Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Cornelia Păun         Publicat în: Ediţia nr. 2033 din 25 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

MEDITAŢIILE UNIVERSITARULUI PERVERS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dr. Cornelia Păun Heinzel:“MEDITAŢIILE UNIVERSITARULUI PERVERS” 
  
-Nu ştiu de ce s-au supărat studentele pe mine, explică cu aer de superioritate domnul profesor universitar Gabriel Scursură, colegului său de celulă, Lică Speţajoasă. 
  
- Dar ce le făceai, domnule, atât de ciudat, încât se mirau atât de tare, toţi poliţiştii ? întrebă curios bărbatul. Oamenii erau şocaţi. Spuneau că nu au mai văzut aşa ceva, de când sunt. Doar în cariera lor au investigat şi văzut multe cazuri, dar niciunul ca acesta. 
  
- Eu sunt profesor universitar model ! Al epocii actuale, desigur ! Mă sacrificam pentru profesie, chiar în timpul meu liber. Făceam cu ele meditaţii gratuit, să le învăţ meserie. Să nu înveţe studentele “Anatomia” teoretic, numai din cărţi, ci şi practic, adică să-şi formeze deprinderi şi abilităţi, nu numai competenţe! Să ştie ce să facă cu ce posedă. Cu ce au “în dotare”, vorba şlagărului recent… Eu sunt cineva ! Doar de un sfert de secol, din mâna mea au ieşit aproape toate doctoriţele, vrednice urmaşe ale lui Ştefan cel Mare şi toate au acceptat ideile mele inedite, fără ifose. Veneau singure la mine, fără împotrivire, căci ştiau că altfel, nu au şansă de promovare şi acceptau practicile mele originale imediat. Doar noi suntem universitate cu vechime! spuse Gabriel. 
  
- Am auzit la televizor, la rubrica de ştiri, că şi la un alt centru universitar, cu tradiţie şi revoluţionar pe deasupra, din altă zonă istorică, diferită de a noastră… că toţi profesorii unei catedre obligau la perversiuni, viitoarele doctoriţe, povesti Lică. 
  
- Nu numai atât. Din aceeaşi zona istorică, dar în centrul ţării, într-un alt oraş universitar, dar cu “Medicina” înfiinţată după revoluţie, prodecanul, timp de un sfert de secol, pe lângă şpaga pentru examen, nu trecea nicio studentă fără favoruri sexuale. Şi bineânţeles, că numai cele care-i acceptau propunerile, la fel ca studentele mele de la Universitate, numai ele, accentuă universitarul ideea, ajungeau să-şi practice meseria. 
  
-În realitate, eu cred că în universităţile noi înfiinţate după revoluţie şi mai ales în cele particulare, unde nu există niciun control, numai Dumnezeu ştie ce se întâmplă... Oricum, procuratura la noi este corectă, respectă legea, le-a făcut dosare… la unii… Dar de la tribunal.,, nu s-a mai auzit nimic de ei… ceva… spuse bărbatul. 
  
-Aşa este în democraţie! Nu trebuie să fim restricţionaţi, noi, profesorii universitari, ca-n socialism! Ni s-a făcut şi nouă dreptate, în sfârşit. Avem acum salariul cât zece profesori debutanţi. Unul singur, pentru o catedră… că putem să ne luăm şi zece norme deodată, că tot nu trebuie să le facem. Nu mai vin, domnule, în ziua de azi, studenţii la cursuri sau seminarii! Sunt sau la distracţii sau la serviciu. Lucrează, că este economie de piaţă. Să câştige bani, să-şi plătească examenele. Ce, degeaba suntem universitari? Spuma inteligenţei… Suntem, desigur, în special, cei care am fost turnători pe vremea lui Ceauşescu. Cei care au stat degeaba şi nu s-au sacrificat ca noi, să lucreze pentru Securitate, nu au ce căuta în rândurile noastre. Şi nici securiştii din primele rânduri… despre care se spune că erau ceva mai deştepţi ca noi. Acum nu ne mai controlează nimeni ce facem, dacă ne facem orele, dacă ne ţinem cursurile şi ce criterii avem noi, pentru a se promova un examen. Noi stabilim cât de mare este şpaga pentru examen, în funcţie de specialitate, disciplină, facultate, universitate, persoană. Noi alegem criteriile de calitate. Este autonomie, adică putem face orice. Totul se reglează. Se cerne, se triază totul. Cine nu vrea, să nu accepte. Nu doreşte să-şi ia licenţa în “Medicină”, aici, să meargă în altă parte. Să vadă, că şi în alt loc din ţară păţesc cam acelaşi lucru. Poate plătesc acolo chiar o mită mai mare, pentru a promova examenele. Şi, cine ştie ce idei caudate au şi cei de acolo! Poate sunt unii, care mă şi întrec în practici. Dar nu s-a auzit încă de ei! Au spate, nu glumă ! Nu poate nimeni crâcni ceva despre ei! Nu a avut cineva curajul să-i reclame sau dacă au avut, nu au fost luaţi în considerare, aşa cum se întâmplă în ziua de azi, la orice. Doar acum nu are voie nimeni să ne controleze, şi oricum nu se poate dovedi nimic. Iar pe simple vorbe… nu se poate lua nicio măsură, cuvântă Scursură. Oricum nu se ia, chiar dacă se dovedeşte ceva. 
  
- Dar, aşa este la Universitate acum? se miră bărbatul. Nu ştiam ! Oare ce zic străinii? 
  
- Ce ne pasă nouă de ei. Noi facem ce vrem. Ne facem interesele. Este autonomie. Suntem selectaţi ! Numai elita intelectualităţii, domnule ! Eu, de fapt sunt om deosebit de inteligent, cu o imaginaţie ieşită din comun… sexuală, într-adevăr, dar originală, ca şi democraţia noastră! Eram obidit în dictatura comunistă că nu puteam să-mi etalez talentele în această direcţie. Epoca actuală însă încurajează, chiar pe cei care nu au astfel de înclinaţii, să şi le dezvolte. Când mă uit la practicile de pe Internet, imediat concep altele mai grozave. Îi întrec pe toţi la aşa ceva. Până şi poliţiştii s-au mirat de ce le-am pus pe tinere să facă. Doar ei au de a face zilnic pe lângă hoţi, tâlhari şi cu prostituatele actuale, care susţin că în ziua de azi că nu mai văd clienţi care solicită sex normal şi au parte numai de perversiuni şi ciudăţenii. Şi studentele mele, ce proaste! Cine le-a pus să povestească în ce hal le-am umilit, ce au putut să îndure şi să accepte pentru a ajunge doctoriţe. După ce au plătit în bani, cu vârf şi îndesat, fiecare examen promovat. C-aşa-i în ziua de azi! Proastele care învăţau şi erau serioase, nu au apucat să-şi vadă vreodată diploma de licenţă. Nu au avut nicio şansă. Celelalte au ajuns… dar după ce au trecut prin ce le-am făcut eu, cu mintea mea strălucită… şi cred că s-au dus şi pe la alţi colegi de ai mei. Dacă totuşi au fost afectate, acum, consider ca un adevărat specialist în domeniu, că mai degrabă pot fi paciente la psihiatrie, nu să fie ele cele care ar trebui să trateze oamenii. Cred că nu mi-ar plăcea să fiu îngrijit de una dintre ele… dacă aş fi pacientul lor! Dar să repet ce făceam cu ele… ce mi-ar plăcea s-o fac! Era fantastic ! Le chem însă la un doctorat şi se rezolvă şi asta! Mai ales că nu au trebuit să înveţe prea mult, dacă şi-au plătit examenele cu bani şi au dat şi probele practice cu mine… şi desigur cu alţi colegi universitari dotaţi. Oare ceilalţi ce le-or fi pus să facă, că n-am aflat? Trebuia să le descos, că precis aflam! Mi-ar fi povestit desigur, cu lux de amănunte! M-aş fi delectat de minune! Ufff! Dar nu este deloc timpul pierdut. Când ies de aici, din închisoare şi îmi voi relua activitatea, voi afla imediat. Ce bine cu fetele din ziua de azi! Sunt obişnuite de timpuriu cu orice… spuse bărbatul. 
  
- O să le duci lipsa acum, aici, îi spuse Lică convingător. 
  
-Da, dar nu trebuie să mă consum. Cred că în puşcărie o s-o duc chiar bine. Am făcut cu ele perversiuni, cât pentru zece vieţi ! Dacă o să împărtăşesc practicile mele incredibile, cu ceilalţi colegi de celulă şi suferinţă, aşa ca tine, mă voi consola şi voi rezista! De când eram brancardier, înainte de revoluţie, eram preocupat de aşa ceva. Dar regimul mă oprima şi nu puteam să-mi pun în aplicare fanteziile. Am încercat, dar mi-am înfrânat pornirile. Aş fi fost imediat pedepsit… povesti Scursură. 
  
- Într-adevăr, în socialism te închideau imediat, pentru aşa ceva. Nu aşteptau să te desfăşori nestingherit, timp de douăzeci şi cinci de ani, spuse Lică. 
  
- Ce bine este acum ! Regimul actual este democratic. Mi-a permis să-mi etalez talentele, timp de aproape un sfert de secol. Şi aş fi făcut-o în continuare, dacă nu aş fi trezit invidiile şefului meu de catedră. Îi furam studentele ca cliente! Mi-au povestit fetele, că şi el este plin de idei. Dar nu ca alte mele. La perversiuni sunt cel mai tare din întreaga “Medicină”. Oricum, nu o să fac prea mulţi purici pe aici. Am bani, nu glumă! Cu judecătorii cunosc rezolvarea. Ies mai mult ca sigur, în câteva zile, pentru a-mi continua nestingherit activitatea, cu harul ce mi-a fost hărăzit. Acum, că mi s-a făcut reclamă şi pe televizor, vor veni mai multe candidate la facultatea mea, dotate cu ce trebuie, pentru a promova examenele, adică şi cu bani şi cu disponibilitate la perversiunile mele incredibile. Să nu ne mai încurce treburile pe aici, tocilarele sărăntoace şi care vor să fie serioase. Ce proaste! Serioase, în ziua de azi! Şi dacă cumva nu reuşesc, mai sunt şi alte posibilităţi, aici, la noi… o să public ceva cărţi ştiinţifice... nişte cercetări de ale mele… Ufff! Dar ce experimente inedite am întreprins cu studentele… cercetări inovatoare ! Ajung eu însă curând afară şi continui ceea ce am făcut o viaţă întreagă ! O viaţă minunată, că nici în vis nu o pot avea unii... ca profesor universitar ! Acum este democraţie ! Nu mai trebuie să studiezi, să faci cercetări ştiinţifice, să ai publicaţii originale în domeniu, ca în socialism, când erai obidit, erai obligat să faci aşa ceva. Ce regim oprimant! Acum copiezi ce au studiat alţii cu nesimţire ! Cu cât cursurile universitare sunt mai copiate după alţi autori, cu atât ajungi mai sus în ierarhie. Unul studios şi inteligent, nici ca asistent universitar nu este primit. Şi dacă din greşeală, scapă vreunul prea conştiincios, nu are şansa să stea prea mult în post. Îi fac felul imediat colegii de catedră şi mai ales superiorii! Dacă vrei să-ţi păstrezi postul, nu trebuie să te bată nici măcar gândul să dovedeşti că ai ceva în cap şi să creezi ceva, că rişti în cel mai scurt timp să rămâi şomer pe viaţă! explică Gabriel. 
  
- Deci, aşa selecţionaţi cadrele didactice acum ? se miră colegul său de celulă. 
  
-Desigur. Eu, unul, mă plictisesc la Universitate. Cum să nu-mi treacă tot felul de lucruri prin cap? Bani am, stivă, din cele zece catedre ale mele şi şpăgi. Dacă nu facem nimic la Universitate, că nu se mai prea fac cursuri... Acum, după revoluţie… bate vântul prin sălile universităţilor. S-a făcut recent un control la nivel naţional şi nu s-au prea găsit printre zidurile universitare studenţi, şi bineânţeles, nici cadre didacticei. Studenţii sunt ocupaţi cu altceva în ziua de azi - chefuri, distracţii sau lucrează să-şi plătească examenele... şi profesorii săracii, ce să facă, să se plictisească ? De aceea şi eu mi-am găsit ca preocupare, activitatea spre care aveam înclinaţie dintotdeaua, cea care o fac eu cel mai bine. Socialismul mă oprima, nu-mi dădea voie s-o desfăşor, spuse bărbatul. 
  
- Dar, studentele ce ziceau ? sufereau sau…întrebă Lică. 
  
- În mintea mea, eu cred că totuşi studentelor le-a plăcut şi au fost chiar impresionate de ce-mi trecea mie prin cap. Le întrebam mereu şi ele spuneau că totul este minunat! Doar femeile sunt acum medici. Deci părerea lor este una pe deplin avizată… a unor specialişti actuali în domeniu. Ce ştiu nişte sărmani de politişti, care nu au văzut decât faze de duzină, perversiuni normale... Aveam şi pe Internet destule admiratoare, din toata ţara ! Când vedeau că sunt profesor universitar, veneau toate la mine, ca la stupul cu miere. Freud era un biet copil, faţă de mine! răspunse universitarul. 
  
- N-ai văzut că, recent şi mass-media vă ajuta Când vrea ea ceva, îi determină pe toţi, să facă ce doreşte. Când spune că roşiile s-au ieftinit mult, a doua zi, imediat le creşte preţul în piaţă. Pe voi vă scapă précis. Au adus în emisiunile de televiziune psihologi, care să vă susţină. Să demonstreze că, de fapt voi sunteţi victimele, că nu puteaţi, să rezistaţi tentaţiilor studentelor. Cum se îmbracă şi se comportă în ziua de azi…completă Speţăjoasă. 
  
- Da, da, să ştii că au dreptate. Acum, de când a dat căldura, veneau aproape toate numai în bluză, şi transparentă, pe deasupra! Fără altceva pe ele! spuse Gabriel. 
  
- Am văzut şi eu pe stradă, domnule! Dar la ălea ca băţul, nu e nicio problemă! Li se văd doar picioarele subţiri, ca de girafă şi oasele. Nu au forme, nu au sâni… pe mine nu mă atrag deloc. Poate sunt eu mai învechit, la gusturi,explică Lică. 
  
- Au apărut acum, în noua generaţie, unele cu picioare de elefant! Să vezi acolo forme! Un munte de carne şi grăsime! Când le privesc, toată imaginaţia mea o ia razna! Mie îmi plac însă şi cele slabe. Femei să fie ! Ce figuri le pot pune să facă pe acestea! Numai ele ştiu ! Ce proaste, că au mai şi povestit! Nu toate, desigur. Şi sunt acum doctoriţe! Dar précis că se tot frământă de cele făcute! E bineeee, bineeee. Procedează exact ca mine! Şi eu nu i-am povestit mamei, ce îmi făcea vecinele de apartament şi prietenele ei, când eram mic. Cum îmi amintesc de ele, imediat am idei noi cu studentele! Eeee, ce aş mai vrea una acum ! Dacă nu eram închis, la ora asta aş fi ţinut prelegerea la curs. Îmi plimbam ochii peste marea de fete şiiii… ocheam. Ţinteam următoarea mea victimă, cuvântă Gabriel. 
  
- Care îţi plăceau, mai mult, domnule? întrebă bărbatul. 
  
- Aaaaa ! Eu nu sunt pretenţios Toate îmi plăceau. Dar şi sunt frumoase foc, fetele noastre, fie ele brunete, blonde sau roşcate, slabe ca trestia, normale, grăsuţe grase sau chiar obeze, ca americancele…răspunse profesorul. 
  
- Chiar domnule, dumneavoastră ce părere aveţi ? Cum au apărut la noi, imensităţile astea, că noi, românii nu aveam aşa ceva... întrebă Lică. 
  
- Explicaţii pot fi multe. În primul rând, modul de viaţă, alimentaţia, şaorma, pizza, hot dogul, coca cola, laptele de creştere… apoi anticoncepţionalele… sau … cine ştie… poate sunt făcute în vitro… sau… explică cu vervă universitarul. 
  
- Înseamnă că aceasta este explicaţia că unele sunt exagerat de slabe şi înalte iar părinţii lor scunzi şi graşi. Altele au pielea foarte albă, ca laptele, deşi atât mama, cât şi tatăl lor o au ca ciocolata, povesti Lică. 
  
Uşa celulei se deschise. Veni paznicul, domnul Vasile Fâneaţă, o matahală de om, cu mişcări grosolane. Era ora mesei şi îi trimetea la masă. 
  
- Nu mai plânge, atâta, îi spuse cu voce groasă, angajatul. Au arătat ieri, la televizor, un profesor care-şi molesta elevele, fetiţe mici, de zece ani, de clasa a cincea. Nevasta sa, profesoară ştia, era de acord şi îl sprijinea, îi ţinea partea. 
  
- Dar de când făcea omul lucrul acesta ? se interesă Lică. 
  
- Din 1990, desigur, pentru că înainte, nu exista un astfel de comportament. Nu era voie. Şi nici nu existau profesori care să facă asemenea lucruri. Nu ar fi putut absolvi facultatea unii care se gândesc şi fac aceste fapte. Acum însă, fac şi eu Universitatea, ca toată lumea, sunt student, spuse paznicul. Astăzi am un examen după amiază. Mâine susţin chiar două, în aceeaşi zi. Sunt în sesiune! 
  
- Nu numai dumneavoastră sunteţi student, spuse Lică mândru. Şi eu sunt! 
  
- Dar cum dai examenele ? Cu prezenţa la cursuri şi seminarii, nu-i problemă. Nu mai se merge în ziua de azi, decât foarte rar. Studenţii sunt sau la distracţie sau lucrează, sunt angajaţi şi vin doar la examene. Să le plătească, desigur… Iar unele Universităţi au înscrişi şi studenţi fictivi, să nu fie desfiinţate, cum ar trebui. 
  
Să vezi acum, ce merg universitarii pe la cimitire, să înscrie candidaţii de acolo! 
  
- Cadrele didactice universitare vin la mine, aici, în închisoare, să-mi dau examenele, conform legii, răspunse puşcăriaşul. 
  
- Şi cum merge ? Ai trecut vreunul ? întrebă universitarul curios. 
  
-Da’ de unde ! Le-am luat pe toate! Şi cu note mari ! În vara asta sunt şi eu licenţiat! Nu am stat degeaba la carceră. Au venit profesorii de la Universitate şi s-au rugat de noi, cu lacrimi în ochi, să ne înscriem la ei la facultate. Au fost şi la Azilele de bătrâni, dar tot nu au reuşit să completeze numărul de locuri aprobat şi erau în pericol să nu primească finanţare, bani de la buget. Dacă eram ceva mai tânăr, îmi dădeau şi bursă de merit. Am văzut şi eu cerşetori tineri, de pe stradă, care trăiesc din bursa universitară. Poate după absolvire prind acum aşa, un post şi eu, ca matale! Cu femei frumoase! Şi dacă ajung şi şef, ce le voi face…spuse visător omul. 
  
- Şi ajungi înapoi, în carceră…completă profesorul. 
  
- Nu, că acum voi fi mai grijuliu. Dacă fetele sunt majore, nu-i problemă, răspunse bărbatul. 
  
- Păi, aşa ai crezut şi acum, replică Scursură. 
  
- Da, că m-au minţit. Ce vină am eu, dacă fetele arată acum mai în vârstă. Ce, ele nu au mame, să le înveţe ce să facă şi ce nu. Nu-s eu de vină că încep viaţa sexuală mai repede şi se aranjează, să pară mai în vârstă. Îşi vopsesc şi părul, unele chiar şi-l grisonează, ca babele! Ce, mamele lor nu văd ce fac ? spuse puşcăriaşul. Da’ de unde ! Unele chiar ele le învaţă aşa! De mici! Le îndrumă, le dau sfaturi, le duc la cursuri unde învaţă cum să se comporte, să se îmbrace şi cum să facă să atragă bărbaţii, spuse el cu răutate. Nu aveam şansă de scăpare. 
  
- Şi la universitate, veneau multe de bunăvoie. Nu puteai scăpa domnule, de ele. Chiar ele te agăţau. Bineânţeles că prin cap nu le trecea ce intenţionam să le fac. Dar erau şi unele care acceptau cu plăcere, ce le făceam. Era ceva original, ce nu mai întâlniseră. Se experimentau, învăţau meserie! Trebuiau să-mi şi mulţumească. Nu găsesc des aşa ocazii. Nu mai există studente, ca pe vremuri, studioase. Ălea de abia trec, oricât ar învăţa şi sunt foarte puţine ca număr. În ziua de azi, alte competenţe sunt evaluate ! explică cunoscător Scursură. 
  
- Dar şi prostituatele sunt nemulţumite. Spun că nu mai întâlnesc oameni, care să solicite, în ziua de azi, sex normal. Au parte numai de perversiuni ! spuse Lică. 
  
- Dar, nu ca cele inventate de mine! La nivel universitar ! Dacă doreşti însă sex gratuit, te duci în “Complexul studenţesc” şi ai parte de cât vrei, gratuit. Băieţii de acolo s-au şi săturat ! Nu mai fac faţă cererilor. Nu mai este echilibru între cerere şi ofertă, de când fetele încep viaţa sexuală de la zece ani! sfătui universitarul. 
  
- N-ai văzut la televizor, faza cu tânărul profesor de sport, în tabără ? întrebă omul. 
  
- Măcar avea vârsta mai apropiată de a elevelor. Şi arăta chiar bine. Mai bine ca fata! Cred că eleva a vrut să-l agaţe şi cum el a refuzat-o, ea s-a răzbunat şi l-a pârât. Profu s-o fi dus cu alta în camera lui, o colegă de-a ei, mai frumoasă. Cealaltă, de gelozie, l-a reclamat. Am păţit şi eu în tinereţe aşa ceva, când arătam beton! exclamă universitarul mândru. În ziua de azi, studentele nu mai sunt pretenţioase la bărbaţi, ca pe vremuri, se uită şi la unii bătrâni şi greţoşi, care arată ca dracul. 
  
- Dar ce te-ai rablagit în halul ăsta, omule? întrebă Speţăjoasă. Că arăţi cam bătrân pentru vârsta care o ai. 
  
- Studiul, munca intelectuală, domnule, te îmbătrâneşte, explică profesorul. 
  
- Unde s-a ajuns domnule, în ziua de azi! Unii n-au ce mânca, caută prin gunoaie şi alţii de bine, nu ştiu ce să facă! Numai prostii trec prin capul lor! exclamă Lică. Au mulţi salariul lunar, atât de mare, încât ar trăi o sută de muritori de foame din el! Ce salariul! Salariile ! Că mulţi au simultan mai multe servicii de la buget, plătite foarte bine, cu bani mulţi şi nu fac nimic, nici măcar nu trec pe acolo. 
  
- Ce spui, domnule! Şi eu câştigam bine, foarte bine, la universitate! Ce salariu aveam! Şi aveam şi mai multe norme! La Universitate poţi avea ore nelimitat, că tot nu trebuie să le faci ! E autonomie! Adică nimeni nu controlează nimic! Şi, dacă prin reducere la absurd, ar face-o cineva, tot degeaba. Nu ar rezolva nimic, 
  
se lăudă universitarul. E democraţie, domnule! Adică facem ce vrem! Noi! Că alţii trebuie să facă, tot ce vrem noi! 
  
- Aş vrea să fiu şi eu aşa ceva, ca dumneavoastră, domnule profesor universitar! se tângui Lică. 
  
- Nicio problemă! După ce îţi iei licenţa, ai şanse mari ca universitar. Observ că ai calităţile cerute în domeniu, în ziua de azi, pentru performanţă. Vei avea succes, su siguranţă, mai mult decât cei superdotaţi. Aceia, de fapt, nici nu sunt primiţi la Universitate. Mai există numai câţiva rămaşi din epoca anterioară, care au rezistat eroic, în anii postrevoluţionari. Sunt cei care ştiu numai să cerceteze. Ca în epoca socialistă. Sunt şi proşti, nu dau şi nici nu iau nicio spagă la examene! Dar le-a mai trecut şi lor cred, din elanul studiului. Ce să mai inventezi în ziua de azi? Poate, doar să inovezi ceva ca mine! Au văzut şi ei, în sfârşit, că studiul, munca este degeaba. Nu acesta este criteriul după care să fie promovaţi şi apreciaţi în ziua de azi. Învăţătura este considerată acum un defect. Cei care-şi scriu numele pe cursurile făcute de predecesorii decedaţi sau plecaţi de la Universitate sunt văzuţi cei mai bine. Care iau banii pe examene şi nu numai atât… Ajung imediat decani, prodecani, şefi de catedră sau… dacă sunt mai zeloşi, dar în niciun caz în munca intelectuală, chiar mai sus! îi spuse profesorul. 
  
- Dar am citit nişte CV-uri pe Internet, ale unor universitari… cum voi avea şi eu aşa ceva ? întrebă interesat Lică. 
  
-Nicio problemă, explică Gabriel. Multe sunt contrafăcute. Dacă eşti deştept şi le citeşti atent, vei observa imediat că, după vârstă, ar fi trebuit să fi absolvit universitatea mai demult. Până la revoluţie, sigur au o perioadă care lipseşte din CV. Este perioada când tăiau frunze la câini, cel mult erau muncitori nepricepuţi la vreo uzină sau fabrică. Alţii scriu că au absolvit facultatea şi mint anul absolvirii. Poţi vedea imediat că în acel an scris, Universitatea absolvită nici măcar nu era înfiinţată. Figurează printre cele noi apărute, după revoluţie, ca ciupercile după ploaie. Iar alţii, nici măcar nu scriu anul absolvirii. Unii nu indică nici chiar ce facultate au absolvit, întrucât nu au nici în clin nici în mânecă cu specializarea în care sunt cadru titular. Citeşte ce liceu a absolvit, asta în cazul că profesorul este măcar cinstit şi îl scrie. Dacă este unul industrial, ştii că este dintre cei care nu prea aveau tangenţă cu învăţătura, că a intrat cu note de unu sau doi la admitere. Dar nu este de mirare, doar unul cu şcoala complementară, unde mergeau doar cei cu intelect redus a ajuns să dea legea în domeniu, să îngroape şi să facă funerariile la toate valorile intelectuale. Chiar dacă a înţeles şi aplicat greşit, cu mintea lui, tot ce a văzut în străinătate ! Pe face-book poţi găsi foştii absolvenţi de liceu industrial, care îşi pun zilnic pozele şi aşteaptă mesaje tip: „Ce frumos sunteţi!”. Doar trebuie şi ei să desfăşoare activitate universitară de calitate, de prestigiu, să nu se plictisească cumva, săracii! Poţi vedea nivelul de cognitiv al fiecăruia citind ce scriu. Vezi cum gândesc. Dacă ar avea o fărâmă de inteligenţă,s-ar abţine să-şi expună ideile. 
  
-Atunci pot şi eu să mi construiesc un Cv. Îmi voi pune anii de carceră ca cercetare universitară, că am desfăşurat ceva investigaţii, aici. Acum chiar am la ce visa, spuse Lică. Voi ajunge şi eu ca dumneavoastră într-o zi! Şi ceva îmi spune, că se va întâmpla curând. Vecinul Gică, de la mine din sat, care era portar la Universitate este acum renumit profesor universitar. Mi-a spus el, atunci, în ’89, să devin şi eu student. I-am răspus, că noi, care nu ne ducea mintea deloc la învăţătură la şcoală, ce să facem acolo. Nu l-am crezut. Ştiam că numai cei deştepţi devin intelectuali. Dar era socialism. Nu ştiam însă ce e democraţia. Egalitate pentru toţi. Nu mai contează dacă eşti prost sau deştept. Că în ziua de azi ai prioritate mai mare, dacă eşti din prima categorie. Dar eu mi-am dat bacalaureatul mai târziu. După treizeci de ani. Am plătit şi am primit subiectele. Camerele video stau numai pe sărăntoci. Iar la facultate m-au rugat să vin. 
  
- În ziua de azi se promovează oameni ca dumneata, cu mintea odihnită, spuse Gabriel. 
  
- Cred că mă tentează şi pe mine ideea de a-mi lăsa postul de la închisoare şi de a deveni universitar, exclamă interesat şi paznicul celulei, care ascultase discuţia. Din câte aţi povestit, totul este foarte tentant. Nu ştiu ce o să zică nevastă-mea, dar, eu… 
  
Epilog 
  
Profesorul universitar Gabriel Scursură a fost eliberat din închisoare în zilele următoare, exact aşa cum prevăzuse. A fost condamnat cu suspendare. Iar activitatea didactică a desfăşurat-o nestingherit, în continuare, cu mai mare amploare şi succes. 
  
Lică Speţăjoasă ieşi din închisoare curând. Nu trecu mult timp şi îşi văzu într-adevăr visul cu ochii. Cu banii avuţi şi experienţa sa, deveni cadru universitar de elită, cu un CV conceput din realizări cumpărate sau false, aşa cum îl învăţase fostul coleg de celulă. Şi reuşi astfel să-şi aducă la îndeplinire şi dorinţele sale mocnite, cele mai ascunse… Iar paznicul închisorii, domnul Fâneaţă încă visează şi el, să ocupe în curând, un post didactic la Academie... Deoarece, nimic nu este pierdut… şansa de a se îndepli, e vie… 
  
Notă: Aceasta este o povestire. Orice asemănare cu personaje, situaţii cunoscute este pur întâmplătoare, deşi se ştie că “Viaţa bate filmul “ şi realitatea poate fi uneori mai înspăimântătoare decât povestirea scrisă. 
  
Referinţă Bibliografică:
MEDITAŢIILE UNIVERSITARULUI PERVERS / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2033, Anul VI, 25 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!