Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



Examen la Filo
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
EXAMEN LA FILO 
  
A fost să fie în septembrie, ţinuse să-şi continue relatarea Valentin. Pe atunci admiterea se dădea în septembrie. Toată vara mi se dusese învăţând. Tobă de carte, descinsesem într-un Bucureşti toropit de căldura verii târzii. Eram mulţi pe un loc. Se vorbea de vreo treişpe – paişpe. Dar nu-mi prea păsa. Nimerisem într-o lume complet necunoscută şi contemplarea ei îmi distrăgea atenţia de la amintirile dureroase. Era atâta tineret adunat în curtea Universităţii, încât trebuia să aştepţi minute bune ca să ajungi să-ţi vezi numele înscris pe listele afişate. Când, în sfârşit, ajunsesem să trec şi eu prin faţa listelor, un singur lucru m-a frapat. Următorul nume pe listă după al meu era al unei oarecare Mona Lisa. Oproiu Mona Lisa. Combinaţia numelui şi prenumelui mi se păruse prea ciudată. De aceea, n-o putusem uita. Din când în când după aceea, îmi apărea în gând îmbinarea surprinzătoare de cuvinte: Oproiu Mona Lisa. Şi o repetam zâmbind în sinea mea. Oare cum o fi arătând tipa? începusem să mă întreb. 
  
Oproiu Mona Lisa! Unul dintre profesorii din comisie citise numele candidatei tocmai intrate în sala de examen, înscris pe fişa pe care ea o înmânase împreună cu buletinul de identitate examinatorilor. Apoi o îndemnase să ia un bilet. Ca fascinat, mă întrerupsesem din elaborarea răspunsului la subiectul care îmi căzuse şi privirea mi se oprise asupra unei fete purtând un sarafan albastru peste o bluză de mătase albă cu gulerul foarte înalt. Aşa era moda à la Elvis Presley. O studiasem din spate, cum stătea în faţa comisiei, şi îmi plăcuse. Era suplă, înăltuţă, cu ceva carne pe ea totuşi, nu ca astea de acum, pe care te aştepţi din clipă în clipă să le sufle vântul. 
  
Se aşezase pe locul liber de lângă mine. Avea un profil frumos, un nas clasic şi ochi albaştri, codaţi. Purta părul scurt, cu zulufi pe frunte. După câteva clipe de adâncă meditaţie, ea îşi întorsese faţa tristă, cercetându-mă pe sub sprâncenele adunate. Atunci îmi devenise limpede că nu ştia nimic. Era, cum ziceam între noi, o habarnistă. Ce ţi-a picat? o întrebasem din priviri. Drept răspuns, ea îşi întorsese biletul spre mine. Pe bilet scria: Grigore Ureche. 
  
Aha, Grigore Ureche, exclamase Toni încântat. 
  
Valentin se oprise surprins din relatare. 
  
Îţi spune ceva numele ăsta? întrebase pe un ton ironic, pe care îl regretase însă numaidecât. 
  
Cum să nu? replicase prompt professional driver-ul. Există o stradă cu numele Grigore Ureche. Şi lângă ea, alte două paralele: Miron Costin şi Ion Neculce. Mă pot duce cu ochii închişi până acolo! 
  
Bravo, dom’le! îl felicitase Valentin. Şi cum îţi spuneam, îi căzuse Grigore Ureche, în timp ce eu aveam Ion Minulescu. 
  
Cunosc şi Minulescu, se entuziasmase Toni. E colţ cu Vlad Dracul. Sector trei. 
  
Dar văd că le ştii, dragul meu, îl lăudase iarăşi Valentin. Dar aia părea căzută din lună. Stătea acolo şi bag mâna în foc că se gândea să lase naibii examenul şi să plece cât mai departe de locul acela de insuportabil supliciu. Iar eu, dintr-un elan de generozitate pe care nici astăzi nu mi-l pot explica, în fond, ce aveam eu cu o fată pe care o vedeam întâia oară în viaţă, m-am apucat să-i fac subiectul. I l-am scris cât am putut de citeţ pe ciornă şi i l-am strecurat pe sub masă exact când ăia din comisie mi-au făcut semn să trec la răspuns în prima bancă. 
  
Mi-au dat nouă, pentru că nu prea ştiusem versuri. Or, asta nu i-a tocmai plăcut examinatorului meu, un tip înalt, bine legat, Emil Boldan se numea, aveam să aflu curând, om cu boala învăţării versurilor pe dinafară, de-a ajuns el şi decan ceva mai târziu. Să zici mersi că ţi-a dat nouă, îmi spusese unul, după ce ieşisem din sală, auzind cum mi-a mers, căci tăbărâseră ceilalţi candidaţi pe mine să le împărtăşesc ce mi-a căzut, cum se comportă şi pe ce insistă profii. Uf, a ieşit Minulescu, Doamne ajută, îşi făcuseră cruce nişte fătuci, care îngrăşau porcul în ajun, cum se spune, adunate pe coridor cu nişte caiete în mână, ca nişte păsări speriate. Pe Minulescu şi pe alţi vreo doi îi băgaseră în programă în ultimul moment. 
  
Peste câteva minute a apărut şi Mona Lisa, toată roşie în obraji de bucurie. S-a aninat de gâtul meu şi m-a strâns cu atâta putere, încât i-am simţit sânii mici strivindu-mi-se de piept. Luase zece individa. Nu se mai dăduseră decât vreo trei note de zece până atunci. Am plecat de acolo împreună, ţinându-ne de mijloc, de parcă ne cunoşteam de când lumea. Uite-o pe fudula de Oproiu, şuşotiseră vreo doi, destul de tare, în urma noastră. Cum dracu’ de-o agăţat-o ăsta?... 
  
Ştii unde m-a adus tipa, căci eu, necunoscător al oraşului, mă lăsasem în voia ei? Uite, aici. Exact aici, pe aleea asta, m-a aşezat pe o bancă, mi-a pus capul pe umăr şi s-a lăsat sărutată de parcă i-aş fi făcut de cine ştie când curte. Atunci i-am aflat toată povestea. Era fiica unui geolog, mamă-sa murise şi fusese crescută de bunici într-o casă nu departe de Herăstrău. Îndrăgea parcul ăsta, fiindcă pe aleile lui îşi purtase paşii de când se ştia. Nu, n-avusese timp să înveţe pentru examene, căci se dedicase sportului, era scrimeră, componentă a lotului naţional. Doar cu trei zile în urmă se întorsese dintr-un turneu în Finlanda. Dar tată-său ţinuse morţiş să dea la facultate. Şi ca să-i facă hatârul s-a înscris la Filo, căci i se păruse c-ar fi mai uşor. Dacă nu eram eu, la celelalte două probe nici nu s-ar mai fi gândit să se ducă. Tată-său era în Orientul Mijlociu, cu prospecţiuni pe acolo. Urmau să vorbească seara la telefon. O suna seară de seară să-i spună ce şi cum. Un om extraordinar, după câte am înţeles. Nu s-a mai căsătorit după moartea nevestei în urmă cu vreo trei ani. Numai mie îmi putea mulţumi că îl va putea face pe tatăl ei fericit, fie şi numai până la următorul examen, îmi zicea. Parcă îl şi auzea vorbind: Vezi, Monicuţa lu’ tata, vezi ce înseamnă să ai încredere în tine! Izbuteşti! Şi în sport e la fel… 
  
Al doilea examen a fost la istorie universală. Ciudat, dar la Filo se susţineau pe atunci două examene la istorie şi doar unul la română. La istorie universală am ajuns să dăm noi mai întâi fiindcă, pentru economie de timp, lucrau ambele comisii simultan, şi cea de la istoria României, şi cea de la istorie universală. Povestea s-a repetat şi acolo. Prietenei mele, o puteam numi de-acum aşa, îi picase Războiul de secesiune din Statele Unite. 
  
Războiul de secesiune? întrebase cu fruntea încreţită professional driver-ul. 
  
Da. Poate ai auzit de Lincoln, Sherman, Grant, Lee… 
  
Lincoln!... strigase Toni edificat. E pe bancnota de cinci dolari!... Cam cinci dolari le iau străinezilor pentru zece minute de mers. Mai puţin plecarea. Aia e separat! 
  
Tocmai lecturasem cu vreo câteva luni înainte Istoria SUA a lui Alexandru Vianu, trecuse Valentin peste observaţia lui. A fost un fleac să-i fac subiectul. 
  
N-o fi fost cumva Tudor Vianu, încercase să-l corecteze taximetristul, e numele unei străzi de dă ea în Aviator Muntenescu, sector unu?... 
  
Nu, nu, acela e altul, infirmase numaidecât Valentin. Şi, cum îţi spuneam, îi făcusem fetei mele subiectul cât ai zice peşte. Mie îmi căzuse despre mercantilismul lui Ludovic al XIV-lea. 
  
Ludovic, Ludovic… Repetase cu sprâncenele adunate Toni. Nu, aşa ceva nu există pe aici. Trebuie să fi fost un subiect greu. 
  
Da, recunoscuse Valentin, trebuiau reţinute nişte nume. La examen dacă nu dai nume nu faci impresie. 
  
Corect! se arătase imediat de acord professional driver-ul. Nu se poate fără nume. În alte părţi am auzit că dau străzilor numere. E o prostie… 
  
Ştii cum reţineam eu numele ălora din manualul de istorie? îl întrerupsese brusc însufleţit Valentin. Le scriam cu creta pe diferitele uşi ale casei. Spre exasperarea mamei, fireşte. Uite, de pildă, numele lui Colbert, obligatoriu de reţinut în cazul subiectului referitor la Ludovic al XIV-lea, se nimerise să-l scriu pe uşa closetului din baie. Parcă văd şi acum. Era chiar primul de sus. Urmau Confucius şi Cromwell. 
  
Iar Mona Lisa luase din nou zece. N-au avut ce să-mi reproşeze, se mândrea. Doar că pronunţasem Le în loc de Li. Să mi se întâmple tocmai mie, care le am cât de cât cu engleza!? 
  
Noaptea următoare celui de al doilea examen o petrecusem în casa Monei Lisa. Căci bunicii îi plecaseră la băi. Asta pentru că în septembrie biletele erau mai ieftine. În seara aceea o auzisem vorbind cu taică-său la telefon. Am cunoscut un băiat de milioane, îi spusese între altele. O să ţi-l prezint când vii. Vom fi colegi la Filo! Nu încape nicio îndoială! 
  
Urma examenul la istoria României. Voiam să o fac să înveţe ceva, dar Mona Lisa nici gând să aibă chef de tocit. Ce pot să mai învăţ într-o zi jumate? se justifica ea. Lasă că rezolvăm ca până acum. Şi lucrurile s-au rezolvat. Dar numai pentru ea. Pentru mine nu. 
  
Hai, nu mă omorî! se lăsase moale pe speteaza băncii professional driver-ul. 
  
Fragment din romanul „Întoarcere din larg” 
  
Dan Floriţa-Seracin 
  
Referinţă Bibliografică:
Examen la Filo / Dan Floriţa Seracin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1690, Anul V, 17 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Floriţa Seracin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Floriţa Seracin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!