Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Cristina Oprea         Publicat în: Ediţia nr. 1811 din 16 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Cristina OPREA - POVEŞTI PENTRU VACANŢA DE CRĂCIUN (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
CLOVNUL TOTO  
 
Fulgi mari dansau un vals de decembrie, nu foarte friguros. Toto, clovnul de la Circul Mare era foarte trist. Şi cum să nu fie când ştia că în curând va sosi Crăciunul şi el, nu găsăse un brad să-l împodobească pentru fiul său Răzvan.  
 
Mergând încet spre casă, cu paşi apăsaţi prin zăppada moale, ducea în suflet vestea tristă pentru fiul său, lipsa bradului. Cum va reacţiona oare Răzvan? Va plânge cu siguranţă. El, marele Toto, aşa cum i se spunea la circ, dorea să îi ofere o viaţă frumoasă copilului său, mai ales de când îi murise mama. Cuprins de gânduri nici nu a auzit când îl striga cineva. A simţit o bătaie puternică pe umăr. S-a întors cu teamă şi a rămas fără cuvinte. În faţa sa nu era altcineva decât Moş Crăciun.  
- Te-am strigat pentru a te linişti. Fiul tău este vesel acum, se bucură din suflet pentru că tocmai a descoperit bradul împodobit de mine şi bineînţeles cadourile.  
 
După ce i-a spus aceste cuvinte Moş Crăciun i-a aşezat în mâini o crenguţă de brad cu un glob sub formă de inimă şi s-a făcut nevăzut.  
După un anumit timp, trezit la realitate de zgomotele oraşului, a pornit spre casă. Intrând, a descoperit un brad împodobit aşa cum şi-l dorise pentru fiul său. Copilul fericit se juca pe covor cu un trenuleţ. Când şi-a văzut tatăl a alergat la el şi l-a îmbrăţişat.  
-Tati, tati, a venit Moşul. Păcat că nu este şi mama să se bucure cu noi.  
 
Atunci Toto şi-a amintit de globul sub formă de inimă pe care-l pusese în buzunar şi l-a aşezat cu grijă în brad, răspunzându-i în gând copilului ,,Dar poate că este!”. Această seară de Ajun a fost cea mai frumoasă din existenţa sa.  
 
 
STELUŢA  
 
A sosit şi mult aşteptata vacanţă de iarnă. Andrei este bucuros pentru că va merge la bunici, la ţară, unde se va distra foarte bine cu prietenii săi. Pentru el vacanţele la bunici sunt cele mai frumoase, cele mai încărcate de bucurii. Aici, bunica, o femeie blândă şi bună, îl răsfaţă cu plăcinte şi gogoşi după reţete numai de ea ştiute, iar bunicul îl educa să respecte păsările şi animalele, povestindu-i întâmplări din viaţa sa. Nici de creşterea plantelor şi a florilor nu uitase bunicul să îi povestească. Copilul îl iubea tare mult pentru lucurile interesante pe care i le spunea.  
 
Însă în această iarnă nici nu ştia ce surpriză îl aştepta. Iapa din curtea bunicului pe care o chema Bella, devenise de curând mămică.  
Drumul spre bunici a fost destul de lung dar şi foarte frumos pentru că peisajul din acea zonă de munte era copleşitor. Afară, fulgii mari de nea se aşterneau pe pământ, cernuţi parcă din sacul timpului de poveste. Ajuns la casa bunicilor a alergat să-i îmbrăţişeze oferindu-le mici cadouri cumpărate de el. Pe masa din bucătărie îl aştepta un platou mare cu prăjituri.  
Bunicul l-a luat de mână şi l-a dus în grajd pentru a i-l prezenta pe noul membru al familiei – micuţul mânz. Era mic dar vioi şi avea în frunte o pată albă ce semăna mult cu o stea.  
Bunicul i-a spus să aleagă el numele, dar cu grijă pentru că era fetiţă „copilul” Bellei. Ce idee!  
-Bunicule, o va chema Steluţa! A exclamat bucuros copilul.  
 
În noapte magică de Ajun, Andrei şi-a rugat bunicii să o lase şi pe Steluţa în casă, să îl aştepte împreună pe Moş Crăciun. Pentru că îl iubeau foarte mult, bunicii s-au gândit să-i îndeplinească dorinţa şi au lăsat-o pe Steluţa în casă. Copilul a aşteptat până spre dimineaţă venirea Moşului, apoi a adormit. Bunica l-a purtat pe braţe până în camera lui, iar bunicul, cu mare grijă, a dus căluţul în grajd.  
Andei visa cum alerga pe dealurile din împrejurimi având-o alături pe Steluţa. Soarele cu razele sale îi mângâiau faţa.  
-Este Crăciunul!, a strigat copilul uitându-se pe fereastră.  
 
Când, ce să vezi! În curte era un om de zăpadă şi lângă el multe cadouri. S-a îmbrăcat repede, a fugit afară. Un singur cadou nu îi aparţinea – două legături de morcovi şi câteva mere frumos aranjate într-o cutie aurie. Moş Crăciun se gândise şi la Steluţa! Andrei a alergat cu micul dar în grajd unde i l-a oferit Steluţei. Aceasta a început să ronţăie fericită.  
 
 
COPILUL FĂRĂ INIMĂ  
 
Paul este un copil singuratic. De curând a împlinit paisprezece ani. În urmă cu trei ani îşi pierduse tatăl şi acest eveniment îl marcase. Mama, rămase singură, dorea ca el să se implice mai mult în viaţa de familie, să o ajute în anumite treburi gosopdăreşti, dar parcă nici nu o auzea. Se îndepărtase chiar şi de cei mai buni prieteni şi colegi. Şi cu animalele se purta urât. Le lovea uneori cu pietre.  
 
Inima lui se împietrise. Nu credea nici în magia sărbătorilor de iarnă sau în Moş Crăciun. Nimic nu îl mai impresiona. Uitase să mai dăruiască. Abia aştepta vacanţa de Crăciun pentru a sta la televizor.  
Cu gândurile la vacanţă a urcat scările blocului şi s-a apropiat de lift. Cu paşi mărunţi, spijinindu-se într-un baston, a intrat în holul blocului, un bătrân. Ridicând pivirea spre Paul i-a spus cu glas temurând:  
- Tinere, te rog ajută-mă să iau bagajul de afară şi să-l pun în lift. Trebuie să ajung la etajul cinci.  
- Vezi-ţi de treabă, tataie, crezi că nu am ceva mai bun de făcut?, a răspuns băiatul pe un ton dur. De ce pleci de acasă singur? Cheamă-ţi copiii să te ajute!  
- Eh, ce bine ar fi să am un sprijin, dar din păcate sunt singur, a oftat bătrânul şi a înaintat încet.  
 
Paul l-a privit de sus şi a urcat în lift. „Ce chestie! Şi bătrânul ăsta...”, s-a gândit. A intrat în casă, a mâncat ceva foarte repede şi s-a aşezat în faţa televizorului. Totuşi figura bătrânului avea ceva... cunoscut. Îl impresionase, dar copilul nu voia să recunoască.  
 
La un moment dat a sunat cineva la uşă. Paul s-a gândit că poate fi mama. A mers şi a deschis. În pragul uşii stătea acelaşi bătrân.  
-Dumneavoastră aici? Aţi greşit etajul. Suntem la şase şi nu am cu ce să vă ajut, i-a răspuns Paul tăios.  
-Stai dragul meu, nu am greşit! Aici locuieşte familia Popescu, nu?  
-Da.  
-Eu sunt unchiul tatălui tău. Am venit tocmai de la Brăila până la voi pentru că nu mai am nici o rudă apropiată. Ştiu, nu mă cunoşti şi poate nu mă crezi, dar am aici câteva documente care pot dovedi acest lucru.  
 
Paul uimit dar şi puţin agitat nu ştia cum să reacţioneze, când uşa liftului s-a deschis şi a apărut mama sa. În câteva cuvinte bătrânul i-a explicat şi ei situaţia sa. Generoasă, doamna Popescu l-a invitat în casă şi l-a tratat cum se cuvine, în contradicţie cu ceea ce gândea Paul.  
 
Mama i-a propus unchiului să doarmă pe canapeaua din salon. Paul nu se putea obişnui cu gândul că, din acel moment viaţa lor s-a schimbat. Bătrânul avea să locuiască împreună cu ei până la sfârşitul zilelor.  
 
Nervos, Paul a plecat să se plimbe. Chiar dacă afară începuse să ningă simţea nevoia de aer. Tot gândindu-se la problema cea nouă, nu a observat un mic ochi de gheaţă şi a alunecat. Brusc, a fost trezit la realitate. A simţit o durere puternică la piciorul drept. Ceva se întâmplase. Au sărit să îl ajute mai mulţi necunoscuţi. Au chemat ambulanţa şi a ajuns la spital. Medicii de gardă au spus că are o fractură şi că trebuie să îi anunţe familia. În mai puţin de o jumătate de oră a venit şi mama care l-a găsit cu piciorul în gips.  
 
După acest incident a ajuns acasă. Cu greu l-au transportat câţiva vecini până la etajul şase. Paul a observat ce înseamnă unitatea şi omenia. Pe acei vecini nici măcar nu îi saluta şi totuşi ei l-au ajutat. Unchiul a venit încet lângă pat şi a început să îl încurajeze. Trecuse şi el îintr-o întâmplae asemănătoare. În fiecare zi, bătrânul îi povestea câte o poveste cu tâlc încercând să îi îmblânzească inima împietrită.  
 
A venit seara de Ajun. Bătrânul a început să povestească cum erau sărbătorile de iarnă altădată. Ningea din abundenţă, copiii mergeau la colindat, gospodinele pregăteau anumite mâncăruri şi prăjituri, specifice zonei. Tot povestind a simţit cum îi vine rău. Copilul a intrat în panică. A telefonat la salvare. Şi-a sunat mama şi i-a explicat despre situaţia unchiului. A început să plângă şi i-a spus bătrânului:  
-Te rog să îţi revii, fii puternic, nu vreau să mori, eşti singura mea legătură de familie cu tata, înţelegi! Aşa cum eşti, puţin cicălitor, să ştii că te iubesc, a mai îngăimat băiatul.  
Bătrânul l-a auzit ca prin vis şi a zâmbit. Bulgărele de ghiaţă din sufletul lui Paul se topise.  
 
După ce medicul de la ambulanţă l-a restabilit, unchiul a trebuit să se odihnească. Atunci când s-a trezit i-a mulţumit copilului spunându-i că aceste cuvinte au alcătuit cel mai frumos cadou primit de el. A întins mâna şi a luat după noptieră un mic dar. Paul l-a desfăcut şi a văzut o cutie frumoasă, din lemn, pictată. Înăuntru a găsit un ceas şi fotografii cu tatăl său când ea copil. Lângă bradul împodobit au început depănarea amintirilor. Mama le-a adus prăjituri şi i-a privit cu drag. În sfârşit fiul ei îşi deschisese sufletul.  
------------------------------  
Cristina OPREA  
Craiova  
decembrie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Cristina OPREA - POVEŞTI PENTRU VACANŢA DE CRĂCIUN (1) / Cristina Oprea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1811, Anul V, 16 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Cristina Oprea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cristina Oprea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!