Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   



Aventuri la New Delhi – fragment din volumul “Călătorii ştiinţifice în afara Europei”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Duminică 24 februarie 2013. Metroul din New Delhi este subteran numai în zona centrală, în afara căreia circulă aerian, pe piloni de beton mai solizi decât schelăria metalică scârţâitoare din Brooklyn. În interiorul staţiilor de metrou vezi o mulţime de soldaţi înarmaţi, unii stau pitiţi în cazemate realizate din saci cu nisip. De fiecare dată trebuie să-mi introduc geanta la control cu raze, ca la aeroport, dar aici tehnica mai înapoiată este suficientă pentru a descoperi arme rudimentare şi nici nu-ţi confiscă sticla cu apă de băut, care este vitală. Observ că jerseul meu verde închis face parte din uniforma armatei indiene şi abia după revenirea acasă mi-am dat seama că puteam deveni o ţintă pentru terorişti sau fanatici religioşi! Slavă Domnului, a fost mult mai bine că nu arătam ca un turist american! 
  
Cel mai bun mijloc de orientare este harta liniilor de metro, cea turistică fiind greu de realizat la o încrengătura de aşezări rurale, mereu extinsă printre parcuri şi pădurici. Străzile nu sunt nici radiale (ca la Washington), nici sub formă de intersecţii cu unghiuri drepte (ca la New York). Există o continuă “şerpuire”, în care adesea te trezeşti în locul de unde ai pornit! Trebuie să fii foarte atent pe cine întrebi, pentru că fostele uliţe sunt pline de prostălăi. Musai să te adresezi unor tineri mai stilaţi sau unor venerabili cu barbă albă şi turban, care ştiu bine limba engleză. 
  
În parcuri perechile se întind pe iarbă şi se giugiulesc în voie, vremea caldă îi îmbie, sunt mândri de poetul iubirii, Rabindranath Tagore, încununat cu Premiul Nobel, ca şi de ghidul Kama Sutra, care se găseşte de vânzare şi la aeroport, dar tras în ţiplă, ca să nu-l poţi răsfoi, doar să-l cumperi şi să vii cu el acasă, ca “sămânţă de scandal” (Pe ce ai dat banii? La ce-ţi mai foloseşte?)... 
  
Metaforă cumplită: O căţeluşă neagră cu zece pui, toţi negri! Mă întreb ce Dumnezeu găsesc ei de mâncare? Şi cum s-o putea hrăni cea de-a doua populaţie a lumii (după cea chineză)? Sunt oameni mici la trup, dar mari la suflet, care trăiesc într-o ţară plină de contraste: ninsoarea din Nord a blocat traficul feroviar (aici seamănă cu România), în timp ce în Sud atmosfera este mai încinsă: la Hyderabad încă un fanatic s-a aruncat în aer, luând după el în Împărăţia Cerurilor o mulţime de oameni nevinovaţi. 
  
După-amiază apelez la un taxi-triciclu, cu un şofer care mi s-a părut mai de încredere, deşi toţi sunt şmecheri, aidoma birjarilor noştri de odinioară. Maşinuţa lui nou-nouţă demonstra cât de bine îi merge afacerea. Omul te trage de limbă, ca să ştie când pleci, adică să fie sigur că nu mai ai timp să reclami la poliţie, pentru că te duce, ca din întâmplare, dar după un scenariu îndelung exersat, “doar ca să vezi” şi un bazar de lux, “Handicraft and Textile Mall”, într-o clădire nouă, fără firmă, cumva clandestină, unde poţi găsi un şal de caşmir cât de cât veritabil, dar şi tinichele lustruite pe post de bijuterii, numai bune pentru nepoatele mele din România! Dialog mafiot: Great scientist! / Not so much money! Bine că nu folosesc card şi n-au avut ce să ţepuiască! Paguba nu a fost prea mare (vreo 50 USD), pentru că mini-taxiul m-a plimbat mult, ca pentru o serie de zile turistice, ducându-mă la multe case şi parcuri memoriale sau monumente despre care driverul ştia că au intrarea liberă. Restul mi-a ajuns pentru un mic papagal artizanal multicolor, care seamănă cu mine. Oricum, nu poţi să câştigi mereu, uneori mai trebuie să şi pierzi, ca să simţi în profunzime atmosfera locală! 
  
În goana motorizată timp de câteva ore m-am oprit mai mult la părintele naţiunii indiene, paşnicul Mahatma (adică “suflet mare”) Gandhi. Îmi plac îndemnurile lui: adevăr, non-violenţă, vegetarianism, simplitate, credinţă şi peste toate, cu voia dumneavoastră, dragostea. Vă mai dau un imbold gandhist: Trăieşte ca şi cum ai muri mâine şi învaţă ca şi cum ai trăi veşnic! 
  
Referinţă Bibliografică:
Aventuri la New Delhi – fragment din volumul “Călătorii ştiinţifice în afara Europei” / Dan Mihai Ștefănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2103, Anul VI, 03 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dan Mihai Ștefănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Mihai Ștefănescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!