut, pentru a redeschide magazinul. 
  
- Domnule Redeanu, asta este adevărată minune dumnezeiască! Azi de dimineaţă când am plecat de acasă, nici în visele mele cele mai frumoase nu speram la aşa ceva. Vă mulţumesc foarte mult domnule şi sper să va întorc ajutorul împătrit!! - Domnule Marinache, oare ce este mai de preţ pentru om, pe pământ, decât viaţa? Dumneata mi-ai redat-o şi oricât te-aş ajuta, nu cred că mă pot achita. Acum, hai să mergem fiecare la treburile noastre şi să ne revedem sănătoşi… 
  
Mache merse în pădure, unde aranjă pentru lemne. Pădurarul, pe lângă faptul că era sigur că va plăti lemnele când va avea posibilitatea, fu impresionat de faptul că domnul Redeanu plătea un brăduţ pentru copiii lui Mache.Se se întoarse bucuros acasă şi îi povesti soacrei sale ce rezolvase. Această făcu o cruce mare şi o plecăciune de mulţumire către Dumnezeu. În zilele următoare, cămara casei era plină cu de toate, pentru ca să se simtă din plin aerul sărbătorilor de iarnă. În apropierea Crăciunului doamna Alexandrescu împreună ce cele două fete mai mari, Maria şi Eftimia, care deşi erau încă foarte mici, erau foarte muncitore şi îndemânatice, au pregătit cozonaci, sarmale, şi preparate făcute din porcul primit de la domnul Redeanu. 
  
Toţi copiii au împodobit brăduţul care a venit odată cu lemnele de la pădure. Mache cumpărase din oraş nuci, pe care copii le-au îmbrăcat în poleială, lumânărele, artificii, steluţe şi alte podoabe pentru împodobit brăduţii. Cumpărase de asemenea mere şi colăcei pentru colindători. Îi învăţă colinde şi pe copii, pregătindu-i cum să ureze vecinilor şi altor cunoscuţi. 
  
Doamna Alexandrescu le făcu câte o trăistuţă în care să-şi pună merele şi colăceii ce vor primi de la cei pe care îi vor colinda. 
  
În ajunul Crăciunului, domnul Redeanu trimise lui Mache un colet în care erau dulciuri şi jucării pentru cei mici. Mache făcu pacheţele pentru fiecare copil. Făcu un pachet separat, în care puse o mică atenţie pentru doamna Alexandrescu.Aşeză pachetele sub brăduţ, după care se duse la culcare. Avea de gând să se scoale de dimineaţă pentru a trece pe la cimitir, pentru a aprinde o lumânare la mormântul Mariei, după care se va duce la biserică, pentru a participa la slujba de Crăciun. Aici urma să se întâlnească cu soacra lui, care va veni la slujbă împreună cu cei şase copii.La cimitir, Mache ajungând în dreptul locului unde era înmormântată Maria, îngenunche în faţa crucii de la capul ei şi în timp ce murmură o rugăciune, pe obraz i se prelinse o lacrimă, spre barba ce o scurtase şi potrivise la frizer. 
  
Ajuns la biserică, el constată că slujba deja începuse şi biserica era plină cu enoriaşii din parohie. Se aşeză într-un colţ mai liniştit de lângă pangar şi încerca să se uite prin mulţime, dacă venise doamna Alexandrescu împreună cu copiii.Privirea ii fu atrasă de silueta unei tinere doamne, care părea că este însoţită de o doamnă mai în vârstă şi trei copii. Privind-o mai cu atenţie, recunoscu în ochii verzi ai tinerei doamne, pe Veta, prietena Mariei, din Ciulniţa, cu care în adolescenţă avusese o scurtă relaţie După ce se termină slujba, Mache ieşi printre primi din biserică şi aştepta în curte să iasă soacra lui cu copiii. Rând pe rând, enoriaşi ieşeau din biserică şi îşi adresau urări de bine şi bucurie, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului Iisus Hristos. 
  
Când trecu pe lângă el, Veta împreună cu doamna mai în vârstă, în care Mache o recunoscu pe mama ei, le salută cu curtoazie, adresându-le cele cuvenite pentru această zi de sărbătoare a Crăciunului.Văzând că se uită puţin mirate la el, întrebă: 
  
- Nu mă mai cunoaşteţi… doamnelor? Sunt Mache, soţul Mariei şi ginerele domnului Alexandrescu. Probabil că barba asta şi desigur războiul, au făcut schimbări mari pe faţa mea!! 
  
- Aşa este Mache! Doamne cât te-ai schimbat, zise Veta! E drept însă că eu nu te-am mai văzut de când am plecat la Bucureşti. Mi-a părut rău când s-a prăpădit Maria. Dumnezeu să o odihnească! Cred că te descurci greu cu şase copii, chiar dacă o ai pe doamna Alexandrescu alături de tine. Eu cu trei, ceva mai măricei decât ai tăi, şi cu mama alături de mine, abia mă descurc, mai ales că din când în când am o durere de cap ce îmi produce o migrenă, ce îmi creează o permanentă indispoziţie.. 
  
Lângă ei apăru în scurtă vreme doamna Alexandrescu, împreună cu copiii. După ce le salută pe cele două doamne, mai schimbă câteva vorbe cu ele şi îi zise ginerelui său că este timpul să meargă acasă, deoarece tuturor li se făcuse foame. 
  
Copiii lui Mache intraseră în vorbă cu cei ai Vetei şi se lăudau fiecare cu ce primiseră de la Moş Crăciun sau ce adunaseră în trăistuţe, ca rod al colindului din seara de Ajun. 
  
Ajunşi acasă, doamna Alexandrescu, împreună cu Eftimia şi Maria, aranjară masa, pe care înşirară bucatele pe care le pregătiseră. Băieţii abia se abţineau să nu îşi bage mâinile în platourile puse pe masă. Petrică, cel mai mic, nu avu răbdare, şi întinse mâna să ia un cârnat dintr-un platou. Privirea severă a lui Mache îl făcu să se oprească, în timp ce pe la colţul gurii i se prelingea un strop de salivă. 
  
Mache le zise: 
  
- Înainte de a începe să mâncăm, trebuie să spunem rugăciunea prin care să-i mulţumim Domnului că a avut grijă să avem masa plină cu ocazia naşterii Fiului Sau. 
  
Toţi îşi lipiră mânuţele una cu alta şi începură să repete după Mache rugăciunea, pe care el o spunea cu multă evlavie.La final după „Amin!” spuse: 
  
- Acum puteţi să mâncaţi, dar nu vreau să aud un cuvânt până când terminaţi. 
  
Copiii îl priviră temători pe sub sprâncene, mâncară în linişte, dar parcă înghiţeau cu noduri. Când terminară, la fel de temători întrebară: 
  
- Putem să mergem afară să ne jucăm? 
  
- Puteţi! Dar aveţi grijă cum vă jucaţi şi pe unde umblaţi, astfel încât să vă protejaţi încălţările, deoarece nu pot să vă cumpăr în fiecare zi o pereche. 
  
Se sculară în grabă, se îmbrăcară repede şi ieşiră din încăpere. Mache mânca în linişte, alături de soacra lui şi îşi turna din când în când în pahar vin roşu, dintr-o damigeană trimisă tot de domnul Redeanu. Doamna Alexandrescu privindu-l cu atenţie, îi zise: 
  
- Mache, mamă, eşti prea sever cu pruncii tăi! Sunt încă cruzi şi au nevoie de dragoste, pe care de regulă o primesc de la mama lor. 
  
- Mamă soacră, eu nu voi putea să înlocuiesc vreodată pe Maria. Ea a rămas ascunsă în inima mea. Vederea lor îmi răscoleşte durerea, deoarece ea nu mai este, cu fiinţa ei, lângă mine. 
  
- Mache, trebuie să încerci, mai ales că simt că în curând nu vor mai avea nici puţinul din iubirea pe care le-am oferit-o eu, deoarece în ultima vreme nu mă simt prea bine, şi vreau să merg la Bucureşti, la fetele mele cele mari pentru a face un consult la doctorii de acolo. Cred că cele câteva săptămâni cât am stat în cămara de sub gheţărie şi condiţiile în care a trebuit să trăiesc după ce a murit Maria, au lăsat urme şi asupra sănătăţii mele. Cred că ar fi bine să-ţi refaci viaţa alături de o altă femeie, care să aibă grijă de tine şi copiii tăi. Pe Maria nu o mai întoarce nimeni înapoi. 
  
Înainte de a pleca copiii la joacă, doamna Alexandrescu îi zise lui Vasile: 
  
- Vasilică, mamă, te rog să aduci câteva lemne pentru a le pune pe foc. 
  
Vasile se duse la locul unde ştia că sunt lemnele pentru foc, dar înainte de a le aduce în casă, se gândi sa încerce dacă este în stare să facă şi el ce făcea bunica lui, când le tăia. 
  
Încercă să ridice toporul, dar constată că greutatea acestuia depăşea puterile lui. Se aşeză pe o buturugă, luă toporul lângă el şi privindu-l se întreba, cât de rece poate fi fierul în frigul de afară. Se gândi că poate încerca răceală cu limba. Aşa că luă toporul şi îşi lipi limba de fierul tăietor. Limba fierbinte se lipi de fierul tăietor şi orişicât încerca Vasile să o dezlipească, nu reuşi. 
  
Începu să plângă şi, luând toporul în braţe, intră în bucătăria unde bunica şi surorile lui făceau curăţenie. Văzându-l cu toporul în braţe, bunica îl întrebă ce s-a întâmplat. Cu limba lipită de topor, Vasile nu putea articula niciun sunet. Lacrimile care îi curgeau pe obraji, vorbeau pentru el. Privind mai cu atenţie, doamna Alexandrescu realiza ce se întâmplase. 
  
Puse repede să se încălzească apă într-o oală, după care turnă apa caldă între limbă şi fierul toporului. Când se topi gheaţa care făcea legătură între ele, limba lui Vasile se elibera din strânsoare. Bucuros, Vasile ieşi afară să aducă lemnele, nu înainte de a-şi ruga bunica să nu povestească trăsnaia, tatălui sau. 
  
Referinţă Bibliografică:
MOȘ MACHE cap. VI. EVADAREA / Dan Petrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1616, Anul V, 04 iunie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Petrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Petrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!