Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Carti > Mobil |   


Autor: Cristina Ştefan         Publicat în: Ediţia nr. 1566 din 15 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

IOAN BERGHIAN- DEBUT LIRIC DECIS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
IOAN BERGHIAN- DEBUT LIRIC DECIS  
prefaţă la volumul “ Mireasmă de verbină”, Editura ArtBook, 2014.  
 
Nu există o vârstă a poeziei, nu există un timp al poeziei şi nu există nici măcar o înfăptuire a poeziei. Lirismul este dincolo de legile fizicii şi matematicii, dincolo de biologie şi anatomie, dincolo de teoriile şi curentele literare, dincolo de norme, dincolo de prelucrări şi tehnici impuse, dar mai ales, dincolo de sistemul recunoaşterii lui. Citesc un poet şi mi se face stomacul ghem, sau lăcrimez, sau devin stare gazoasă de emoţie, ăsta e singurul criteriu prin care am promovat poeţii Cenaclului Lira21, pentru că nu mă recunosc poet ci doar un cititor cu sensibil simţ liric. Exact aşa procedez şi acum făcându-l cunoscut pe poetul român, stabilit în Ragusa, Italia, de câţiva ani, Ioan Berghian, poet pe care îl citesc admirativ de vreo 10 ani şi care, iată, debutează cu un volum de poezie aşteptat: “ Mireasmă de verbină”, Editura ArtBook, 2014.  
Citesc această carte cu poezii postate pe internet de ani şi ani de zile ca pe un întreg alcătuit necesar întru vedere panoramică, de profunzime, întru descoperirea esenţelor lirismului poetului, un lirism cu parfum boem, de demult, dar punctat determinant, barbilian, ţinând seama că formaţia profesională a poetului este de matematician (Universitatea Timişoara), lucrând mulţi ani ca analist programator în informatică, o meserie care poate influenţa modul de gândire, făcându-l exact, schematizat, cu nevoie de soluţii şi ipoteze demonstrate matematic. Această decurgere rotunjită corect a raţionamentelor enunţate poetic, face poezia domnului Berghian, clară, curat gândită, omogenă prin alianţa de gândire pragmatică cu intelectualismul liricizat sensibil.  
Temă favorită poetului, iubirea, vine între eros şi thanatos şi devine absolutul existenţei, nimic relativ, nimic întâmplător în această simbioză vitală a omului cu iubirea. Într-un decor care aduce neîncredere în viitor, sentimentul înstrăinării de prezent induce apusul vieţii, sumbru, ca soluţie de resuscitare a frumosului trăit, între scepticism şi asumarea lui ca prezent, iar realismul acestui prezent este motivaţie trăirii viitoare. Sigur pe sentimentele sale, în iubire faţă de fiinţa dragă şi înstrăinare faţă de realitatea înconjurătoare, poetul îşi cerne şi discerne perspectiva emoţională fără candoare, fără naivităţi inutile, constatator. Deşi versurile sale sunt profunde, analitice, grave pe alocuri, în tonalităţi sobre, versuri cu rime complicate şi răsturnări semantice, citesc uşor, pentru că nu întâlnesc nimic ţinând de manierism sau formulare simplă ori calofilă şi constat că iubirea viersuită nu poate fi numai un şir interminabil de exclamaţii alintătoare şi rime mângâietoare ci poate fi adâncime poetică între orizonturi stilistice originale. Mă gândesc că poezia de iubire a domnului Berghian are ceva sculptural, creează imagini din dalta pusă la muncă pe piatra cunoaşterii şi explicării între cauză şi efect a iubirii, lămurind piatra sensului să ia forma dorită, ondularea ideii cu formă de trup a gândirii iubirii. Aşa cum spunea Brâncuşi:  
“Iubirea cheamă iubire. Nu este atât de important ca să fii iubit, cât să iubeşti tu cu toată puterea şi cu toata fiinţa.”  
Spune poetul, aşadar, îndemnându-şi iubita la meditaţie în ton liric învăluitor, cald, simplu, dar tocmai prin aceste caracteristici, emoţionant.  
“nu închide pleoapele  
s-ar putea să atingi  
mai mult decât vor  
ochii tăi  
să cuprindă”  
Absenţă  
Adresivitatea este intimă într-un dialog cu persoana iubită, un dialog care ţine oniric o stare de continuă dragoste, depărtarea fiind chiar motivaţia acestei apropieri între fiinţele care se iubesc. Ajung la mitul androginului lui Platon din Banchetul, preluat de mulţi scriitori (găsit în mitologiile arhaice dar şi în literatura română modernă, Adam şi Eva de Liviu Rebreanu, Mefistofel si Androginul de Mircea Eliade:  
„Acele făpturi omeneşti din vremurile acelea era un bărbat-femeie, numit androgin, iar alcătuirea lui, ca şi numele, ţinea şi de bărbat şi de femeie”. Androginii aveau patru mîini şi patru picioare, şi un singur cap cu două feţe, formînd un tot întreg. De atunci oamenii îşi caută perechea „trupul dintru început al omului fiind despicat în două părţi, fiecare jumătate a început să tînjească după cealaltă”. Aristofan, personaj din Banchetul, susţine că „fiecare ne căutăm mereu jumătatea, ca să ne întregim”,  
„dîndu-ne marea nădejde că el ne va reaşeza în vechea noastră stare şi, vindecîndu-ne rănile, ne va dărui fericirea deplină”.  
În poezia domnului Berghian această căutare a jumătăţii sufleteşti depăşeşte neliniştea, nesiguranţa, acestă căutare se desfăşoară doar ideatic, întregul având ambele feţe ale androginului, iubirea e un unic şi sintetic format şi numai reflexivitatea şi simbolistica gesturilor, definitorii ei, este preocupare poetică.  
Dincolo de timp, versul poetului nu găseşte doar o corespondenţă în metafora stării sau o imagine plastică (zborul lăstunilor de exemplu) pentru expresivitate dar versul se construieşte în idee, compune itinerarii ale ideii, într-o metamorfoză psihică ajutătoare prin sensibilitatea rostirii:  
“Şi-ntotdeauna e prea târziu,  
Când deschizi ochii.  
Fără prezent,  
Atât de aproape,  
De faţa nevăzută a lunii,  
- Mai ţii minte?  
Cum speriaţi,  
Învăţau să zboare  
Lăstunii?”  
Fără prezent  
Dialogul cu iubirea este dialogul cu ideea de iubire iar confesiunea devine concreteţe, detaliu de aplicare în echilibristica şi compensarea eventualelor sinusoide contemplative.  
“tu îţi doreşti  
balade  
pentru eternitate  
şi dimineţi interzise  
există doar păsări  
cu nume de piatră  
ocazional  
orizontale arcade.”  
Aplecare  
Iar mitul androginului reîntregit duce finalizarea iubirii ca apropiere ideatică, eternizată, absolutizată, singurătatea, absenţa fiinţei iubite fiind doar o îndurerare pasageră, pentru că....  
“E bine, spui, că mă iubeşti la fel.  
Deschide larg fereastra, să mă doară  
Îmbrăţişarea ta, cum face el  
Şi-am să te cred, la fel, ca-ntâia oară.”  
April  
Sentimentul singurătăţii, a îndepărtării de persoana iubită nu devine extremist, nu devine deprimant, nu există în vers vreun orgoliu al izolării, dimpotrivă, poetul converteşte imaginaţia senzorial, o transformă în stop cadru al gândului exprimat.  
“voi opri anotimpurile  
şi voi turti polii  
până vei rămâne grea  
de sufletul meu  
rod va lega  
zăpada-n magnolii  
aproape  
într-o cosmică vară  
nimeni nu te va avea  
mai mult decât mine  
tainică  
dulce povară.”  
Aproape  
Şi pentru că ipostazele singurătăţii poetului într-o ţară străină aduc variante inventive, schimbări de tonalitate, diversitate lirică, uneori ludică, alteori filozofală, voi cita un şir de poezii tematice cu un corolar din Gogol: “Patria sufletului este iubirea.”  
“ce bine că minţi  
măcar ne iubim în virtutea tăcerii  
precum sfintele moaşte  
pre sfinţi  
niciun gol adevăr  
nu doarme  
ca noi  
jucători  
la facerea lumii”  
Regula jocului  
“Ci doar descheie-ţi geana  
Şi pleoapele, să curg  
În lava răscolitului tartar.  
Privirea să-ţi cuprind, ca valul,  
Îmbrăţişând adâncul  
Lunaticului far.”  
Când tu priveşti  
“N-am să uit cum, prin gemene glastre,  
Lunecau neştiute de noi,  
Flori de vis. Erau mâinile noastre.  
Ţineam cerul cu umerii goi.  
Ce bizară poveste  
Lasă-mă să te-nfăşor,  
Ca-ntr-o mantie,  
În sufletul meu.  
Ciută bolnavă de lună,  
Sub stelele mele rămâi.”  
De lună  
“Umbrele ni se topeau în amurg.  
Târziu,  
Germinând pe creste,  
Supusă tu aplecai luna,  
Eu dam razele la o parte.  
Gestul era al meu,  
Păgân şi mereu  
Dintotdeauna.”  
Clipa aceasta  
Spuneam cândva că poezia este filozofie, metafora este o “artă a răsucirii” (Platon afirma asta despre arta gândirii) şi ce altceva poate fi fiinţa poeziei dinspre şi înspre simţirea realităţii? Iar autenticitatea acestei contemplări ţine de monocordul poetului. Poeţii sunt filozofi prin gândire şi artişti prin conştiinţă.  
Drumul domnului Berghian spre poezie vine din cunoaşterea filozofiei existenţialiste şi adaptarea ei la propriul destin prin a face coerente reperele folosite poetic. Spaţiul şi timpul se disipeză rămânând importantă trecerea în neant, cu bagajul ei de sentimente.  
Mama, reperul primordial, se situează mai presus de prezent, mai presus de cotidianul trăit, între sacru şi profan, poetul alege simbolic egida maternă ca trăire autentică de iubire. De altfel acest volum de poezie, primul editat de domnul Ioan Berghian este dedicat mamei şi nepotului, Mihăiţă, pe care poetul îl numeşte, „sufletul său.”  
“Când râzi, tu plângi şi-ascunzi a ta privire,  
În suflet, când ne strângi la piept, duioasă.  
Şi te prefaci că-i nouă, haina-ţi roasă.  
Ţeşi timpul peste noi, cu-a ta menire.”  
A ei chemare  
“semăn tot mai mult  
cu mine însumi  
simt  
cum se deschid  
palmele mamei  
scutură ţărână”  
De sine  
“Un dor pribeag, un dor de mamă,  
e-n taina nopţii vis, când plâng  
la sfânta în cernită ramă,  
la sfânta mea din templul stâng.”  
Dor pribeag  
Meditaţia în diferitele ipostaze ale singurătăţii aduce versului tonalităţi diferite, variante de ritm şi intensitate, dar păstrarea memoriei afective se face mereu calm, într-o gravitate asumată, prin himeră şi mister ca termeni ai ecuaţiei vieţii.  
Existenţialismul domnului Berghian ţine de resemnare, scepticismul său ţine de neantizare şi din acest punct de vedere îmi aminteşte de Sartre (L’Être et le Neant).  
Adâncul “din care ni se pare” este pentru poet sursa existenţei şi la fel ca Sartre consideră că numai în faţa neantului omul devine posibilitate, omul se poate defini cu spaima neînţelegerii propriei fiinţe, cu ciudăţenia pieirii lui în timpul devenit raclă, şi nu chivot, subliniind astfel ideea că omul dispune de el însuşi limitat, libertatea lui se opreşte la poarta neantului.  
"E spaimă, totuşi, gândul când nu poţi să-nţelegi,  
surâs viclean, trădarea, încondeiată-n faclă.  
Pe-altarul veşnic, crudă, pieirea n-are legi.  
Trişând falange, timpul nu e chivot. E raclă.  
Ciudat rămâne, numai, un gol de ochi fecund,  
lentilă de-ntuneric. Sub cranii de-ntrebare,  
groteşti cenuşi maligne, fractalii, se ascund,  
enclave în adâncul din care ni se pare."  
Aş merge mai departe spunând că neantul şi neantizarea noastră se extinde şi asupra actului artistic în sine al domnului Berghian, scrisul său este ofranda acestei înţelegeri exact cum spunea poetul Dan Laurenţiu:  
“Neantul nu e pagina goală! Neantul este sub pagină! Cine se ocupă cu arta se ocupă cu neantul(…)”Eternu-ntors pe dos” al poetului I Berghian rămâne o sintagmă remarcabilă în sensul enunţat.  
“În mii şi mii de lanţuri zace-o haină.  
Lacerte, legilor cărând prinos,  
Depun în ouă, nepătrunsă taină  
Şi-adulmecă eternu-ntors pe dos.”  
A fi  
“Ascult zăpezile-n tăceri cum cresc.  
În templul cu vitralii de cuvinte  
O Danaidă-şi toarnă-n cofe sfinte  
Lăuntrul serii, simplu şi firesc.  
Monedă calpă, clipa ne înşală.  
În ochiul ei, nicicând, să nu priveşti.  
Tu desenezi iluzii din poveşti  
Pe-o umbră albă, parcă din greşeală.”  
Ascult zăpezile  
Iată o poezie deplină ca reflexie a ideii de timp neantizat, în care evoluţia însăşi nu putea fi alta, omul nealegând el să existe, aşa cum susţinea şi Sartre în idea că omul este pus în posesia omului şi are în răspundere proprie existenţa sa. Omul nu este decât om înţeles şi de acord cu sine, faţă în faţă cu neantul atotcuprinzător. Este o poezie de esenţă a gândirii atee, omul este ceea ce se face el însuşi, cu menţiunea specifică liricii poetului prin care o singură soluţie umană are perspectiva decisă, moartea.  
"Dacă omul ar fi pasăre,  
Dacă pasărea ar fi pom,  
Dacă pomul ar fi apă,  
Dacă apa ar fi soare,  
Cine ar mai fi pasăre?  
Cine ar mai fi pom?  
Cine ar mai fi apă?  
Cine mai moare?"  
Cine?  
Limitarea impusă genetic face ca statutul minimal al omului, deşi nerecunoscut, deşi nădăjduit un finit temporar, să ducă la înţelegerea verbului „a fi”, segmentată.  
“în absenţa finitului  
tăiem sensurile din verbul a fi  
într-un segment de cuvânt”  
Fără sens  
Periplul ar putea continua cu fiecare poezie în parte pentru că în fiecare poezie, deşi atât de diferită ca abordare lirică, există un fir continuu care leagă sentimentele exprimate de gândirea deloc simplistă, abordare care face din lirismul domnului Berghian un mixaj fericit poeticii dar şi speculaţiilor filozofice. Limitarea vieţii, asumarea morţii, pactul cu destinul, chiar şi trecerea filozofiei prin aceste mărginiri de sens, ivesc, iată, retorici aforistice, splendide prin profunzimea conceptului transfigurat artistic.  
"trei puncte trei puncte trei puncte  
fleacuri  
prind curaj  
pentru viaţă  
nicio filozofie  
fără margini  
îţi zic  
nu-i adâncă"  
Fleacuri  
Am ales ca încheiere o poezie elegiacă, poate că intuiesc în ea mesajul întregului volum, o ars poetica explicând metaforic însuşi imboldul scrierii acestui volum de versuri eclatante, ca pe o nevoie de a lumina prezentul, ca pe o alegere personală de a păstra idei, trăiri, sentimente, din lunga perioadă de război cu viaţa.  
“Este beznă pe câmp şi mi-e noapte în tot.  
Vezi? Statistică-i moartea-n tranşee.  
Tu mă ştii. Sunt soldat. Am să-ţi scriu, dacă pot,  
Preţ de-o stea, cea dintâi epopee.”  
Preţ de-o stea  
 
“Mireasma de verbină” este un volum de acumulare poetică, poate chiar epopeea unei gândiri, un volum de debut în sensul tipăririi doar, pentru că poetul Ioan Berghian scrie de mult timp, este cunoscut în mediile literare on line, apreciat, recunoscut ca valoare lirică prezentă şi activă.  
 
Cristina Ştefan, mai 2014  
Referinţă Bibliografică:
IOAN BERGHIAN- DEBUT LIRIC DECIS / Cristina Ştefan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1566, Anul V, 15 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Cristina Ştefan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Ştefan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!