Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   



Un fragment din episodul “Houston 1988”, aflat în volumul “Călătorii ştiinţifice în afara Europei” (1988 – 2015)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Este o mare performanţă că am ajuns în Statele Unite în 1988, nu ca turist, ci în calitate de “purtător de cuvânt” pentru realizările româneşti din domeniul tensometriei. Am investit în carieră (numai biletele de avion au costat mai mult decât o jumătate de Dacia 1300), cu mari eforturi relaţionale (interne şi externe) şi cu sprijin divin, prin oameni care m-au ajutat în cele mai dificile momente să devin “ambasador” ştiinţific, cultural, turistic şi, ulterior, cronicar pentru cei încă nevăzători la faţa locului ai lumii capitaliste. 
  
Cum am reuşit să ajung până acolo? Nu am secrete, iată decalogul atestării mele pentru export, sinteză a romanului de sertar care s-ar fi numit “Paşaportul” sau, în limbaj poetic: 
  
Să vă povestesc şi vouă 
  
Cum fusei în Lumea Nouă! 
  
Etape de parcurs: 
  
1. Am utilizat o maşină de scris personală, marca Erika (RDG), mergând să i se verifice anual caracterele la circa de miliţie din cartier, pe un text standard, de condamnare a imperialismului. 
  
2. Am dactilografiat articole şi în timpul iernilor friguroase şi întunecoase, la lumina unui bec auto (se întrerupea curentul peste noapte), conectat la bateria adusă în casă (circulaţia vehiculelor proprietate personală era oprită pe timp de iarnă), eu fiind echipat cu mănuşi subţiri de la mama, fes gros, cojoacă pe spinare şi având păhăruţul cu ţuică alături (nu se mai dădea căldură la bloc). 
  
3. Comportament ireproşabil la slujbă (dincolo de îndeplinirea multor sarcini obşteşti) şi la domiciliu (având vecini cu cele mai diverse meserii, inclusiv filatoare şi turnători). În acest timp am crescut doi băieţi (Alexandru, născut în 1980 şi Florian, în 1983), o bună “garanţie” pentru mine. 
  
4. Corespondenţă prealabilă, Par Avion sau prin fax, cu organizatorii americani, riguros verificată în ţară şi judicios încadrată în timp, atunci când încă nu apăruse e-mail-ul! 
  
5. Filiera aprobărilor: colectivul de catedră, organizaţia de partid din facultate, Biroul Senatului din Institutul Politehnic Bucureşti, Centrul Universitar, Academia Română, Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, Biroul de Paşapoarte al Municipiului Bucureşti şi ambasada americană din România. 
  
6. Cultivarea unor relaţii utile: fotbalişti de la Dinamo şi funcţionari superiori cu origine sănătoasă, mai ales dintre cei născuţi în judeţele Olt şi Argeş. 
  
7. Adrese oficiale de împuternicire din partea Comisiei Centrale de Tensometrie (preşedinte de onoare – Acad. Radu Voinea, secretar ştiinţific – Prof. Dumitru Remus Mocanu). 
  
8. Ca să poţi călători în Occident trebuia să deţii la Banca Română de Comerţ Exterior valută provenită din munca proprie (în cazul meu: articole ingenioase, chiar şi în limba germană, realizate cu ajutorul unor traducătoare şi publicate în reviste ştiinţifice occidentale, lucrările fiind atestate mai întâi la Biroul de Documente Secrete din institut, în sensul că nu cuprind idei brevetabile); evident că ar fi fost condamnabile donaţiile de la cetăţeni străini sau de la rude fugite din ţară! 
  
9. Consultări, memorii şi audienţe până la cele mai înalte nivele de partid şi de stat, folosind citate din cuvântările conducătorului iubit (despre afirmarea ştiinţei româneşti în lume şi alte obiective măreţe, inspirate din învăţământul politic obligatoriu). 
  
10. Aranjamente economice: cazare prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe la Misiunea ONU din New York şi ambasada României de la Washington, apoi combinaţia TAROM (Agenţia din strada Brezoianu) şi PAN AM (birou la Hotelul Intercontinental), având posibilitatea achitării în lei a preţului biletelor de avion. Unii colegi mă asemănau cu Talleyrand, ministrul de externe al lui Napoleon!... 
  
Referinţă Bibliografică:
Un fragment din episodul “Houston 1988”, aflat în volumul “Călătorii ştiinţifice în afara Europei” (1988 – 2015) / Dan Mihai Ștefănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2100, Anul VI, 30 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dan Mihai Ștefănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Mihai Ștefănescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!