Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Dan Gheorghilaș         Publicat în: Ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

ORBUL CARE TRECEA STRADA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Oameni înverșunați pe trotuarele prea strâmte, se izbesc unii de alții în goana nebună pentru existență.Un câine pricăjit,cu un ciolan în gură, furat din tomberon,încearcă să-și găsească undeva un loc pentru dejun. Se strecoară timid printre picioarele grăbite ,dar nu primește-n schimb decât șuturi în fund. Răzbunări uman de inumane, primite pe nedrept pentru toate mușcăturile făcute de frații săi mai mari. 
  
Ajung cu greu la semafor. E verde si pentru câteva secunde zăpăceala de pe stradă e pusă la respect.Caii putere scot fum turbat pe nările de eșapament, așteptând cu nerăbdare să-și umfle mușchii formați în traficul aglomerat de zi cu zi. N-aveți decât să pufăiți ! Acum e rândul nostru să călcăm în picioare zebra lungită pe asfalt,așa că stați la rând ! Dar când să pun piciorul pe prima dungă albă,o lovitură surdă îi taie gambei mele din elan. Nici n-am ajuns la servici și-am deranjat deja pe cineva ! 
  
Injurături suburbane îmi tot roiesc prin minte, dar nu vreau să le scot pe gură.Așa că-ntorc doar capul. Înalt și slab,cu ochelari închiși,agită un baston cu care încearcă să-și facă loc printre trecătorii prea grăbiți să îl observe. E bine că mi-am oprit cuvintele la timp. Ar fi trebuit pe urmă să-mi cer scuze.Și după ce-ai dat în cap la cineva ,cu scuzele nu-i vindeci rana. Rămâne cicatricea... Îl apuc de braț și îl ajut să treacă strada. Și când ajungem dincolo,îmi văd de drum, convins fiind că de acum încolo o să se descurce.Și-apoi,mă și grăbesc. Dar după vreo trei metri întorc capul să văd unde se duce. Iar el lua strada de la început,de data asta ,în sensul invers.Un orb începător ?? Semaforul clipește periculos de des din ochiul verde așa că mă întorc să-l readuc la traiectorie. 
  
- Unde vreți să mergeți? 
  
Nu-mi răspunde imediat.Privește în gol ,spre amintiri numai de el știute. Trebuie să reiau ideea, poate n-a înțeles-o chiar din prima : 
  
- Mă scuzați...Unde vreți să ajungeți? 
  
Acum pare că mă sesisează. 
  
- La pod... vreau să m-arunc ! 
  
E fix ce îmi lipsea de dimineață. Un orb sinucigaș ! În treacăt sesisez o bancă liberă la început de părculeț. 
  
- Haideți să ne-așezăm puțin ! 
  
Nu mi se-mpotrivește. L-ajut să se așeze și pentru căteva momente, ne respectăm tăcuți liniștea . Nu știu exact ce să îi spun. Aș vrea să-i spun că nu e bine ce gândește,dar nu cred că am șanse mari de reușită. Pentru că fiecare are orgoliul lui,nu face doar ce-ar vrea ceilalți. Și-aprinde o țigară și-o savurează îndelung ca și cum după ea n-ar mai urma nimic. Am timp să-l studiez. Costum negru,elegant, de care atârnă un fular alb așezat cu mare grijă să nu acopere cămașa,la fel de neagră și ea. Păr șaten ,ușor închis,ferchezuit la vreun frizer de lux și o figură osoasă,dar distinsă.Impune oarece respect.Bastonul tot la fel de alb,îl ține în silă,agățat de mâna dreaptă. Păcat că nu-i văd ochii,fiindcă ei arată întotdeauna ce ascunde sufletul. Dar,prinde orbul,scoate-i ochii! 
  
- Credeți că e mai bine dacă v-aruncați? 
  
- De ce-aș mai trăi ?? Nu mai am pe nimeni și nimic ! Atunci când e-ntuneric te părăsește chiar și umbra ta ! 
  
Asta am mai auzit-o pe undeva. Înseamnă că e și citit. 
  
- Umbra te poate părăsi și când e nor ! Sunt destui oameni care nu văd nimic deși au ambii ochi. Dacă toți ar sări de pe pod ,am rămâne jumătate ! 
  
- Eu am primit ce-am meritat. Numai că nu mai pot să duc. Crucea asta e prea grea... 
  
O să-ți povestesc...Apoi o să vezi că-mi dai dreptate și o să-ți vină și dumitale să te-arunci! 
  
E bine că vrea să-mi povestească. Mai uită de ideea aia ticăloasă. 
  
- Am avut întotdeauna o patimă,jocul de cărți. Poker,blackjack....totul pe bani. 
  
Am început din școala generală.Aveam un prieten,unul Rusu cu care chiuleam de pe la orele plictisitoare . Într-o zi, a venit cu ideea care mi-a marcat apoi întreaga viață.„Mergem s-o punem de-o șeptică.Câștigăm ceva bani și ne și distrăm.” Si uite așa,m-a dus la unul acasă,unde mai fusese el de câteva ori.Acolo alți chiulăi la fel ca noi, sorbeau cu paiul din paharele umplute cu tării și aruncau cu cărțile pe masă. Trei mese,zece țângăi de generală.Și toți cu țigara în colțul gurii.Ne așezăm la masa unde erau doar doi și cărțile au fost făcute .Cineva mi-a pus în față un pahar și m-a servit cu o țigară. Știi care e culmea? 
  
- Care? întreb să-l fac să înțeleagă că îi ascult povestea. 
  
- Mă simțeam enorm de bine. Mi-am dat seama imediat că sunt de-al lor,de-acolo ! Era prima oară când puneam țigara în gură, dar nu m-am chinuit prea mult să ascund că sunt novice.Eram născut pentru așa ceva ! „ Jucăm cinci jocuri”,a spus unul dintre ei. „Cine câștigă, primește un Bălcescu !” Bălcesu însemna pe vremea aia o sută de lei. Pentru banii ăștia munceau ai mei la Colectiv cam două zile.Munceau ca să mă țină pe mine la școală în oraș. Eu n-aveam bani,dar Rusu avea. Era destul de vechi în meserie, dar rămăsese fără partener,fiindcă acela se mutase în altă parte. Primele două jocuri le-am pierdut.Deci D-zeu a vrut să îmi arate că poți pierde, dar Celălalt se tot rotea din coadă. Si și-a vârât-o adânc ! Am câștigat celelate trei jocuri. Nu stiu dacă pe drept sau a fost doar un blat să mă câștige de client,dar știu că m-am simțit cu mult mai plin de mine. Chiar și decăt regele din cărți. Iar toate damele de treflă și de negru s-au transformat pe loc, în roșu și caro. Atât de fericit eram !Am plecat cu suta în mână și am schimbat-o apoi la magazin,s-o împărțim la doi. În mintea mea a încolțit ideea că pot să-mi duc traiul mai ușor fără să dau vreo zi cu sapa. Apoi partidele au continuat pe mize și mai mari.Mai și pierdeam ,dar eram tot pe plus. Am reușit și la liceu . Adică am trecut direct la poker ca și bărbații adevărați. Nu mai jucam cu Rusu,eu reușisem la un liceu cu mult mai bun.Niciodată n-am fost prost,aveam o minte ageră cu care rezolvam probleme grele de algebră și-o sensibilitate ascunsă, cu care îi descifram pe marii clasici ai literaturii. Jucam singur,pe cont propriu. Si tot la unii acasă. Și într-o zi,eram din nou în mâna dreaptă.Știi vorba aia, „ și mâna greblă se făcu!” 
  
- Doar din auzite,a mea e mai mult furca cu care arunci nucile în pod. 
  
Nu pare să mă ia în seamă așa că îl las să povestească. 
  
- Le-am luat banii,vreo cinci mii ! Inutil să-ti mai spun ce-nsemnau cinci mii pe vremea aia. 
  
- Pentru cinci mii,un unchi de-al meu mergea târâș în mină o lună încheiată. 
  
- Iar eu îi luasem într-o oră ! I-am băgat în geantă,în cartea de geografie ,la pagina cu Tenerife. Acolo visam eu c-o să să ajung într-o zi ,tolănit pe vreun șezlong la Marea Mediterană. 
  
Stăteam cocoțat cu picioarele pe tronul de WC,imaginându-mi toate astea, când ușa mi-a explodat direct în față. Unul din partenerii mei de joc m-a smuls cu putere din baie direct într-o cameră alăturată, unde m-asteptau cu pumnii încleștați. Si tot așa încleștați i-au folosit pe mine. Si – apoi șuturi în burtă,în ficat,în tot ce mai aveam intreg. 
  
- Nimeni nu ne ia nouă banii,ai înteles? a răcnit unul dintre ei. A fost tot ce am mai auzit atunci. M-am trezit după câteva ore ...într-un tomberon. Mirosea groaznic ,dar eu nu aveam cum să mă mut de-acolo deși mi-aș fi dorit. M-a găsit într-un târziu o femeie si-a anunțat poliția. 
  
- I-ai văzut,îi cunoști? m-a întrebat un polițist. 
  
- Nu-i cunosc,unul dintre ei mi-a cerut o țigară și dacă le-am spus că nu fumez,m-au luat la bătaie. 
  
Corpul meu zdrobit îmi recomanda cu durere să-mi țin gura închisă.Si mi-am ținut-o. 
  
Două operații și zeci de tratamente.Îți dai seama cam câți bani și ce de timp pierdut. În total,cam vreo trei luni..Când m-au văzut ai mei ,mama săraca a început să plângă. Iar tata a început să urle: 
  
- Fir-ar ai dracu de golani ! Numai tu esti fă de vină,ai vrut tu,țărancă proastă, să iasă fiu-tău deștept ! Dacă stătea la țară nu se-ntâmpla nimic ! 
  
Iar mama plângea în continuare. Și atunci m-a apucat întîia oară cumplita remușcare. 
  
- Sper că după pățania asta te-ai lăsat ! 
  
- M-am lăsat o perioadă. Atât cât m-au ținut durerile. Apoi ,după ce m-am refăcut complet,am cam uitat de întâmplare. Se spune că Dzeu a lăsat uitarea pe pământ,la mine a fost lăsată doar de Necuratul. 
  
A trecut și liceul și am intrat la facultate. Ți-am spus doar,nu eram prost deloc. Am intrat la ASE,la contabilitate. Păi mai știai vreunul să-i treacă atâția bani prin mână? Dar patima cumplită mi-a revenit pe neașteptate. Sau poate că o așteptam,dar nu vroiam să recunosc. Am câștigat la început ,dar ulciorul nu merge des la apă. Numai atunci când este gol. Eu îl duceam și când era plin la ras. Si pentru o picătură în plus, s-a supărat și-a dat pe dinafară. Am pierdut absolut tot. Și încă vreo trei mii în plus. Iar comesenii mei m-au ridicat amenințător de gulerul cămășii. Cea pe care nu mai știam pe unde s-o mai scot ! 
  
- Dacă în trei zile nu ai banii,să-ți pregătești coșciugul ! 
  
Știam pe pielea mea că pokeriștii înfocați nu prea au chef de glume.I-am povestit și colegului de cameră ce am pățit, cu gândul că poate știe el pe cineva să mă-mprumute. Dar suma era mare și cine să ți-o dea? Așa că le-am trimis scrisoare alor mei: 
  
„ Am un profesor nemernic care nu trece studenții decât cu șpagă mare. Și nu pot să repet anul ,vă dați seama ce cheltuială mare ar fi încă un an în plus ? Îmi trebuie trei mii urgent! ” Colegul meu de cameră,când a citit scrisoarea,m-a întrebat cu mare scârbă : 
  
- Mă Tudore,ție nu ți-e milă mă de ei,nu te gândești cât au muncit ei pentru banii ăștia? 
  
Dar eu,nemernic egoist ,i-am dat pe loc răspunsul: 
  
- Dă-i în p..... mă-sii de iobagi,vrei să mă linșeze ăia? 
  
Iar bieții iobagi mi i-au trimis. Nu știu exact de unde au reușit să-i strângă. 
  
Atât de nenorocit eram ! 
  
Încerc să văd, prin ochelarii ăia fumurii, măcar o lacrimă stoarsă de vreo remușcare tardivă. Și o zăresc într-un târziu,alunecând încet la vale ,peste obrazul aparent subțire. Ne căim întotdeauna când este prea târziu ! 
  
- Apoi a venit revoluția și odată cu ea au răsărit și cazinourile. Exact ca ciupercile după ploaia acidă în care ne ținuse Ceaușescu. Eram client frecvent. Ai mei acasă au început s-o ducă mult mai bine. Tata și-a luat pământul înapoi și l-a umplut cu tufe de mure altoite. In vreo doi ani avea deja contract cu un italian. Si banii au început să-i vină. Acum se înmulțiseră „profesorii șpăgari” din facultate . Nu mai eram deloc în mână ,dar nici nu renunțam. Ceva puternic dinăuntru mă trimitea la cazinou în fiecare zi. Și-n fiecare zi, pierdeam. Într-o zi, m-a văzut un conțăran de-al meu pe cand intram pe ușile mari de sticlă mată și m-a urmărit. A văzut cum pierd,a văzut cum îmi smulgeam părul din cap de disperare și m-a pârât acasă. Doar la mama.... Si când a auzit săraca ce poamă era fiu-său ,inima i-a cedat la propriu. A murit și fără lumânare...Iar la înmormântare a auzit și tata. Si când a auzit,a dat masa peste cap și și-a înfipt mâna lui aspră, direct în părul meu gelat: 
  
- Mă nenorocitule,cum ai putut să faci așa ceva ?? Îți place c-ai băgat-o pe mă-ta în mormânt? Zi mă,îți place ?? 
  
Și-apoi a început să-mi care. În burtă,în spinare,peste tot...Noroc cu lumea de la pomană: 
  
- Lasă-l mă Ioane ,că-l omori ! Vrei să mai moară unul în familia asta ? El e un tânăr fără minte,dar tu ești om adult ! 
  
Și-ncet,încet,s-a potolit,dar furia din privire tot nu i-a dispărut : 
  
- Să piei din ochii mei,să nu mai îndrăznești să vii vreodată aici ! 
  
Și dus am fost ! Nu știu dacă mai trăiește, fiindcă n-am mai avut puterea să-l privesc în ochii,să-i cer iertare... 
  
M-am lăsat apoi de cazinouri. Dar nici bani nu mai aveam să termin facultatea. M-am angajat cu chiu ,cu vai la o șpeluncă nenorocită de prin Rahova. Acolo am cunoscut-o și pe ea. Ospătăriță ca și mine. Și am aflat pentru prima oară ce este aia dragoste.Ai fost vreodată îndrăgostit? 
  
- De mai multe ori ! îi spun cu un oftat prelung. 
  
- Atunci știi despre ce vorbesc,nu trebuie să-ți explic.Poetul meu preferat, Adrian Păunescu ,spunea odată că două lucruri sunt chiar imposibile,să-l vezi pe D-zeu și să povestești dragostea ! I-am povestit și ei despre trecutul meu rușinos și m-a făcut să îi promit că nu o să mai intru niciodată în vreun cazinou. Și i-am promis. Chiar credeam că nu o s-o mai fac vreodată.Eram cu totul altul. Fiindcă dragostea chiar te transformă. Numai că din păcate,nu ține la infinit ! Ne-am căsătorit și vreo trei ani a fost de-a dreptul minunat. Și reuseam să evit drumurile spre cazinourile pe care le frecventasem altădată.Dar așa cum ți-am spus,dragostea este într-adevăr lumina vieții, însă căsătoria e plata facturii la lumină. Și după un timp factura nu se mai putea plăti sub nicio formă. Am început să-i văd toate defectele,am început să i le spun... Și până la urmă n-a mai suportat și a plecat. Iar eu am nimerit direct în cazinou.Adică punct și de la capăt. De la același capăt ! 
  
Și-n altă zi eram din nou la masă, înconjurat de patru pokeriști. Îmi trebuia un as de treflă . Atât îmi trebuia și făceam qintă roială.Numai că,n-a venit. Și nu știu cum observ că unul care stătea în dreapta mea,scoate din mânecă un as și –l introduce încet printre cărțile sale. Același as de treflă pe care-l așteptam ! 
  
- Trișezi ! Te-am văzut,l-ai scos acum din mânecă ! 
  
Ceilalți nu au sărit ca arși așa cum m-așteptam.Ei erau mână-n mână iar eu eram cel „în lucru”.Numai că eu habar n-aveam. M-am ridicat și am plecat. Dar am făcut greșeala să intru la WC, uitând că altădată, tot de pe tron am fost săltat. 
  
Și-au tăbărât pe mine. Adică unul a incuiat ușa,doi m-au ținut și unul a scos cuțitul. 
  
- Ai vederea foarte ageră,dar o să ți-o mai ajustăm. Și mi-a înfipt cuțitul direct în ochiul stâng. Si până să apuc să urlu de durere,a continuat cu ochiul drept.Apoi au dispărut iar eu m-am tăvălit în vaiete cumplite. De-atunci, n-am mai văzut nimic. Adică de acum câteva luni. E groaznic să nu vezi,nici nu-ți imaginezi ! Așa că ...vreau să scap și sper c-ai înțeles de ce. 
  
- Vrei să scapi chiar foarte repede ! îmi scapă fără să vreau o remarcă. Poate că D-zeu, pe care-l tot pronunți, a vrut să te te pedepsească pentru ce rele ai făcut. Dar tu alergi la Necuratul, deși n-ai înțeles că el te-a tras mereu în jos. Nu știu dacă ei există sau nu cu adevărat ,dar dacă mai ai un pic de demnitate ar trebui să îți primești cu fruntea sus pedeapsa. E doar părerea unui trecător,decizia îți aparține. Acum te las să te gândești,am întârziat deja . 
  
- Poate că ai dreptate ....oricum îți mulțumesc că m-ai ascultat . 
  
- O să te-ajut și mâine să treci strada ! 
  
Mă ridic și plec în grabă spre treburile mele, cu mult mai importante,înțelegând acum de ce trecea tot timpul strada. Pendula între viață și moarte și nu știa ce să aleagă. 
  
A doua zi nu l-am mai zărit. Si nici în ziua următoare. Și-a treia zi o întreb pe florăreasă: 
  
- Nu l-am mai văzut pe omul acela orb care trecea strada, când într-o parte, când în cealaltă. Nu știți ce-o fi cu el? 
  
- Nu ați aflat? A trecut pe roșu și o mașină l-a călcat ! 
  
Rămân stupefiat și cu păreri de rău. Așa îmi pare mie rău când moare câte cineva. 
  
Și în același timp ,rămân total nedumerit. Până la urmă cine l-a luat ? D-zeu ca să-l scape de pedeapsă sau Necuratul care l-a făcut să treacă iar pe „roșu” ? Dar, poate că l-au împărțit așa cum fac Cei Doi, cu fiecare dintre noi.Iar noi dăm vina când pe unul când pe celălalt, în loc să ținem doar trotuarul. 
  
Chiar dacă e aglomerat ! 
  
Dan Gheorghilaș 
  
Referinţă Bibliografică:
ORBUL CARE TRECEA STRADA / Dan Gheorghilaș : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2089, Anul VI, 19 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dan Gheorghilaș : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Gheorghilaș
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!