Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Impresii de lectură: APA de Mirela-Ioana Borchin. Cu o Prefaţă de Eugen Dorcescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cristina Ştefan  
 
Impresii de lectură: APA de Mirela-Ioana Borchin.  
 
Cu o Prefaţă de Eugen Dorcescu  
 
Motto:  
 
“...Apa, cartea de proză scurtă, atât de frumos, de simplu şi de misterios  
intitulată, pe care mă încumet a o prefaţa acum, este, după convingerea  
mea, Paradisul pierdut”… (ED)  
 
Cartea de proză scurtă Apa, apărută, recent, la Editura Mirton, Timişoara, şi scrisă  
de Mirela-Ioana Borchin, are toate şansele să cucerească publicul cititor şi critica elitistă. Argumente? Să vedem…  
- O primă bună impresie ţine de structurarea acestei cărţi, care, la prima vedere, pare un jurnal, confesiunea unei femei sensibile, cu o memorie teribilă a detaliilor. Dar nu este un jurnal, şi voi motiva! Textul începe cu o amintire din copilărie:  
“Aveam patru ani. În zori de zi, în pijama, am pornit spre lume.  
Doar de câini îmi era frică. Se năpusteau la garduri, se izbeau de  
porţi, de parcă n-ar fi fost pentru ei nicio greutate să treacă prin ele  
şi să mă sfâşie. Dar Bunica mă învăţase să vorbesc cu câinii răi. Şi,  
oricât de tare lătrau, şi oricât de fioros îşi arătau colţii, eu le spuneam  
că sunt fetiţă cuminte, ‚mă cheamă Mireluţa/ Şi mă duc la  
Bunicuţa...’ M-am oprit la Troiţă”. (Fuga)  
 
- Mă aşteptam, ca lector, la o continuare, cu povestiri plăcute, cu tâlc, despre viaţa fetiţei de la ţară şi despre întâmplările ei, de zi cu zi, ca într-o carte de proze scurte…Nu, nici o carte de proze scurte nu este, pentru că intervine noutatea structurii. Autoarea opreşte, brusc, firul naraţiunii, printr-un…să-i zicem ingambament (de ce nu şi la proză, ca fir continuu?) original: Autodialogul. Conceput ca un dialog între două persoane, ea şi el, sau poate animusul animei eului creator, sau poate idealul masculin al spiritului auctorial, sau poate visul însuşi al acestui dialog sau, de ce nu?, chiar bărbatul idolatrizat, jumătatea, perfecţiunea complementară femeii, acest autodialog constitue axa de rezistenţă a discursului, ca întreg. Există, în expunere, o funcţie grafică a sinelui, trasată pe axa verticală a evenimentelor povestite, şi sentimentalitatea personajului, expusă pe axa orizontală a autodialogurilor, douăsprezece la număr, în acest parcurs narativ şi de motivare a iubirii în sine. Astfel, autodialogul este, în fapt, o replică la povestirea biografică, este un dialog dublu între întâmplare şi aprofundarea întâmplării, translarea acesteia în iubirea faţă de bărbat, influenţa ei, urmările pe care le lasă, răni sau fericiri, temeri şi îndrăzneli, senzaţii şi culmi senzuale. Fiecare istorisire din trecut pare a marca un motiv de sensibilizare a partenerului, în cercul astfel creat, cu trei raze principale: femeia, trecutul său şi bărbatul interlocutor. Oniricul autodialogurilor se transferă, subtil, şi asupra povestirilor, şi nu cred că Freud, cu interpretarea sa celebră a viselor, ar fi reuşit o decelare mai fină a transpunerii realităţilor, trăite de o femeie, în modul ei de a iubi, trupeşte şi sufleteşte, un bărbat. Iată de ce susţin această întrepătrundere a fiinţei cu amintirile sale marcante, prin graficul ascendent al autodialogului:  
 
“„Am trăit toate iubirile cu tine. În  
vis sau nu. Asta ne obligă”. „Ne obligă?” „A fost ceva prea frumos,  
ca să fie neglijat”. „Aşa este”. „Geneza poveştii noastre. În timp ce se  
întâmpla, nu-mi venea să cred că se întâmplă”. „Nici mie. Dar  
simţeam uimitor de clar. Şi acum simt ce s-a petrecut atunci”. „Am  
uitat cine suntem, unde eram... Ne contopeam”. „Într-adevăr. Ca  
într-un vis”. „Foarte romantic”. „Şi decorul, şi toate scenele acelea de  
o creativitate spontană”. „Actul incipient, mai ales”. „Era, totuşi,  
pregătit, dar neaşteptat... Cu totul neaşteptat!” „Ne pregătisem  
pentru altceva. Şi când colo...!” „A fost un incredibil «când colo»!”  
„M-ai umplut de fiori atunci. Eram dusă de val”. „Amândoi eram”.  
„Nu mai judecam... Eram altundeva”. „Erai mică şi îndrăgostită”. (Autodialog II)  
 
În acest balans, perfectat, bine articulat, lectorul ar fi în eroare să caute cronologia naraţiunii -(să caute un jurnal)-, cadrele sunt rupte din timp, scurt-metrajele vin să justifice şi să explice trăirea iubirii, şi nu pentru a o cronometra, amintirile sunt trambulina saltului în apa dragostei, sunt, dacă aprofundez, decorul necesar căldurii, arderii pasionale, confundării bărbatului iubit cu visele inocenţei, dar şi cu întâmplările sale. Omul de care este îndrăgostit personajul feminin al autodialogurilor va primi aceste confesiuni întru aprecierea femeii iubite, este un joc pur feminin, ludicul cunoaşterii între îndrăgostiţi, de atracţie şi alint. Bărbatul are nevoie de această sensibilizare, pentru a-şi preţui femeia, are nevoie de albumul de familie al iubitei, de motivarea evenimentelor dureroase, de chinul ei, de loviturile, prin care a strâns această mocnire a iubirii, care explodează acum, la momentul relatării. Bărbatul, aici, devine predestinat şi, în acelaşi timp, hiperbolizat, la rang de motivaţie existenţială.  
 
“Şi mă ridici, cu ambele braţe, ca pe o fetiţă, de pe fotoliu. Iar eu  
te urmez, ca în vis. Cuminte şi serioasă. În paltonaşul gri. Strâns pe  
talie. Cu un cordon. Ferm ca braţele tale. Încordate. Pe canapea,  
pilota acoperea urmele fostelor îmbrăţişări. Scoţi o perină. Îmi aşezi  
capul pe ea. Te apleci deasupra mea. Ne privim în ochi, ne mirosim,  
ne zâmbim. Ca ultimii doi oameni de pe planetă, ce se iubesc cu  
toate simţurile. Ce straniu! Ce minunat! „Unii ar spune că e  
imposibil”. „Lasă lumea să vorbească! Noi să ne iubim...””(Revenirea)  
 
- Cred că aceste autodialoguri sunt piesa de rezistenţă a cărţii, iar Mirela-Ioana Borchin performează o artă a conversaţiei lăuntrice cu iubirea însăşi, o artă a replicilor, ca dialog profund de dragoste, cu tot ce ţine de acest sentiment complex, îndoieli, dăruire, fior şi visare, până la apogeu, viaţă şi moarte.  
- Structurarea textului este unitară, gradată, şi, aşa receptând-o, am perceput Apa ca pe un roman de dragoste, alcătuit din momente motivaţionale de viaţă, trecute sau actuale, şi nu au nicio importanţă anii când s-au petrecut, dacă sunt menite să apropie îndrăgostiţii.  
- Textul decurge, până la final, ca un puzzle din două culori, din două fiinţe, una explicându-se prin cealaltă, pe fundalul povestirii erotice, cu precădere, un erotism cerebral, care, citit, te face participativ, prin sensibilitate şi un anumit firesc, te regăseşti în problematica dragostei, te cuprinde şi te uimeşte, ca un déja-vu.  
 
“Poate nici nu ne dăm seama cât de legaţi suntem”. „E ceva dincolo  
de puterea noastră. Sufăr imens din cauza ta, dar nu mă pot supăra  
pe tine. Nicio clipă nu am fost supărată pe tine”. „De ce să suferi?  
Ce-i de suferit? Împrejurările nu se pot schimba. În ele constă  
farmecul meu şi măreţia ta”. „E frustrant. Îmi ocupi toată mintea,  
toată inima, pe când eu mă chinui să calculez procentele pe care le  
deţin în fiinţa ta...” „Ce calcule sunt astea?! Alta e matematica  
dragostei. Eşti prea mică pentru asemenea calcule. Toate rezultatele  
sunt greşite”. (Autodialog III)  
 
Apa este un film, un bilanţ existenţial, provocat de iubire, până la nevoia acută de a fi comunicat acest sentiment arzător. Iubirea ne determină să explodăm, pentru a nu ne preface în implozii, pentru a deversa acest râu de trăiri unice, când transferăm în persoana iubită toată fiinţa noastră, cu trecut, prezent şi viitor, cu bune şi rele…când iubeşti iei în tine fiinţa destinatară integral, cu tot cu destin. Aşa se întâmplă în această relatare entuziastă, detaliată, a unui parcurs de viaţă, bărbatul iubit asimilează femeia iubită, devenind împreună o entitate. Iată unul din ultimele autodialoguri, replicile sunt foarte real transcrise, şi această reuşită ţine de arta narativă, de o excelentă exprimare, numai prin talent realizarea acestui dialog putea fi într-atât de credibilă.  
 
“„Ba da. Sunt voci, pe care le aud, în timp ce merg pe stradă, stau în fotoliul meu  
de lângă birou, aşteptându-te să-mi baţi la uşă. Mai cu seamă vocile  
noastre. Cuvintele scrise sau nescrise, rostite sau nerostite, în alte  
aranjamente”. „E un Duende în tine, ţi-am atras atenţia, un spiriduş,  
care te chinuie, te împiedică să fii fericită”. „Crezi?” „Sunt convins.  
De ce nu eşti fericită? Ai toate motivele să fii. Mai presus de toate, pe  
acela că iubeşti, că eşti iubită. Ce om ca tine ar vrea mai mult decât  
atât?” „Sunt mereu nesigură de tine”. „Urăşti femeile”. „Numai pe  
cele care se apropie de cel pe care îl iubesc”. „Şi dacă au două  
cocoaşe, doi negi pe nas şi sunt de vârsta a treia?” „Nu fac discriminări...”  
„Am auzit că femeile se urăsc între ele”. (Autodialog IX)  
 
- Prin focalizarea inspiraţională îmi explic şi ponderarea reuşită între cele două matrici narative, eros şi thanatos. Povestirile black, în general despre moartea unor persoane dragi, “Fotografia”, “Directorii”, “Câinii învăţătorilor”, cu tot convoiul de trăiri la marginea disperării, a fricii, a suferinţei lamentate, concură cu brio dialogurile erotice, în fapt un erotism lucid, lipsit de inhibiţii, un erotism firesc, sugerat a fi între doi literaţi, dar cu atât mai profund.  
Pornind de la această alternanţă, am optat pentru roman şi nu pentru proza scurtă la cartea Mirelei-Ioana Borchin. Erosul este atât motorul naraţiunilor, cât şi firul roşu, conducător, al relatărilor de viaţă. Personajul feminin îşi creează, astfel, propriul cadru, în care iubeşte desăvârşit, îşi pictează atent decorul lăuntric, motivaţia iubirii şi împlinirea sa ca fiinţă, pe care acest cadru o obţine întru iubire. O femeie care iubeşte nu a căzut din cer, ea a fost copil, a învăţat, a trăit 1000 de experienţe, a iubit şi alţi bărbaţi, a născut copii, a profesat, ei bine, toate acestea converg spre desăvârşirea fiinţei, care, acum, se dăruieşte deplin omului aflat din iubire. Femeia, prin iubire, dăruieşte o viaţă, ar fi mesajul acestei cărţi.  
- Eu, în Apa, văd tehnică de roman şi arta convingerii cititorului printr-un intertextualism rafinat, transpus la persoana I, prin folosirea rolurilor literare, iar ca metodă dramatică, prin evocarea realităţii unui vis din compunerea unui personaj. Mirela-Ioana Borchin îndrăzneşte să portretizeze femeia cultă de azi, o eliberează de prejudecăţi, nu o justifică, ci o expune.  
- Titlul Apa, este o metaforă frumoasă, explicată, la final, de personajul interlocutorului misterios, căruia nici nu trebuie să-i afli identitatea, ca lector, căci el este ermetizat în integralitatea acestor povestiri, venite de peste timp:  
 
“Eşti, la propriu, şi la figurat, intangibilă. Puritatea dragostei tale e cea a apei curgătoare, la  
confluenţa cu fluviul. Fără astâmpăr. În fierbere. Nimeni nu va  
îndrăzni să te întrebe cine e, de fapt, iubitul tău”. „Nici nu îşi  
închipuie careva că ar afla de la mine”... (Autodialog XII)  
 
- Am găsit în cartea Mirelei-Ioana Borchin sumedenii de bijuterii literare, unicitatea povestirilor, dar şi întregul lor de parcurs existenţial, am găsit umor şi tradiţie, am găsit oniric, dar şi realitate şi pragmatism, am găsit poezia şi dramatismul iubirii. Este o carte complexă! Aş conchide cu modul de a fi citit-o rapid, m-a prins bine acest stil original, acest limbaj accesibil, dar mai ales scurtimea frazelor, în manieră JD-Salinger. Este o proză romanţată accentuat, cu precădere axată pe un dialog liricizat - nici nu se putea altfel de la un profesor, de la un lingvist. Sper ca volumul să aibă recunoaştere, în special la tânăra generaţie, atât ca proză original concepută, cât şi ca didactică a textului, simplu şi captivant, dar complet ca mesaj şi lecţii de viaţă.  
 
Felicitări şi mulţumiri, Mirela-Ioana Borchin!  
 
Voi încheia cu un corolar, pe care l-aş folosi cândva, ca motto, într-o altă carte de iubire:  
 
“Stop cadru: doi copii pe o bancă. Viaţa e un vis. De copil. Ce  
personalităţi? Copii. Şi vise. Şi joacă”. (Aleea personalităţilor)  
 
Bacău, ianuarie 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Impresii de lectură: APA de Mirela-Ioana Borchin. Cu o Prefaţă de Eugen Dorcescu / Cristina Ştefan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1859, Anul VI, 02 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Cristina Ştefan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Ştefan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!