Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1342 din 03 septembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Dorinţe amânate
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ina, nu ţi s-a părut, să-ţi spun ce anume a declanşat avalanşa de gânduri. M-am întâlnit de curând cu Noni Gagniuc, coleg la Clubul Umoriştilor Constănţeni şi bun prieten.  
 
- Norică, hai pe la mine să ne uităm împreună pe textele de la volumul colectiv, că opt ochi sunt mai buni decât doi.  
 
- Nu pot, Noni, azi la 18 avem program la sala de fitness. Aşa de greu am convins-o pe Leni să vină şi ea, că nu-mi permit să renunţ.  
 
S-a uitat o clipă la mine cu admiraţie, el e cu vreo 5-6 ani mai “tânăr” decât mine.  
 
- Dane, vă invidiez pe amândoi, voi vă trăiţi a doua tinereţe.  
 
Am rămas şi eu o secundă pe gânduri.  
 
- Păi, cum să-ţi spun, de fapt nu e a doua tinereţe, e prima.  
 
Şi i-am explicat în câteva cuvinte. Având patru başbuzici, cum le zici tu, am renunţat o lungă perioadă la câteva mici bucurii pe care prietenii mei şi le permiteau. Ne drămuiam şi banii şi timpul, dar asta nu ne împiedica să visăm: “Lasă că-i facem noi mari pe-ăştia mici!”  
 
Îmi amintesc din vremea aceea dorinţa mea aprinsă de a avea o sculă HiFi pentru muzică. Toate apartamentele din bloc bubuiau de muzică dată la maximum, başii de la boxe făceau să crape tencuiala, vecinii de deasupra trânteau câte o petrecere şi dansau cu bocancii pe parchetul gol, lustra din sufragerie se legăna precum surata ei de pe Titanic. Cum să nu-ţi doreşti şi tu aşa ceva?  
 
Am tot amânat cumpărarea unui casetofon ultimul răcnet (răcnet, adică mulţi decibeli) nu numai din cauza banilor, ci şi pentru că niciun aparat nu rezista prea mult în faţa unor zgâtii de copii. Curioşi, erau gata să demonteze orice pentru a afla unde-şi ţine sufletul. Culmea e că niciunul n-a ajuns inginer.  
 
Într-un fel mă bucur că n-am avut o asemenea sculă minune. Eu sunt colecţionar de felul meu şi aş fi umplut casa cu ... Să vedem cu ce: mai întâi cu discuri, apoi cu benzi magnetice, casete, CD-uri, DVD-uri ... Ştii ce au toate astea în comun? Sunt medii de stocare magnetice care au, precum pământul, o mişcare de rotaţie. Şi ştii ce mai au toate astea în comun? Mor repede, precum efemeridele. Iată! Au dispărut pick-up-urile, au murit discurile. Au dispărut magnetofoanele, au murit benzile. Au dispărut casetofoanele, au murit casetele. Şi zeci de milioane de oameni au rămas în casă cu miliarde de cadavre ... Toate pline cu muzică tăcută, toate se uită triste la tine, plângând cu un ochi (discurile) sau cu doi (casetele): “Pe noi nu ne mai ascultă nimeni?”  
 
Cam la fel s-a întâmplat cu casetele video. N-am avut niciodată un player, împrumutam câte o casetă de la un prieten şi o vedeam la un alt prieten care n-o avea. Dar în ultimii ani ne-am pricopsit cu câteva teancuri de minicasete cu filme. În 2005 am cumpărat o cameră, care a devenit instantaneu unealta exclusivă a lui Leni. La toate petrecerile, în toate excursiile, Leni era regizor, cameraman şi reporter în acelaşi timp. Până prin 2010 s-au adunat vreo 40 casete, după care s-a stricat camera. Din când în când mă uitam la ele cum stăteau cuminţi pe raftul din bibliotecă şi le promiteam: când ies la pensie, vă copiez pe nişte DVD-uri. Bine, mai am eu şi alte planuri pentru “când ies la pensie”, printre altele să scanez cele câteva mii de poze aciuate prin toate cotloanele, care se îngălbenesc pe zi ce trece, de ciudă că nu sunt băgate în seamă.  
 
Acum vreo lună de zile îmi spune un coleg de birou:  
 
- Nea' Dane, mai ai camera aia?  
 
- Da, dar e invalidă, îi atârnă LCD-ul într-un fir.  
 
- Trebuie să rezolv cumva, am vreo 5 casete şi vreau să le trag pe hard, acum, cât se mai găsesc calculatoare cu intrare firewire. La magazin îţi cer milioane pentru transfer şi nu merită.  
 
N-auzisem de “firewire” ăsta, că eu sunt cam atehnic, dar alt aspect mă preocupa.  
 
- Aoleo, păi eu am de zece ori mai multe casete, înseamnă că mă costă zeci de milioane.  
 
Şi am început să mă interesez pe la colegi. La unul am găsit o cameră veche, la altul un cablu cu mufă firewire, la al treilea un laptop vechi în care să intre mufa. Apoi mi-am cumpărat un harddisk extern de 1 Tb. Adică un terrabyte, îţi puteai imagina aşa ceva acum câţiva ani? Nu ştiu unde o să se ajungă, au început să inventeze multipli din mie-n mie – kilo, mega, giga, terra. Ai idee câtă informaţie se găseşte într-un om? Eu nu, dar sunt convins că într-un hard din ăsta cât juma' de palmă încape mintea tuturor carabinierilor din Italia. Pentru poliţiştii din România s-ar putea să fie suficient un giga.  
 
Cu toate sculele împrumutate am încropit acasă un mic atelier şi două săptămâni bătute pe muchie n-am făcut nimic altceva decât să copiez casete. Cu ocazia asta am mai tras cu coada ochiului ... la cine crezi? Printre altele, la tine, Ina. Ţii minte când, prin 2009, am fost la Veneţia şi ai petrecut cu noi o zi întreagă, împreună cu Rareş? Ziua aia se găseşte acum la loc sigur, pe două harddisk-uri. De ce pe două? Păi se pare că discurile actuale sunt şi ele pe ducă, din acelaşi motiv: sunt medii de stocare bazate pe mişcarea de rotaţie, deci nesigure. Începe să fie înfricoşător, mi-e teamă să mai locuiesc pe un mediu bazat pe mişcarea de rotaţie şi de revoluţie.  
 
Cu ocazia asta am constatat cu tristeţe un alt lucru: tehnologia se schimbă într-un ritm atât de rapid, încât dacă nu ţii pasul...  
 
C-un secol în urmă, abia după moarte  
 
Urmaşii-aruncau amintiri la gunoi  
 
Dar azi amintirile noastre au parte  
 
De ghenă cu mult înainte de noi.  
 
O altă dorinţă din tinereţe era să-mi încropesc un atelier foto. După ce l-am văzut la lucru pe un prieten fotograf, am rămas fascinat de operaţiile de acolo – developat, mărit, uscat. Din cauză că speram să am aşa ceva, jumătate din filmele făcute în excursii n-au ajuns la un atelier foto, ci aşteaptă şi acum într-un sertar. La ghenă cu ele!  
 
Prin 2004 mi-am cumpărat un prim aparat foto digital. Altă tehnologie, altă viaţă! Deja am în computer (şi în acel hard de un terra) vreo 40.000 poze care nu trebuiesc duse la developat, care nu ocupă loc în sertar, care nu se îngălbenesc. Probabil că 30.000 din ele sunt bune de aruncat. Când o să ies la pensie...  
 
După cum ştii, de câţiva ani am început ca, la paginile de jurnal scrise în urma călătoriilor, să adaug pe agonia.ro fotografii care să ilustreze textul. Doar că, în privinţa fotografiilor, mă încadrez în categoria “amator”, cu toate semnificaţiile cuvântului: “1. (Persoană) căreia îi place ceva, care are predilecţie sau pasiune pentru ceva. 2. (Persoană) care se ocupă cu o meserie, cu o artă, cu o disciplină, fără a o exercita ca profesionist; diletant.”  
 
În general, fotografiile mele ilustrau textul destul de bine şi uneori am fost lăudat pentru idee. E drept că selecţia fotografiilor îmi ia mai mult timp decât textul propriu-zis. Totuşi, amatorismul meu fiind vizibil, am primit în câteva rânduri bobârnace referitoare la calitatea pozelor. Aşa că, prin iarnă, când am aflat de la un coleg că se înscrie la un curs foto, m-am repezit: “Vreau şi eu!”  
 
Şi uite-aşa am făcut un curs de trei luni unde, ca de obicei în ultima vreme, eram singurul cursant cu părul alb. Cel din barbă, că altu' n-am. Am învăţat despre sensibilitate, diafragmă, timp de expunere, focalizare, temperatura culorii ... Văzând cât de neştiutor eram în domeniu, am ajuns la concluzia că toate noţiunile astea despre fotografie ar trebui să facă parte din bagajul de cultură generală, cu predare la capitolul Optică din liceu. Încă un motiv să cred că în şcoală se predau multe lucruri inutile, în dauna altora care chiar te ajută în viaţă.  
 
După ce am căpătat un dram de cunoştinţe tehnice, următoarea etapă a fost: trebuie ne-a-pă-rat să-mi cumpăr un aparat mai bun. Ai auzit de aparate dslr? Ei bine, NU mi-am luat un dslr. Am stat şi mi-am analizat priorităţile: fotografii în vacanţe, la festivalurile de umor, în familie şi... cam atât. În condiţiile astea, să-mi iau un dslr ar fi fost ca şi cum m-aş apuca de studiul pianului şi, în loc de pianină, mi-aş cumpăra un pian cu coadă marca Steinway. Comparaţia nu e exagerată, cam astea sunt proporţiile. Odată intrat în horă, începi să-ţi cumperi obiective din ce în ce mai scumpe, blitz-uri mai puternice, trepiede, grip-uri, filtre... Ajungi la multe- multe mii de euro. Bun, teoretic există posibilitatea, odată intrat în branşa fotografilor adevăraţi, să încep şi fotografii artistice. Faptul că sunt mai în vârstă nu mă deranjează. Când e vorba de aşa ceva, îmi amintesc de Socrate care, cu o zi înainte de execuţie, chemase un profesor să ia lecţii de muzică.  
 
- Bine, maestre, acum v-aţi găsit, mai aveţi doar o zi de trăit.  
 
- Dacă nu acum, atunci când?  
 
Dar problema este că eu NU VREAU sa fac fotografie artistica. Pentru că încă o pasiune, pe lângă literatura umoristică, ar însemna o risipire a energiei în prea multe direcţii. Şi aşa nu-mi ajunge timpul.  
 
Cu toate astea, un drăcuşor îmi aminteşte o altă dorinţă din tinereţe – să învăţ un instrument muzical. Cred că mă înscriu la un curs de chitară.  
 
 
(Din volumul "Gondola de Constanţa - Cu inboxul la vedere", scris împreună cu scriitoarea din Veneţia Ina-Simona Cîrlan)  
 
 
Constanţa, 18 mai 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Dorinţe amânate / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1342, Anul IV, 03 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!