Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Cornelia Păun         Publicat în: Ediţia nr. 2040 din 01 august 2016        Toate Articolele Autorului

DE LA HAMELN LA BRAŞOV/KRONSTADT ÎN PAŞI DE LEGENDĂ - fragment de roman
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dr. Cornelia Păun Heinzel: “DE LA HAMELN LA BRAŞOV/KRONSTADT ÎN PAŞI DE LEGENDĂ“ - fragment de roman 
  
Cornelia ajunse în modernul şi elegantul campus educaţional. Era 26 iunie şi tocmai începuse vacanţa. Înainte de plecarea din ţară, dorea însă să treacă neapărat prin Hameln. Oraşul, aflat la graniţa cu Luxemburgul, o atrăgea în mod inexplicabil. Era ca o forţă căreia nu i se putea împotrivi. Şi se lăsă dusă de magia ei. Nu ştia însă, că era începutul unei aventuri misterioase, dar în acelaşi timp, adevărate. 
  
Totul începu în momentul în care îl întâlni pe domnul profesor Heinrich Wolf la o conferinţă şi acesta îi propusese proiectul educaţional. Îi spuse de Hameln şi din acel moment cuvântul, cu sonoritate plăcută, nu mai îi ieşea din minte. Trebuia să viziteze neapărat oraşul. Nu ştia ce anume exercita asupra ei o aşa atracţia magnetică, proiectul, activitatea educaţională ce o va desfăşura sau oraşul. Era conştientă că, având o sensibilitate ieşită din comun, întotdeauna era atrasă de lucruri noi, necunoscute, misterioase, pentru a le descoperi secretele, pe care mulţi nu le puteau intui şi înţelege. 
  
Ajunse în faţa campusului unde urma să fie cazată. Pe bulevard, îl întâlni pe Roland. Trecuseră câţiva ani de când nu l-a mai văzut. Ştia despre el doar că emigrase în Germania, în urmă cu mult timp, exact aşa cum îşi dorise. 
  
- Ce mai faci? Eşti exact aceeaşi, cum te ştiam, spuse bărbatul. 
  
-Incredibil. Şi tu nu te-ai schimbat deloc. Ce mai faci, cu ce te ocupi ? întrebă Cornelia. Eu sunt profesoară, aşa cum mă ştii dintotdeauna. 
  
Roland, vesel totdeauna şi bine dispus, după cum îi era firea, semăna mult cu Florin Piersic, modelul de bărbat ideal pe care îl considera Cornelia când era foarte mică şi nu era încă la şcoală. Toata lumea viziona atunci serialele cu haiduci, în care protagonist era vestitul actor. Copil fiind, Corneliei îi plăcea nespus să se joace de-a haiducii, să simuleze că este călare pe cai şi să facă năzdrăvănii ca aceştia. 
  
Pe Roland îl întâlnise într-o drumeţie, în primul an după terminarea facultăţii, când era în stagiatură, la Universitate. Era prima ei incursiune pe munte şi una foarte periculoasă. Apariţia lui Roland şi cooptarea lui în grup a fost salvarea ei. Dacă bărbatul nu ar fi apărut în gara din Braşov, exact în momentul când pleca trenul şi dacă nu ar fi acceptat invitaţia prietenilor săi, excursia ar fi avut cu siguranţă un final tragic. Roland a urmat-o permanent pe Cornelia, pe traseul montan, culegându-i flori. Atunci când pe înaltele creste înzăpezite, ale munţilor Bucegi, ea a alunecat în prăpastie, bărbatul a venit şi el în urma ei. De fapt, a căzut şi el. Reacţiile lui Roland au determinat-o pe Cornelia să lupte, să încerce să scape cu viaţă. Şi a reuşit foarte uşor. 
  
-Intram la o terasă şi povestim. Am o firma de computere. Am distribuit acum câteva echipamente, pentru campusul educaţional din Hameln. 
  
Deodată, se auzi mare zgomot şi în scurt timp apăru o paradă impresionantă, cu costume fascinante. 
  
-Hai şi noi cu ei, să vedem ce fac ! Este interesant. Nu am mai văzut aşa ceva în Germania, până acum. Ce părere ai ? spuse Cornelia. 
  
Cornelia şi Roland s-au integrat imediat şi ei în grup, păşind împreună printre casele în stil colombaj, ce uimesc prin ambianţa medievală creată, prin abundenţa detaliilor şi a florilor, cu bârne puternice, înnobilate de vechime, în contrast cu tencuiala zugrăvită în alb a umpluturilor din cărămidă sau chirpici. Plimbarea pe străduţele pietruite, înguste părea o incursiune alături de vreo Cenuşăreasă sau de prinţul ce o căuta, din basmul fermecător al Fraţilor Grimm, păşind printre bijuteriile arhitectonice în stil Renaştere, Bidermeier, Art Nouveau, etajate, cu ornamente minunate de piatră sau lemn aurit, colorat. Din loc în loc, pieţe cu încântătoare statui de dansatori, care le dădeau senzaţia că nimeriseră deodată, fără să vrea, în evul mediu. 
  
Plimbarea prin oraş părea cu o călătorie în alte timpuri, printre filele învechite de negura timpului ale unei cărţi de poveşti fermecătoare. Oraşul îşi menţinea vie strălucirea sa medievală. Părea că, în acest loc, clepsidra timpului s-a oprit atunci, în miezul evului mediu, nisipul s-a pietrificat, s-a împotmolit în interiorul vasului, fără nicio şansă de a se mai mişca şi niciun firişor delicat din acesta, nu s-a mai strecurat de cealaltă parte, devenită parcă interzisă pentru el. Procesiunea a trecut pe străzile oraşului Hameln, apoi cântatul s-a oprit la intrarea pe o stradă, în faţa unei case vechi, o clădire somptuoasă, cum nu mai văzuseră până atunci, pe traseul urmat. Pe una din grinzile acesteia trona o inscripţie. De fapt era o poveste scrisă în versuri. Cei doi au citit-o cu atenţie şi şi-au amintit imediat de minunata poveste a Fraţilor Grimm, inspirată de o faimoasă legendă medievală, din secolul al Xlll-lea, având ca subiect dispariţia copiilor din oraş, în urma unei invazii de şobolani. Cornelia şi Roland au realizat atunci, că legenda lui Rattenfänger von Hameln era prezentă în tot centrul istoric al oraşului. Văzuseră peste tot în jurul lor gravuri, vitralii, inscripţii, basoreliefuri, statui, desene, picturi, fresce care aminteau tragicul eveniment, ce a zguduit această aşezare. De la fântâna cântăreţului din faţa primăriei, la şobolanii de pe dale, desenaţi pe asfalt, povestea era prezentă în orice loc din oraş, în construcţii şi opere de artă, în spiritul oraşului. 
  
- Autorităţile din Hameln au organizat o paradă cu costume în oraş, în cadrul unei sărbători ţinută astăzi, pe 26 iunie, de Sfinţii Petru şi Pavel, ziua în care se presupune că au dispărut copiii. Este organizat şi un spectacol în care va cânta Jethro Tull, acompaniat de 725 de copii, număr egal cu numărul de ani care se împlinesc de la naşterea legendei, ne informă un tânăr, care ne auzise conversaţia, gândind că ne-ar interesa să cunoaştem acest aspect. 
  
- Pe strada Bungelosenstraße, locul prin care flautistul ar fi ieşit din oraş însoţit de copii, este interzisă muzica de atunci, până în zilele noastre, le explică alt bărbat, care observă că cei doi erau străini. 
  
-Şi tu eşti din Braşov, deci este posibil să provii din copiii din Hameln, i-a spus Cornelia, glumind, lui Roland. Ahaaaa , acum ştiu ! De aceea eşti vesel tot timpul. La fel ca băieţii din Hameln, care şi-au reluat veselia, după ce au ajuns în celălalt capăt, adică în Braşov. Oare, care este locul exact în care au apărut? Rolly, tu, ce părere ai? Mi se pare totul atât de misterios, de atrăgător… 
  
- Eu am citit demult, undeva, o poveste, care spunea că băieţii ar fi ieşit la suprafaţă în mijlocul Transilvaniei, prin peştera Mereşti, din Valea Vârghişului şi astfel au fondat cele şapte cetăţi săseşti. Vărghiş este o localitate din judeţul Covasna, unde, în mod bizar, se pare că există un fel de intrare sau ieşire, naturală. Cheile Vârghiş din Munţii Harghita sunt cu o trecere strâmtă, lungă de trei kilometri, cu peste şaizeci de peşteri, explică Roland. 
  
-Oare, pe acolo, au venit copiii din Hameln? Există surse care indică faptul că locul ar fi în Braşov. Să-l găsim noi ! Logic ! Ce părere ai ? Trebuie doar să ne gândim puţin. Dar, pentru că tot suntem aici, să mergem şi la biserica Sfântul Nicolae, să vedem renumita pictura cu fluierarul îmbrăcat în costum colorat, de vânător şi copiii. Poate aflăm ceva interesant şi ne vor veni noi idei, spuse Cornelia. 
  
-În vara acesta vin şi eu în Braşov. Mergem în incursiune, pe urmele legendei, printre cetăţile fortificate săseşti din judeţul Braşov, spuse Roland. Ce părere ai? 
  
Cornelia nu răspunse întrucât întrebarea părea retorică. 
  
Au parcurs rapid drumul şi, în scurt timp, cei doi admirau cu atenţie pictura cu fluierarul şi copiii, din biserica Sfântul Nicolae. 
  
- Uite băieţelul din faţă, ce bine seamănă cu tine! spuse Cornelia lui Roland glumind. 
  
- Şi fetiţa din spatele lui, cu tine, replică pe acelaşi ton, bărbatul. 
  
- Aş dori să văd şi râul Wesser despre care se povesteşte în legendă, să vedem şi zonele mărginaşe ale oraşului, spuse Cornelia. 
  
-Apoi ne retragem la o terasă. Trebuie doar să o alegem… un loc retras, să putem conversa în linişte, spuse Roland. 
  
Cei doi au parcurs drumul de-a lungul apei, apoi s-au întors în centru. Decorata cu bârne şi mobilier vechi, cu flori la ferestre şi în aer plutind în surdină sunete melodioase apăru, deodată, în faţă,clătităria dorită. 
  
- Acesta este locul ideal, spuse Roland îndreptându-se sprea o masă, apoi, retrăgând un scaun, invită pe Cornelia să ia loc şi se aşeză şi el. 
  
-Tu, ce crezi că s-a întâmplat cu copiii, în realitate? Care a fost finalul întâmplării ? Legendele au totdeauna un sâmbure de adevăr, izvorăsc din fapte reale, ce s-au petrecut în negura vremurilor, spuse Cornelia. 
  
-Eu cunosc, ca şi tine, povestea misteriosului Bundtig, care cântând din instrumentul său fermecat, flaut sau fluier, a scăpat oraşul de şobolanii care invadaseră oraşul, fiind vrăjiţi de cântăreţ şi urmându-l departe de Hameln, în sunetele fluierului. În duminica următoare, în timpul slujbei de la biserică, peste o sută de copii au dispărut din oraş. 
  
Locuitorii s-au gândit că aceasta a fost răzbunarea cântăreţului pentru că nu a primit nicio răsplată pentru fapta sa. Nici primarul nu a mai fost de găsit, considerându-se a fi răspunzător pentru cele întâmplate. 
  
- Care este părerea ta personală ? Tu, cum crezi că au dispărut copiii, în realitate ? întrebă Cornelia. În niciun caz nu au călătorit pe sub pământ, pentru a ieşi apoi la suprafaţă, ca în minunata poveste a Fraţilor Grimm. Scriitorii, de obicei au o viziune idealistă a tot ce se întâmplă în realitate şi caută ca urmare, un sfârşit fericit în poveşti. 
  
- Sunt la fel ca şi tine, Cornelia, spuse Roland. 
  
-Într-adevăr , ca şi mine, întări Cornelia spusele interlocutorului său. 
  
- Unii spun că povestea ar fi avut un final tragic, ca urmare a unei epidemii răspândite de şobolani, care a dus la decesul copiilor iar fluierarul ar fi o alegorie a morţii care îi răpeşte din sânul comunităţii. Sunt însă teorii care susţin că a fost vorba de o alunecare de teren, în zona râului iar copiii s-au înecat în Wesser sau altele care consideră că flautistul fiind reprezentantul unei secte întunecate, ar fi ademenit copiii în pădurea din apropiere, pentru a participa la un ritual secret. 
  
- Eu caut o explicaţie cu un final fericit, dar unul palpabil, nu de basm, ca cel al Fraţilor Grimm, unde în mod miraculos, copiii călătoresc pe sub pămînt şi ies la suprafaţă în Transilvania, spuse Cornelia. Surse istorice, din acea perioadă indică faptul că, puterea din acea periodă dorea o repopulare a Transilvaniei, împuţinată de invaziile mongole şi acest lucru se putea face decât prin migrare. Braşovul a fost mereu ţinta unui asemenea fenomen. În timpul copilăriei noastre, ştii că erau aduşi la muncă tinerii săraci din Moldova, pentru a lucra în fabricile şi uzinele din municipiu, ajutaţi a se integra şi stabili în acest oraş. În ultimii ani, Universitatea a fost mobilul, în jurul căreia s-a realizat o repopulare a Braşovului - golit de plecarea multor intelectuali în străinătate, în anii ce au urmat revoluţiei şi înlocuiţi cu cei formaţi în numeroasele facultăţi din oraş -cu ţăranii din sate gălăţene şi brăilene. 
  
- Un cercetător român, profesorul Radu Florescu, consideră că “este posibil ca flautistul să fi fost un cavaler teuton de la sfârşitul secolului al Xlll-lea, care recruta tineri, pentru armata care urma să lupte împotriva hoardelor mongolilor“, spuse Roland. Dar, ne întâlnim peste două săptâmâni în Braşov, au hotârât cei doi tineri la despărţire. 
  
…………………………………………………………………………………………………….Cornelia ajunse în complexul unde era cazată şi adormi imediat, după ziua plină de evenimente. Auzi deodată, nişte copii plângând cu foc. 
  
- Şobolanii ne-au mâncat toate rezervele de alimente. Din ce vom trăi? 
  
În faţa ochilor săi, apărură mai mulţi copii îmbrăcaţi sărăcăcios. 
  
- Trebuie să existe o salvare, îi linişti o femeie între două vârste. 
  
- Pentru bogaţii din centrul oraşului probabil că există. Ei pot cumpăra cu banii mâncare, din alte locuri. Noi, cei săraci, ce ne vom face însă, spuse un bărbat, ce părea a fi soţul femeii. Sigur vom muri de foame ! 
  
Deodată, pe drum apăru un bărbat îmbrăcat colorat, ca un vânător. 
  
- Eu sunt cel care vă va salva. Mâine, de ziua sfinţilor Petru şi Pavel, când se va desfăşura slujba la biserica Sfântul Nicolae, voi mă veţi aştepta, pregătiţi pentru un drum lung, cu căruţele voastre şi animale. Vă voi duce într-un loc frumos, unde pădurile sunt populate de multe animale sălbatice iar terenurile sunt fertile şi le veţi putea cultiva. 
  
- Dar cine ne va îndruma, cine ne va apăra ? Sunt mulţi copii şi femei fără apărare, glăsuiră câţiva bărbaţi necăjiţi, apăruţi şi ei în drum. 
  
-Eu ! V-am salvat de şobolani şi vă voi salva şi de foamete, spuse convingător fluierarul. Aceasta este misiunea care mi-a fost încredinţată şi o voi îndeplini până la capăt. Vă voi aduce teferi şi nevătămaţi pe tărâmul făgăduit. 
  
A doua zi, de dimineaţă, toţi oamenii erau pregătiţi pentru lunga călătorie salvatoare. Primarul oraşului era alături de ei. El cunoştea scopul misiunii, la fel ca fluierarul, fiind informat de tot demersul. 
  
Au pornit, cu mic, cu mare,toţi oamenii necăjiţi, cu femeile şi copiii lor. 
  
La biserică, locuitorii au observat lipsa oamenilor şi în special a copiilor, care trebuiau să cânte în acea zi.Nici primarul nu era de găsit. 
  
Drumul era lung şi dificil. Treceau prin păduri dese iar fluierarul împuşca pentru ei păsări şi animale. Vânatul constituia hrana de bază a călătorilor din grup, alături de fructele sălbatice ale pădurilor. 
  
Mergeau de luni de zile şi tuturor li se părea că destinaţia a devenit o fata Morgana, la care numai visau. 
  
-Nu vă pierdeţi speranţa! Vom ajunge curând, îi încuraja fluierarul. 
  
Şi, într-o zi, miracolul se îndeplini. Străbătură munţi şi văi, ape şi dealuri şi ajunseră într-o depresiune liniştită, împădurită. Apăru imediat şi o cetate maiestuoasă. Ştiau acum, că mâncarea nu le va lipsi, că erau salvaţi. Ajunseseră la destinaţie şi aici le va fi casa. 
  
- Am ajuns la sfârşitul drumului, se auzi o voce. De aici, vă veţi descurca singuri. Eu mă voi întoarce, de unde am venit, să raportez îndeplinirea misiunii ! Vă alegeţi singuri locurile unde vă veţi aşeza. 
  
În momentul acela, feţele copiilor s-au luminat. Deveniseră veseli şi jucăuşi, aşa cum erau înainte de invazia şobolanilor din Hameln. 
  
- Deci, legenda copiilor a avut totuşi un final fericit, gândi Cornelia încântată, în timp ce se întindea răsfăţată ca un copil, în pat. 
  
………………………………………………………………………………………………………- Vin mâine să te iau cu autoturismul. Vom merge într-un loc, care o să-ţi placă cu siguranţă, spuse Roland la telefon Corneliei. 
  
Tânăra era extrem de curioasă unde o va conduce bărbatul. 
  
După aproximativ jumătate de oră, de mers cu maşina, tinerii au oprit în faţa unei construcţii vechi, fascinante, din perioada medievală. 
  
- Unde am ajuns? Nu am mai fost aici, niciodată, spuse Cornelia. 
  
- Suntem în Rotbav, în faţa unei bijuterii arhitectonice, biserica din localitate, ridicată în jurul anului 1300, în stil romanic, apoi fortificată în secolul al XV-lea şi împrejmuită de zidurile unei cetăţi săseaşti. 
  
Intrarea în cetate era apărată de turnul porţii, pe care îl vezi în faţă. Aici se afla şi administraţia oraşului, cu o celulă pentru prizonieri sau condamnaţi. În fortificaţie existau pe vremuri magazii, grajduri, ateliere, chiar o bucătărie comună şi o crescătorie de albine. Dar au fost distruse în urma atacurilor, a incendiilor care au măcinat cetatea. 
  
Fiind aproape de zidul de incintă, clopotniţa a fost şi ea fortificată. Fiecare nivel prezintă nişe de tragere, cu guri de turnare sau cu puncte de observaţie. Bolta semicilindrică şi altarul care datează din mijlocul secolului al XVIII-lea, sunt marcate de transformările în stil baroc. 
  
- Este una dintre cele mai vechi biserici din Ţara Bârsei care ascunde poveşti fascinante, le explică un bătrân angajat al bisericii, care cunoştea multe secrete. Dacă studiaţi cu atenţie zidurile, observaţi că cetatea sătească a fost construită în mai multe etape de construcţie. Vedeţi la bază că zidul este maroniu iar în partea mai înaltă, cenuşiu. 
  
Generalul Giorgio Basta a folosit cetatea din Rotbav drept refugiu în anul 1602, când a fost asediat fără succes de către principele Transilvaniei, Gabriel Bathory. Atunci, pagubele au fost imense, din cauza faptului că cele mai multe construcţii erau din lemn. Aşezarea şi cetatea au fost reconstruite ulterior, din piatră. 
  
După ce au vizitat construcţia, Cornelia şi Roland au plecat în plimbare spre Olt, aflat foarte aproape de locul vizitat. Peisajele din jurul apei, atât de sălbatice şi minunate parcă îi proiecta pe tărâmul minunat al poveştilor, încât aveau senzaţia că păşesc pe urmele lui Hänsel şi Gretel iar în clipa următoare le va apare, instantaneu, pe cărarea spre pădurea Albei ca zăpada cu cei şapte pitici, din tufişuri, o vrăjitoare. 
  
Nu departe de biserică, în malul Oltului, au observat o gură de tunel. 
  
- Uite o intrare. Hai să intrăm, să vedem ce reprezintă, spuse Roland. 
  
Tinerii au încercat să intre în grotă, să o străbată. Fără success, însă. Tunelul era blocat de pământul surpat în interiorul acestuia. -Ce loc misterios ! exclamă Cornelia. 
  
-Se spune că sub această biserică evanghelică, ar exista o reţea de tuneluri şi catacombe, explică Roland. Au fost săpate pentru situaţiile de asediu, pentru ca apărătorii bisericii fortificate şi localnicii refugiaţi să poată a se ascunde aici, pentru a scăpa de invaziile năvălitorilor… 
  
……………………………………………………………………………………………………… 
  
Înainte de a pleca în Germania, Cornelia citi o ştire într-un ziar braşovean care anunţa că: “Turnul clopotniţă al Bisericii Fortificate din Rotbav s-a făcut mici fărâme sub privirile neputincioase ale localnicilor . A bătut ceasul de două ori, după care turnul s-a prăbuşit, nu a mai apucat să bată şi de celelalte 7 ori, să anunţe că e ora nouă”. 
  
Referinţă Bibliografică:
DE LA HAMELN LA BRAŞOV/KRONSTADT ÎN PAŞI DE LEGENDĂ - fragment de roman / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2040, Anul VI, 01 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!