Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   



TEATRUL ÎNTRE TRADIȚIE ȘI MODERNITATE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
TEATRUL ÎNTRE TRADIȚIE ȘI MODERNITATE  
 
Teatrul este a doua natură a omului și cea mai veche artă a sa. Toate celelalte arte includ fiicele teatrului, muzica, dansul, pictura, tragedia, comedia, poezia…toate artele sunt din și în teatru. Manifestarea scenică a omului, rolurile asumate, spectacolul, au fost, încă de la primitivi, manifestări ale ființei inteligent- artistice, omul. Ce altceva pot fi ritualurile, declamațiile, dansurile în jurul focului, decât primele jocuri artistice în era primitivă.  
Teatrul s-a născut odată cu saltul la inteligență, ca efect al acestul salt. De la organizarea tribală până la organizarea sofisticată a statelor de azi, comunitatea umană a mers în tandem cu cultura sa, manifestată artistic, iar teatrul a fost însuși efectul acestei evoluții, istoria teatrului reprezentând, azi, istoria culturală a omenirii. Florin Faifer susține, în Incursiuni-în-Istoria-Teatrului-Universal că sunt atestări din anii 3000 î.e.n. privind aceste ceremonialuri transformate cu ușurință în declamații viersuite. De altfel, mai târziu, grecii au lăsat dovezi palpabile cu privire la arta dramatică iar Aristotel în Poetica sa susținea că ”tragedia își trage originea de la autorii de ditirambi, comedia de la autorii de cântece falice”. Teatrul a anticipat poezia. Oralitatea a anticipat literatura dramatică. Teatrul antic grecesc a reprezentat fundația acestei arte prin amploarea reprezentațiilor, diversitatea și audiența foarte mare.  
În secolul V î.Hr. teatrul provenea din serbările organizate în cinstea zeului Dionis, zeul viței-de-vie, al vinului și al veseliei. Reprezentația era simplă, un grup de bărbați îi jucau pe zeu și pe însoțitorii săi, satirii, costumați cu blănuri și coarne de țap. Ei cântau și dansau în jurul unui altar. Treptat, din grupul respectiv, numit cor, s-a desprins o persoană, apoi două, mai multe - actorii - care schimbau replici cu corul.  
În timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentațiile teatrale (amfiteatre) și s-au scris texte speciale interpretate de actori și cor. Autorii greci au scris tragedii și comedii. Autorii importanți de tragedii, studiați și azi au fost Eschil, Sofocle și Euripide, iar cel mai important autor de comedii a fost Aristofan. În aceeași peroadă a antichității, teatrul latin ivea comedii de bun umor între care piesele lui Plaut, Gemenii, Comedia Măgarilor, Neguțătorul, Ulcica cu bani, Odgonul, Amfitrionul, ș.a. cu personaje vivace, cu replici acide, jucându-se cu mare succes la public așa-zisul teatru în teatru. Dar se juca și histrionic nu numai în marele amfiteatru ci și în locuri publice, pe stradă, împărații oferind supușilor pâine și circ.  
În timp, gustul pentru teatru s-a atenuat, preferându-se luptele cu gladiatori, sau reprezentațiile triviale. Istoria teatrului universal are suișuri și coborâșuri, trecând prin evul mediu, cu apriga lui tentă religioasă, prin piețe, cimitire și amfiteatre jucându-se piese cu caracter religios dar și artiști ambulanți nelipsiți prin iarmaroace și bâlciuri.  
Adevărata înflorire a dramaturgiei se situează în secolele XVI-XVII, odată cu Shakespeare care a scris majoritatea lucrărilor sale cunoscute între 1589 și 1613. Piesele lui de început au fost în special comedii și sau drame istorice, genuri pe care el le-a ridicat la punctul de maxim de rafinament și artă până la sfârșitul secolului al XVI-lea. După aceea, înainte de aproximativ 1608, el a scris în special tragedii, incluzând aici Hamlet, Regele Lear și Macbeth, considerate unele dintre cele mai strălucite lucrări în limba engleză. În ultima parte a vieții, el a scris comedii tragice, de asemenea știute ca aventuri romantice și a colaborat cu alți dramaturgi.( sursa wikipedia). Piesele sale sunt jucate și azi cu același succes, sau sunt scenarizate cinematografic.  
 
În ce privește istoria teatrului românesc dispunem de o bibliografie vastă. Rădăcinile sale se află în tradiția noastră populară, românul fiind, de când se știe, poet, deci un bun orator. Obiceiurile și tradițiile folclorice, ritualurile și ceremoniile sătești au fost dintotdeauna producții orale teatrale. Înseși legendele, miturile, transmise mai întâi din om în om, fac istoria artistică a creativității romînești. Folclorul, acest colosal muzeu încă viu, de frumusețe spirituală a neamului nostru dacic, deține și rădăcinile artelor deci și a teatrului nostru tradițional.  
Despre poezia populară, azi aproape uitată cu desăvârșire, până și în manualele școlare, Mihail Kogălniceanu spunea:  
”Cele mai multe din aceste cântece sunt producțiile spiritului romantic al întregului nostru popor, întîi de toate al celor din colibe, de la turme și cirezi.”  
Folcloristica este o sursă uitată azi, pentru producțiile teatrale sau cinematografice, doar nostalgic mai sunt difuzate filmele după Ion Creangă, baladele, doinele, doar documentaristic mai sunt expuse tradițiile noastre satești, obiceiurile de sărbători, dansurile populare cu strigături. Folcloristica a devenit o arhivă, nu mai are vitalitatea ultimelor decenii din secolul XX pe când făcea spectacole impresionante. Rolul acestora, însă, în istoria tetrului românesc este de necontestat.  
„Creangă restituie povestirea funcțiunei ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor, capabil a fi cucerit prin toate elementele de sugestie ale graiului viu, cu tot ce poate transmite acesta peste înțelesul abstract al lucrurilor comunicate.” – spunea Tudor Vianu.  
Amintirile, Poveștile, Anecdotele lui Creangă sunt tot atatea simboluri ale oralităíi operei sale, demne de păstrare în aplicațiile dramatice menite menținerii tradiției teatrale românești și prin acest repertoriu de pur spirit autohton. Deși în proză, Creangă exprima narațiunea în limbaj folcloric viersuit, foarte aproape de poezia populară, baladesc.  
„Dragu- mi era satul nostru/cu Ozana cea frumos curgătoare/și limpede ca cristalul  
/în care se odihnește cu mâhnire/Cetatea Neamțului/de-atâtea veacuri.  
Dragu-mi erau tata și mama/frații și surorile/și băieții satului, /tovarășii mei din copilărie/ cu cari în zilele geroase de iarnă/ mă desfătam pe ghiață și la săniuș.”  
Tudor Vianu sesiza la Creangă forța sa artistică populară „care îl făcea să-și citească tare frazele, ca Flaubert altădată, pentru a le proba în ritmul și sonoritatea lor, dar și prin puterea vie cu care își reprezintă scenele văzute.  
Personalitatea de anvergura dramatică prin care arta teatrală românească a căpătat coloratură specific românească este Vasile Alecsandri. Primele reprezentații, la Iași, sub egida sa împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negri în 1840, iar la București în 1850 sub bagheta lui I.L. Caragiale. Ciclul Coanei Chirița a deschis reprezentarea caricaturală a vremurilor, protipendada, snobismul, parvenitismul epocii. ”Satira lui Alecsandri are în vedere îndeosebi galomania, pocirea limbii române prin folosirea unui jargon franțuzit, dar și conservatorismul retrograd în toate privințele.” ( Al. Piru)  
Rolul de educator al teatrului a fost folosit în diversele sale forme din cele mai vechi timpuri. Comedia de caracter, farsa, parodia, comedia de moravuri, prin expresiile lor de umor, ironie, sarcasm, satiră, grotesc, au delectat spectatorii urmărind viciile, tarele umane, moravurile și decelarea lor. La noi, I.L. Caragiale ”a fost cel mai mare comediograf român și unul din cei mai semnificativi din literatura universală”.(Eugen Simion)  
 
Istoria teatrului românesc, de la clasici la contemporani parcurge genul comediei sau al dramei prin autori importanți, studiați din manualele școlare sau studențești dar mai mai rar jucați astăzi la scenă deschisă: B.P. Hașdeu, Victor Eftimiu, Mihail Sebastian, V.I.Popa, Al. Kirițescu, Tudor Mușatescu, Aurel Baranga, Teodor Mazilu, Ion Băieșu.  
Dramaturgia românească a cuprins tematic drama istorică, drama de idei, drama socială, mitologică, parabolică. Năpasta lui I.L. Caragiale (operă contestată în epocă), drama istorică Răzvan și Vidra a lui B.P. Hașdeu, alături de Despot Vodă a lui Alecsandri sunt opere simboluri ale artei dramatice românești. Trilogia Moldovei scrisă în 1909-1910, Apus de soare, Viforul, Luceafărul, opera de rezistență a lui B.S. Delavrancea, în care forța oratorică a personajelor a rămas inegalabilă. Mai aproape de contemporaneitate, drama de idei reprezentată de Camil Petrescu, parabola dramatică a lui Marin Sorescu, precum și dramele sociale ale lui Paul Everac, Aurel Baranga, Horia Lovinescu.  
Rolul educativ al teatrului de azi, deși cu puțini spectatori, continuă, dar se preferă genurile noi, experimentele, teatrul stradal, formele mixate cu alte arte (poezia, pictura, efectele speciale), locul teatrului clasic fiind luat de televiziuni, cinematografie, internet, cu modalități tehnice de top. Drama batrânului actor constă în inadecvarea la noile forme de comunicare și poate opera care a denunțat cel mai fidel acest tragic destin al actorului clasic este filmul Birdman.  
Birdman or (The Unexpected Virtue of Ignorance)) este un film american de comedie neagră și dramă din 2014, regizat, produs și co-scenarizat de Alejandro González Iñárritu.  
La cea de-a 87-a ediție a premiilor Oscar, Birdman a adunat nouă nominalizări, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor și nominalizări pentru evoluțiile lui Keaton, Norton și Stone. A câștigat patru premii Oscar: pentru cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original și Cea mai bună imagine.  
Film dens şi complex ca mesaj.  
S-a vorbit mult despre perspectiva artistică a acestui film, încât un comentariu literar i-ar avaria relexia strălucitoare a mulţimii de premii Oscar, nominalizări, Globuri de aur.  
Dar îl gândesc literar ca generaţie, pentru că atât Alejandro González Iñárritu cât şi Michael Keaton (are o poveste de carieră, oarecum asemănătoare cu personajul), aparţin generaţiei mele artistice, aparţin postmodernismului ( e o comedie neagră). Ei sunt artiştii la trecerea dintre secole, cei care au folosit telefonul negru cu manivelă, acum tableta şi I-pad-ul, artiştii care au jucat pe scena din lemn şi s-au costumat în cabinele îmbâcsite şi slab luminate din culisele înguste, dar acum au conturi pe facebook şi twitter, artiştii care au perorat în aplauze şi flori aruncate la scenă deschisă iar acum îşi postează cariera pe youtube-.  
Schimbarea de secol cu progresul tehnic aferent, dar şi cu decadenţa în progresie geometrică, poate produce acestei generaţii viziuni şi stări incalculabile ca analiză jungiană dar şi o acoperire cerebrală mai profundă decât ale altor generaţii liniare.  
“Birdman” este un film cu accente generaţioniste nu numai în reflectare artistică a schimbărilor umane de manifestare concretă.  
Riggan Thomson fusese o celebritate şi acum încearcă o revenire, o reabilitare a succesului trecut, cu conştienţa permanentă a ratării, tânărul său coechipier reprezentând reversul trecutului, prezentul artistic nevrotic, rebel, labil, improvizator şi îi este rivalul greu de acceptat.  
Trecut şi prezent într-o luptă de supravieţuire.  
Toate reperele implicate în scenariu sunt aşezate face-to-face şi urmează o schemă bine gândită, cu borne de transformare spirituală şi de atitudine:  
 
- arta de success la public primează şi prin locaţia nostalgică, un teatru din secolul trecut.  
 
- relaţionarea prin comunicare directă, un al doilea reper cap-pajură, prin dialoguri, -punctele tari ale scenariului- fiind sigure pe mentalitate, între actor şi soţia lui, între actor şi producător, între el şi fiica sa, sau cu tânărul actor actual celebru.  
 
- corolarul mesajului este unul existenţial, împlinirea umană, artistică dar şi realizatoare personalităţii.  
 
O generaţie tocită, cu fricile, fobiile, eşecurile sale, venind dintr-un secol trecut într-o lume tehnicizată, monopolizată şi manipulată de virtual, bolnavă prin aceste arestări dependente, bolnavă de false cariere şi false iubiri.  
Metafora, căci filmul “Birdman” este o metaforă a generaţiei de prag, de trecere dintr-un secol de virtuozitate într-altul de virtualitate, se expune prin final:  
zborul sinucis, ca asumare.  
Finalul este situat ca incipit:  
“-Ai primit ceea ce-ţi doreai de la viaţa asta? Eu, da!  
- Ce voiai?  
- Să mă consider iubit, să simt că sunt iubit pe pământul acesta!” Raymond Carver- fragmente târzii  
Un film mare, o istorie alegorizată stilistic, a omului artist transformat în pasăre liberă prin recunoaşterea propriei învingeri.  
 
Ce ar trebui să facă arta dramatică pentru a supraviețui în secolul XXI? Ce ar trebui să facă noile generații de actori pentru a-și cuceri publicul și a-l fideliza? Răspunsul e simplu. Să inventeze și să inoveze. Să nu renunțe la valorile clasice în favoarea kitsch-ului actual, să le reinterpreteze, să le valorifice, să le readucă mesajul pozitiv și educativ în secolul nostru căci educația rămâne etern modul de progres al civilizării oamenilor. Am apreciat mult o astfel de inițiativă a Teatrului Bacovia, actrița Eliza Noemi Judeu reinterpretând într-o variantă modernă poemul Călin, File de poveste al lui Eminescu.  
Citisem despre reprezentaţia Teatrului Bacovia, „Călin( povestea modernă)” în cotidienele băcăuane, Ziarul de Bacău:  
“plecându-se de la textele “Călin (file din poveste)” – Mihai Eminescu, “Wunschkonzert” – Franz Xaver Kroetz și “The clock ticks the water drips” – Hannah Wolf (SUA), cel din urmă scris special pentru acest spectacol. O premieră, la care publicul este provocat de renumitul regizor Horia Suru și talentata actriță Eliza Noemi Judeu, cu participarea extraordinară și surpriză a fiului celei din urmă, Călin Theodor Curucli, elev în clasa a V-a la Pian, Colegiul Național de Artă “George Apostu” Bacău.”  
şi în Deşteptarea:  
“Cei doi dramaturgi ai acestei montări non-verbale sunt Hannah Wolf şi Horia Suru, ei având ca punct de pornire şi de sprijin monodrama „Wunschkonzert” de Frantz Xaver Kroetz, poemul eminescian „Călin (file din poveste)” şi un scenariu al lui Hannah Wolf, intitulat „The clock ticks the water drips” („Ceasul ticăie/bate, apa picură”). Cam ciudata si aleatorie – “  
dar curiozitatea mea era una literară.  
Cum se poate moderniza un arhetip al Zburătorului când Eminescu a dat capodopere în două genuri literare diferite, poemul, prin Călin( file de poveste) şi basmul, Călin nebunul. Apoi, ca om rebel în lectură şi încurajator al formelor noi de expresie îl ştiam pe Horia Suru ca fiind mare cutezător în arta lipsită de norme şi intuirea formelor noi de captare a publicului. Horia Suru a practicat inovaţia încă din liceu, când Leslie Hawke i-a oferit spaţiul şi resursele necesare la American Learning Center în Bacău pentru a atrage copiii în activităţi creative, în limba engleză. Coordonează activităţi de teatru, axându-se pe cultura britanică, fiind invitat ca trainer la toate festivalurile de teatru în limba engleza pentru tineri din România.  
Aşadar astea fiind datele cunoscute despre proiectul Călin, povestea modernă, voiam să cunosc la faţa locului transbordarea acestor experienţe în unul din cele mai reprezentative poeme eminesciene. Şi impresiile au fost pe măsura curiozităţii. Aseară, după spectacol, emoţia dată de un joc dramatic fără cusur în toate menirile sale, expresivitate- Eliza Noemi Judeu are sensibilitatea Valeriei Seciu într-o partitură lirică, dar cu atât mai meritorie când vorbim doar de gestică nu şi de exprimare verbală-, captarea publicului- în sală nu se auzea nici musca şi cele 60 de minute au zburat fără să ne dăm seama, şi, la final, impresia devastatoare că ai înţeles un destin al eternului feminin, acum, în secolul XXI, un destin sau poate efectul lui finibil, sau poate soluţia lui de salvare…moartea.  
M-am gândit cum au reuşit, ei, cei răspunzători de această punere în scenă, să transforme nunta strălucită din Călin file de poveste în moarte. Aşa după cum cadrul desfăşurării acţiunii, un apartament al unei femei no name nu mai este  
“Pe un deal rãsare luna, ca o vatrã de jãratic,  
Rumenind strãvechii codri şi castelul singuratic”  
iar  
“Sub pleoapele închise globii ochilor se bat,  
Braţul ei atârnã leneş peste marginea de pat” se transformă în gestul întinderii aşternutului pe o canapea extensibilă după o suită de alte gesturi devenite stereotipii, ritualuri mecanice ale femeii no name din zilele noastre. Această mecanică a treburilor mărunte, feminine, zilnice, spălatul vaselor, gătitul mâncării, ordonarea lucrurilor, împăturirea şervetelor, iată că devin cadru claustrofob unei situaţii onirice iubirii aşteptate, a dorinţei de ea.  
Versurile:  
“S-au fãcut ca ceara albã faţa rosã ca un mãr  
Şi atâta de subţire, sã o tai cu-n fir de pãr.  
Şi cosiţa ta bãlaie o aduni la ochi plângând”, devin tristeţea muşcăturii dintr-un măr aruncat apoi la coşul de gunoi, plânsul acestei singurătăţi devine apogeu gestual prin spargerea unui vas …Visul de iubire al femeii se transformă în ritualul aşezării mesei cu două pahare de vin în aşteptarea tandemului modern, o cină romantică la un restaurant. Femeia no name îşi bea singură cuminecătura şi apoi se sinucide.  
Simbolurile romantice au devenit simboluri moderne într-o succesiune rapidă şi ideea nu este reluarea naivă a acestui mit ci actualizarea lui, iar finalul suportă lovitura de teatru: nunta din “Călin (file de poveste)” se transformă în nunta mioritică, în “soarele şi luna mi-au ţinut cununa”, în moarte.  
Fiecare gest, fiecare expresie a chipului, sunt o succesiune de repere eminesciene preluate în prezent, trebuie doar să reciteşti poemul eminescian concomitent cu expunerea dramatică.  
Piesa conţine mult mai multe gesturi, mimici, ascunzând replica prezentului la semantica şi imagismul eminescian, dar finalul este definitoriu schimbării de mentalitate, ruinării ei, coborârii ei la limita dezumanizării şi alegerii suicidului ca realism crunt de salvare. Decât să visez în van mai bine moarte…este un mesaj al zilelor noastre, al însingurării până la denaturare. Funia poate fi privită îngereşte, cu un surâs al Elizei, mântuitor…  
Atât jocul Elizei Noemi Judeu, plin de farmec, captivant, cât şi fondul muzical ales, cutremurător în conotaţii funebre, melodiile din Love Story şi Iarta! a Mihaelei Runceanu, fac din aceasta piesă de teatru o experienţă de zguduire de umeri pentru orice om înţelege mesajul însingurării oamenilor în epoca noastră, însingurării de propriile vise. Nici visul de iubire nu mai are suport tehnic în zilele noastre.  
Poate sunt critici din partea tradiţionaliştilor, manieriştilor…dar eu cred în reuşita acestui experiment tăcut, transmis printr-o gestică naturală, sinceră, adus în apartamentul unei femei no name în anul de graţie 2014. Şi asta pentru că oamenii s-au săturat de logoree şi tirade…vor să trăiască liniştiti. Întoarcerea la firesc este al doilea mesaj al experimentului, la firescul artei.  
Actorii de azi au două direcții pe plaja vastă a dramaturgiei:  
 
- păstrarea și reinterpretarea valorilor clasice ale artei dramatice. (tradiționale, în speță)  
 
- inventarea formelor noi de spectacol cu selectarea operelor de expus cu succes la public, dar de calitate artistică autentică.  
 
În ambele variante valoarea operei interpretate va fi apreciată prin talentul artistului, talent care, indiferent de progresul tehnic al secolului XXI are aceleași calități de milenii.  
 
Cristina Ștefan  
 
Bibliografie  
 
- George Călinescu- Istoria literaturii române, de la origini până în prezent- Fundația Regală pentru literatură și artă, București, 1941, Editura Semne, 2003  
 
- Tudor Vianu, Arta Prozatorilor români, Editura Lider, București  
 
- Nicolae Manolescu- Istoria critică a literaturii române, Editura AULA, Brașov  
 
- Solomon Marcus, Artă și știință,Editura Eminescu, 1986  
 
- Gheorghe Vrabie- Din estetica poeziei populare, Editura Albatros, 1990  
 
- Al Piru, Valori clasice, Editura Albatros, 1978  
 
- Florin Faifer- Istoria-Teatrului-Incursiuni-in-Istoria-Teatrului-Universal- internet  
 
- Eugen Simion- Scriitori români de azi, Ed. Cartea românească, 1978  
 
- Scurtă istorie a teatrului românesc, Mihai Florea, Editura Meridiane, 1970  
 
- Teatrul românesc contemporan: Cetatea de foc, Margareta Bărbuță, Editura Tineretului, 1962  
 
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
TEATRUL ÎNTRE TRADIȚIE ȘI MODERNITATE / Cristina Ştefan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1768, Anul V, 03 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Cristina Ştefan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Ştefan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!