Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Dan Gheorghilaș         Publicat în: Ediţia nr. 1851 din 25 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

VIAȚA LA PLUS INFINIT (13)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Cum adică îmi dai un alt rol ? Doar mi-ai promis că îmi acorzi o șansă să câștig un premiu pentru rol principal ! 
  
Enervarea îi tulbură privirea,dar îi întunecă instantaneu și rațiunea. 
  
Richardson nu înțelege decât că visul lui de a ajunge primul s-a dus pe apa sâmbetei . 
  
- O să fie și alte filme,nu te supăra degeaba. Lara dorește partener pe altcineva ,n-am cum să o refuz. Ar însemna s-o pierd pe ea ! 
  
- Și mă sacrifici mai bine,pe mine ?! Și ,mă rog,pe cine dorește doamna Lara lângă dumneaei ? Aș vrea să știu ! 
  
- Pe Mikos Cipriotul .... 
  
- Ceee ? Mă dai afară pentru un ospătar ?! Regizore, se pare c-ai înnebunit de tot,dai rolul unuia care n-a jucat în viața lui într-un film ? Riști totul pentru un moft al unei dive răsfățate ? 
  
- Dacă nu iese cum trebuie o să-l trimit înapoi la Casino și o să te rechem. 
  
- Adică am ajuns la mâna unui neica-nimeni ?? Nu trebuie să mă rechemi fiindcă oricum nu am să vin. La revedere ,macaronarule nesimțit ! 
  
Zgomotul ușii trântite de rulotă,nu îi răsună chiar atât de tare în urechi. Cineva care-l jignea ,făcându-l macaronar trebuie să iasă cât mai repede din decor. Fie el și un actor important ! Și totuși ,spusese ceva adevărat, e-un mare risc să joci mereu la cacialma. Însă, unul dintre cele mai mare riscuri din viață este să nu ai niciodată curajul să riști .Vorba lui Oprah ! 
  
„ În sfârșit, am terminat cu unul. Acum să-ncep cu celălalt ! ” 
  
- Cheamă-l ,te rog ,pe Micky ,îi spune operatorului. 
  
„ Micky ?! Ce dracu nume mai e și e ăsta ? Chiar de desene animate! Mai bine să fie Mikos ,sună așa ,a dragoste exotică ! Ceva seducător,exact de ce am eu nevoie ! ” se lumină deodată bătrânul regizor. 
  
- M-ați chemat ? întreabă Mihai cu tristețe în glas ,înțelegând că e ultima întrevedere pe care o are cu regizorul . 
  
- Ia loc,te rog ! 
  
El nu poruncește niciodată,întotdeauna roagă,indiferent de situație,bună sau rea. E-o chestie destul de simplă pe care trebuie s-o stăpânești atunci când lucrezi cu oamenii. Deși uneori ,impulsivitatea de „ macaronar”,i-a cam dat de furcă . 
  
- Tot Mikos o să te cheme și în film,e mult mai atrăgător decât Maurice. 
  
- Mă tem că nu-nțeleg,e nevoie de un nume pentru un „taximetrist ” de două replici ? 
  
- Băiete, rolul tău s-a schimbat inopinant. O să fii „sufletul pereche” ! Mulțumește-i Larei pentru asta ! 
  
O imensă stare de fericire îi cuprinde trupul,sufletul,inima....Și i se adună apoi,în colțul ochilor înlăcrimați . „ Deci nu m-am înșelat ,mă vrea la fel de mult ca mine ! Ea , o vedetă iar eu ,un pârlit de ospătar ! Dar până la urmă,suntem oameni !” 
  
Iese alergând, sperând să o găsească cât mai repede. O zărește în cele din urmă ,stă sprijinită de o balustradă ,cu o cafea în mână și privirea pierdută undeva,în imensitatea mării albastre. „ Doamne,cât este de frumoasă ! ” 
  
- Îți mulțumesc că mi-ai dat o șansă ! îi spune copleșit de emoție . 
  
- Nu trebuie să-mi mulțumești, nu ți-am dat numai ție,mi-am dat și mie o șansă. O șansă la iubire ! 
  
Simțea că e așa .De fapt simțise asta de când fiorul dragostei năvălise peste ei,în spațiul strâmt al „taxiului ” ce îi purta prin filmul vieții. 
  
Îi prinde mâna ,simțindu-i căldura, și se pierd amândoi într-o sărutare fierbinte,pe care și-o doresc eternă.... 
  
  
- Rol principal ?! Parcă spuneai că o să îți dea un rol insignifiant ! 
  
- Credeam c-o să te bucuri pentru mine ! De fapt,cum știi tu să iubești Irina ? Atunci când iubești pe cineva , nu trebuie să-ți pară rău că lui îi este bine. 
  
- N-am spus că-mi pare rău pentru tine, îmi pare rău doar pentru mine ,fiindcă înțeleg că o să te pierd ! 
  
- Ce tot spui ? Cine a zis că trebuie să mă pierzi ? 
  
- Așa simt eu. Vrei să spui că mai ai ceva pentru mine ?! Hai spune-mi că mă iubești ,joacă puțin teatru,doar ești actor profesionist ,ce naiba ! 
  
Nu vroia să-i spună asta. Ar fi fost doar niște vorbe aruncate din compasiune sau recunoștință pentru femeia care îl adusese aici. O iubise la-nceput,sau poate doar se mințise ,nici el nu mai știa sigur acum. Poate că atunci se simțise doar singur pe o insulă,iar ea apăruse în viața lui ca o mană cerească. Dar faptul că omorâse un om, chiar dacă un nemernic care-i vroia răul ,îi alungase încet ,încet, orice urmă de sentiment.Sau de ce naiba o fi fost ! În zilele imediat următoare,îl cuprinseseră remușcările, conștiința îl îndemna să se predea ,dar teama groaznică de a suporta ororile din pușcărie îl îndemnase să n-o facă. Acum ,nu mai avea atâtea remușcări..... 
  
Se trântește enervat pe canapeaua pufoasă din camera apartamentului lui Madelene. 
  
- Cerșești dragostea ? Scumpa mea,dragostea nu se cerșește,se câștigă ! 
  
- Iar eu n-am reușit să ți-o câștig ,nu-i așa ? Nu am făcut destule pentru tine, te-am smuls din viața ta mizerabilă și te-am adus aici că să te faci actor ! Am renunțat la viața mea doar pentru tine. Ce mai dorești să fac ? 
  
Din camera alăturată, Mădălina ,prietena din facultate a Irinei,auzea absolut tot. Auzea și-nțelegea că între cei doi lucrurile au început să scârțâie puternic. Și asta n-o deranja chiar așa de mult. Pusese ochii pe „mascul ” de cum venise aici. Iar acum aflase că „masculul ” are tendințe de „vedetă ” . „ Ce naiba o fi deranjând-o atât,orice femeie își dorește să strălucească la brațul unei celebrități . Și dacă nu-și dorește, să lase locul alteia ! ” Deja se vedea la brațul bărbatului, în lumina orbitoare a reflectoarelor,trimițând bezele în stânga și în dreapta. 
  
- Așa este,m-ai smuls,după cum spui chiar tu ! De fapt m-ai smuls din lumea „drepților ” ,știi foarte bine de ce-am fugit aici ! 
  
Găsise vinovata în persoana ei. Uitase însă că el plecase din lumea „drepților ” cu mult timp în urmă,înainte de a o cunoaște. 
  
„ Știam eu că e ceva putred aici . Ia spuneți porumbeilor, cine anume vă aleargă ? Că poate-o punem de-un șantaj ! ” 
  
Cu gândul ăsta necurat , Mădălina se apropia mai tare de perete. Însă în seara aceea,n-a mai aflat nimic. 
  
  
Personajul lui se transformase peste noapte din „Maurice, romanticul incurabil ” în „Mikos ,exoticul seducător ” . Ușor grizonat,cu o bărbuță tunsă scurt , „grecul excentric ” trebuia să alunge din sufletul lui „ Jenny ” toată tristețea pricinuită de infidelitățile și activitățile necurate ale „soțului” . Dar este un cuceritor și știe cum să capteze atenția unei femei. Plimbările din timpul zilei pe serpentinele mirifice ale Coastei de Azur, cinele servite seara în restaurantele luxoase din Nisa, Cannes sau Saint Tropez, replicile siropoase scrise intenționat de scenarist ,aduc până la urmă dragostea în inimile celor doi. Numai că el ascunde un secret pe care nu vrea să-l dezvăluie. Aflase cu o lună în urmă că suferă de-o boală incurabilă și-atunci își pusese în minte să călătorească .Nu avusese prea mult timp de asta fiindcă afacerile îi ocupau majoritatea timpului. Nu plănuise să se-ndrăgostească,nu fusese niciodată îndrăgostit cu adevărat ,era mai degrabă un Casanova care umbla din floare în floare. Și dragostea l-a prins nepregătit pe Riviera ! Iubirea te prinde întotdeauna pe nepregătite, dar ,din păcate,la fel și suferința.O „iubea astăzi, cu mult mai mult ca ieri ,dar mai puțin ca mâine ”, dar trăia cu teama continuă că „mâine” ,n-o să mai existe. Dragoste și suferință în același timp,un film, „cu mare căutare la suflete sensibile ”. Însă,nu numai... 
  
Filmau peste tot,în hotel, la malul mării înserate și totul le ieșea perfect. Fiindcă iubirea lor era perfectă. Rămâneau înlănțuiți minute bune după „Stop ” ,erau departe de tot ce se-ntâmpla acolo,în platou, erau un singur suflet în două corpuri contopite. Și se mutau apoi în camera ei luxoasă, de la Carlton. De Maria,prima lui iubire,abia își amintea, cu Tina făcuse odată sex, cu Irina ,ceva nedifinit ,dar pentru prima oară în viața lui, simțea că face dragoste. La fel ca personajul ! 
  
- Nu înțeleg de ce nu rămâi aici, toți actorii beneficiază de camere plătite din buget, iar camera lui Richardson e încă goală,îi spune cuibărîndu-se la pieptul lui . 
  
- O să mă mut în zilele următoare ,nu prea am avut timp să-mi aduc bagajele,îi răspunde ,mințind cu dezinvoltură. 
  
Peste „secretele ” din film, putea trece oarecum ușor ,era numai un rol ,însă secretele din viață,începeau deja să-l copleșească. Nu o mai iubea deloc pe Irina și totuși, în puținul de conștiință care –i mai rămăsese,ceva se zdruncina fantastic. Nu putea s-o părăsească,știa că suferea enorm,se întorcea în fiecare seară ,dar nu se mai culca cu ea.Doar dormeau unul lângă celălalt, iar el mai arunca câte un braț peste corpul ei,mai mult așa, dintr-o compasiune pe care singur nu și-o –nțelegea . Iar ea ofta în continuare.... 
  
  
Terminaseră filmarea mai devreme ca de obicei și se plimbau ținându-se de mână ,pe faleza umbrită de palmierii înalți.Turiști sau simpli trecători nu contenesc să ceară autografe starletei americane,coborâte din strălucirea de la Hollywood, în mijlocul cotidian al vieții lor de muritori.Lui nu îi cere nimeni, nici nu-și dorește chiar atât de tare. La puțin timp după ce i se oferise rolul,într-un moment mai liniștit de rațiune,se speriase la gândul că cineva din trecutul lui întunecat, o să îl recunoască. Aflase apoi că „grecul ” are o înfățișare diferită și excentrică și se mai liniștise. Hotărâse că bărbuța s-o păstreze în continuare ,căci, la fel ca personajul ,dorea să fie atrăgător, la nesfârșit. Și mai era ceva ,îi ascundea obrazul... 
  
- Celebritatea are și ea prețul ei ,de cele mai multe ori nu ai intimitate. 
  
Dar asta nu mai contează acum, fiindcă n -am fost nicicând mai fericită ,îi spune Lara, cuprinzându-i mijlocul . 
  
Ar fi dorit să locuiască definitiv în corpul lui. Spera să găsească acolo liniște și siguranță.. 
  
- Și eu la fel ! 
  
Îi răspunde cu o sărutare deloc neregizată ,nu se mai sătura de buzele ei fierbinți, de iubirea ei nemărginită. 
  
- Unde sunt camerele de filmat,că nu le văd ?! 
  
Se reîntorc fără voia lor la realitate . Privirea Irinei scapără fulgere iar buzele i se stâlcesc hidos, ca unei pisice lovite de turbare . 
  
Mihai știa că într-o zi o să apară și momentul adevărului. Știa și parcă și-l dorea să vină cât mai repede ca să se elibereze de o povară din ce în ce mai greu de suportat. Dar nu-și dorise ca Lara să fie amestecată. 
  
- Hai spune domnule actor profesionist,de unde se filmează ? De pe altă planetă sau de pe pământul ăsta,unde oamenii își bat joc de alți oameni ? 
  
- Cine este și ce spune că nu înțeleg ! intervine Lara profund stupefiată. În ce limbă vorbește ? 
  
- Probabil e vreo cerșetoare româncă ,astea nu știu decât să ceară ! îi dă în engleză,o explicație pe cât de nerușinată,pe atât de cutremurătoare. 
  
- Atunci dă-i te rog, bani și spune-i să ne lase în pace ! 
  
- Nu am nevoie de banii tăi,răspunde Irina în aceeași limbă, păstrează-i ca să ai cu ce să îți răscumpări sufletul ! 
  
Se-ntoarce apoi și pleacă ,nereușind să-și stăpânească lacrimile care-i trădează suferința. 
  
- Mikos,dacă așa te cheamă cu adevărat,trebuie să-mi spui adevărul ! În iubire nu există secrete,chiar dacă asta se întâmplă în film. Nu arată a cerșetoare și nici nu cred că este ,așa că te-aș ruga să-mi spui ! 
  
- Ok,hai să ne așezăm aici puțin ! 
  
Simțea nevoia să stea jos, să-și potolească tremurul picioarelor. 
  
- Ne cunoaștem din Cipru,de la hotelul unde am lucrat iar ea a fost cazată. În România,avea un bărbat gelos care o tot bătea și a fugit cât mai departe. Ne-am îndrăgostit sau așa mi s-a părut mie atunci și am venit aici,să-ncepem o cu totul altă viață. Locuim la o prietenă de-a ei care ne-a făcut rost de servici la Casino,mie de ospătar iar ei ,la bucătărie. Lipsa mea de experiență în ale ospătăriei m-a trădat ,am vărsat fără să vreau un pahar de whiski peste costumul lui Luigi și el m-a pocnit direct în nas. Și-a dat seama că toate privirile erau ațintite asupra noastră și a încercat să repare greșeala, spunând că eu sunt unul dintre actorii din filmul pe care o să îl înceapă . Totul este regizat. 
  
Lara nu mai vroia s-audă restul. Rămăsese blocată pe ceva anume din spusele lui și dintr-o dată simțea cum inima i se frânge în mii de bucățele. 
  
- Locuiți împreună ? Deci din cauza asta nu rămâneai în hotel ?! 
  
- Lara ,eu te iubesc pe tine . Îți jur că e așa ! 
  
- Nu am nevoie de jurămintele tale mincinoase ! Am crezut că tu ești altfel ,am sperat că o să fie altfel ! 
  
- Lara ,chiar te iubesc ! Lara ! 
  
Nu vrea să-l mai asculte . Pleacă în grabă spre hotel,cu inima sfărâmată și lacrimi în ochi. Se simțea trădată, își dăruise toate sentimentele cuiva ce nu fusese în stare să-i spună adevărul. Dacă există secrete în iubire atunci ...nu e iubire . E doar o amăgire ! 
  
  
- Irina,de ce îți faci bagajele ? întreabă Mădălina ,neînțelegând absolut deloc ce se întâmplă. 
  
- Nu pot să mai rămân aici,m-am certat cu Mihai ! 
  
- V-ați certat ?! Văd că ai și plâns.... Irina,ce anume se întâmplă ,de cine anume vă ascundeți ? insistă din nou, sperând să smulgă adevărul. 
  
Nu vroia să-i spună fiindcă nu avea încredere totală în ea. În facultate, îi furase un iubit deși spunea că sunt prietene. Ea o iertase,avea principiul ei , „iartă-i pe cei ce ți-au greșit fiindcă își vor da singuri seama de greșeala lor și-așa se vor căi. ” Însă, abia acum înțelegea că trebuie să se ierte singură,a te ierta pe tine însuți e-ntotdeauna,cel mai dificil. Își îngropase soțul, făcuse ceva de care nu se credea în stare,credea atunci doar în puterea absolută a dragostei .O dragoste inexistentă.... 
  
- Ne ascundem numai de noi înșine ! Mădă ,îți mulțumesc pentru tot ,dar trebuie să plec ! 
  
Cu bagajele în mâini, așteaptă acum pierdută pe peronul gării, un tren care s-o ducă undeva, departe.Dar o va duce către nicăieri ! Nu își dorește ca viitorul să o poarte înapoi,înspre trecut.Acasă, o să fie supusă unei anchete la care nu e în stare să reziste, în altă parte ,nu se mai simte-n stare să se ducă.Un alt început,o altă suferință ? Lasă bagajele pe o băncuță și se îndepărtează încet ,urcând colina pe care mai fusese și-altădată când el era plecat pe undeva,pe la filmări. Privește în jos la marea care se zbuciumă cu zgomot, e-atâta neliniște și freamăt în chinul valurilor de a îndepărta stânca colțuroasă ce le oprește fermă, din drumul lor spre libertate. 
  
Își face resemnată semnul crucii și-apoi rostește tare,sperând că vocea i se va face auzită: 
  
- Primește-mă ,te rog,la Tine ,chiar dacă am păcătuit ! 
  
(va urma ) 
  
Referinţă Bibliografică:
VIAȚA LA PLUS INFINIT (13) / Dan Gheorghilaș : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1851, Anul VI, 25 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Dan Gheorghilaș : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Gheorghilaș
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!