Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Corneliu Leu         Publicat în: Ediţia nr. 1488 din 27 ianuarie 2015        Toate Articolele Autorului

Corneliu LEU - NOI DOCUMENTE DESPRE GRUPUL SINODAL ROMÂN DE REZISTENŢĂ ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dosarul alcătuit de securitate cu toate notele şi concluziile de urmărire a episcopului Grigorie Leu începe încă din 1945, la câteva luni după instalarea guvernului „de largă concentrare democratică” al lui Petru Groza, prin elementele de tranziţie de la vechea poliţie de siguranţă la formele „democratice” ale securităţii poporului (de exemplu ”Inspectoratul siguranţei Iaşi”, devine „Direcţia Regională a Securităţii Poporului Iaşi”). Astfel, la Episcopia Huşilor, după Sfintele Paşti din anul 1945 apare un informator foarte activ care îşi semnează notele informative „Scrutător”, văzându-se a fi infiltrat în preajma episcopului, poate chiar slujitor preoţesc sau teolog deoarce vorbeşte despre „preoţii democraţi” şi, chiar când acuză, foloseşte terminologia de respect bisericesc, pe care o preiau apoi şi documentele contrasemnat de noii comisari, premergătorii securiştilor. Iată două dintre primele note, una datată 10 august, iar alta la sfârşitul anului:  
 
Intr.nr.45/s din 13,VIII.1945  
 
„ NOTĂ INFORMATIVĂ - Informez că în cursul acestei luni au fost convocaţi la Palat toţi directorii şi preşedinţii Căminelor Culturale din judeţ pentru fixarea programului de activitate pe anul în curs şi alegerea Comitetului judeţian. La propunerea Prea Sf. Episcop Grigorie a fost ales prin aclamaţii preşedinte Dl. Const.Holban... D-sa expune o serie întreagă de măsuri de când era Inspector al Invăţământului. Demnitatea de preşedinte al Căminelor Culturale, de drept o are prefectul de judeţ. La oraş primarul. Aceste personalităţi n-au fost de faţă şi deci nu li s-au încredinţat aceste demnităţi, ceea ce reiese că s-a lucrat cu intenţia de a-i îndepărta de la aceste organizaţiuni culturale.- Informator Scrutar- 10 august 1945”...  
 
19 Decembrie 1945 Huşi.  
 
„NOTA INFORMATIVA - În ziua de Sf, Siridon la şedinţa Cercului de Studii a Sfintei Episcopii din Huşi, P.S, Episcop Grigorie Leu a făcut recomandaţia preoţilor noi numiţi la Episcopie şi anume: Preot Verdeş, preot V.Popa şi preot N.Lazăr. Preotul N.Lazăr este venit de la parohia Lipovăţ, jud. Vaslui. A făcut politică legionară fiind supus epuraţiei. În discursul de răspuns preotul Lazăr a făcut următoarea afirmaţiune: „Biserica este socotită astăzi ca antidemocratică de o serie de derbedei cu şepci de apaş în cap, oameni ai regimului. Biserica nu trebuie să dezarmeze. Ea trebuie să fie ca o insulă de rezistenţă împotriva acestora. – Informator „Scrutător”...  
 
Urmare a unei asemenea supravegheri, episcopului i se face Fişa personală la Biroul Siguranţei de la poliţia Huşi, cu calificativul REACŢIONAR , menţionându-se următoarele „SUSPICIUNI : În timpul regimului a susţinut acel regim. În timpul păstoriei lui s-au scos diferite publicaţiuni între care cea mai reacţionară este revista „Cronica Huşilor” în care se publica sub forma religioasă articole de insultă la adresa Armatei roşii, U.R.S.S, democraţiei şi elementelor democratice. În prezent la D-sa la Episcopia Huşi au acces toţi preoţii reacţionari, legionari, fascişti, precum şi capii Partidului Liberal Brătienist şi Naţional Ţărănist nuanţa Maniu, pe primii numindu-i în posturi importante, iar preoţii democraţi îi ţine la distanţă. – De la Episcopie, sub oblăduirea P.S.Episcop Grigorie Leu, transpiră multe zvonuri alarmiste referitoare la situaţia actualului guvern („...pe care le capătă de la un fiu al său preotul VASILE LEU ce deţine un post important la ministerul Cultelor” – se va completa mai târziu). – A înfiinţat un „cerc de reîncreştinare” care are ca misiune ţinerea de conferinţe, predici, cuvântări şi slujbe pentru a sustrage populaţia dela curentul ateu care a început să se nască odată cu venirea noului regim, în fiecare Duminică, Miercuri şi Vineri după masă la Catedrala Episcopiei. – P.S. Episcopul Grigorie Leu se găseşte în prezent sub influenţa conducătorilor Partidului Naţional Liberal Brătienist. - Se certifică de noi prezenta fişă,  
 
ŞEFUL BIROULUI SIGURANŢEI, Comisar...”...  
 
Şi o NOTĂ INFORMATIVĂ nedatată:  
 
„Spiritul de rezistenţă pasivă împotriva URSS şi-a dovedit a fi extrem de puternic la P.S. Episcop Grigorie Leu căci în discursul său din sala de recepţie, adresându-se D-lui Ministru Vântu, a spus: „Vă rog Domnule Ministru să fiţi interpretul nostru pe lângă prea onoratul Guvern, că aici la Huşi se munceşte şi că suntem o puternică pavăză de apărare la Prut”. Discursul D-lui Ministru Vântu a fost ţinut pe linia internaţională nefăcând afirmaţii care ar fi putut să dea loc la comentarii.- INFORMATOR SCRUTĂTOR”...  
 
Dacă această notă vorbeşte doar despre „spiritul de rezistenţă pasivă împotriva URSS”, alte documente din acelaşi an demonstrează şi descriu o rezistenţă chiar foarte activă pe plan intern, atât politic cât şi religios, acum configurându-se în cadrul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe române grupul de ierarhi hotărâţi să reziste întru păstrarea dreptei credinţe şi a legăturilor ei cu sentimentele patriotice de răspundere naţională pe care au misiunea să le cultive. Grup în coagularea naţională a căruia episcopul Grigorie joacă un rol mult mai important decât pot observa spionii din eparhia sa. Reproduc, după eforturi destul de mari de a mai găsi un exemplar, cele mai multe fiind distruse, numărul de revistă 1-3, pe ianuarie-martie 1947 al oficiosului Patriarhiei intitulat „Biserica Ortodoxă Română”:  
 
În revista „Biserica Ortodoxă română ” a Sfântului Sinod - nr. 1-3, ianuarie-martie 1947, paginile 111-113 - se relatează şedinţele de sfârşit de an ale Sfântului Sinod care au început cu un Te-Deum în ziua de 9 decembrie1946, după care se citeşte Inaltul Decret Regal pentru deschiderea lucrărilor Adunării ordinare a Sfîntului Sinod şi răspunsul de mulţumire al Părintelui Patriarh către Coroană, iar arhiereul Galaction Silistreanul, ca secretar de şedinţă, citeşte tabelul nominal făcând prezenţa: Patriarhul Nicodim Munteanu, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei Irineu Mihălcescu, Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului (care urmează să ajungă), episcopii Antim Angelescu al Buzăului, Grigorie Leu al Huşilor, Iosif Gafton al Argeşului, Veniamin Nistor al Caransebeşului, Nicolae Popoviciu al Oradiei, Andrei Magieru al Aradului, Cosma Petrovici al Dunării de Jos şi Iustinian Vasluianul, vicarul Mitropoliei Moldovei... Se constituie Comisiile pentru lucrările sinodului, episcopul Grigorie Leu fiind votat de două ori: şi în Comisia Canonico-Juridică şi în cea pentru Doctrină şi Viaţă religioasă, cele în care, dintre cele 67 de temeiuri ale ordinii de zi, se va discuta temeiul nr. 563/1946 unde se află solicitarea Sfintei Mitropolii a Moldovei privind recunoaşterea acordării rangului de arhimandrit protosinghelului Teoctist Arăpaşu... În şedinţa din 10 decembrie 1946 se acordă ranguri şi titluri unor mireni şi călugări care s-au ostenit în slujirea Bisericii Ortodoxe Române prin temeiul 1463/1946... În şedinţa din 11 decembrie 1946 se ia în discuţie recunoaşterea rangului de arhimandrit dat protosinghelului Teoctist Arăpaşu de către episcopul-vicar al mitropoliei. Aprobând referirea Comisiei Canonico-Juridice, ale cărei concluzii sunt susţinute de Patriarhul Nicodim, de mitropoliţii Irineu şi Nicolae, Sfântul Sinod hotărăşte: Întrucât acordarea rangului de arhimandrit protosinghelului Teoctist Arăpaşu s-a făcut fără respectarea articolului 105 din Statutul Legii de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, nu se recunoaşte rangul oferit.  
 
În legătură cu această hotărâre de retragere din treaptă a protosinghelului făcut arhimandrit doar prin voinţa vicarului Iustinian Vasluianul şi fără acordul chiriarhului care era Mitropolitul Irineu, ziarul „România Liberă” precizează în articolul „O istorie sinceră a BOR sub comunism” de Cristian Vasile, din 3 decembrie 2005, că : „Sfântul Sinod de atunci îi anulează rangul de arhimandrit protosinghelului Arăpaşu din cauza asocierii sale cu arhiereul-vicar Justinian, prelat perceput ca procomunist şi care îşi submnina superiorul - Mitropolitul Irineu” (Care nu era la prima provocare, făcându-i-se o întreagă campanie de calomniere în presa ieşeană iar, mai târziu, demonstrându-se chiar că a fost otrăvit; în vreme ce, împotriva Episcopului Grigorie care redactase hotărârea Comisiei, s-au publicat de asemenea articole calomnioase, iar un deputat comunist de Tutova a fost pus să-l demaşte ca naţionalist în sesiunea Marii Adunări Naţionale, cerându-i înlăturarea şi deferirea la Tribunalul Poporului). De asemenea, în ziarul “Crisana” din 13 ianuarie 2009, Eugen Miron reia informaţia aducând noi amănunte: „...La începutul anului 1947 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a retras rangul de arhimandrit, din cauza poziţiei sale procomuniste. Decizia Sfântului Sinod este publicată în periodicul oficial al Patriarhiei Române, revista "Biserica Ortodoxă Română", nr. 1-3 din ianuarie-martie 1947. Teoctist Arăpaşu s-a asociat cu arhiereul-vicar Justinian Marina, prelat perceput de asemenea ca procomunist, care-şi submina superiorul, mitropolitul Irineu Mihălcescu al Moldovei, prin atacuri în presa cotidiană. Autorităţile comuniste au organizat în paralel scoaterea lui Irineu Mihălcescu din scaunul de mitropolit şi înlocuirea sa cu Justinian Marina, fapt care a facilitat ascensiunea lui Teoctist Arăpaşu, apropiatul său. În anul 1948 Justinian Marina avea să fie instalat în scaunul de Patriarh al României, în vreme ce PC Arhimandrit Teoctist Arăpaşu deţine funcţia de Vicar Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor... iar, la 28 februarie 1950, a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Patriarhului Justinian, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de "Botoşăneanul". A fost hirotonit în treapta arhieriei la 5 martie 1950, în Catedrala "Sfântul Spiridon-Nou" din Bucureşti, de către Patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei şi episcopul Chesarie Păunescu al Dunării de Jos. În această calitate de episcop-vicar patriarhal, PS Teoctist a fost secretar al Sfântului Sinod, rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti şi a condus diferite sectoare din cadrul Administraţiei Patriarhale”...  
 
Iată alăturat şi extrase din ”Nota informativa a Sigurantei Statului asupra conflictelor existente la Mitropolia Moldovei, din 1947, ianuarie 22:  
 
In luna iulie 1946, P.S. Episcopul Justinian de la Mitropolia Moldovei a primit o scrisoare de amenintare cu moartea, în spiritul continutului scrisorii capitanului pensionar Cuza Mihalcescu, nepotul mitropolitului Irineu Mihalcescu, ce facea propaganda în manastirile Agapia si Varatec din judetul Neamt. La începutul lunii a venit monseniorul catolic din Franta, Vladimir Ghika însotit de Arhimandritul unit Teodosie Boteanu. Timp de o saptamina au stat în consfatuire cu Mitropolitul Irineu si nepotul sau Cuza Mihalcescu, fost primar legionar în com. Pucioasa, jud. Dimbovita. Arhimandritul Boteanu este frate cu preotul Boteanu, comandant legionar care a luat parte la asasinarea fostului Ministru de Justitie Victor lamandi si ceilalti asasinati la Jilava. Disparut din tara, a ajuns pina în Franta, unde a intrat sub ocrotirea Episcopului catolic Vladimir Ghika, iar actualmente este la Paris.  
 
Consfatuirea de la manastirea Varatec s-a terminat printr-o conferinta a Episcopului catolic Vladimir Ghika tinuta în sala atelierelor Sf. manastiri Varatec, în fata tuturor celor 700 de surori si maici din manastire si în fata vizitatorilor, sub presedintia Mitropolitului Irineu. Conferinta a fost o apologie a misionarismului catolic în tarile pagine, terminind cu asigurarea ca Biserica Catolica, amenintata de Uniunea Sovietica si de comunisti va iesi biruitoare în lupta contra acestor pagini.  
 
Dupa conferinta chiar a doua zi, Mitropolitul Irineu a fost luat de la manastirea Varatec de legionarul arhitect Stoica, cu masina lui si adus la Iasi. Mitropolitul a (re) luat conducerea Mitropoliei, oprindu-l pe Episcopul Justinian de la orice activitate în administratia eparhiei. Imediat s-au adunat în jurul sau toti fostii legionari: Arhimandritul Narcis Luchian, preotul Mihail Acatrinei, diaconul Paul Macovei, Gh. Sirbu, functionar în Cancelarie, Arhimandrit Dionisie Velea, preot Evghenie Pojoga, preot Melchisedec Manolescu, preot Pavel Apetroaiei, diaconul Sabiuta, preot N. Bogdan, protopopul E. Ciolan, preoti fratii Chirica si altii. Din convorbirile lor s-a putut afla ca aveau dispozitiuni de la Castra Legionara din Bucuresti pentru a întreprinde o actiune potrivnica P.S. Justinian, cu sprijinul Mitropolitului Irineu.  
 
Cum se apropiau alegerile, ei se socoteau obligati sa împiedice cu orice pret orice actiuni de sprijinire a Guvernului, toti facind propaganda pentru Maniu si îndemnind pe Mitropolit sa nu dea voie Episcopului Justinian de a mai sfinti vreo biserica, de a vizita vreo manastire, sau de a face vreo vizita în eparhie, lucru pe care Mitropolitul Irineu l-a si facut. Ca sa-si camufleze actiunea lor dominanta, au inventat constituirea unui sindicat al calugarilor si functionarilor de la Mitropolie, ducind în eroare chiar pe dl. Niculi, presedintele Comisiei Locale a Sindicatelor, care a luat chiar parte la constituirea acestui sindicat legionar, în prezenta si sub patronajul Mitropolitului…  
 
La staruinta P.S. Justinian ca sindicatul sa mearga in corpore la votare si sa poarte în piept fiecare membru semnul B.P.D., ca niste adevarati democrati sindicalisti, n-a raspuns aici comitetul de conducere a sindicatului, iar pe chestiunea votarii semnului, toti în frunte cu dl. Gh. Sirbu au avut raspunsuri ironice si sfidatoare. Erau siguri de victoria B.P.D.-ului…  
 
Actiunea acestui sindicat a început mai temeinic împotriva Episcopului Justinian -si a tuturor colaboratorilor sai: consilierii referenti Constantin Nonea, Dumitru Badirca, Grigore Nicolau si preot Vuescu. Vehementa actiunii lor a atins culmea în loviturile date împotriva Arhimandritului Teoctîst Arapasu", un distins element democrat, reusind sa obtina din partea Mitropolitului înlaturarea sa de la conducerea obstei calugarilor de la Mitropolie si de la filialele din lasi, pentru motivul ca ar fi devotat Episcopului Justinian, caruia îi comunica secretele sindicatului si membrilor acestui sindicat.  
 
în locul Consiliului consilierilor referenti si al Vicarilor Episcopi, Mitropolitul sub masca ipocriziei sindicatului fostilor legionari, se consulta cu mentionatii legionari, exercitind cea mai mare teroare asupra întregii administratiuni bisericesti. Zi si noapte sunt nelipsiti din jurul Mitropolitului, punindu-l sa înlocuiasca din posturile de raspundere pe toti staretii si staretele din manastiri numiti de Episcopul Justinian si sa puna în locul lor pe fostii legionari, pe protopopi etc…  
 
…rezulta ca motiunea legionarilor este îndreptata împotriva Patriarhului Nicodim si P.S. Justinian, socotiti tradatori ai Bisericii care trebuie înlaturati din demnitatile lor. Mitropolitul Irineu sa fie trecut Patriarh ca o rasplata pentru curajul cu care conduce actiunea legionarilor, iar la Iasi sa fie ales Mitropolit, Episcopul Popovici de la Oradea Mare, fost legionar si prieten intim al celor trei legionari de la Ministerul Cultelor, iar dupa aceasta urmind ca Episcopul Popovici sa treaca apoi de la lasi la Bucuresti ca Patriarh, peste citiva ani. în acest scop, episcopul Popovici a scris si o scrisoare Episcopului Grigore Leu de la Husi, cerindu-i sprijin pentru alegerea lui ca Mitropolit la Iasi. Legionarii de la Mitropolia Iasi, prin scrisorile persoanelor oficiale de la Ministerul Cultelor, fostii legionari: Liviu Stan, Cindea, Vasca etc. care se afiseaza ca oameni de încredere ai d-lui Prim Ministru, au putut lesne convinge pe Mitropolitul Irineu la actiunea de amenintare si teroare exercitate împotriva Episcopului Justinian si a colaboratorilor sai.  
 
Desigur ca nici dl. Prim Ministru, nici dl. Ministru Emil Bodnaras si nici dl. Ministru al Cultelor nu cunosc actiunea nefasta a acestor fosti legionari camuflati în Frontul Plugarilor, reusind sub masca ipocriziei a-i induce în eroare.  
 
Vizita Episcopului catolic Vladimir Ghika si a Arhimandritului T. Boteanu, fratele preotului Boteanu, asasinul victimelor de la Jilava si colaborator al lui Liviu Stan în treburile bisericesti în timpul legionarilor, la Varatec, nu este straina legionarilor de la Culte, dupa cum nu le este straina sederea în manastirea Agapia si Varatec a fostului primar legionar de la Pucioasa, Cuza Mihalcescu, nepot al Mitropolitului Irineu si var al altui legionar, preotul Minculescu, inspector general la învatamintul religios din Ministerul Cultelor.  
 
Democratismul legionarilor: Liviu Stan, Cindea si Vasca si buna lor credinta fata de dl. Prim Ministru, se poate usor constata din legaturile cu legionarii de la Mitropolia Moldovei, care neflind încadrati în nici un partid politic, s-au camuflat într-un sindicat de circa 15-20 membri si din actiunea lor întreprinsa împotriva Episcopului Justinian de a mai lua contact cu preotii, cu autoritatile si cu drept credinciosii, împingind pe Mitropolit sa oficieze Sfinta Liturghie în toate sarbatorile. [...]  
 
(ASRI, fond „D”, dosar nr. 1775, f. 26-28)  
 
Fiind evidentă înclinaţia acestui raport de a acuza toată opoziţia de legionarism, ba folosind chiar şi termenul de „sindicat legionar”, ca şi descrierea situaţiei din unghiul favorabil intereselor procomuniste reprezentate de Justinian Marina, recurgem la câteva informaţii din volumul semnat de DUDU VELICU: „BISERICA ORTODOXĂ ÎN PERIOADA SOVIETIZĂRII ROMÂNIEI, ÎNSEMNĂRI ZILNICE 1945-1947” Ediţie îngrijită de Alina Tudor-Pavelescu:  
 
Luni, 2 iunie 1947  
 
Maniu, informat de catolici, ca unit, asupra scopului vizitei patriarhului Alexei în România, s-a exprimat că ea trebuie privită prin prisma politicii religioase a Rusiei, care voieşte să facă din şeful Bisericii ruse un primus inter pares, între ceilalţi şefi ai Bisericilor Ortodoxe autocefale.  
 
În grupul de preoţi ortodocşi aflaţi ieri în Catedrală s-a auzit că “Patriarhul Alexei a venit în România să-şi viziteze eparhia” şi că el a înştiinţat mitropoliile şi episcopiile din ţară, întrebându-le ce cadouri vor da, specificând ca ele să fie numai de aur.  
 
Clerul îşi explică strânsa legătură între preotul I. Vască şi dl. Emil Bodnăraş prin aceea că ultimul s-a căsătorit cu fiica celui dintâi, după ce a rupt orice legătură cu o evreică, acestea în urma insistenţelor primului ministru, dr. Petru Groza. Patriarhul Nicodim a primit suma de cinci miliarde de lei din partea Guvernului, pentru cheltuielile în legătură cu vizita Patriarhului Alexei al Rusiei. Dejunul dat în cinstea acestuia duminică, 1 iunie, în Palatul patriarhal, a costat patru sute de milioane lei.  
 
Sîmbătă, 23 august 1947  
 
„...Iată metamorfoza cazului Irineu Mihălcescu, Mitropolitul Moldovei. Arhiereul Justinian Marina, râvnind Scaunul de mitropolit, trebuia să-l îndepărteze pe titularul Irineu. Având ca bază de plecare sănătatea şubredă a acestuia şi vizând faptul că în faţa unei acţiuni condusă din umbră, cu scopul de a-l compromite, el va ceda, a recurs la acest mijloc:  
 
Îl introduce pe avocatul Grigore Nicolau în casa unei femei (sora lui Petreanu), care ar fi fost amanta lui Irineu, de unde-şi procură fotografii compromiţătoare pentru şeful Bisericii moldovene; aceasta în 1946. Fotografiile sunt multiplicate şi aruncate în lumea clericală şi cea politică. O serie de astfel de fotografii i-a dat Marina şi lui Grigore Spiru de la Patriarhie, spre a fi prezentate Patriarhului Nicodim. Nemulţumit cu aceasta, Marina îi întocmeşte un dosar, care circulă. Văzând că efectul n-a fost cel aşteptat, îl atacă pe Irineu prin presă, din umbră, în ziarul Tribuna Românească (1947), pe care-l înfiinţează şi finanţează el şi publică fotografiile. Scopul e atins... Justinian Marina luptă însă furios pentru a împiedica ascensiunea lui Nicolae Popovici. În acest scop, Marina a căutat pretutindeni o broşură-pastorală în care Episcopul Nicolae Popovici, după sosirea lui din Transnistria la Beiuş, unde-şi avea reşedinţa în refugiu, a proferat cuvinte injurioase la adresa Rusiei sovietice. În cele din urmă a găsit broşura la Academia Română; se va servi de ea arătând-o Guvernului.  
 
Marţi, 30 septembrie 1947  
 
La Mitropolie, se afirmă că plecarea Patriarhului Nicodim din scaun - prin demisie sau deces - va avea ca efect desfiinţarea Patriarhatului, revenindu-se la Mitropolit primat, ca-n trecut, post pe care urmează să-l ocupe arhiereul Justinian Marina. Mitropolia aceasta ar urma să intre sub jurisdicţia Patriarhului de Moscova.  
 
Se afirmă foarte insistent că viitorul patriarh va fi arhiereul Justinian Marina de la Iaşi, care este în asentimentul Guvernului...  
 
Sâmbătă, 20 decembrie 1947  
 
Grigore Spiru spune că prezenţa Patriarhului în Bucureşti, deşi starea sănătăţii lui e gravă, se datoreşte Guvernului Petru Groza, care a cheltuit 600.000 lei pentru tren sanitar special, spre a fi adus de la Mănăstirea Neamţ. În prezent, Guvernul suportă toate cheltuielile pentru întreţinerea Patriarhului, căruia i se dau până şi icre negre, etc. Şi Patriarhul nu se poate urni din patul său de adâncă suferinţă... Nepotul său spune că patriarhul a venit „bolnav”de la Moscova şi starea i s-a înrăutăţit treptat  
 
Marţi, 30 decembrie 1947  
 
Regele Mihai I a abdicat de la tron.  
 
Miercuri, 31 decembrie 1947  
 
În după-amiaza zilei de azi, Groza i-a făcut o vizită Patriarhului, care i-ar fi prezentat demisia din postul său. Demisia este în legătură cu abdicarea Regelui. “Dacă a plecat el, s-a exprimat Patriarhul, eu nu mai am nici un rost.”  
 
Astfel, în lupta pentru a nu deveni sufragani Moscovei, s-au definit taberele din Sinod pe parcursul anilor 1947-1948, grupul sinodal de rezistenţă coagulându-se şi mai clar după morţile dubioase ale patriarhului Nicodim şi mitropolitului Irineu. De fapt, invocarea articolului 105 care stabileşte înălţarea în treaptă a slujitorilor numai prin aprecierea chiriarhului, ca şi faptul că, din ordinea de zi din 10 decembrie, numai această propunere este mutată în cea din 11 decembrie, demonstrează prelungirea unor discuţii pe care documentul procesului verbal nu vrea să le arate, opunând un grup de ierarhi intrusului susţinut de ocupaţia sovietică drept vicar aşezat ca politruc în coasta mitropolitului cărturar naţionalist Irineu, care s-ar fi opus subjugării de către patriarhia Moscovei. De menţionat că, fiind de-abia anul 1946, acest grup al rezistenţei naţionaliste prin Biserică era încă puternic, fiind nevoie de mai bine de doi ani până ce membrii lui au fost anihilaţi, trei dintre ei – Nicodim, Irineu şi Grigorie – chiar prin crimă păgână. A se vedea mai multe în „Cartea episcopilor cruciaţi” ed. Realitatea 2000 şi „Biserica din eter” ed. Realitatea 2012, deoarece multe documente au dispărut. Eu însumi am constatat cum, chiar şi acest număr pe ianuarie-martie 1947 din „Biserica Ortodoxă Română” nu l-am găsit în nici una dintre colecţiile de la Patriarhie sau Arhiepiscopia Bucureştilor, fiind smuls din legătură. Datele procesului verbal al Adunării Sinodale din decembrie 1946, care-mi fuseseră semnalate de IPS Bartolomeu Anania, au fost copiate dintr-un exemplar păstrat secret de către cel căruia-i mulţumesc, numindu-l doar cu apelativul de „Părintele Ioan”.  
 
Cât despre activităţile pastorale ce continuă în eparhie, grija duhovnicească a episcopului Grigorie se vede prea bine, indiferent de luptele politice pe care nu le evită. Nu se lasă covârşit de provocările lor ci pune pe prim plan tot îndatoririle sale de păstor şi părinte al turmei, îndrumându-şi îndeaproape preoţii şi întru păstrarea credinţei dar şi în combaterea efectelor secetei; iar, către guvern, lansând repetate apeluri de a nu mai cere impozite şi cote agricole şi a ajuta populaţia înfomentată. Era acea perioadă de foamete lăsată de război şi mărită prin secetă de care profitau în interior provocatorii politici dar, pe planul extern al Bisericii, profitau şi se dezvoltau tentaculele întinse în lume de KGB pentru a putea dirija întreaga ortodoxie şi, prin asta, a-i manipula chiar pe credincioşii care se refugiaseră în occident spre a scăpa de regimul bolşevic. Citez aici din concluziile cărţii mele „Biserica din eter”:  
 
„Despre Serviciul Special al KGB privind politicile religioase ale Moscovei şi dezvoltarea lui până la planurile de diriguire a unei mişcări mondiale care să suplinească politicile ratate de „Internaţionalele comuniste”, ca şi despre presiunile acestor politici mai ales aici, la graniţa cu România, familia mea are iarăşi un cuvânt de spus. Pentru că Episcopul Grigorie, prin cercetarea sa cărturărească folosită cu semnificaţii sociale chiar şi în studiile de mai târziu ale lui Dimitrie Gusti, a remarcat încă din anii douăzeci pericolul propagandei sovietice făcută prin sectele pătrunse dinspre răsărit, unele dintre ele chiar dovedindu-se a fi o invenţie sau o haină diversionistă din domeniul propagandei şi agitaţiei bolşevice.  
 
Am spus şi mai înainte că Moldova a fost mereu locul unei instabilităţi produsă de provocările ruseşti sau sovietice. Există acum date istorice precise despre diversiunea bolşevică de la Tatar Bunar; există biografiile elocvente ale „conducătorilor” alogeni trimişi pentru PCR prin vadurile Nistrului sau Prutului, pe unde se scurgea şi material propagandistic sau exploziv, există evidenţa gazdelor pentru spionii ruseşti pe lista pensionării acestora ca ilegalişti sau fiapişti; există chiar şi informaţia că, la Iaşi, până şi loja masonică în care s-a promovat Mihail Sadoveanu, ca dovadă şi ce a devenit el, era infiltrată cu intenţii provocatoare sovietice şi manipulată de oameni ai Moscovei.  
 
Ca trimis al guvernului României Mari şi ca întemeietor al învăţământului teologic românesc în Basarabia, ca vicar al Mitropoliei Moldovei, ca efor şi exarh, Episcopul Grigorie a avut, împreună cu Arhimandritul Iuliu Scriban şi universitarii preoţi fraţii Iordăchescu, acţiuni ecumenice în care s-a înţeles cu toţi, de la catolici la neoprotestanţi; dar s-a lovit de primitivismul unor secte siberiene exportate cu aceleaşi metode cu care se exporta revoluţia. Studiile sale despre „Confesiuni şi secte” au fost multă vreme bibliografie universitară. Pornind de la acele studii, el a devenit cu adevărat un combatant antibolşevic, în una dintre note chiar remarcând că, la anumite case de rugăciune, oamenii sunt atraşi prin aparatură de cinematograf mobil, foarte scumpă pe atunci, care circula clandestin prin localităţi cu filme din producţia sovietică dedicate lui Lenin şi, apoi, propagandei staliniste. Ne având la „Mosfilm” producţii cu sfinţi, organizatorii acestor secte atrăgeau cu ce li se punea la îndemână. Serviciul Special Bisericesc al KGB îşi inaugurase astfel activitatea externă: Cu secte mici, de origine dubioasă. Apoi, după ce a avut succes în cea internă înfiinţându-i lui Stalin patriarhia cu care să câştige războiul, s-a ocupat de ţările satelite care trebuiau supuse „Noii Rome” moscovite, încercând să-şi impună influenţa în confesiunile mari…  
 
Ideea unui Sinod unic şi a unor mitropolii sufragane prinsese mai întâi prin ortodocşii puţin numeroşi din ţările slave catolice, apoi şi în alte republici jugoslave decât Serbia şi, foarte uşor, în prea supus slavofila Bulgarie. A transforma brutal Bisericile Naţionale în metoc al catedralelor de la Zagorsk, era o promisiune făcută lui Stalin de către acest important Serviciu Special care mai avea de lucrat puţin numai cu Bucureştiul şi Belgradul unde erau patriarhii locale autocefale. Aşa, în 1945 e desfiinţată Mitropoilia Olteniei, iar la Iaşi e trimis Justinian Marina ca să-l izoleze pe Irineu Mihălcescu şi să facă ruptura închinându-se Moscovei încă dinainte de a o face toate eparhiile româneşti; aşa, confirmarea ca vicar al său a părintelui Vasile Vasilachi îi este respinsă de guvern Patriarhului Nicodim în 1946; aşa, îşi încearcă în mai 1947 vizita canonică aici Patriarhul Alexei, dar când el propune o întrunire panortodoxă la Moscova, Nicodim Munteanu, ca mai vechi patriarh decât el, al unei Biserici Ortodoxe mult mai vechi decât a lui, îl întreabă „de ce la Moscova?!”... În loc de răspuns, e silit să se retragă la mănăstirea Neamţ în vreme ce guvernul este cernut rămânând numai comuniştii cu care el îşi subliniază dezacordul printr-o grevă patriarhală, refuzând să se întoarcă la Bucureşti. Semnături importante din exil şi din ţară, ca şi mărturia nepotului său că, de la Moscova s-a întors gata „îmbolnăvit”, vorbesc deespre otrăvirea, asasinarea sau condiţiile mai mult decât dubioase ale morţii sale în februarie 1948, urmat de mitropolitul Irineu în aprilie.  
 
Unchiul meu cunoştea şi participa la această rezistenţă împotriva tendinţelor Moscovei, în ciuda crimelor pe care le vedea. Rămas cel mai bătrân şi mai important ierarh al Moldovei după înscăunarea lui Justinian Marina la Bucureşti, el a mulţumit Domnului prin slujbe publice pentru dejucarea planurilor ruseşti. Chiar Patriarhul Teoctist mi-a vorbit despre girul lui ierarhic asupra Mitropoliei Moldovei în vara lui 1948 când întregul Iaşi, obişnuit să refuze slujbele făcute de Justinian - populaţie ce protestase şi faţă de faptul că mitropolitul impus dinafară şi cu Romulus Zăroni adus tot dinafară, îi „reprezentau” pe ieşeni în Parlamentul comunist decretat prin furt electoral - se strângea din nou la catedrală fiindcă slujea cunoscutul duhovnic moldovean Grigorie Leu. Mi-a povestit fostul patriarh cum, în preajma praznicului Sfântului Alexandru, unchiul meu a făcut pomenirea de şase luni a lui Nicodim Munteanu numindu-l „patriarh-martir al rezistenţei prin Biserică” şi mulţumind Domnului că prin rezistenţa aceasta nu s-a înfăptuit voia antihristului; ba, Teoctist chiar mi-a precizat că el nu i-a spus lucrul acesta lui Justinian, dar acela a aflat şi l-a mustrat.  
 
În acele condiţii, prin rezistenţa unora asemenea ierarhi împotriva celor năimiţi, autocefalia nu ne-a putut fi atinsă, dar Serviciul Special KGB reprofila Noua Romă moscovită măcar la nivel de Vatican, propunând schimb de înalţi prelaţi. Se urmărea înlocuirea alungatei Nunţiaturi Apostolice cu una Moscovită condusă, desigur, de un general KGB care avea să joace pentru Patriarhia BOR rolul consilierilor sovietici ce dirijau efectiv alte instituţii şi ministere bucureştene. Prin schimb de ambasadori, cum fusese desfiinţat cel de la Sfântul Scaun, ca om de încredere, Teoctist era nominalizat drept cel ce urma să se ducă la Zagorsk. Serviciul Special KGB nu renunţa la o a patra Internatională care devenea eficientă prin ortodoxie. Cea comunista avusese doar agenti ruşi numiti în fruntea partidelor din diverse ţări. Aici, fiind vorba de Biserici, aveau, aşa cum trebuia să fie şi Teoctist, reprezentanţi reali, din toată lumea, numai cu condiţia să-i găsească în fiecare ţară pe colaboraţioniştii supusi. Prin aceştia, avea să se poruncească parohiilor celor ajunşi în lumea liberă, să se supună ierarhic episcopiilor ruseşti înfiinţate de KGB şi, astfel, viaţa spirituală a celor care se refugiaseră de bolşevism, să fie dominată de agenţii acestuia.  
 
Acesta era planul: Desfinţarea ortodoxiilor naţionale care, spre deosebire de cea rusească, impusă târziu norodului de conducătorul încoronat, premerseseră Statul laic obligându-i pe prinţi şi regi să primească ei botezul credinţei populare, adică reversul, sau forma anterioară a lui „cujus regio ejus religio” : cea a devenirii creştine patristice. Şi, de asemenea, se mai prevedea restructurarea ortodoxei prin realizarea uneia mondiale, opusă catolicismului ţarilor de tradiţie si protestantismului capitalist. Asta ar fi însemnat întărirea propagandei staliniste în întreaga lume şi mult mai multe garanţii de dominaţie. Exista experienţa unor centre musulmane, profitand de republicile sovietice respective iar, după ocuparea Tibetului şi alungarea lui Dalai Lama s-a perseverat în impunerea unui centru mondial budist în Mongolia. Dacă manipularea prin religii în favoarea intereselor statale se practică de sute de ani, nu avea tocmai KGB-ul să o omită din strategiile sale. Faţă de mijloacele precare şi demagogice ale unor costisitoare „organisme internaţionale” precum neconvingătoarea luptă pentru pace, sindicatele roşii demascate peste tot, manipulatele mişcări de femei şi tineret, etc. a pune mâna pe dirijarea credinţei omului era un obiectiv cum nu se poate mai important!  
 
Norocul a fost pauza de după moartea lui Stalin care a schimbat unele direcţii. Dar asta, doar pentru acel moment de derută. Deoarece panslavismul altoit cu diversiunea comunistă a făcut în secolul nostru mari eforturi ca ortodoxia să devină o putere în mâna imperialismului lor, amputându-i superba tradiţie de a se dezvolta popular, în mijlocul naţiunilor, întru afirmarea şi emanciparea acestora, ca un duh al pământului ţării respective şi nu ca o dogmă adusă dinafară. Exportul de revoluţie se baza, însă, exact pe o asemenea dogmă adusă dinafară, iar la Moscova s-au făcut multe mârşăvii întru aceasta. Pentru o documentată argumentare, însă, pentru demascarea totală a perfidelor manevre ale spionajului religios rusesc, ar fi nevoie nu de micile surprize pe care le scoate la iveală CNSAS, speriind unele feţe luminate, dar apoi îngroşându-le obrazul; ci de accesul nostru la dosarele KGB care ne privesc”…  
 
Cu acestea, revenim la momentul când, la Ministerul Cultelor şi la Patriarhie, oamenii regimului modifică prevederile Legii privind Organizarea Bisericească, aşa cum s-au discutat ele în Sfântul Sinod, ierarhii din Grupul de rezistenţă, în frunte acum cu Episcopul Grigorie, susţinând o anumită formă de continuitate de principii şi canoane pe care grupul celor aserviţi guvernării vor să le eludeze propunând şi pensionarea preoţilor la 55 de ani pentru a scăpa de cei vechi şi bine cunoscuţi de populaţie, spre a putea aduce unii formaţi şi dirijaţi pentru propaganda colectivistă. Nu mai este, însă, situaţia din 1946, ţara având o nouă Constituţie de democraţie populară, patriarhul Nicodim şi mitropolitul Irineu trecând la Domnul, mitropolitul Nicolae plecându-se în faţa Patriarhului Roşu. Grupul de rezistenţă fiinţează şi acţionează, ca dovadă că îi trimite pe preoţii Vasile Leu şi Florian Gâldău în străinătate, spre a avertiza asupra atacului ce vine dinspre Moscova şi a salva parohiile româneşti de ocupaţia slujitorilor ruşi trimişi de KGB. Dar, decimat, acest grup nu mai are forţa de opoziţie din anii trecuţi, când obţinea făţiş câştig de cauză în faţa asalturilor procomuniste. Acum are o altă structură, mai conspirativă, care se va dezvălui după ce preotul Vasile Leu ajunge la posturile de radio occidentale iniţiind slujbele „Bisericii care-i uneşte în eter pe toţi românii”. Predicile lui se sfârşeau duminică de duminică, citând vorbele tatălui său: „Şi izbăveşte-ne, Dumnezeule, de Sovrompatriarhie!”... Este o activitate perseverentă de salvare a fiinţei naţionale prin Biserică, despre care, mai bine de o jumătate de secol, chiar şi până în zilele noastre, s-a avut grijă să nu se afle nimic; deoarece, până târziu, colaboraţioniştii rămaşi sau ajunşi în scaun, s-au străduit şi au profitat de funcţii ca să-şi prezinte actele ca „salvatori ai bisericii sub comunism”. Spre informare, continui să citez din concluziile cărţii „ Biserica din eter”:  
 
„A treia concluzie confirmă existenţa şi acţiunile organizate ale Grupului Sinodal de Rezistenţă încă din perioada când putem vorbi de libertatea acţiunilor pe faţă, precum unirea în jurul refuzului adresat Moscovei de Patriarhul Nicodim, sau decăderea din rang a lui Teoctist şi avertismentul dat lui Justinian, până la începerea celeilalte perioade: trecerea „în catacombe”, după ridicarea lui Marina în scaunul patriarhal. În anii 1947-1948, după „vizita” lui Alexei al Moscovei, când Patriarhul Nicodim îl înfruntă, Sinodul păstrându-şi astfel autocefalia, văzând ruşii că nu le reuşeşte mişcarea cu mitropoliile sufragane, se trece la alte măsuri: Sunt decăzuţi din treaptă şi puşi în retragere mitropoliţii Irineu şi Efrem, după ce alţi doi mitropoliţi, Nifon Criveanu şi Tit Simedrea, îşi pierduseră eparhiile. Sunt scoşi din scaun şi episcopii Cosma Petrovici, Eugeniu Laiu, Lucian Triteanu, Athanasie Dincă; iar, mai grav: sunt condamnaţi mişeleşte să treacă la Domnul Nicodim şi Irineu (în februarie, respectiv aprilie 1948). Astfel, sunt înlăturaţi brutal din calea realizării patriarhiei roşii nu mai puţin de nouă sinodali. După 6 iunie 1948, când Marina ajunge patriarh, sunt înlăturaţi din ierarhie vicarii patriarhali Veniamin Pocitan, Emilian Antal, Pavel Şerpe, şi Teodor Scorobet de la Sibiu, sunt puşi în retragere episcopii Policarp Moruşca, Partenie Ciopron, Valeriu Moglan, sunt scoşi din scaun şi li se desfiinţează eparhiile episcopilor Veniamin Nistor şi Grigorie Leu, rezistenţa celui din urmă fiind rezolvată prin asasinat. Apoi, episcopul Oradiei, Nicolae Popoviciu care a sfidat punându-şi candidatura de patriarh atunci când Mitropolitul Nicolae Bălan s-a retras ca să lase locul liber pentru Justinian Marina, este îndepărtat în 1950.  
 
Conlucrarea Patriarhiei cu securitatea intră de atunci în linie dreaptă asmuţind-o sau servind-o pe aceasta împotriva episcopilor Greco-Catolici, împotriva propriilor monahi, apoi a arhiepiscopului emigraţiei Vasile-Victor Leu. Măsurile commune patriarh-securitate continuă până în anii şaizeci cu morţile suspecte ale mitropolitului Sebastian Rusan, care „vorbea prea liber” la Iaşi şi episcopului Andrei Magieru la Arad, ca şi cu înlăturarea altor ierarhi precum mitropolitul Vasile Lăzărescu şi episcopul Valerian Zaharia.  
 
În diverse articole şi încercări de identificare a ierarhilor ortodocşi români victime ale dictaturii comuniste, cifrele încep cu doisprezece şi ajung treptat la treizecişidoi prin adăugarea unora pedepsiţi şi năpăstuţi direct de Justinian Marina. Nu a tuturor, pentru că Patriarhul Roşu a păcătuit prin cruzimi dictatoriale faţă de mult mai mulţi din biserica oficială, de la greco-catolici si din emigraţie, pe măsură ce simţea pofta de putere care l-a făcut să se înfrunte cu unii guvernanţi când şi-a simţit apa la moară, exact cum a făcut şi Teoctist în anii noştri. Nu din credinţă, ci din motive de trufie şi arătare a puterii. Fapt pentru care securitatea a şi reacţionat prin anii 1959 servind guvernării argumente spre a-l umili puţin aducându-l la realitatea condiţiei de supus şi colaboraţionist. Fapt este că, atunci când a stat câteva luni retras la Dragoslavele, s-a şi plâns că i s-ar fi încercat otrăvirea. Din punctul de vedere al studiului criminalist, putem spune că era sincer în teama sa, de vreme ce el însuşi folosise asemenea arme împotriva multor ierarhi.  
 
Revenind la cele treizecişidouă de nume menţionate, identificând, eu am enumerat aici cu precizie douăzeci şi trei de ierarhi care, prin actele lor se dovedesc a fi dintre cei care s-au opus efectiv unindu-se la un moment dat în jurul Episcopului Leu, şi-n rezistenţa internă împotriva legiuirii comuniste, ca şi-n cea externă împotriva infiltrării KGB-ului în parohiile diasporei. Sau alţii care, după uciderea lui ce încheia crimele decapitării vechii patriarhii, au continuat rezistenţa perseverând pe aceste poziţii. Aceştia sunt ierarhii a căror faptă se va identifica cu cea a Grupului Sinodal de Rezistenţă din Biserica Ortodoxă Română. Aşa cum s-a scris, ei „...reprezentau elita ierarhiei bisericeşti care nu a voit să facă nici un compromis cu cei fără de Dumnezeu... Se cuvine ca suflarea românească ortodoxă să nu-i uite, iar Sinodul BOR să-i canonizeze, în sfârşit, ca ierarhi mărturisitori, măcar pe unii dintre vlădicii ei martiri din anii dictaturii comuniste”...  
 
Iată un document semnificativ privind conflictul dintre cele două tabere în perioada care s-a încheiat prin asasinarea Episcopului Grigorie:  
 
131 / 12 ianuarie 1949  
 
NOTĂ (a direcţiei regionale de securitate Oradea)  
Cu ocazia zilei de naştere a episcopului NICOLAE POPOVICIU al Oradiei, episcopul GRIGORIE LEU al Huşilor a adresat o scrisoare de felicitare, plină de adversitate şi venin faţă de regimul nostru democrat.  
Din textul scrisoarei spicuim următoarele:  
„Noi toţi suntem în judecată pentru neînsămânţare. De asemenea localul şcoalei de cântăreţi ne-a fost luat. Acum vor să ne ia şi tipografia.  
„Aşteptăm mereu tulburarea apei, poate că e prea tulbure însă nu evanghelic... trebuie să ne înarmăm cu duhul răbdărei şi cu tactul înţelepciunei...  
„Mi-ai cerut să-ţi trimet rânduiala sfinţirei de biserică. S-au rătăcit broşurile cu mulţimea oficierilor. Cred că se găsesc la Institutul Biblic şi tipografia Cărţilor Bisericeşti (dacă n-o fi naţionalizate).  
„Am văzut că I.P.S. NICOLAE BĂLAN a preluat Blajul unde a şi oficiat în aceeaşi Duminică (31 Octombrie) când noi făceam înscăunarea lui SEBASTIAN RUSAN la Suceava. Prea Sfinţia Ta ca şi COLAN nici n-ar fi trebuit să vă deplasaţi.  
„În ce priveşte statutul şi regulamentul la care am lucrat, întârzie, iar ce apare e mult schimbat. Chestia şcoalelor, bisericilor, este cu totul altceva din ceeace am prevăzut noi!”  
SURSA: D.R.S.P.Oradea Nr.577 din 6.I.1949  
Jl.Nr.8042 din 11.I.1949  
 
Citatele din această scrisoare au o deosebită importanţă pentru a demonstra cum au evoluat lucrurile în Sinodul din care Iustinian Marina îşi elimina sau anihila oponenţii, ca şi în interiorul Grupului Sinodal de Rezistenţă. Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei este cel care avea să fie şi el înlăturat mai târziu, dar nu prin crimă, ci trimis cu domiciliu forţat. În schimb, din partea mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului se observă concesii colaboraţioniste: După ce a renunţat să candideze pentru scaunul de patriarh, lăsând astfel locul liber pentru Justinian Marina, remarcăm acum că a încurajat politica acestuia de cotropire a Bisericii Greco-Catolice unite cu Roma, că el a fost cel care s-a deplasat preluând Blajul şi oficiind acolo în locul unitarienilor alungaţi, duminică 31 octombrie 1948. Faptul că, exact în această frază, episcopul Grigorie îi scrie episcopului Nicolae Popoviciu că: „...Prea Sfinţia Ta, ca şi Colan (e vorba de episcopul Nicolae Colan al Clujului) nici n-ar fi trebuit să vă deplasaţi” – adică, cu alte cuvinte: „n-ar fi trebuit să vă aflaţi la Blaj alături de mitropolitul Nicolae Bălan care se dovedeşte a nu mai fi de al nostru”- îl arată nu numai a fi împotriva acestui act, dar şi că avea autoritatea de a-i admonesta pe ceilalţi doi care „n-ar fi trebuit să se deplaseze”. Ceea ce înseamnă că, de facto, până a fi şi el ucis, i se recunoştea rolul conducător în Grupul de Rezistenţă ce se dovedeşte aici că, pe lângă alte eforturi de păstrare a dreptei credinţe, dezavua siluirea unitarienilor - moment de istorie tristă pe care, cel denumit Patriarhul Roşu a pus să fie pictat în frescă pe holul de intrare al palatului patriarhal, ca un act de triumf şi dorinţă comună.  
 
Dezicându-se de preluarea (ocuparea) Blajului de către Justinian Marina prin mitropolitul Nicolae care s-a pus în serviciul acestuia, ca şi de prigonirea fraţilor din ortodoxia unitariană, în aceeaşi scrisoare în care afirmă că „În ce priveşte statutul şi regulamentul (de funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române) la care am lucrat, întârzie, iar ce apare e mult schimbat” – episcopul Grigorie se referă în mod sigur la rezistenţa lor pentru a nu se stălci Statutul BOR după interesele comuniste. Rezistenţă căreia ştim prea bine că i-a fost lider, imputându-i premierului promoscovit Petru Groza, încă înainte de data acestei scrisori, faptul că încurajează transformarea autocefaliei de la Bucureşti în „SOVROMPATRIARHIE”. Fără să-i pese de sfârşitul care avea să-i vină, martiric, peste doar câteva luni.  
 
--------------------------------------------  
Corneliu LEU  
Poiana Ţapului  
ianuarie 2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Corneliu LEU - NOI DOCUMENTE DESPRE GRUPUL SINODAL ROMÂN DE REZISTENŢĂ ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI / Corneliu Leu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1488, Anul V, 27 ianuarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Corneliu Leu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Leu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!