Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Ganduri > Mobil |   


Autor: Dan Norea         Publicat în: Ediţia nr. 1307 din 30 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Şcoala de ieri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Şcoala de ieri - Doamna Viorica 
  
După ce fiica mea cea mare mi-a povestit despre întâlnirea după douăzeci de ani cu prima ei educatoare, am încercat să-mi amintesc cum arăta educatoarea copilăriei mele. N-am reuşit, perioada grădiniţei s-a estompat aproape total. Poate şi din cauză că eram mic, slab şi mă băteau toţi băieţii. Un coleg de facultate, Chris, are o teorie: “Omul are în creier nişte rutine care şterg cu timpul evenimentele neplăcute”. După care adaugă: ”Oamenii ranchiunoşi sunt de fapt nişte handicapaţi, lor le lipsesc rutinele respective”. 
  
Dar nu numai ăsta e motivul. Toată zona aceea de viaţă este dominată de figura uriaşă a învăţătoarei, doamna Viorica. Acum, când îi scriu numele, îmi dau seama că e singurul cadru didactic căruia nu i-am spus niciodată tovarăşu sau tovarăşa. Am făcut şcoala primară la Turnu- Măgurele, locuiam la bunici. În oraşele mici de provincie s-au menţinut mai multă vreme tradiţiile dintre cele două războaie. 
  
Doamna Viorica i se spusese toată viaţa şi tot aşa i-a spus şi bunicul meu în prima zi de şcoală. Şi aşa a rămas. Bunicul meu, care îi înjura pe comunişti şi asculta printre paraziţi Europa Liberă la un aparat de radio Bicaz, rostea cu dispreţ cuvântul tovarăş.  
  
Doamna Viorica Alexe era o învăţătoare de tip vechi, care ţinea legătura cu părinţii mai mult acasă decât la şcoală. Nu prea făcea şedinţe, venea cel puţin o dată pe trimestru să vadă condiţiile de locuit şi să discute despre copil. Ţin minte, când mă găsea citind, îmi smulgea cartea din mână: 
  
- Nu se citeşte de dimineaţă până seara, o să-ţi strici ochii ! Du-te la joacă, mai trebuie să şi alergi ! 
  
După care rămânea să discute cu bunicii mei. 
  
În privinţa ochilor a avut dreptate. Ai mei mi-au luat ochelari de pe la 10 ani, dar chestia asta mă îndemna mai mult decât înainte să evit joaca şi să rămân în casă cu o carte în mână. Un mic cerc vicios ...  
  
Nu aveam materii favorite, toate îmi plăceau. În schimb aveam una nesuferită, caligrafia. Pe vremea aceea umblam cu toţii cu o călimară în ghiozdan şi cu un toc şi o peniţă de rezervă în penar. Peniţele trebuiau schimbate des, unul dintre jocurile favorite era să aruncăm tocurile astfel încât să se înfigă în duşumeaua de lemn a clasei. Pixurile nu apăruseră încă, iar stilourile erau interzise în clasele primare. Nu m-am împăcat niciodată cu tocul, toate caietele mele erau pline cu purceluşi de cerneală. Abia prin liceu am învăţat să scriu citeţ.  
  
Aveam un vecin profesor. Băiatul lui, Dan, era coleg de clasă cu mine şi prietenul meu cel mai bun. Părinţii lui mă primeau în casă cu mare drag, mă serveau cu prăjituri, după care profesorul îi dădea lui Dan o palmă peste ceafă: 
  
- Tu de ce nu poţi, mă, să înveţi aşa bine ca Viorel ? 
  
Viorel eram eu. Acasă mi se spunea Dan, dar în clasă eram Viorel nu pentru că pe învăţătoare o chema Viorica, ci din cauza celuilalt Dan. Grija mare era să ne apelăm pe numele mic fără ambiguităţi. Ţin minte, celor două Rodici li se spunea Rodica Mică şi Rodica Mare. 
  
După ce făceam diverse năzbâtii, Doamna Viorica ne certa zdravăn. Rar, după câte o boacănă ieşită din comun, ne trăgea câteva la palmă cu o riglă în trei colţuri. Te ustura cumplit, dar peste o oră nu mai aveai nimic. O lungă perioadă după pedeapsă eram cuminţi ca nişte îngeri. Până uitam ...  
  
La sfârşit de an Doamna Viorica organiza serbări pe scena teatrului din localitate. Eram mici actori în diverse scenete. Nu era necesară o costumaţie specială, erau suficiente mici bucăţi din carton colorat care să sugereze personajul. De altfel, montarea diverselor piese de teatru se făcea cu toate ocaziile şi la toate nivelurile: cu clasa, cu şcoala, cu Casa Pionierilor ... O dată am fost invitat să joc rolul unui copil într-o piesă montată de un profesor cu elevii mari de la Gimnaziu. Aveam loc în orice distribuţie, din cauza memoriei mele prodigioase. Dacă aş mai avea-o şi astăzi ... Ţin minte, în primele două zile învăţam piesa pe dinafară, apoi începeam să le suflu colegilor la repetiţii. Oricum, scenetele acelea m-au ajutat, de atunci n-am mai avut niciodată trac pe o scenă, cu sute de ochi aţintite asupra mea.  
  
Multă vreme după ce terminasem şcoala primară, când ajungeam în vacanţa de vară la Turnu- Măgurele, îi făceam o vizită acasă Doamnei Viorica. Mă primea cu o farfurioară de dulceaţă, un pahar de apă rece şi începeau amintirile.  
  
- După tine am mai avut o serie şi apoi am ieşit la pensie. Şi în seria aceea era un băiat foarte bun. 
  
- Hai, lasă poveştile! intervenea soţul ei. Recunoaşte că tot Viorel a rămas elevul tău favorit . 
  
Într-una din discuţiile acelea, Doamna Viorica mi-a prezis că voi ajunge scriitor, probabil datorită compunerilor de la Limba Română. Previziune aparent falsă, am ieşit inginer cu diploma şi programator cu fapta. Abia după 55 ani am început să depun eforturi pentru a-i îndeplini prezicerea doamnei Viorica. 
  
Astăzi aş da orice să mai fiu copil, să stau cu ochii plecaţi în faţa clasei, iar Doamna Viorica să mă certe, cu linia în mână: 
  
- Viorel, de ce-ai tras-o de codiţe pe Rodica Mică ? 
  
18.12.2005 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Şcoala de ieri / Dan Norea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1307, Anul IV, 30 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Dan Norea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Norea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!