Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Eseuri > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1355 din 16 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Studiu comparativ între două genuri scurte – epigrama şi senryu - partea I-a
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A. Un scurt istoric al genurilor scurte umoristice  
 
A.1. Epigrama  
 
Din cele prezentate în acest material, epigrama este genul cu cea mai mare vechime - a apărut în Grecia antică acum peste 2500 ani. Numele explică apariţia epigramei (în traducere “inscripţie pe”): inscripţie pe morminte, pe statui, pe arme. Dar adevărata afirmare ca gen literar a cunoscut-o în Roma antică, în special prin exponentul ei cel mai de seamă, Marţial.  
 
Marţial – Perspective / Gemelus se însoară şi-o vrea pe Maronilla;/ Cu daruri o răsfaţă şi îi imploră mila./ Atât e de frumoasă? – Nici nu se pomeneşte! / Atunci cu ce-l încântă atât de mult? – Tuşeşte!  
 
Marţial - Medic şi cioclu / Diaulus era medic şi cioclu s-a făcut./ Aceeaşi meserie o ia de la-nceput.  
 
În Evul mediu, Renaşterea a readus epigrama în atenţia scriitorilor. Genul a fost practicat de nume cunoscute din Italia, Franţa, Spania, Anglia, Germania, Rusia...  
 
Voltaire - Epitaf unui papagal / E îngropat aici, devale,/ Un papagal. Vorbea curent / O zi şi-o noapte în taclale.../ El a lăsat, prin testament,/ Acest talent... stăpânei sale.  
 
Un lucru ciudat la prima vedere este acela că, în prezent, epigrama este prezentă aproape exclusiv în spaţiile de limbă română – România, Republica Moldova, Banatul sârbesc, Bucovina... Explicaţia este că românul posedă, în măsură mai mare decât alte popoare, darul de a face haz de necaz. Optimismul, dorinţa de a petrece, ironia şi, mai ales, autoironia sunt atribute existente la români în cel mai înalt grad. Dacă germanii, unul din popoarele harnice ale Europei, dau de necaz, se pun pe treabă. Românii mai întâi fac haz şi pe urmă, dacă mai au timp şi chef (chef – iată un cuvânt polisemantic care spune totul), se pun şi ei pe treabă. Da, dar spuneţi-mi numele unui umorist renumit în literatura germană!  
 
Mari scriitori români au înnobilat genul - Caragiale, Macedonski, Topârceanu. Dar cei care i-au adus popularitate au fost epigramiştii din prima jumătate a secolului XX - Cincinat Pavelescu, Păstorel Teodoreanu, Ion Ionescu-Quintus, Nicolae Crevedia, Ştefan Tropcea. Generaţia de după al doilea război mondial a urcat epigrama pe noi culmi, aducând-o la nivelul de perfecţiune de azi - Mircea Trifu (cel care a înfiinţat Uniunea Epigramiştilor din România), Alexandru Clenciu, Nicolae Ghiţescu, Giuseppe Navarra, Stelian Ionescu, Sorin Beiu. Orice enumerare e nedreaptă, dar nu se poate fără. Cred că aţi observat că, în galeria marilor epigramişti, m-am ferit să nominalizez persoane în viaţă, deşi multe din ele (neutrul e bine folosit, avem şi femei valoroase) ar merita să figureze. În schimb, am ales marea majoritate a exemplelor de la epigramişti contemporani, având volumele lor în bibliotecă.  
 
A.2. Robaiul  
 
Robaiul (la plural robaiat) este o poezie lirică persană cu caracter filozofic meditativ. Ca structură, este alcătuită din patru versuri, cu rimă de tip a-a-b-a. A apărut în sec X, dar în următoarele două secole, reprezentanţii cei mai de seamă au făcut ca robaiul să intre definitiv în literatura lumii - Omar Khayyam, Saadi, Hafez.  
 
Veţi spune: ce caută robaiul printre genurile umoristice? Citiţi catrenul de mai jos, scris de Omar Khayyam şi găsiţi răspunsul.  
 
Sus pe boltă-atârnă-n spaţiu ditai taur,/ altu-i poartă-n spate pulberea-i de aur... /Între-aceşti doi tauri, uite-mi-l pe-Allah,/ câţi măgari mai paşte-n iarba din coclaur!  
 
A.3. Limerick-ul  
 
Limerick-ul este o poezie umoristică existentă numai în spaţiul englez şi irlandez. Apărut în Evul Mediu, denumirea poemului provine probabil de la oraşul irlandez Limerick. Are formă fixă: cinci versuri, cu rime a-a-b-b-a, cu o metrică rigidă, în care versurile 3 şi 4 au mai puţine picioare. La origine bazat exclusiv pe absurd, limerick-ul a evoluat, ajungând să atingă o gamă largă de teme: ironie, poantă anecdotică, grotesc, umor negru etc.  
 
Cel mai celebru autor de limerick-uri rămâne poetul irlandez Edward Lear cu volumul “Cartea nonsensurilor”.  
 
Iată câteva limerick-uri în original.  
 
There was an Old Man of Bohemia, / Whose daughter was christened Euphemia; / Till one day, to his grief, / she married a thief; / Which grieved that Old Man of Bohemia (E. Lear)  
 
There was a young fellow named Hall, / Who fell in the spring in the fall. / 'T would have been a sad thing / Had he died in the spring. / But he didn't – he died in the fall. (W.S. Gilbert).  
 
A fly and a flea in a flue / Were imprisoned, so what could they do? / Said the fly, «Let us flee!» / «Let us fly!» said the flea. / So they flew through a flaw in the flue (Carolyn Wells).  
 
După cum observaţi, e foarte dificil ca, în procesul traducerii, să păstrezi atât semnificaţia cât şi metrica. Dacă mai sunt şi jocuri de cuvinte, devine imposibil.  
 
La noi, puţini autori au abordat genul. Totuşi, am găsit câteva exemple.  
 
Elena Malec / Era într-o vreme un lord/ Crescut la o şcoală-n Oxfórd / Dar are în ghete / Un iz de şosete / Crescut parcă-n brânza Roquefort.  
 
Laurenţiu Orăşanu/ Era un sergent în Tunis / Cu haine de lucru închis, / Dar când şi le-a dat/ Jos, brusc, dintr-o dat', / Femeile-n cor au zis bis.  
 
A.4. Senryu  
 
În Japonia, de-a lungul perioadei Edo (1600-1868), mari maeştri precum Matsuo Bashō, Yosa Buson şi Kobayashi Issa scriu versuri sub formă de tristih cunoscute în epocă drept hokku. Abia spre sfârşitul sec. XIX aceste poeme au primit denumirea, retroactiv, de haiku. Multă vreme, haikuul era o preocupare exclusivă a elitelor.  
 
Prin sec. XVII, oamenii de rând au început şi ei să scrie haiku, fără să respecte regulile de bază stabilite de înaintaşi. A început să fie descrisă, de multe ori cu umor, viaţa cotidiană şi natura umană, în locul naturii propriu-zise. Karai Hachiemon (1718-1790), care îşi publica propriile haikuuri sub pseudonimul literar Karai Senryu (în traducere “salcia de pe mal“), a început să culeagă aceste poeme, să le sorteze şi să le publice într-o antologie care, în timpul vieţii lui, a ajuns la 23 volume. Ulterior, în onoarea lui, tristihurile de gen au fost denumite senryuri.  
 
Iată unul din poemele scrise de Karai Senryu.  
 
Hoţul / pe care l-am prins / era fiul meu.  
 
La noi în ţară, cel care a impulsionat puternic apariţia haikuului a fost Florin Vasiliu, fondatorul Societăţii Române de Haiku. Ulterior au apărut şi în provincie cenacluri de haiku, cel mai important fiind cel din Constanţa. Nu trebuie omis aportul lui Corneliu Traian Atanasiu, care promovează cu succes haikuul prin intermediul internetului.  
 
În limba română, senryuri au fost publicate fie strecurate în volume de haiku, fie în câteva antologii, editate de Valentin Nicoliţov. Dar singurele volume de autor sunt “Zâmbete în stil japonez” de Jules Cohn Botea, considerat în mod unanim maestrul incontestabil al genului şi, ultimul din listă cu voia dumneavoastră, “Ucenic la şcoala de senryu” de Dan Norea.  
 
Iată un senryu cunoscut al lui Jules Cohn Botea.  
 
Sunt tare bolnav./ Voi lua medicamente / să mor sănătos !  
 
A.5. Kyoka  
 
Aşa cum senryu este considerat un haiku umoristic, tot aşa kyoka este, pe scurt, o tanka umoristică. A apărut în Japonia prin sec. XVII. Are structura de silabe 5-7-5-7-7, mai exact este compus dintr-un tristih cu structură de haiku şi un distih final. Distihul aduce o întorsătură sau, în anumite cazuri, conţine o concluzie.  
 
Iată exemple.  
 
Ryokan / Unii se sacrifică / pentru a elibera lumea / pe când eu ascuns / în coliba de ierburi / îmi cultiv trândăvia  
 
Jules Cohn Botea / Cu barca în larg / pe dâra de lumină / a lunii pline./ Totul ar fi minunat / dacă n-ar fi mâine... luni  
 
A.6. Alte genuri scurte  
 
Mi se pare interesant ca, măcar în trecere, să enumăr alte câteva genuri scurte, scoase de-a valma din memorie, fără o analiză critică.  
 
Aforismul – Tudor Muşatescu  
 
Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.  
 
Distihul aforistic – Stelian Filip  
 
Iubirea ce mă strigă, din tinereţea mea  
 
O cânt abia acuma, când n-o mai pot avea.  
 
Definiţia aforistică - Mihai Frunză  
 
Ceai rusesc – Băutură foarte fierbinte; când temperatura ei scade la 40 grade, se numeşte vodcă.  
 
Pilula – Ananie Gagniuc  
 
S-a plâns că, de un timp, soţul ei doarme neîntors. Neîntors acasă...  
 
Aş adăuga un gen scurt umoristic, universal valabil – bancul, în ciuda desconsiderării din partea criticilor literari. Mi-a căzut în mână o culegere de bancuri evreieşti, care mi-au provocat nu numai zâmbete, dar şi aceeaşi plăcere estetică de care am avut parte la citirea unor poezii sau proze umoristice de calitate.  
 
La capitolul Alte genuri scurte din alte ţări, prietenul meu din Chişinău, Ion Diviza, mi-a semnalat existenţa în Rusia a unui gen scurt foarte popular - poemul într-un vers, asemănător celui lansat la noi de Ion Pillat, dar cu tentă umoristică sau satirică.  
 
Sunt convins că dacă scotocim bine prin India, Africa de Sud sau Brazilia, găsim genuri specifice de literatură umoristică în format scurt sau scurtissim. Mă bate gândul ca, în acest scop, să cer o bursă la Uniunea Scriitorilor.  
 
B. Epigrama versus senryu  
 
B.1. Forma fixă  
 
Ca structură, epigrama este uzual un catren, cu rime de tip a-b-a-b (încrucişată), a-a-b-b (împerecheată) sau a-b-b-a (îmbrăţişată), prima fiind uneori mai apreciată decât celelalte. Sunt preferate versurile scurte, de maxim 10-12 silabe, drept care se pretează mai bine tipurile de ritm cu picior bisilabic, iambul şi troheul. La un vers scurt, dactilul, amfibrahul sau anapestul dau o primă senzaţie de aritmie. Versurile trebuie să aibă aceeaşi lungime, excepţie făcând cazul în care ultimul vers este mai scurt, cel mult jumătate din celelalte. Iată un exemplu:  
 
Ştefan-Cornel Rodean - Colectiv model / Luăm spre rezolvare câte una / Din sarcinile care curg întruna,/ Iar scumpa noastră şefă - toată stima! - / Ia prima.  
 
Diferenţa esenţială dintre catren şi epigramă este umorul, poanta. Primele trei versuri pregătesc terenul, iar poanta trebuie să te izbească, în mod neaşteptat, în versul patru. Structura epigramei de 3+1 a fost evidenţiată de multe ori, în epigrame de tip definiţie. Iată una dintre ele.  
 
Alexandru Clenciu – Epigrama / Trei versuri lin coboară panta, / Arzând mocnit ca un fitil,/ Spre-ncărcătura de trotil / Din care bubui-va poanta.  
 
Şi un exemplu de epigramă cu versuri scurte, care spune multe.  
 
Ştefan Tropcea - Tribunalul / Săli aglomerate / De împricinaţi; / Unii au dreptate, / Alţii... avocaţi.  
 
Senryul are aceeaşi formă fixă cu haikuul - trei versuri cu lungimea silabelor de tip 5-7-5. Voi ignora aici controversele legate de diferenţele dintre silabele japoneze (onji), româneşti şi englezeşti, precum şi de imposibilitatea traducerii cu păstrarea metricii 5-7-5. Ce ne interesează pe noi sunt diferenţele dintre haiku şi senryu, oarecum paralele cu cele dintre catren şi epigramă.  
 
William Higginson ne dă cea mai succintă definiţie “Senryu - Comedia umană”. Edward Weiss susţine că un senryu este exact ca un haiku, cu deosebirea că subiectul lui are de-a face cu orice altceva în afară de natură. În “Akita International Haiku Network” se adaugă încă un atribut, umorul. Mai exact, un poem serios despre natură este în mod cert un haiku. Dacă are umor şi tratează natura umană, este cu siguranţă un senryu. Dar ce ne facem cu celelalte două combinaţii, poem umoristic despre natură sau poem serios despre natura umană? Onishi Yasuyo spune: „Dacă cineva mă întreabă prin ce diferă senryu de haiku, îi spun că singura distincţie care poate fi făcută este numele autorului”. Aceasta înseamnă că, dacă autorul e cunoscut ca scriitor de haiku, poemele pe care le scrie sunt haikuuri; iar dacă e cunoscut ca scriitor de senryu, atunci poemele sale sunt considerate senryuri. Există şi voci (la noi Manuela Miga) care susţin că haikuul modern trebuie să includă senryul, cu alte cuvinte nu e cazul să ne punem problema dacă un poem este haiku sau senryu – toate sunt haikuuri.  
 
Cum autorul, adică eu, trebuie să aibă şi el o părere, susţin aici liberul arbitru. Orice autor îşi poate defini un poem drept haiku sau senryu, după propriile criterii. Mai mult, orice cititor poate face acelaşi lucru. Iată, eu declar aici că următoarele poeme sunt senryuri, cu toate că autorii, la vremea lor, le-au denumit haikuuri.  
 
Matsuo Bashõ / În coliba mea / tot ce pot să vă ofer / e că ţânţarii sunt mici  
 
Radu Patrichi / Faleza în zori -/ pescarii urmăresc pluta / eu răsăritul  
 
În concluzie, iese în evidenţă o calitate comună a celor două genuri: fie catren cu versuri scurte, fie tristih de forma 5-7-5, ambele îţi pun inteligenţa la încercare - te obligă să spui multe în silabe puţine. Politicienii sunt invitaţi politicos să nu încerce abordarea acestor genuri.  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Studiu comparativ între două genuri scurte – epigrama şi senryu - partea I-a / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1355, Anul IV, 16 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!