Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1313 din 05 august 2014        Toate Articolele Autorului

Despre un anumit gen de umor
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
După ce am oferit volumul meu “Epi ... gramatica” unor colegi şi prieteni, am avut de la câţiva dintre ei remarci de genul: ”Dane, l-am citit şi mi-a plăcut, dar am o întrebare. Eu te ştiam un tip blând, bonom şi, când e nevoie, diplomat. Totuşi, în ultimul capitol îi ataci destul de urât pe colegii tăi epigramişti. Nu s-a supărat niciunul pe tine?” 
  
Lăsând la o parte bucuria dată de faptul că citiseră cartea în întregime, din moment ce ajunseseră la ultima parte, remarca m-a surprins şi am recitit ultimul capitol. Nici de data asta nu mi s-a părut nimic supărător şi mi-am dat seama de ce: în mod curent, epigramiştii se înţeapă între ei, uneori destul de dur, fără ca asta să stârnească animozităţi. Însă, privit din exterior, fenomenul poate fi şocant, precum lupta dintre doi boxeri, dacă nu ştii că e o întrecere sportivă. 
  
Toate consideraţiile acestea mi-au venit în minte datorită epigramei scrisă de o epigramistă, Ica Ungureanu, cu ocazia unei dispute politice despre Emil Boc. 
  
La un semn, pe metereze, 
  
Pentru dragu' lui "copil", 
  
A venit să te-amendeze 
  
Un bătrân P.D.(L.)ofil. 
  
Ica a fost acuzată de lipsă de respect, pentru aluzia clară la pedofilie. Sincer, mie “acuzaţia” că adversarul Icăi, un epigramist venerabil, ar fi pedofil nu mi se pare indecentă, câtă vreme e cât se poate de evidentă absurditatea ei. E ca şi cum aş acuza pe cineva de masochism pentru că refuză să emigreze. Mi s-a părut amuzant jocul de cuvinte, în care pe de o parte apare paralela pedofil - PDL-ofil, pe de altă parte subiectul Boc, care ar trezi sentimente aparte de iubire datorită asemănării cu un copil. 
  
Acelaşi fenomen (protestele) apare în urma atacării unor subiecte considerate tabu de către unii neumorişti - prin asta nu înţeleg neapărat lipsiţi de umor, ci neobişnuiţi cu un anume gen de umor. Unele din subiecte sunt din categoria celor impuse, nu ştiu exact de cine, drept “political correctitude” (ţigani, homosexuali), altele sunt introduse nejustificat în categoria “defecte fizice” (chelie, statură, burtă). 
  
Promit că de astăzi mă voi comporta politically correct  
  
de Dan Norea 
  
Voi sprijini mereu, în noul an, 
  
Pe toţi minoritarii simultan, 
  
Căci ştiu metoda de-a scăpa de ei: 
  
Ca toţi ţiganii să devină gay. 
  
Cele mai sensibile subiecte sunt cele tragice. Ca dovadă, cele mai multe proteste au apărut în urma epigramelor prilejuite de moartea unor persoane, deşi nu cei decedaţi erau ţinta satirei.  
  
Să ajutăm poporul frate polonez ! 
  
de Dan Norea 
  
După-un accident ciudat, 
  
Nu mai au bărbaţi de stat. 
  
Haide să le dăm în loc 
  
Pe Băsescu şi pe Boc! 
  
"Cronica Cârcotaşilor" a fost scoasă din grila de programe a PRIMA TV 
  
de Petru Ioan Gârda 
  
În Media, tristeţe: din păcate, 
  
De azi se trage CRONICA pe tuşă, 
  
Că accidente mari şi repetate  
  
L-au transformat pe HUIDU-n GĂINUŞĂ. 
  
Citind gama largă de comentarii, de la proteste la elogii, mi-am amintit de un fost coleg de serviciu, oripilat de obiceiul unei categorii largi de români, care transformă pomenile şi parastasele în adevărate petreceri cu mâncare, băutură şi bancuri: “Popor de barbari!”. El nu se considera parte din acest popor, printre altele pentru că avea pe jumătate sânge de grec. De altfel, a şi emigrat în Canada.  
  
Şi asta conduce firul logic spre expresia “Haz de necaz”, definitorie pentru poporul român, care îl face unic între alte naţiuni. Voi justifica acest lucru.  
  
Epigrama, un gen literar în care se îmbină satira, umorul şi concizia, este populară numai la români. Deşi apărut în Europa încă pe vremea romanilor, deşi a avut reprezentanţi de seamă (Martial, Voltaire), astăzi este prezent doar în arealul românesc. Alte genuri scurte umoristice (limerick-ul la irlandezi, senryu-ul la japonezi) au caracteristici complet diferite. 
  
Umor au mulţi, francezii un umor mai suculent, englezii unul mai subtil. Satiră găseşti la cele mai multe popoare. Ironie găseşti în toată literatura universală. Dar autoironie ca la români nu găseşti nicăieri. Pentru că ce altceva decât autoironie dusă la extrem este hazul de necaz? Este o formă de rezistenţă împotriva vicisitudinilor de tot felul, este ceea ce îţi dă putere când eşti la pământ, este esenţa conceptului de “gândire pozitivă”. 
  
Poate fi adus şi argumentul “Alţii când au un necaz, nu fac haz, ci pun osul la treabă.” După mine, cele două nu se exclud. Ca dovadă, umoriştii pe care îi cunosc, şi nu sunt puţini, sunt persoane cât se poate de respectabile în viaţa civilă, care au ştiut să pună osul când a fost nevoie. 
  
Întruparea cea mai sugestivă a hazului de necaz este comportarea în faţa morţii, un fenomen care, deşi natural, este quasiunanim considerat ca tragedia supremă. Aici trebuie să ne reamintim că, la origine, epigrama era o inscripţie pe morminte. Chiar dacă ulterior şi-a mai schimbat semnificaţia, există şi astăzi o specie a epigramei, numită “epitaf”, a cărei definiţie nu cred că e nevoie să o dau. Şi, în acest context, merită pomenit cimitirul din Săpânţa, un exemplu de sfidare a morţii prin ceea ce desfiinţează orice filon tragic – gluma. 
  
Subliniez un lucru – nu trebuie confundat hazul de necaz cu umorul negru. Umorul negru are în el o sămânţă de macabru, chiar de sadism. Iată o mostră: 
  
“Făt-Frumos vine la rege: 
  
- Mi-am îndeplinit promisiunea, uite aici capul zmeului. 
  
- Da, ok, si eu îmi ţin promisiunea. Uite aici mâna prinţesei!” 
  
Umorul negru îţi provoacă fiori, hazul de necaz este senin, transformă tragedia într-un fenomen natural. 
  
În acelaşi context, amintesc ultima epigramă a lui Păstorel, scrisă la un sanatoriu situat pe Şoseaua Viilor, cu câteva zile înainte de a muri. 
  
Culmea ironiilor  
  
Şi râsul copiilor 
  
Să pun punct beţiilor 
  
Pe Şoseaua Viilor! 
  
Remarcaţi excepţionalul joc de cuvinte, dublul sens al cuvântului “vii”, Şoseaua Viilor fiind totodată sfârşitul beţiei, dar şi al vieţii. Ei bine, îmi doresc şi îmi place să cred că voi avea aceeaşi atitudine în faţa morţii. Şi, cu siguranţă, la pomeni, de undeva de sus, mă va bucura veselia “comesenilor”. 
  
Dacă poţi face haz de propria persoană şi, mai mult, de propria moarte, eu cred că niciun subiect nu trebuie considerat tabu. Hai să nu ne punem în locul ţiganilor, al homosexualilor sau al polonezilor rămaşi fără preşedinte, tot aşa cum nu se pune nimeni în locul soacrelor, al politicienilor sau al cârciumarilor care toarnă apă în vin. Bine tratat, niciun subiect nu poate fi considerat jignitor în sine. Nu aduceţi exemple extreme cu handicapaţi, niciun epigramist nu va scrie despre aşa ceva, nu de altceva, dar ştie că nu va stârni zâmbete.  
  
Deşi mi-am propus să nu dau citate pro sau contra, închei cu spusele unei umoriste talentate, Carmen Chioinea, la care subscriu în totalitate: “ ... umoristul e născut să vadă ÎNTOTDEAUNA partea comică a oricărei tragedii. În primul rând, a propriilor tragedii”.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Despre un anumit gen de umor / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1313, Anul IV, 05 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!