Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Dan Gheorghilaș         Publicat în: Ediţia nr. 1597 din 16 mai 2015        Toate Articolele Autorului

RECOMPENSA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Hrana pentru animale la parter,cabinetul așezat în ciudă, tocmai la etaj. Mi se părea mai logic invers,dar în țara asta, totul e cu fundu-n sus.Si Leila, după atâtea sărbători și zile libere de muncă,s-a îngrășat cu două kile. Iar după atâtea mese întinse, acum o doare burta. 
  
Mai rabd cu ea în brațe și cele douăzeci de trepte puse-n spirală amețitoare.Un câine mare, ciobănesc, stă tolănit de-a latul coridorului,ținându-se de bot.Probabil,a tânjit la miere. 
  
- Se supără dacă îl sar cu pasul? întreb stăpânul,un bărbat destoinic,cu burta umplută la refuz de drob de miel și ouă roșii. 
  
- Nero,ridică-te în picioare ! Nero ! tună comanda cu voce militară. 
  
Dar Nero s-a săturat cu siguranță să fie slugă credincioasă. Până și câinii au orgoliul lor...Întoarce numai capul să vadă pentru cine anume e musai să se deranjeze. Si când o sesizează,privirea i se langurește a dragoste la prima observare. Nici Leila nu pare chiar indiferentă. Își dă urechile pe spate și dă să-mi sară de la piept. Căldurile sunt de la burtă sau vin direct, din altă parte ?! O strâng puternic fiindcă acum nu-i timp de giugiuleli. Si-apoi ,nu știu cum a uitat atât de repede de cele opt odrasle care o așteaptă acasă, cu limba răstignită. Stăpânul dulăului are și el o variantă și îi dă glas cu voce tare: 
  
- Lui Nero al meu îi plac gagicile . Ca și stăpânului de altfel... 
  
Si-mi face semn discret spre bustul decoltat al unei domnișoare venită aici cu doi căței simpatici, lipiți într-o singură respirație, bishon la bishon. 
  
- Sunteți la rând? întreb mai mult ca să-i distrag atenția de la fătuca a cărei vârstă contrastează mult cu părul lui cărunt. 
  
- Da,suntem ,dar vreau să-l țin mai mult la aer. O viespe l-a-nțepat de nas și nu respiră bine. Puteți să vă duceți mai în față, să v-așezați pe bancă,îmi recomandă în timp ce îl smucește pe Nero ca să-mi elibereze calea. 
  
Pe bancă,un bărbat stacojiu,cu păr zbârlit, umflat de vântul de afară ,încearcă să-și sperie tristețea cu un oftat prelung. Nu văd în jurul lui vreun animal,dar cine știe ,poate –o fi înăuntru. Nu îl întreb de ce e supărat ,nu-mi place să descos pe nimeni ,sunt doar un bun ascultător. Și dacă vrea să-mi spună,o să-mi spună...Asa că tac ,fiindcă tăcerea e întotdeauna, cel mai greu de combătut. 
  
- Napoleon e mort, Cezar e mort și nici eu nu mă simt prea bine, începe dânsul conversația c-o glumă spusă odată de Mark Twain.Numai că el nu e Mark Twain și nici nu pare vreo persoană importantă. 
  
- Dar ce-ați pățit? 
  
- Zulfy a mea... nu poate să fete ...e de câteva ore înăuntru. Mi-e frică să nu moară ! E cooker ca și cățeaua dumitale. 
  
Vezi ,nu îți dai seama câtă nevoie ai de cineva decât atunci când simți că nu-l mai ai ! spune printre suspinuri. 
  
- Eu zic să nu fiți pesimist, sunt convins că totul o să termine cu bine ! încerc o încurajare. 
  
- Să te audă D-zeu ! 
  
Tăcem câteva clipe amândoi ca să-i dăm timp lui D-zeu s-asculte rugămintea. 
  
- Dacă ți-aș spune de unde o am... 
  
- De unde ? întreb din ce în ce mai curios. 
  
- Am furat-o ! 
  
Rămân total stupefiat.Eu tot speram că-n România n-a mai rămas nimic de dat cu jula și aflu că acum se fură animale. Măcar de s-ar fura și animalele alea politice de dorm prin parlament. Dar cui le-ar folosi? 
  
Îl studiez în amănunt. Cu un sacou plin de unsoare pe la guler,pantaloni călcați la vreo trei dungi,pare într-adevăr un hoț ,chiar și de buzunare. Observă c-a scăzut în ochii mei destul de mult și-ncearcă să dreagă situația: 
  
- Poate nu-ți vine să crezi ,dar cândva am fost un profesor foarte bun de geografie.Mă iubeau toți, și copiii și colegii....Și eu îi tratam tot cu iubire. Dar cel mai mult îmi iubeam soția. Ne-nțelegeam perfect,eu începeam o frază și ea o termina. Eram același gând,același suflet,același Eu . Doar trupurile se diferențiau. Însă vezi dumneata, nu știu de ce în viața asta ,nu poate să fie până la capăt totul roz.Există mai mereu și negru...S-a îmbolnăvit de cancer și în scurt timp s-a stins la mine-n brațe.Și dintr-o dată ,totul s-a năruit, zilele care odată erau numai senine,au devenit instantaneu doar înnorate. Iar o persoană sensibilă ca mine, a cedat ....Nu m-am mai dus la școală,mi-am înecat amarul în băutură,la început doar câteva pahare,apoi câteva sticle...În fiecare zi. Singurul doctor care te vindecă până la urmă este timpul. Diferă doar durata vindecării.. Unii spun că nimeni nu-i de neînlocuit. Eu nu cred asta, golul din inimă nu-l poți înlocui. 
  
Mă uit din nou la el și îmi dau seama că a crescut destul de mult în înălțime. Cu mult mai mult ca mine care l-am judecat doar după haine și după aparențe. 
  
- Aveți perfectă dreptate în tot ce spuneți ,doar că golul acela rămas ar trebui până la urmă, umplut din nou cu dragoste. Pentru ceva sau cineva...Fiindcă o inimă golită de iubire este exact ca un copac plin de scorburi la care seva existenței nu are cum să mai ajungă. Și în curând se va usca... 
  
- Pentru mine atunci,nu mai avea niciun fel de importanță. Nu îmi doream decât să mor. Și cum n-aveam curajul să mă sinucid,lăsam băutura să mă usuce lent. Și sigur asta s-ar fi întâmplat dacă într-o noapte nu aș fi visat-o .Era așa cum o știam eu ,acea femeie care-mi dădea întotdeauna încredere în mine.Și ea mi-a spus că dacă încă o mai iubesc , n-o să mai beau și o să-ncerc să redevin ce-am fost. Am rugat-o să mă aducă și pe mine acolo fiindcă viața fără ea nu are niciun sens,dar mi-a răspuns că-l vrea pe cel pe care l-a iubit și nu pe un bețiv, total necunoscut. 
  
Acum nu prea-l mai înțeleg. Cu siguranță o iubea ,dar cum de n-a redevenit ce-a fost ci doar un hoț și încă unul neobișnuit,de câini? Dar cred că voi afla curând. 
  
- Din învățământ fusesem dat afară și nicio școală nu m-a mai primit . Am încercat și-n alte locuri numai că eu nu eram priceput decât la geografie și cine ar fi avut nevoie de așa ceva? În ziua de azi devii interesant doar dacă ești în stare să produci bani,capitalismul e sălbatic ,primitiv,nu-i trebuie cultură generală. Veneam seara acasă și mă uitam cu disperare la poza ei de pe birou. Simțeam că îmi zâmbea și asta îmi dădea încredere ca mâine s-o iau de la-nceput. Însă realitatea îți distruge încetul cu încetul și încrederea. Iar foamea e cea mai crudă realitate.Nimeni nu m-a mai angajat...Știi cum te simți când înțelegi că nimeni nu te vrea? Că pentru nimeni nu însemni nimic?Nu ți-aș dori să afli ! 
  
Chiar dacă Leila era în suferință,intrasem destul de vesel înăuntru. Acum povestea asta m-a cam indispus. Dar vorba lui,așa e viața asta.. Trebuie să accepți și negrul ca să-nțelegi și să te bucuri când îți este roz. 
  
- Și într-o zi toată încrederea s-a dus,continuă îngândurat povestea vieții lui. Eram atât de supărat că nu mai vrea să mă ajute. Și-n altă zi ,am luat poza de pe birou și-am aruncat-o în sertar. Iar drumul meu a luat o altă întorsătură. 
  
Stăteam îngândurat pe-o bancă în parc.O fată c-o cățelusă zulufată se tot plimba în sus și-n jos. Și până la urmă ,când a obosit s-a așezat pe-o altă bancă ,a scos din geantă o carte și toate gândurile i s-au mutat în paginile ei. Cățelușei nu-i plăcea lectura ,tot alerga de colo colo. Și a ajuns până la urmă și la mine. Am mângâiat-o ,i-am dat o bombonică ce o aveam prin buzunare și în scurt timp, am devenit prieteni buni. Și-atunci .mi-a încolțit ideea . „Câinii de rasă sunt destul de scumpi. Și nu îi cumpără decăt cei ce-i iubesc cu adevărat și cei ce și-i permit. Și cred c-ar da destul de mult pentru răscumpărare.” M-am uitat la fată , era deja în altă lume. N-am mai stat pe gânduri. În două clipe ,cățeaua a fost la mine-n brațe. Și dus am fost cu ea,printre copaci. 
  
Am închis-o în magazie,i-am dat apă,mâncare fiindcă un câine mort de inaniție n-ar mai fi valorat nimic, și-am așteptat până a doua zi. 
  
„ Pierdut cățelușă canishe,albă ,cu fundă roșie la gât. Găsitorului, recompensă ! ” Așa suna anunțul de la ziar. Și iar am așteptat. Păi bine,bine ,recompensă,dar cât anume? Că nu mă mulțumesc c-o acadea ! A treia zi ,aveam deja răspunsul. O sută de euro ! Am pus mâna pe telefon,am sunat ,mi-a dat adresa și peste o oră eram deja la schimbul valutar . 
  
Iar ăsta a fost doar începutul. Am trecut apoi la munca de teren,urmăream cățeii prin parc,urmăream stăpânii lor și până seara magazia se repopula. Afacerea era destul de bună,nu plăteam impozite,nici TVA și bani aveam destui. 
  
Într-o duminică ,când mă-ndreptam înspre „servici” ,văd o cățea neagră că iese dintr-o curte ,în viteză mare. Am așteptat-o după colț și-am reușit s-o prind. Aveam deja o mare experiență,puteam să m-angajez hingher. Am strâns-o în brațe cu putere ,dar asta era destul de agitată.Se tot zbătea să-mi sară de la piept. Și lătrături,nu-ți mai vorbesc ! Cu chiu,cu vai ,am reușit s-o duc acasă și-am aruncat-o și pe ea în magazie,într-una din cuștile rămase libere . Doar trei mai erau încă ocupate cu trei căței simpatici. Și noaptea,hărmălaie mare ! Noroc că stăteam undeva mai izolat ,cu siguranță s-ar fi trezit vecinii. Când intru,ce să vezi? Cățeaua se eliberase,nu știu cum și în ce fel,descuiase și zăvorul de la altul și-acum trecuse la al doilea. Și toți lătrau să iasă afară.. „ Asta e naiba,îmi ia venitul de la gură. Trebuie s-o redistribui cât mai repede posibil. ” Cu gândul ăsta am încercat s-adorm. Am cumpărat a doua zi ziarele pe care le știam,am căutat pe internet,nimic și iar nimic. Nimeni n-o mai vroia înapoi. Dar și pe mine mă-ncurca. Era genul de deținut care n-avea decât un gând. Să evadeze ! 
  
„ Ce naiba fac cu tine?” am întrebat-o cu gând că îmi va da răspunsul. Și mi l-a dat. A întors capul către ușa și a lătrat puternic. „ Să-ți dau drumul fără să încasez nimic? ” S-a uitat la mine cu ochi triști și-a început să scheaune ca un copil mic pe care îl supără ceva și nu poate să o spună. Nu se atinsese de mâncare,îmi răsturnase cutia cu scule,lăzile si tot ce mai aveam pe-acolo ,să caute ieșirea.Alți căței,lătrau cât lătrau ,dar când vedeau mâncarea se potoleau și se culcau. Nu însă și ea. Scheuna cu ochii în lacrimi....Și m-a înduioșat până la urmă. Am băgat cățelușii și i-am deschis larg ușa . 
  
- Poftim,ești liberă să pleci ! 
  
A ieșit afară ,dar ,în mod paradoxal ,n-a rupt-o la fugă cum m-am așteptat. A întors capul către mine și a lătrat din nou. 
  
-Nu te-nțeleg ! Ți-am spus că poți să pleci ! 
  
A mai făcut un pas și-apoi un alt lătrat,de data asta,mai puternic. Vroia să merg cu ea ! 
  
Și am pornit. Pășea grăbit ,oprindu-se din când în când să se asigure că o urmez. 
  
Și până la urmă,am ajuns. A sărit gardul ca să-mi descuie poarta. O casă bătrânească,c-o curte mare în care-o salcie își atârna cu greutate pletele nepieptănate peste pământul amorțit. A împins în ușă și a deschis-o într-o clipită. Și-a alergat direct în dormitor.... 
  
O femeie cam de vârsta mea, zăcea căzută la podea, lângă patul mare cu tablii din lemn masiv. Un gând de fugă mi-a încolțit într-un ungher al creierului meu mic. „ Dacă las amprente o să fiu acuzat de o crimă pe care nu am comis-o. Mai bine plec acum ! ” Dar n-am plecat. În fiecare om există și o parte bună,nu ești atât de rău în întregime,depinde doar ce lași să te domine. M-am aplecat asupra ei.Părea că încă are puls.Cățelușa a început s-o lingă.O lingea peste obraji,lătra,apoi o lingea iar cu o speranță vie, că totul va fi ca înainte..Și-ntr-un tărziu,și-a revenit. 
  
-Zulfy !.... 
  
Atât a reușit să-ngaime,lipsită de vlagă ,dar cu privirea umedă c-a revăzut ființa de care îi era greu să se despartă. Iar Zulfy era în culmea fericirii.Alerga nebună dintr-un colț în altul ,lătrându-și bucuria în gura mare.Și-apoi venea din nou și o lingea. 
  
-Scumpa mea,credeam că n-o să te mai văd ! 
  
Cu greu am reușit s-o urc în pat. 
  
-Sun la Salvare ca să vă ducă la spital ! 
  
-Nu e nevoie,mi s-a mai întâmplat ,dar îmi revin până la urmă.Dacă vreți,dați-mi un pahar cu apă. 
  
I l-am adus și-am ajutat-o să-l bea așa cum făceam odinioară cu soția mea. 
  
- Ea are întotdeauna grijă de mine,când cad se duce și cere ajutor. Aseară n-a venit și m-am gândit că i s-a întâmplat ceva.M-am gândit și m-am supărat în același timp.Iar inima mea bolnavă nu rezistă foarte mult. 
  
- Liniștiți-vă, acum totul e bine.... 
  
De fapt,nu era bine absolut deloc. Arestasem singura speranță de viață a unui om.Pentru ca să-mi fie mie bine. Dar de cele mai multe ori , binele cuiva înseamnă răul altcuiva. 
  
- Vă mulțumesc că m-ați ajutat! spune legând cuvintele cu mult mai bine. 
  
- Chiar nu aveți pentru ce ! Remușcarea îmi gâtuia vocea așa cum lanțul unui câine îi gâtuie bucuria libertății. 
  
- Cum să n-am pentru ce? M-ați salvat de la moarte ! Duceți-vă ,vă rog la frigider,am niște prăjituri și o sticlă de bere ! 
  
- Nu e nevoie .... 
  
- Vă rog ,faceți pe placul unei muribunde ! 
  
Sinistrul vorbelor ei m-au înduioșat deși mi-aș fi dorit să plec mai repede de-acolo. Am adus berea,prăjiturile ,le-am pus pe o măsuță aproape de amândoi și m-am așezat pe un fotoliu vechi ce-a scârțâit prelung de supărare când m-am așezat. 
  
- Nu aveți un soț,copii ,cineva care să v-ajute? 
  
- Nu...nu am fost niciodată măritată. Când eram tânără aveam concepțiile mele. Pentru 300 de grame de carne trebuie să cumperi chiar tot boul ?? Și-apoi ,dacă îl cumperi ,faci copii. Ăștia plâng noaptea,ziua, trebuie să sugă, îți deformează țâțele și uite așa devii hidoasă .Așa gândeam atunci....Dar vezi ,egoismul ăsta se întoarce tot asupra ta. Acum aș vrea să fi avut vreo cinci copii.Când eram tânără , singurătatea se traducea prin libertatea de a face ce-ți dorești,acum înseamnă doar un chin.Degeaba mai vine mintea omului pe urmă...Noroc cu cățelușa asta.Îi spun tot ce mă doare,ea mă ascultă,dar nu zice nimic.Și uneori chiar mi-aș dori s-aud o vorbă bună ...Dumneata? 
  
- Eu am avut soție ,dar a murit de cancer cu ceva timp în urmă .Și sunt acum la fel de singur,chiar dacă n-am avut concepțiile alea.Poate că așa trebuie, să plătim pentru greșeli făcute în trecut. 
  
- Cu siguranță... 
  
Sincer,mi-a plăcut din prima clipă. Vorbea natural despre lucruri naturale,fără fițe și perdele false de pudoare. Curând și-a revenit complet,s-a dat jos și-a scos dintr-un sertar un album cu câteva fotografii. 
  
- Uite,toată tinerețea mea ! Aici eram cu Mișu,spune ,arătându-mi o fotografie decolorată de vreme ,în care un bărbat subțire și înalt o ținea de subțiori. Era frumoasă,un păr negru ,lucios și o privire deschisă ,senină cu care putea să cucerească pe oricine. Și nu erau deloc puțini. La un moment dat ,am pierdut numărătoarea. Vasile, Nelu, Victor ,Radu ,Petre. Si la sfărșit ... un alt Vasile. 
  
- Fiecare dintre ei a însemnat o pagină din cartea vieții mele. Am primit tot ce mi-au oferit și i-am iubit pe toți fără regrete. Pe unii în același timp. Pe alții,i-am luat de la neveste. Și – acum...extrem de singură. 
  
Nu a spus „singură ” ,a spus „extrem de singură ” ca să priceapă iapa. Iar când a spus-o,privirea i s-a ascuțit ca o săgeată aruncată în viteză direct în fața mea pleoștită de timiditate. Nu își pierduse deloc îndemnarea...Cu o jumătate de oră înainte era deja în altă lume,acum a revenit la viață.A sesizat rapid că iapa cam bătea-n retragere și-a aruncat din nou săgeți,de data asta ,chiar spre inimă: 
  
- Nu te simți uneori singur ,nu ți-ai dori să fii ținut în brațe până când adormi și inima să îți tresalte de iubire? 
  
Cine naiba nu și-ar fi dorit? Să refuzi iubirea înseamnă să refuzi chiar bucuria de-a trăi. 
  
- Ba da,mi-aș dori... 
  
- Și-atunci ,de ce nu dormi în seara asta aici,cu mine? a trimis și ultima săgeată ,convinsă fiind că ținta fusese doborâtă și reduta,cucerită. 
  
De obicei ,primeam recompense în bani ,dar nici cele în natură nu erau tocmai așa,de lepădat.Dar conștiința ...nu și nu. 
  
- Nu știu dacă rămân ,am niște animale și trebuie să le dau să mănânce. 
  
- Te duci ,le dai și vii-napoi. Te rog să te grăbești ,doar știi c-am inima subțire ! 
  
Stilul ei „smuls ” îmi plăcea la nebunie. Bineînțeles c-am revenit. Și am dormit cu ea în brațe , așa cum și-a dorit.Așa cum și eu mi-am dorit. Nu vroia nimic altceva,orice efort suplimentar ar fi ucis-o imediat,dar eu mă simțeam deja minunat. Nu sexul leagă oamenii ci dragostea adevărată! 
  
În zilele următoare,am scăpat de câini și am rămas definitiv. Iar golul din inimă a reînceput să se umple. Aveam din nou inima plină ! Am renunțat și la servici,acumulasem ceva bani,ea lucrase în cadrul armatei,avea pensie căt două salarii de profesor, deci bani erau suficienți. Dar sănătatea ei se șubrezea pe zi ce trecea.Obosea după câțva pași și-o ridicam de jos,din ce în ce mai des. Iar Zulfy scotea în fiecare seară un soi de sunete sfâșietoare și lugrube ce prevesteau inevitabilul. Iar intr-o seară ,acesta s-a produs. 
  
Stătea cuibărită la pieptul meu la fel ca-n fiecare seară ,dar dintr-o dată mi-a intors privirea către a ei. 
  
- Mă iubești cu adevărat? a aruncat întrebarea ca pe un bumerang pe care dorea nespus să-l prindă iar în palme. 
  
- Sigur că da,nu simți? 
  
- Dacă mă iubești ,atunci vreau să faci ceva pentru mine. Vreau să facem dragoste ! 
  
Era o cerere total neașteptată.Și primul meu impuls a fost să o resping: 
  
- Draga mea,doar știi că inima ta... 
  
Arătătorul ei subțire a sărit ca un arc peste buzele mele încordate. Era nevoie de tăcere. 
  
- Te rog ! 
  
Simțeam un nod puternic în gât ,dar până la urmă am cedat.Am început să o sărut cu pasiune peste tot. Apoi ne-am contopit iubirea într-un singur trup.Respirația ei devenea din ce în ce mai sacadată și mai accelerată iar gemetele surde se transformau pe rând în țipete din ce în ce mai zgomotoase ,umplute de plăcere.Un concert în do minor de fericire.... 
  
Un ultim strigăt de eliberare a încheiat apoteotic toată armonia . Privirea i-a rămas senină, lipită de tavan , acolo unde o aștepta o fată tânără ,frumoasă, cu părul negru și lucios .... 
  
Slujba a fost extrem de scurtă. Două vecine și-un preot plictisit,pentru care un suflet dus, nu însemna decât un ban în plus în buzunar. Am rămas lângă cruce doar eu și Zulfy,două inimi secate care-și plângeau durerea ,inchise în tăcere. Am plecat abia tărziu în noapte,un om și-un câine ,uniți prin suferință.... 
  
Mă uit fără să vreau la Leila. Chircită de durere ,stă jos ,cu botul între labe ,așteptând ca cineva să îi ofere alinare. Suntem atât de egoiști,încât considerăm adesea că suferința unui câine nu are importanță. O mângâi încet pe creștet și îmi răspunde lingându-mi piciorul pe care se culcase. 
  
- Domnul Ionescu ? 
  
Vocea medicului ne readuce din nou ,la viața noastră cea de toate zilele. 
  
- Eu sunt,sare ca ars de lângă mine ,înțelegând că așteptarea a luat în fine,un sfârșit. 
  
- Felicitări ! Aveți trei cățeluși simpatici ! 
  
- Și Zulfy ? întreabă,abia ținându-și respirația. 
  
- E bine,îi facem un întăritor și într-un sfert de oră îi luați pe toți acasă. 
  
Ne îmbrățișăm prelung de bucurie. Iar ceilalți de pe coridor vin ca să sporească grămada îmbrățișării. Suntem mai mulți la roz decât la negru... Fugim de suferință să nu se ia cumva la noi.Și fără să ne temem că pentru tot ceea ce facem, primim întotdeauna o recompensă ! 
  
Dan Gheorghilaș 
  
Referinţă Bibliografică:
RECOMPENSA / Dan Gheorghilaș : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1597, Anul V, 16 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Gheorghilaș : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Gheorghilaș
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!