Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



Mâhnirea caselor părăsite (Partea a II-a)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (Partea a II-a) 
  
Părăsită e şi casa bătrânului Hasenfuss, deşi el n-a rămas în Germania, ci s-a întors voluntar în ţară, spre stupoarea celor mai mulţi umilenţi. Plecase fiindcă nu mai avusese pace cu fiică-sa şi cu cele două nepoate, care se doreau şi ele cu tot dinadinsul duse în paradisul vestic. Hasenfuss lucrase în construcţii ca diriginte de şantier la punctul de lucru permanent deschis de firma Industrialconstruct în Umileni. Suferea de silicoză, boală dobândită în Rusia, căci fusese deportat în URSS, ca mulţi alţi etnici germani, ca să reconstruiască economia statului sovietic distrusă de nazişti. A fost înhăţat, deşi n-avea decât 17 ani şi tocmai părăsise spitalul din oraşul învecinat după o operaţie de apendicită. Pentru că majoritatea tinerilor valizi s-au refugiat prin păduri, l-au ridicat pe el, ca să le iasă ălora numărul de etnici germani înşfăcaţi de aici. A muncit în minele de cărbune din Donbas şi, după o încercare de evadare, a fost transferat tocmai la Karaganda, în Kazahstan. După şase ani l-au eliberat, iar el s-a întors pe meleagurile natale, deşi ar fi putut încă de atunci să aleagă repatrierea în Germania. 
  
Casa şi-a construit-o şi el cu mâna sa pe un tăpşan deasupra unui pârâu, cu parterul din piatră şi suprastructura din lemn, având ea aspectul unei mici cabane la lizieră de codru. 
  
Fiica lui, un talent ieşit din comun, fusese selecţionată pentru a urma şcoala de balet tocmai la Cluj, dar îşi ratase cariera în urma unui accident stupid, dublă fractură de tibia şi peroneu, sărise pe fereastra internatului ca să se întâlnească cu un tip. S-a căsătorit acolo, în Ardeal, şi a făcut două fete, dar a divorţat curând, când fetele îi erau încă mici, venind pe capul tatălui, rămas şi el de ceva vreme văduv. Hasenfuss îşi iubea mult nepoatele, le răsfăţa cum putea, dar cu fiica nu se prea înţelegea, fiindcă era rea de gură şi leneşă. Îi pute lucru’, obişnuia să se plângă bătrânul cu un aer resemnat şantieriştilor săi, cu care mai zăbovea după program la grădina de vară. Se văieta că fata îi lua banii şi că abia avea cu ce să-şi plătească berea, singura slăbiciune pe care şi-o putea îngădui. 
  
A fost printre ultimii care au plecat, aşteptând să i se facă aici formele de pensionare. În Germania însă i-au fost recunoscuţi anii petrecuţi la muncă silnică în Uniune, astfel că s-a ales şi de acolo cu o pensie considerabilă. Dar după ce fata şi-a refăcut viaţa iar nepoatele au isprăvit ceva şcoli, Hasenfuss s-a întors, ca odinioară din Rusia, la casa lui din Umileni, pe care nu mai trebuise s-o înstrăineze înainte de plecare, ca alţii, căci legea se schimbase între timp. Putea fi văzut pe balconaşul de lemn al etajului, împovărat de ani, contemplând cu tristeţe parcă, de la înălţimea acestuia, viaţa pulsând din ce în ce mai slab a Umilenilor. Îşi angajase o menajeră care l-a şi găsit într-o dimineaţă fără suflare în patul său simplu de brad. 
  
Casa lui Hasenfuss s-ar fi putut vinde, fuseseră nişte străini de loc dornici s-o cumpere, mai mult pentru pitorescul aşezării sale, dar fiica acestuia pretinsese marea cu sarea în schimbul ei, aşa că a rămas, la fel ca altele, de izbelişte, înconjurată de lumânărele galbene crescute viguros până aproape la înălţimea balconului. 
  
Cea mai arătoasă dintre casele părăsite este însă cea a fostului inginer Emilian Donciu. Are un front larg, uşă la intrare din parchet lăcuit cu copertină deasupra, streşini şi burlane pătrate din tablă arămită şi jaluzele Eslinger la ferestre. Casa a fost construită de părinţii inginerului, transferaţi la fabrica de fier după naţionalizare, prin ’49 – ’50, de la Călan. Unicul copil al maistrului turnător, venit pe lume destul de târziu, a fost răsfăţat de părinţi şi purtat fără dificultate prin şcoli înalte, având el origine socială muncitorească, adică sănătoasă, cum se cerea pe atunci. 
  
Moartea prematură a tatălui l-a determinat pe tânărul Donciu, să-şi întrerupă studiile şi să se angajeze la fabrică în Umileni, dar şi le-a continuat mai târziu cu o bursă de întreprindere. Să se căsătorească nu s-a prea grăbit, în pofida îndemnurilor repetate ale mamei sale, căci ea îl voia căpătuit înainte de a-şi urma soţul pe ceea lume, aspiraţie ce şi-o făcea cunoscută, lamentându-se, tuturor vecinelor. Bănuiesc că el se simţea complexat în faţa femeilor din pricina unui vitiligo, care, mai ales vara, îi provoca urâte zone depigmentate pe gât şi o parte a feţei. Pasiunea lui era vânătoarea şi îşi petrecea mare parte din timpul liber hălăduind prin nesfârşitele păduri din preajma Umilenilor. În cele din urmă s-a căsătorit, totuşi, cu o asistentă medicală, care, pragmatică, a apreciat numaidecât ce însemna să ai soţ un inginer cu un venit consistent şi cu cea mai acătării casă în zona centrală a localităţii. 
  
L-am cunoscut bine pe inginerul Donciu, fiindcă ni s-au dat amândurora ore la şcoala profesională recent înfiinţată din Umileni, mie de română, lui de tehnologia meseriei sau cam aşa ceva. După ce am plecat în ’90, revenind în urbea mea natală, l-am revăzut de câteva ori, ultima dată la o reîntâlnire a unei clase de absolvenţi ai şcolii profesionale. Am stat atunci la taclale şi, sub impulsul unor păhărele de tărie, fostul meu coleg şi-a descărcat sufletul. Divorţase de ceva timp. Dar cum aşa?... m-am arătat nespus de mirat. Păi, s-a lăsat el copleşit de amintiri, ai cunoscut-o pe nevastă-mea, nu? După ’89 i s-a oferit un contract avantajos în Austria. Măi, i-am spus, avem toate cele trebuincioase aici, la ce să te mai duci? Murise între timp şi maică-mea, cu care nu se prea înţelesese, şi nu din pricina bătrânei, crede-mă!... Nu, că ea se duce. Bine, fato, i-am spus, du-te dacă atâta te împunge-n cur să te duci. Era vorba că stă şase luni. Apoi şi-a mai prelungit şederea cu încă pe atât. M-am dus să văd şi eu, în vara următoare, ce face. Era bine aranjată, la un spital de nota 10, am stat şi eu acolo vreo săptămână, apoi am plecat cu promisiunea că vine ea curând acasă. Măi, frate, plec eu de la Graz, merg până la proxima staţie de benzină ca să-mi fac plinul şi, ce să vezi, când să plătesc, constat că îmi uitasem portofelul cu actele şi banii la nevastă-mea, ştiam exact unde îl pusesem, în sertarul unei noptiere… Noroc cu un român omenos, angajat la staţia de benzină, că apucasem să alimentez, care mi-a înţeles situaţia şi, în loc să cheme poliţia, că pe-acolo nu te tratează cu mănuşi în astfel de cazuri, a zis că aşteaptă să mă întorc cu banii. La nici două ore după plecarea mea de la dânsa, revenind, am găsit-o cu altul! Că să vezi, Emilică, c-o fi, c-o păţi, se văita ea, eu nimic, hai sictir, cucoană, să-ţi fie de bine şi am plecat trântind uşa!... 
  
La scurtă vreme după aceea, i-am citit necrologul inginerului Donciu în ziar. Dar ce s-a întâmplat? am telefonat nedumerit unei cunoştinţe. S-a împuşcat accidental cu arma din dotare, a venit răspunsul… Alţii presupuneau că Donciu s-ar fi sinucis, fiindcă de curând se închisese şi fabrica, de care îşi legase întreg rostul vieţii, rămânând şomer!... 
  
Casa zace cu jaluzelele Eslinger lăsate, precum pleoapele peste nişte ochi somnoroşi. De aproape se vede că acoperişul, umbrit de câteva conifere este îmbâcsit cu muşchi. Brazilor li se retezase vârful, ca să nu crească peste măsură… 
  
Închiderea fabricii de fier, veche de peste o sută de ani, a provocat necazuri multor altora. Majoritatea celor tineri au plecat, lăsând nu puţine case de izbelişte, ca să îşi afle rostul aiurea. Umilenii şi-au înjumătăţit în câţiva ani populaţia, ca în urma unui cataclism. Toate stau aici sub semnul unei naturi ce se reinstaurează în spaţiul de care fusese văduvită cu mult timp în urmă. Casele şi spaţiile din jur, cotropite de vegetaţie, vorbesc mâhnite, în felul lor, despre această inexorabilă regresie a unei lumi către obârşii. 
  
Dan Floriţa-Seracin 
  
Referinţă Bibliografică:
Mâhnirea caselor părăsite (Partea a II-a) / Dan Floriţa Seracin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1677, Anul V, 04 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Dan Floriţa Seracin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Dan Floriţa Seracin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!