Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Corneliu Leu         Publicat în: Ediţia nr. 1442 din 12 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Corneliu LEU - EXISTĂ UN SEMN DIVIN PENTRU CLASA POLITICĂ? (7) - ÎN ALT FEL DESPRE CÂŞTIGĂTOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-un articol trecut, întrebarea „Dacă există un câştigător al acestor alegeri” se referea la câştigătorul moral şi nu la cel formal. Iar concluzia, din nefericire, a fost că, din punctul de vedere moral al alegerilor - care pentru o societate şi, mai ales, direcţiile ei de dezvoltare, este mult mai important decât statistica de moment, acest punct de vedere fiind singurul care poate oferi certitudini în perspectiva istorică - clar este numai teribilismul din cazul celui care a pierdut în faţa nemulţumirii unor tineri modeşti, dar care au ajuns la concluzia că trebuie să devină responsabili faţă de propriile lor nevoi. Şi doar pe linia aceasta putându-se trage învăţămintele.  
 
Câştigătorului statistic, de-abia acum i se caută raţiunile şi resoartele care l-au ajutat, unii lăudându-se prea mult şi găsindu-şi găunoase merite, alţii, căutând nod în papură, acuzându-l exact cu ceea ce le-ar conveni lăudăroşilor, dându-le apă la moară tot acestora, chiar şi dacă folosesc înjurături şi invective având impresia că procedează la demascări. Ei nu ţin seama de faptul că, de la un asemenea vot înaine, e clar modul în care societatea a început să respingă demagogia statistică folosind termeni economici fără acoperire, indicând cifre sau procentaje pe care le poţi întoarce şi într-un fel şi în altul ca-ntr-un soi de filibusterism de aritmetică fără rezultate. S-a demonstrat că memorarea inutilă a unor adunări şi scăderi pe care nu le calculează nimeni nu-ţi dă credibilitate de politician şi nu convinge decât asupra neputinţei de a asigura o guvernare reală, bazată pe economia reală. În ultimă instanţă, aceste cifre fiind eticheta nesincerităţii faţă de electorat, precum după Ceauşescu a demonstrat-o şi Băsescu.  
 
Deoarece, o populaţie care nu câştigă mai mult de jumătate din nevoile de subsistenţă este de-a dreptul jignită prin asemenea promisiuni care-ţi arată şi ipocrizia şi nepriceperea. Ipocrizia de a potoli foamea cu speculaţii contabile pe hârtie şi incompetenţa duşmănoasă în materie de economie reală. Ipocrizia de a promite cantităţi homeopatice, obţinute prin jonglerii strict fiscale şi nepriceperea de a mânui adevărata pârghie economică de care are nevoie populaţia pentru a se îndestula. Prin astea, ea te miroase, îşi dă seama că nu faci decât să-i contrazici interesele sau s-o furi. Şi, convingându-se de cancerul social pe care îl reprezinţi, te respinge... Prin prisma unei asemenea nevoi de respingere a acelei clase politice la care, tocmai prin demagogia carieristă cu care-şi clamează tinereţea cam trecută, în loc de a recunoaşte infantilismul întârziat, constaţi că păstrează aceleaşi racile şi la generaţia ce se pretinde a-i înlocui pe falimentarii dinainte, electoratul s-a întors spre contracandidatul care a arătat a nu fi robul unor asemenea trucuri de propagandă politică, recunoscând sincer că nu le ştie mânui. Şi iată că, prin nemulţumirea faţă de ceea ce a guvernat până acum, acestuia i se iveşte şansa de a fi perceput altfel: drept un candidat nepolitic, neprovenind dintre lătrăii cunoscuţi, nesofisticat în materie de politicale şi precaut faţă de promisiunile lipsite de acoperire. Iar, prin asta, el câştigă alături de adevăratul triumfător care, pentru prima dată este electoratul în lupta cu o clasă politică ce nu-l reprezintă şi, mai mult, îl dipreţuieşte şi-l desconsideră, de vreme ce-şi permite a-l fraieri şi a nu-i păsa de nevoile lui reale.  
 
Consecvent în precauţie, ceea ce iarăşi devine un atu pentru el, acest câştigător nu se-mbată deocamdată cu apă rece, se delimitează de la a defila dâmboviţean şi lăcrimos cu Băsescu, alegând o participare sobră în capitala ardeleană a Unirii şi lasă guvernul să arate cum îşi poate ţine propriile promisiuni („pomenile electorale” - cum au fost catalogate) după ce i-a fost desfiinţat prin demascare aparatul şi metoda de propagandă care, cu vechea şi morbida ştiinţă lua faţa (mai vulgar: lua maul) prin manipularea a tot felul de cifre. Tocmai pentru că această prestidigitaţie, pentru care membrii Cabinetului Ponta vor primi şi îşi vor da multă vreme palme ne putând-o confirma decât prin alte scumpiri sau taxe, s-a compromis prin votul negativ deja primit.  
 
Se subliniază astfel, din partea ambelor tabere, opera de ignoranţă politică din care a rezultat votul: Unii au ignorat în mod arogant capacitatea de percepţie a electoratului, alţii au votat recunoscând că ignoră politica şi politicalele, cu gândul la nişte interese mult mai pragmatice pentru ei. Ambele forme de ignorare ducând spre rezultatul pro-Johannis.  
 
Dacă va continua astfel, savurându-şi succesul, dar conştient de marile nemulţumiri social-morale care au condus spre acest succes tocmai pentru că „alegătorii s-au maturizat”, pentru că el nu are nevoie de vedete politice, aşa cum a şi declarat şi pentru că că are o obligaţie faţă de acei „tineri integri, departe de politică” care l-au votat, atunci toţi cetăţenii vor câştiga. Vom fi convinşi că avem perspectiva acelei schimbări a cărei dorinţă o exprimă categoric şocul din rezultatul alegerilor,că şansa pentru România şi votul ei cinstit, există. Pentru că o elementară demnitate civic-naţională ne obligă să credem în acest vot cinstit, să respectăm sinceritatea raţiunii care a condus la el şi, astfel: să sperăm, în ciuda dezamăgirilor de genul luminiţei de la capătul tunelului!... Sigur, este doar un cap de pod, dar este primul, al unei altfel de construcţii decât în cei 25 de ani de variante electorale feseniste. Poate că nu înseamnă mult, iar sensul lui – dezamăgire! - va suferi în curând o încercare de deturnare din partea forţelor ostile. Dar este limpede pentru auzul nostru că, de auzit, acel „Hai să facem alt fel!”, s-a auzit în spaţiul politic românesc la un mod foarte clar, ca voinţă a unei părţi decisive a electoratului. De la care nimeni n-ar trebui să dea înapoi, considerându-ne mobilizaţi de un comandament naţional. Numai astfel ne vom demonstra apartenenţa la acele societăţi superioare pentru care, faţă de anumite interese ce se dovedesc majore sau esenţiale, există şi o raţiune superioară intereselor cotidiene, de partid, de grupare, de familie sau chiar individuale.  
 
Pentru că, oricât ar spune domnul Klaus Johannis că ţinta îi este să ajungă până la urmă la o guvernare liberală, dacă pornim de la acele semne de întrebare pe care le-am exprimat în legătură cu nişte sensuri total netransparente pe care le capătă prin persoana dumnealui substantivul „derogare”, constatăm, până la urmă, că îi vor trebui foarte mulţi ani ca să ajungă un preşedinte de drept şi fără derogare de la slova statutului PNL. Domnia sa are un mic număr de luni de activitate în partid iar, cum peste douăzeci de zile va trebui să-şi dea demisia, spre a deveni Preşedinte al tuturor românilor, înseamnă că nu va mai adăuga altă vechime. Aşa că, peste o legislatură (sau chiar peste două, cum îi urăm noi din toată inima speranţelor noastre) tot nu va avea vechimea statutară, şi tot de derogare va fi nevoie. Iar, dacă va fi nevoie de derogare, de unde ştim că nu vor apărea iarăşi întrebări neelucidate care să ne cultive suspiciunea. Poate de alt gen decât cele de astăzi în legătură cu turnura privindu-l pe Crin Antonescu sau cu ce interese au avut liberalii când l-au importat pe Johannis, cu faptul dacă este această derogare o decizie internă sau externă, dacă nu cumva este el marioneta altor jocuri politice, dacă n-a fost impus de cineva, sau cu dorinţa de a se afla public adevărul despre ce s-a petrecut intim între el şi Crin sau între ei şi alţii care l-au lucrat pe Crin... Şi multe altele, la care nu am primit răspuns dar, care, acum când cei care au sperat în ceva l-au votat, nici nu mai contează.  
 
Va conta numai apropierea sau contrastul dintre modul cum va fi şi cum se va comporta el şi modul cum l-au perceput cei care au avut încrederea să-l voteze. Speranţa este că, învăţând din netrebniciile al căror ecou e prea recent între zidurile Cotrocenilor ca să nu atragă atenţia unui om de bun simţ, dar şi ferindu-se ca de dracu de rolul jucător prin care Băsescu şi-a mascat tentativele de dictatură şi de act volitiv personal, noul Preşedinte, ajungând cu adevărat a fi al tuturor românilor, îşi va da seama de generoasa accepţie a acestei poziţii şi va înţelege că e mai important modul cum a fost perceput de către electoratul care i-a încredinţat astfel mandatul, decât modul cum a candidat fiind propus pe listele şi în virtutea unui program de partid. Este drept că, în ambele cazuri, un om cinstit are obligaţii şi de o parte şi de alta: Nu poţi întoarce spatele unui partid care te-a propus drept candidat al său, dar nici nu poţi nesocoti voinţa unui electorat care te-a ales şi te-a mandatat cu toată voinţa lui care, la ora aceea, era singura forţă şi deliberativă şi decizională a ţării. Iar, dacă acest mare credit care ţi s-a acordat, se datorează în primul rând faptului că ai fost perceput drept reprezentantul unor valori mai mari decât s-a dovedit clasa politică să respecte, dacă s-a sperat că prin tine se va depăşi meschinăria limitării ei la interesul personal şi de gaşcă, ajungându-se la o guvernare mai de valoare pentru ţară, atunci ce faci?... Nu e o alegere uşoară, dar tocmai aceasta va fi proba de foc a alesului faţă de alegătorii care l-au promovat, dacă respectăm ideea că electoratul e mai mult decât un partid; că democraţia, faţă de acest electorat ne subliniază direcţia obligaţiilor principale.  
 
Obligaţia faţă de partid a domnului Klaus Johannis, acum, cât îi mai este în frunte, ar fi să-i dea o direcţie de guvernare, pe care acum n-o are şi să-l cureţe bine de corupţii guvernărilor trecute de care, ca şi partea adversă, nu duce lipsă. Să ferească acest partid de vreo contaminare cu formaţii de buzunar băsescian gen Udrea sau Macovei; să-i scoată în faţa justiţiei pe parlamentarii vocali altă dată, rămaşi azi cu ciocul mic, unicul lor scop fiind imunitatea; să condamne metodele prin care, ca la Bistriţa-Năsăud, de exemplu, mitul vampiric numit de Bram Stocker „Contele Dracula”, s-ar putea schimba în cel poliţisto-penalo-fustangiu numit „Baronul Oltean”, să pună la afacerile lui Videanu o bordură la fel de clară cum s-a făcut şi izolaţia faţă de echipamentele electrice vândute de Fenechiu. Apoi abia, distanţându-se de o asemenea clasă politică spre infirmarea căreia a primit el voturile cele sincere, după o experienţă de una sau două legislaturi în slujba strictă a întregului electorat, indiferent dacă a votat cu el sau nu, când va constata că nici partidul nu l-a făcut de râs prin nerespectarea valorilor moral-democratice, va putea să se întoarcă cu fruntea sus, chiar şi cerând din nou derogare.  
 
Cât despre şansa noastră, a românilor, ce se poate dori altceva mai bun decât să avem un preşedinte aşa cum l-am perceput pe omul care a întrunit sufragiul?!... Pentru că, tocmai printr-o asemenea percepţie ne-am exprimat speranţele şi, în ultimă instanţă, voinţa de a alege dintr-un alt mediu, promovând începuturile unei alt fel de clase politice. Iar, dacă el va înţelege un asemenea comandament, atunci va ajunge şi să reprezinte ceva esenţial pentru destinul societăţii româneşti: Fermentul de schimbare a compromisei clase politice actuale.  
 
În aceste condiţii, răspunsul la repetata întrebare cu căştigătorul se opreşte la atenţionarea că acesta va fi cu adevărat cel care trage cele mai lucide concluzii după penibila experienţă de oportunism juvenil, care doar s-a pretins a fi întinerire politică şi i-a costat pe români încă doi ani de aşteptare în van a redresării. Dar, buni creştini fiind, care vin cu gândul blând al convertirii păcătosului prin forţa superioară a Credinţei exercitată asupra lui, nu excludem faptul că această concluzie ar putea-o trage chiar perdantul de astăzi şi partidul său, tocmai pentru că pornim de la dorinţa de a-i fi bine Ţării şi poporului ei, indiferent din ce direcţie vine acest suflu al binelui.  
 
Revenind în încheiere la şansa principală pe care ne-o dorim, cea prin care câştigătorul să aibă tăria a se demonstra cât mai aproape modelului ideal de alt fel de om politic în care a fost perceput şi votat, risc să fiu tras de mânecă pentru disproporţie dar, spre încurajarea speranţelor noastre, mă hazardez să evoc din istorie revirimentul marcat cândva de către o mare naţiune în întregul ei, prin exemplul unui preşedinte devenit simbolic: Este vorba de Abraham Lincoln prin care s-a demonstrat că, indiferent de toate mecanismele politice, de la cele onorabile şi vizibile, până la dedesubturile pe care învaţă să le stăpânească, o clasă politică trebuie să se schimbe în funcţie de cerinţele şi competenţele la care a ajuns electoratul. Pentru că numai el este cel care-ţi acordă recunoaşterea de om politic, tocmai prin modul în care corespunzi aşteptărilor sale. Istoria Statelor Unite menţionează în acest caz contrastul în care apărea Abraham Lincoln, până atunci avocat de provincie obişnuit cu o comportare logică dar modestă, faţă de politicienii abili şi versaţi în toate secretele şi conexiunile subtile ale vieţi politice din Capitală. Un contrast nefavorabi lui, fiindcă părea, la prima vedere, a fi destul de stângaci faţă de abilităţile lor strălucitoare de oameni dăinuind mereu în sfera puterii, şi chiar faţă de anvergura politică pe care o demonstraseră alţi preşedinţi ai Statelor Unite. Desigur, poate că Lincoln nu avea toată aparenta strălucire a speculativului rodaj politic al acelora, rezumându-se la faptul că de acolo, din Illinois-ul de unde venea, învăţase să cunoască mai bine nevoile Americii şi ale Cetăţeanului, ajungând la o adevărată raţiune a lor. Dar când America şi cetăţenii ei şi-au dat seama de această deosebire, n-a mai existat nici o îndoială că tocmai aşa se reprezenta şansa providenţială a celor care l-au ales. Astfel, nu Lincoln a fost cel care şi-a schimbat comportamentul şi raţionamentele bine învăţate în acel colţ de Americă unde se formase, ci mai degrabă ceilalţi, împinşi de emanciparea electorală pe care o aducea o astfel de viziune, şi le-au însuşit pe ale lui. Şi iată că despre Abraham Lincoln vorbim întotdeauna cu numele întreg al personalităţii sale, în vreme ce multor nume de rezonanţă e necesar să li se adauge, pentru istorie, precizarea că a fost al nu ştiu câtelea preşedinte.  
 
Aşa să ne-ajute Dumnezeu şi pe noi!  
_________________  
Corneliu LEU  
Bucureşti  
12 decembrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Corneliu LEU - EXISTĂ UN SEMN DIVIN PENTRU CLASA POLITICĂ? (7) - ÎN ALT FEL DESPRE CÂŞTIGĂTOR / Corneliu Leu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1442, Anul IV, 12 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Corneliu Leu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Leu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!