Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Corneliu Leu         Publicat în: Ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Corneliu LEU - EXISTĂ UN SEMN DIVIN PENTRU CLASA POLITICĂ? (5) - CINE E CÂŞTIGĂTORUL?
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Analiza care ar putea da răspunsul la această întrebare se direcţionează de la sine spre contrariul răspunsului, arătând cine a pierdut. Deoarece, aşa cum se dovedeşte până acum a ne fi pecetluită soarta postdecembristă, medalia noastră are bine imprimat doar aversul care pierde, reversul conturându-se doar prin reflectarea situaţiei obiective de contrarietate pe care o produce acesta. Astfel, didactica viitorului se află în veşnică suferinţă faţă de noi, învăţămintele ne putând fi trase din modul cum s-a câştigat, ci din cel cu care s-a pierdut. Şi, totuşi, experienţa recentă mai oferă un element ca şansă de studiere a răspunsului, subliniind pentru prima dată pregnanţa întrebării „În faţa cui s-a pierdut?”... Pentru că, în vreme ce până acum, pierzându-se mai ales în faţa absenteismului, o asemenea întrebare redundantă nu putea duce la concluzii deosebite, acum, o guvernare pretins tânără pierde prin votul unui electorat cu adevărat tânăr.  
 
Dar ar trebui să recapitulăm câteva date despre această guvernare pretins tânără: Electoratul îl iertase pe Victor Ponta de greşelile infantile ale începutului, care s-au soldat cu pierderea la mustaţă a referendumului şi dezamăgirea celor peste şapte milioane de oameni pe care-i evocăm mereu. Aceştia ar fi reprezentat cu evidenţă o majoritate hotărâtă să scape de râioasa golănie băsistă, dacă aparent bătăiosul tânăr lider nu ar fi fost timorat în faţa politicalelor europene de la care şulfa bătrână cerea ajutor. Şi, astfel, în loc de a cere răgaz să vadă măcar ce spun cei de la Veneţia în legătură cu procentajul obligatoriu la un referendum şi să facă rapid calculul real al populaţiei votante, proaspătul premier s-a fâstâcit la Înalta Poartă U.E. şi a stabilit cu propria sa guriţă valabilitatea referendumului doar dacă reprezintă enormul cuantum de 50%, înghiţind în acelaşi timp găluşca referirii procentajului la un mai mare număr de alegători decât eram în realitate. A fost primul semnal al supunerii sale faţă de crasa birocraţie care ne macină, acceptându-i moftul totalmente nejustificat de a lucra ani întregi, pe lefuri bune, la rezultatul recensământului. Fapt pentru care, greşesc cei care consideră că abia acum Victor Ponta a pierdut pe propria sa mână. Eroare! El ni s-a dovedit de la începuturi un perdant pe propria mână, dar l-am iertat noi crezându-i moftul cu tinereţea şi intenţiile bune ca atribut al acesteia, aşa cum i-am iertat mai târziu şi irosirea timpului, înlocuind munca politică de guvernare cu hârjoana şi ciorovăiala publică, lăsându-se antrenat de toate provocările băsiste, fără a avea maturitatea să-şi dea seama că asta nu are nimic de-a face cu construcţia politică sau cu gestionarea guvernamentală a ţării. Putem spune astăzi că - în măsura în care Victor Ponta a irosit mai mult timp într-o ceartă sterilă cu Băsescu decât cel de gestionare guvernamentală a ţării, a condus la un premierat lipsit de rezultate, dar de care, îngăduitor, electoratul l-a iertat - evaluările de acum referindu-se la ceea ce oportunismul pesedist a prezentat în campania electorală drept realizări ale guvernării într-un mod atât de evident propagandistic de tip vechi, cu cifre şi cifruleţe băgate-n ochii electoratului ca o imputare, încât acesta a considerat drept act de cinste, apreciind refuzul de a vorbi despre aşa ceva al contracandidatului, crezându-i şi mai mult declaraţia că el ar vrea să facă ceva concret şi nu să scoată ochii cu cifrele.  
 
În această ordine de idei, ar trebui să fie clare pentru cei care vor să redreseze lucrurile, chiar şi în PSD, deserviciile făcute premierului lor de către miniştri ca Rovana Plumb sau Bănicioiu care, cu cifruleţe de învăţământ seral de partid comunist şi promisiuni de creşteri infinitezimale ca din balconul lui Ceauşescu, s-au adresat unui electorat care nu câştigă mai mult de jumătate din cât ar avea nevoie pentru minimul de cheltuieli şi, pentru care, un 5% chiar, care e maximum din ce pot promite, nu reprezintă nici o soluţie de a-şi vedea mai bun traiul, când alţii fură deodată cât banii pentru construcţia şi funcţionarea unui spital întreg. Cifrele de referinţă ale societăţii actuale sunt cu totul altele decât cele cu care credea că ne mânjeşte egalitarismul dictatorial; ele se exprimă în contextul contrastelor pe care corupţia ni le evidenţiază şi nu prin firimiturile cu care vor ei să ne scoată ochii cârpind bugetul pe care tot de la noi îl storc prin cel mai lăbărţat şi mai abuziv regim de taxe din istoria noastră. Birocraţia, total răuvoitoare populaţiei şi progresului economic, a ajuns atât de acerbă încât, atunci când amintim de Guvernul României, nu poate fi vorba în nici un caz de o gestionare a bunului comun naţional în slujba binelui comun a populaţiei ţării. Ci despre organismul ministerial al unui regim insuportabil, bazat pe funcţionari obtuzi şi penali în avantaje salariale sau extrasalariale, care face din guvernare doar o simplă administraţie a finanţelor publice. Dar şi asemenea finanţe, numai în parte; adică nu vreo acumulare din producţia pe care continuă să o distrugă, ci taxele şi impozitele stoarse printr-o fiscalitate teroristă, bine dijmuite şi acelea de cei cu pâinea şi cuţitul.  
 
Asta a lovit în junele lor candidat, ca şi expresia chiar dură, încăpăţânat ameninţătoare cu care alt ministru al său, Titus Corlăţean, de-a dreptul a sfidat opinia publică, ca un caricaturizat Gromîko cu „diplomaţia dură” a birocraţilor-aparatcici, pretinzându-ne să-l credem că ministerul respectiv şi-a făcut datoria şi că ar fi cazul chiar să ne arătăm recunoscători atitudinii sale arogante. Riscând să folosesc în mod repetat acest adjectiv devenit prea comun politicienilor noştri, asemenea prezenţe nefericite de birocraţi, fie chiar tineri, le-a subliniat aroganţa convingând electoratul asupra ei. Aroganţa despre care candidatul perdant ar trebui să ştie că provine din spiritul de gaşcă: că te bazezi tu, nu pe electorat, ci pe cine ai servit şi că ăla nu te lasă din mână; că relaţiile mafiote în care te-ai implicat te susţin şi ele; că restul lumii nu merită decât să-l sfidezi, fiindcă prin relaţiile subterane ale găştii, populaţia va trebui să se lase condusă de tine... Iată explicaţia faptului că aroganţa despre care vorbim nu provine dintr-o simplă mândrie prostească şi chiar mincinoasă, ca în afirmaţia ministrului de externe că şi-a făcut datoria, ci, mult mai pernicios, provine din certitudinea ocultei legături mafiote prin care te simţi susţinut pe dedesubt într-atâta încât să poţi sfida în afară, aruncând praf în ochii opiniei publice. Dar iată că opinia publică a început să-şi dea seama de asta, să pricepă jocul şi să-l contracareze prin pârghia electorală de care dispune. Iar candidatul care, după un asemenea eşec nu ia mai în serios această opinie publică, nu-şi lasă gaşca deoparte aplecându-se asupra nevoilor reale ale electoratului, este un politician terminat.  
 
Şi se adaugă la acestea – cireaşă pe tort – proaspătul eveniment Hrebenciuc pe care l-am abordat în articolul trecut. Aşa că, acum nu mai facem decât sublinierea că nu ne-am referit la cazul juridic deschis prin acest dosar şi căruia e bine să nu i se influenţeze evoluţia judiciară. Ci doar la cele constatate de toată opinia publică, prin televizarea convorbirii telefonice care, evident lucru, se rezumă astfel: Referindu-se la o lege pe care tocmai ei şi ai lor au avut grijă s-o împingă în Parlament, încolţit de Parchet, omul îi cere unui coleg mai tânăr, fără nici o mustrare de conştiinţă că, prin asta, îl spurcă şi pe acela, să grăbească promulgarea, promiţându-i drept răsplată suţinerea pentru funcţii mari în partid. Rezultă clar, deci, că încă înainte de a-i fi descoperită corupţia, conştient de ea şi de riscurile ei, un asemenea personaj a profitat de puterea pe care o are ca să impună o lege ce-l avantajează sau îl iartă. Păi, dacă aşa stau lucrurile în statul nostru de drept şi fiecare potentat îşi impune legea care-i avantajează matrapazlâcurile, nu aveau dreptate comuniştii când demascau justiţia burgheză (aşa cum ar putea fi catalogată astăzi şi a lor), ca justiţie de clasă, care-şi face legile ei, în favoarea slăbiciunilor ei şi a intereselor pe care le are?!... Mai este asta justiţia noastră inamovibilă şi independentă, dacă se conduce după legi promulgate special în asemenea interese mafiote, sau totul este din nou praf în ochi?!  
 
Da, la fel cum revin mereu la „aroganţă”, repet până la obsesie şi acest „praf în ochi” pentru că, suflat către noi de susţinătorii candidatului Ponta, s-a răsfrânt chiar asupra lui şi a candidaturii pe care şi-o pusese, trezind riposta împotriva propagandei lor electorale care afişa atitudini de oameni unşi cu toate alifiile. Fapt pentru care praful acesta s-a putut aşeza şi lipi pe alifii, ca un strat izolator faţă de adeziunea electoratului. Iar alegătorul a preferat mai degrabă unul care se părea mai puţin sclipitor şi mai precaut, tocmai pentru că nu era uns cu asemenea alifii.  
 
Mi-e jenă să caracterizez recentul eşec electoral cu vulgarul termen de „respingerea alifiilor”, dar flerul electoratului de a le simţi mirosul sordid, nu se poate să nu mă încânte! Şi chiar îmi permit să propun domnului Ponta această formulare privindu-i eşecul, în completarea celei a domniei sale cu cele trei etichete - coruptie, comunisti si baroni. Către care, optimist fiind, eu sper că a dat Dumnezeu să-l fi dus mintea românului cea de pe urmă, meditând mai bine la sfidarea arogantă cu care l-au înjosit în faţa alegătorilor, mai tinerii şi mai bătrânii săi colaboratori, precum cei citaţi înainte, sau alţii.  
 
Pentru că mai sunt şi alţii care, iată, conduc degringolada mai departe, făcând din afişata tinerime a guvernării un eşalon care se maturizează strâmb, schilodindu-şi spiritul după modelul partidului unic condus de dictatura şi de lucrăturile interioare, cum lasă să se întrevadă acutizarea gesturilor şi deciziilor din ultima săptămână. Despre care, în măsura în care ne considerăm de bun simţ, este bine nici să nu vorbim, lepădându-ne şi spunând „fie la ei, acolo!”...  
 
Atât de abjecte mi se par asemenea manevre care-i desprind pepreopinenţi şi mai mult de electorat şi de ideea că ar mai putea fi votaţi vreodată, încât mă conving din ce în ce mai mult de faptul că, în alegerile acestea, în vreme ce câştigătorul este doar o speranţă, perdantul nu este numai pericolul de care te fereşti, ci sistemul pe care electoratul a înţeles că trebuie să-l respingă categoric, dacă vrea să salveze democraţia pentru care a plătit destul şi până acum!  
 
Nu mai merge domnilor! Luaţi exemplu de la televiziunea pe sticla căreia tot vă place să faceţi mai multă politică decât în realitate: Când un program nu mai are audienţă, înseamnă clar că e compromis. Şi, atunci, în termeni tehnici, arunci FORMATUL cu care ai eşuat şi cauţi altul prin atractivitatea căruia să te adresezi ratingului. Fapt pentru care îmi permit tonul cu care am început acest ultim paragraf: Domnilor, dacă în cele mai fericite condiţii electorale pe care le-aţi avut ţinând în mână pâinea şi cuţitul, nu aţi reuşit decât să repetaţi eşecul cu „Mihaela, dragostea mea”, aici nu mai e vorba nici de excluderi individuale, nici de remanieri cosmetice. Aici, dacă vreţi să atrageţi publicul, nu schimbaţi nici decolteul crainicei accentuându-i silicoanele, nici aroganţa comentatorului spilcuit, înlocuindu-l cu unul care are o bâlbâială intelectuală. Aici trebuie schimbat întregul format, care presupune şi alt conţinut şi alt mod de adresare!  
 
Deoarece conţinutul trebuie să fie SINCERITATEA faţă de alegător, iar forma de adresare trebuie să demonstreze acel interes real pentru gustul public, apt să vă mântuie de aroganţa cu care aţi vrut să vă menţineţi corupţii şi birocraţii lipsiţi de altă minte sau iniţiativă decât căpuşarea bugetului fetişizat până la ideea de „ stat de drept fiscal”. Ceea ce este totuna cu statul care nu vine decât cu obligaţii pentru cetăţenii săi, ca formă concretă a aroganţei guvernanţilor.  
 
Corneliu LEU  
Bucureşti  
30 noiembrie 2014  
 
Referinţă Bibliografică:
Corneliu LEU - EXISTĂ UN SEMN DIVIN PENTRU CLASA POLITICĂ? (5) - CINE E CÂŞTIGĂTORUL? / Corneliu Leu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1433, Anul IV, 03 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Corneliu Leu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corneliu Leu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!