Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Cornelia Păun         Publicat în: Ediţia nr. 1827 din 01 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL : “Labirintul enigmelor“
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL : “Labirintul enigmelor“ 
  
Iulian deschise ziarul şi citi plictisit articolele. Unul dintre ele îi captă atenţia. O frumoasă şi renumită cântăreaţă româncă, care performa la Opera din Viena, fusese găsită moartă în baie, cu o pungă de celofan pe faţă. În text, scria că soţul acesteia, nu lucra, dar trăia din banii ei, se distra prin cluburi şi avea numeroase aventuri cu femeile. Rămăsese acum singur cu averea impresonantă a soţiei. „Se consideră că ar fi sinucidere”, scria în continuare în articol. 
  
Andrei, fiul său luă hulpav şi el ziarul. Citi şi el articolul, cu satisfacţie. 
  
...................................................................................................................................... 
  
Iulian, soţia sa Alina şi fiul lor, Andrei, circulau cu viteză pe autostradă spre 
  
München. Tocmai ieşiseră din tunel. 
  
- Opreşte puţin, spuse Alina, soţia. Trebuie să merg undeva. Am băut de dimineaţă prea multă apă minerală ceai şi cafea. 
  
Iulian opri autoturismul brusc. Alina coborâ şi se duse pe câmp. Se întoarse după cinci minute. Era în spatele autoturismului şi vroia să-l ocolească. Dorea să ajungă la locul său, de lângă conducătorul autoturismului, din faţă. Deodată, Iulian dădu fulgerător în spate cu maşina. Alina a fost acroşată rapid, fără nicio şansă de supravieţuire. Din spate, tocmai venea un tir gigantic, care călcă trupul aruncat, într-o secundă. Şoferul acestuia opri vehiculul speriat, coborâ rapid şi veni la Iulian: 
  
- Was habe ich gemacht? War jemand auf der Strase? întrebă bărbatul german. 
  
- Meine.... meine Frau... îngăimă difuz Iulian. 
  
Poliţia locală apăru cu repeziciune şi după ea, maşina salvării. Alina a fost luată de 
  
brancardieri. Iar Iulian a rămas să explice cele întâmplate. 
  
Andrei, fiul lor, era însă cel mai şocat. Rămase privind fix tot ce se întâmplase.Îşi iubea nespus mama şi nu a înţeles ce s-a întâmplat. Ştia numai că rămăsese fără ea. Plecase cu maşina salvării . 
  
- Trebuie să-ţi revii, Andrei! Fii tare! îi spuse Iulian. 
  
Apoi îşi sună pe mobil socrul, care ţinea foarte mult la fiica sa. Avea nevoie de bani pentru a aduce cadavrul Alinei în ţară. 
  
- Sunt Iulian. Am ajuns lângă München, dar am avut un mic accident neprevăzut. Şi Alina a ajuns victimă. 
  
- Este în spital? Dau oricât să o salvez! spuse bătrânul speriat. 
  
- Nu a supravieţuit! Este la morgă deja. Şi nu am bani să o aduc în ţară. Trimite-mi te rog prin bancă ceva bani. Costă destul de mult, explică Iulian.. 
  
- Dar băiatul, Andrei, el, ce face? întrebă socrul, şocat de cele întâmplate. 
  
- Este bine. Nu a păţit nimic, răspunse Iulian. 
  
.............................................................................................................................. 
  
Iulian visa fericit. Ajunsese idolul femeilor cunoscute – al studentelor de la Universitatea unde era lector, al vecinelor sale, al tuturor cunoştinţelor sale feminine. Aşa slab, înalt, neras, cu puţină barbă lăsată, cu figura de om aflat în permanentă suferinţă, după iubirea vieţii sale, Alina, soţia decedată, găsea consolare la orice persoana feminină întâlnită. impresionată că mai există încă, în această epocă, astfel de bărbaţi, care să iubescă cu atâta intensitate o femeie... ca în filmele clasice, vechi, de dragoste... 
  
În cabinetul său de pictură, intră Andrada. Blondă, cu părul lung, lins, suplă, îmbrăcată în iegări roz, transpareţi, cu un tricou magenta cu modele decupate. Fata îi aruncă o privire languroasă, clipind des din genele sale false, exagerat de lungi şi dese. 
  
- Am venit la laborator, domnu’ profesor! spuse tânăra cu voce melodioasă. 
  
- Trebuie să mergem mai departe cu cunoştinţele. Dar colegele tale unde sunt? spuse bărbatul. 
  
- De unde să ştiu eu? răspunse studenta Eu sunt foarte conştiincioasă de obicei. Vreau să învăţ cât mai multe... de la dumneavoastră, spuse tânăra femeia, accentuând ultimele cuvinte rostite. 
  
Uşa se deschise brusc şi apăru Andrei. 
  
- Bună tată! Am terminat orele mai devreme astăzi! Nu am făcut istorie, ne-a dat drumul profa. 
  
- Dar aşa v-a dat şi săptămâna trecută, spuse Iulian. 
  
- Dar, aşa fac la noi la Colegiu toţi profesorii, că doar e german. Dar este o profesoară foarte severă, completă explicaţia băiatul, că-i absolventă de vestita „DebiluMind&Spirit” University. Trebuie să dea şpagă mare, cine vrea să treacă la ea. Că doar şi ea a procedat la fel să-şi obţină diplomele şi postul de profesoară. Ne-a spus că a făcut împrumuturi la bănci pentru toată viaţa. 
  
- Aşteaptă-mă, te rog, să termin seminarul, spuse Iulian. 
  
- Nicio problemă, îmi place la tine în laborator. Mai învăţ şi eu câte ceva... despre pictură. Mă pregătesc pentru când voi fi şi eu student aici, spuse băiatul. Dacă voi deveni vreodată... dar tu mi-ai spus că la secţia aceasta, de „Pictură religioasă” este uşor de intrat, chiar dacă nu prea ai talent artistic. Doar şi tu ai absolvit-o uşor. 
  
Se întunecase. Trebuiau să plece împreună. Iulian cu Andrada ieşiseră primii din clădire. Andrei îi urma tăcut..Păşiră cam o sută de metri. 
  
- Aici stau eu, spuse Andrada. Nu urcaţi la mine, în garsonieră? spuse tânăra. Vă rooog, spuse ea cu un glas de nerefuzat. Serviţi o cafea, o prăjitură făcută de mine... 
  
-Dar, sunt cu Andrei, spuse bărbatul încurcat. 
  
- Lasă tată, eu merg singur acasă. Am crescut mare, spuse băiatul. 
  
- Oare e bine? Este periculos la ora aceasta, continuă Iulian nedecis. 
  
- Mergi! Mă descurc sigur! încuviinţă Andrei. Pa, tată. Ne vedem curând acasă. 
  
Iulian privi spre tânără. 
  
- Haideţi, stau la patru. Urcăm scările pe jos. Liftul este defect. 
  
Casa scării degaja un miros închis, neplăcut, de varză murată. Urcară scările pe întuneric. 
  
- Aceasta este locuinţa mea, spuse Andrada, deschizând o uşă inestetică, din PFL, vopsită în alb. Şi se repezi cu braţele în jurul gâtului bărbatului, sărutându-l pătimaş. 
  
................................................................................................................................... 
  
Iulian ajunse târziu acasă. 
  
Andrei îl aştepta nervos. 
  
- Ce-i cu tine, ce s-a întâmplat? îl întrebă bărbatul. Mai bine veneam cu tine. 
  
- Nu-i nimic. Sunt bine! spuse tăios băiatul, în timp ce se spăla pe mânile din care se scurgea necontenit un lichid roşu. Hai la culcare. 
  
....................................................................................................................................... 
  
Era dimineaţă. Iulian deschise postul de radio. Era ora de ştiri. 
  
„Aproape de Universitatea de Arte, într-o garsonieră, a fost găsit trupul unei tinere studente, moartă prin axfisiere în baie, cu o pungă de plastic pe cap”, se auzi vocea prezentatorului. 
  
Luă ziarul de pe masa din bucătărie şi un articol îi atrăsese atenţia. Un milionar a murit într-un accident nautic. Era cu amanta sa, care a scăpat, ca prin minune, nevătămată. Şi care i-a moştenit imperiul financiar devenind astfel regina cârnaţilor. Omul fusese chelner înainte de revoluţie, dar cu activitate intensă la Securitate. Lucrul acesta l-a ajutat să cumpere aproape gratuit fosta fabrică de mezeluri, socialistă, din oraşul de reşedinţă şi să întreprindă afaceri profitabile, folosind fostele relaţii ce şi le făcuse printre securişti. De soţie a divorţat şi a ajuns cu una dintre fostele chelneriţe, colege de serviciu, actuala amantă. 
  
Andrei îi ceru şi el ziarul. 
  
- Vreau şi eu să-l citesc! spuse băiatul ochind articolul citit de tatăl său. 
  
De la Piaţa Romană, unde aveau apartamentul, ajungea repede la Universitate. Era vineri şi se apropia weekend-ul. 
  
Pe hol, Iulian se întâlni cu noua asistentă, o brunetă filiformă, mereu cu zâmbetul pe buze. 
  
- Merg cu barca pe Dunăre. Nu veniţi şi dumneavoastă, domnule Ginică? întrebă tânăra pe frumosul său coleg, mai vârstnic. veşnicul trist - neconsolat după moartea soţiei sale. 
  
Bărbatul se gândi că nu avea niciun program special pentru zilele următoare. 
  
- Trebuie să am grijă de fiul meu. Ştiţi că sunt văduv, explică Iulian convingător. 
  
„Ce bărbat fidel şi sensibil!” gândi tânăra impresionată de comportamentul profesorului. 
  
- Poate să vină şi el, spuse tânăra. Mergem cu autoturismul până la Călăraşi. De acolo sunt eu. Familia mea are barcă. Vâslim pe Dunăre. Este atât de frumos.... 
  
- Bine, dar cu maşina mea, spuse Iulian. La ce oră doriţi să vin să vă iau ? 
  
- Ar fi bine cât mai de dimineaţă. Să avem timp suficient pentru tot programul, răspunse femeia. 
  
La Călăraşi au ajuns repede. Drumul nu a fost prea aglomerat la ora aceea matinală. 
  
- Oprim la ai mei, să luăm barca, cortul – pentru că rămânem pe insulă noaptea - şi încărcăm mâncare din belsug. Mama ne-a pregătit numai bunătăţi. Am vorbit cu tata şi ne-a pregătit tot ce ne trebuie pentru excursie. 
  
- Poftiţi, poftiţi, domnule profesor. Adela ne-a vorbit atât de frumos de dumneavoastră! spuse mama acesteia. Fiica mea vă admiră mult. V-aţi iubit mult soţia şi îi sunteţi încă fidel... aveţi grijă, cu atâta dragoste, de fiul dumneavoastră... Dar serviţi micul dejun - o cafea cu prăjituri... de casă... şi o omletă cu şuncă şi caşcaval. Am cules din grădină cîteva roşii proaspete, castraveţi, ardei, ceapă verde, frunze aromate de busuioc şi v-am făcut o salată regească. 
  
- Nu doresc să vă deranjez prea mult, sunteţi atât de amabilă... spuse bărbatul. 
  
- Dar nu este niciun deranj. Chiar ne face plăcere. V-am făcut prăjituri delicioase şi pentru drum, spuse femeia bucuroasă. 
  
- Iar eu v-am pregătit barca, cortul şi tot ce aveţi nevoie pentru mica excursie, spuse tatăl Adelei, un bărbat îndesat, cu barbă deasă. Să aveţi grijă. Pericole sunt peste tot! 
  
- Ne descurcăm noi, spuse tânăra. Doar am mers de mică, cu voi pe insulă şi am trecut Dunărea cu barca, de nenumărate ori. 
  
Tatăl Adelei i-a condus aproape de braţul Dunării, unde avea ancorată barca. 
  
- Trebuie să vâsliţi cu toţii, dacă vreţi să aveţi randament. Char şi băiatul poate, spuse bărbatul, în timp ce împingea în Dunăre barca, în care depozitase cele necesare excursiei. 
  
Iulian, Adela şi Andrei au sărit bucuroşi în barcă. Era ceva inedit pentru ei. 
  
Adela luă vâslele şi începu să le manevreze cu putere. 
  
- Aşa se vâsleşte! Uitaţi-vă cu atenţie la mine! le spusew ea. 
  
Femeia era îmbrăcată complet în alb, cu tricou şi pantaloni scurţi. Era foarte bronzată şi pielea ciocolatie i se părea lui Iulian atrăgătoare. Părul lung legat într-o coadă de cal era acoperit de o şapcă cu cozoroc albă. 
  
- E cam greu, spuse Andrei în timp ce încerca să vâslească, fără succes. 
  
- Dacă nu loveşti apa mai cu putere, nu mai ajungem pe insulă, spuse Adela. 
  
Curând ajunseră în mijlocul valurilor liniştite. Peste tot, în jurul lor apă. Pământul se afla la mare depărtare. Nu mai era demult timp vizbil. Nu aveau însă timp să admire peisajul. Trebuiau să vâslească, să înainteze pentru a ajunge la destinaţie. 
  
- Am obosit. Cât mai avem de mers? se plânse Andrei. 
  
- Mai avem destul, răspunse tânăra. Ce te-ai plictisit? Nu-ţi place? Totul este atât de atrăgător, de fascinant! 
  
Vâsliră din inerţie, din ce în ce mai mult. Uscatul nu se mai ivea. 
  
- Parcă ar fi fata Morgana! Mai ajungem vreodată, pe insulă? întrebă Iulian epuizat. 
  
- Imediat! Mai este puţin! îi încurajă Adela. Vâsliţi mai cu putere. Doar sunteţi sportivi! 
  
Când se văzu ceva verde la orizont, Iulian întrebă vesel: 
  
- Acolo, ce este ? 
  
- Aaaa, am ajuns! Este pădurea de pe insulă, spuse veselă femeia. 
  
Cu ochii la oaza de verdeaţă, parcă puterile le reveniseră. Solul nisipos ce mărginea întinderea de apă îşi făcu curând apariţia. Şi imediat, la câţiva metri, era pădurea deasă, cu vegetaţie abundentă, ca în junglă. Părea un loc enigmatic, în care imposibilul părea posibil, în care pădurea şi plaja se întâlneau, unde ziua şi noaptea se atingeau pentru o clipă, soarele şi luna îşi întâlneau privirile pentru o secundă... 
  
Descărcară bagajele şi Adela începu să monteze undiţele. 
  
- Nu ştiu să pescuiesc, spuse Andrei. 
  
- Nu-i nimic. Înveţi acum. Am luat undiţe pentru toţi. Astăzi vom mânca peşte prins de noi. 
  
Femeia adusese şi o plasă mare de pescuit. 
  
- Vino să mă ajuţi să o montez, spuse ea lui Iulian. Singură nu pot să mă descurc. 
  
După ce o întinse în Dunăre, le arătă celor doi cum să manevreze undiţele. 
  
Stăteau de jumătate de oră, fără să vorbească. Adela le spuse că nu trebuie să sperie peştii. 
  
- Mişcă, mişcă ceva în undiţă, spuse deodată Iulian. 
  
- Trage de ea, îi spuse Adela. 
  
- Uite, s-a prins un peşte mic, spuse bărbatul. 
  
- Este o roşioară! O punem pe grătar şi o mâncăm. Dar să mai prindem câte ceva. Nu ne ajunge peştişorul la toţi trei. 
  
Curând prinse şi Adela un peşte, ceva mai mare. Părea o scrumbie. Apoi unul mai mititel. 
  
- Eu de ce nu prind nimic? se necăji Andrei. 
  
- Ai răbdare, o să vină şi la tine. Stai numai liniştit, nu mai vorbi atat de mult. Şi nu te mai agita. Peştii te simt când eşti nervos, explică Adela. 
  
-Uite, mişcă, mişcă spuse Andrei şi trase de undiţă. Dar ce-i ăsta? Un şarpe! spuse supărat băiatul. 
  
- Este un ţipar! Tot peşte. Este foarte bun, îl linişti Adela. Eşti un pescar grozav, ai reuşit din prima. Bravo! Ne oprim acum, spuse femeia în timp ce mai scoase din Dunăre cu undiţa sa, un peşte mare. 
  
- Acesta ce este? întrebă Andrei curios. 
  
- Nu ştiu cum se numeşte. Dar este bun. Am mai mâncat cu ai mei aşa ceva, răspunse Adela. Facem focul şi pregătim grătarul. Eu pregătesc sosul pentru peşte, din roşii, ardei, piper, busuioc şi ceapă. Să vedeţi ce delicios este! spuse Adela. 
  
Pe Iulian îl lăsă să răsucească peştii pe grătar. 
  
Iar Andrei se juca pe malul Dunării. Arunca pietre în apă şi alerga fericit prin nisip. 
  
- Să nu te depărtezi, să nu păţeşti ceva. Şi nu intra în pădure. Nu ştim ce pericole pot exista în ea! spuse Iulian. 
  
Adela luă ceaunul şi turnă apă şi mălai. Reuşise să facă focul cu ajutorul lui Iulian. 
  
- Să vedeţi ce mămăligă grozavă, o să vă fac! spuse femeia. N-aţi mai mâncat niciodată una atât de bună! 
  
Şi lui Iulian şi Andrei chiar le păru prânzul incredibil de delicios. 
  
- Mă simt de parcă aş fi Robinson Crusoe, exclamă Iulian 
  
- Ce buuun e peştele meu! Dar nu mă pot sătura cu el. Noroc că voi aţi prins peşti mai mari, spuse Andrei Adelei şi tatălui său. 
  
Se însera şi trebuiau să monteze cortul pentru înnoptat. Nu era modern, nici prea sofisticat, aşa că operaţiunile erau destul de simple. 
  
- Dar încăpem toţi în cort? Cum o să dormim? întrebă Iulian. 
  
- Noaptea se face foarte frig pe insulă, spuse femeia. Dormim unul într-altul, îmbrăcaţi, pe saltele. Pe Andrei îl punem la mijloc, să-l protejăm. Deasupra punem pufoaicele de fâş. Am şi geaca mea de piele să ne acoperim. 
  
...................................................................................................................................... 
  
Era dimineaţa şi radioul emitea ştirile zilei: „O tânără şi-a găsit sfârşitul în Dunăre într-un accident nautic neprevăzut.” 
  
Iulian luă jurnalul şi-l citi, ca de obicei cu atenţie. O vedetă talentată si cunoscută a fost găsită în vila sa, moartă. Cauza se crede a fi otrăva ingerată. Era singură în casă. Se consideră a fi sinucidere din depresie. Soţul era cu alta, în acele momente. 
  
- Mi-l dai şi mie, să-l citesc, după ce termini, spuse Andrei, cerând ziarul. 
  
- Desigur, aşteaptă puţin, spuse bărbatul. Trebuie astăzi să vin pe la tine, pe la şcoală. Profesoara ta de germană vrea să vorbesc cu ea. Nu ştiu ce vrea să-mi comunice. 
  
- Ce să-ţi comunice ? Cred că te place tată! îi zburdă ochii când te vede, de parcă sunt nişte licurici în noapte, spuse băiatul. 
  
Iulian nu avea decât două ore de seminar. De la Universitate la Colegiul lui Andrei nu era prea mult drum de făcut. Ajungea într-un sfert de oră. 
  
- Vai domnule Ginică, ce bine că aţi venit! exclamă încântată profesoara. Aveţi un copil grozav. Trebuie însă să se pregătească mai mult. Mă ofer să fac eu ore cu el, acasă la mine, gratuit. 
  
- Doamnă, dar nu trebuie să vă deranjaţi, spuse Iulian politicos. 
  
- Dar nu este niciun deranj pentru mine, când este vorba de dumneavoastră... şi de Andrei, bineânţeles. 
  
Profesoara, între două vârste, era domnişoară. Simpatică, cu părul vopsit negru, pielea foarte albă, fină, dar ridată de vârstă, avea o burtică, nefiind totuşi prea grasă. 
  
- Veniţi să-l aduceţi la mine. Stau pe bulevard, în blocul cu “Mega” din colţ, spuse femeia cu mândrie. Vă aştept mâine, la orele şaisprezece. Nu accept niciun refuz. 
  
Iulian ştia că socrii săi, părinţii Alinei, cunoşteau bine limba germană şi se ocupaseră totdeauna de băiat, ca acesta să înveţe foarte bine limba. Dar nu putea refuza dorinţa profesoarei... doar Andrei depindea de ea la note, şi mai ales la examenele de trecere de la gimnaziu la liceu şi apoi la bacalaureat. Aşa că îl duse pe băiat la meditaţii. 
  
..................................................................................................................................... 
  
Iulian deschise televizorul să asculte ştirile de la prima oră. O profesoară a fost găsită moartă în apartamentul său din Bulevard. Locuia singură şi se presupune că s-a sinucis. Ştirea zilei este însă uciderea unei fete, în plină stradă, cu cuţitul, de către fostul iubit, gelos. 
  
Bărbatul bău cafeaua, îl conduse ca de obicei pe Andrei la Colegiu şi de acolo, rapid ajunse la Universitate. Avea ore multe astăzi. Cu pauze, aşa zisele ferestre, dar termina programul seara. 
  
La orele sale veniseră incredibil de mulţi studenţi. Aproape toţi. Se apropia sfârşitul semestrului. La sfârşitul laboratorului, rămase Irina, o roşcată înaltă, cu ochi albaştri, limpezi. 
  
- Doresc să vă întreb cum trebuie să arate lucrarea pentru notă. Iulian rămase să dea explicaţiile, deşi era târziu. 
  
- Plecăm împreună, este periculos pe străzile acestea, la ora asta, spuse Iulian. Şi ieşiră împreună din clădirea Universităţii. În faţă le apăru Andrei. 
  
- Dar ce cauţi, aici, la ora aceasta? întrebă bărbatul. 
  
- Am venit după tine, răspunse băiatul. Să nu stau singur în casă. 
  
............................................................................................................................. 
  
Iulian se trezi mai târziu decât de obicei. Deschise laptop-ul şi citi ştirile zilei. Se anunţa a fost găsită o tânără înjunghiată pe o străduţă de lângă una dintre clădirile Universităţii de Arte. 
  
La ora prânzului, bărbatul a mers ca de obicei, să-l aştepte pe Andrei, de la Colegiu, să meargă să mânânce la ASE. Acolo a fost profesoară soţia sa, înainte de accident. Ştia că se mănâncă bine şi ieftin. El nu prea ştia să gătească şi nu prea avea de gând să înveţe. Dacă dorea ceva mai deosebit, mergea la masă la mama sa. Sau la una dintre admiratoarele sale, care şi-ar fi etalat cu bucurie talentele gastronomice pentru a-l cuceri. Cum era profesoara de istorie a lui Andrei. Îi invitase duminică la ea, la prânz. Dar acum, de la masa din faţă, o tânără studentă de la ASE - blondă, fiiliformă, cu ochii mari şi priviri pătrunzătoare, îi arunca ocheade voluptoase, dându-şi agale ochii peste cap, închinzând din când ochii parcă pentru a-şi etala genele exagerat de lungi şi dese, ţuguind-şi buzele. Termină rapid prânzul şi apăru la ei la masă, păşind ca pe un podium la o prezentare de modă. 
  
- Sunteţi profesor la noi? întrebă fata, păstrând cu insistenţă contactul cu ochii bărbatului. 
  
- Sunt profesor, dar nu aici, la Arte. Fosta mea soţie a fost lector la ASE, răspunse Iulian cu voce stinsă, 
  
Studenta se emoţionă mai puternic. Reacţia bărbatului îi depăşise aşteptările. 
  
- La Arte, ce frumos! spuse tânăra visător. Sunteţi deci artist ! Şi eu aş fi dorit să merg acolo... la design vestimentar. În timpul liber sunt model. O să vă invit la o prezentare de modă şi tânăra le întinse două cartonaşe. 
  
- Este fiul dumneavoastră ? continuă studenta cu întrebările, în timp ce-l studia cu interes. Băiatul avea ceva în el care-i dădea fiori pe şira spinării. Părea un bărbat de peste patruzeci de ani, cam urât, cu părul excesiv, crescut pe faţă printre coşuri mari cu puroi, părul capilar crescut din abundenţă, cu fire aspre, netuns, de un şaten deschis, apoape blond, îndesat şi înalt cât tatăl său, cu care nu semăna fizic deloc. . 
  
- Da, răspunse scurt Iulian. 
  
- Şi soţia dumneavoastră? continuă şirul întrebărilor fata. 
  
- A murit într-un accident, pe autostradă în Germania. S-a dus să facă pipi şi când s-a întors a călcat-o un tir, explică ca de obicei, când era întrebat de cineva, Iulian. 
  
Studenta îl studie cu atenţie. I se păru că este cam ciudat cu aceste explicaţii. “Poate s-a şocat de la accidentul produs. Probabil ţinea mult la soţie”, găsi ea explicaţia, după ce se gândi că bărbatul din faţa sa, arată superb. Mult mai bine decât toţi colegii ei de an. Ba chiar decât cei din anii mai mari sau mai mici... 
  
- Ne vedem la prezentarea de modă, săptămâna viitoare. Eu sunt Andra, se recomandă tânăra. 
  
- Ginică Iulian, spuse bărbatul. Vom veni cu siguranţă. 
  
Fata pleca unduindu-se lasciv, în timp ce Iulian o privi până ce silueta acesteia dispăru complet din raza privirii sale. 
  
Terminase de mâncat, când observă pe masa lor, un ziar de ştiri. Iulian îl luă să-l citească,, până termina şi Andrei masa. Ştirea zilei era găsirea unui cadavru, tăiat în bucăţi, al unei tinere femei. 
  
- Dă-mi şi mie să-l citesc, spuse Andrei trăgând din mâna tatălui său ziarul. Şi-l citi cu sete. 
  
Era vineri. Se hotărâseră să se odihnească şi să stea numai pe computer pe reţele de socializare. Iulian avea o mulţime de admiratoare şi trebuia să le răspundă, mai ales că era week-end. Era atractiv şi distractiv în acelaşi timp. Dar crea dependenţă... nu mai reuşea să se dezlipescă de computer odată ce făcuse pasul acesta. 
  
Duminică, Iulian se îmbrăcă elegant, ca de obicei, cu cămaşa sa albă şi blugi. Andrei însă, orice ar fi îmbrăcat, tot ciudat părea cu faţa şi aspectul său de om bătrân. Părea mai în vârstă chiar decât tatăl său. 
  
Profesoara se gătise şi se aranjase exagerat. Se vedea clar că doreşte să-l impresioneze pe Iulian. Iar cu meniul pregătit se întrecuse pe sine. Iulian şi Andrei s-au simţit răsfăţaţi cu deliciile culinare oferite de simandicoasa doamnă. 
  
- Am fost din nou cu elevii să-l vizităm pe rege, povesti ea cu mândrie, de parcă ar fi căpătat şi ea în acest mod, ceva din nobleţea regală. 
  
Andrei îşi aminti zâmbind cum au râs toţi colegii când profesoara ţinu un discurs pompos, tremurând în faţa fostului suveran. Pentru ei a fost o distracţie de zile mari, deoarece considerau că un rege era ceva de poveste sau din filele istoriei, care nu avea nimic în comun cu actualitatea. 
  
- Am strâns ajutoare cu elevii pe care le-am distribuit în numele regelui, copiilor săraci din satele vecine, continuă femeia relatarea, încântată. Dar acum vream să-mi încercaţi tortul. Sunt maestră la cel de ciocolată cu frişcă. 
  
............................................................................................................................... 
  
Ştirile de dimineaţă se auziră din autoturismul din faţa apartamentului, în care radioul era dat la maximum. 
  
“A fost găsită o profesoară între două vârste, în apartamentul său de pe bulevard, tăiată bucăţi. Se pare că ucigaşul intenţiona să o transporte în alt loc, dar nu a mai reuşit” spuse prezentatorul şi continuă: 
  
„În pădurea Ciolpani a fost găsită, o tânără moartă prin strangulare, din care se pare că animalele pădurii reuşiră parţial să se înfrupte. Este considerată a fi sinucidere”. 
  
- Mergem joi la prezentarea de modă, tată întrebă Andrei. Nu am mai văzut aşa ceva. Cred că va fi super! 
  
- Este interesant, îl corectă tatăl său. Mi-ai promis că vei vorbi corect şi frumos. 
  
.................................................................................................................................. 
  
Deşi se îmbrăcaseră elegant, Iulian şi Andrei realizară că faţă de cei prezenţi la manifestare, păreau demodaţi. Iulian însă arăta bine, ca de obicei, încât acest lucru putea fi trecut cu vederea. 
  
Pe podium urcară rând pe rând frumuseţi care-ţi luau ochii... lumină... culori, muzica... totul era atât de fascinant, încât părea ireal. 
  
- Uite-o şi pe Andra! spuse băiatul înmărmurit. Ce frumoasă e tată! Minunată! Parcă ar fi un înger! 
  
Iulian şi Andrei ar fi dorit ca să nu se mai termine niciodată spectacolul. 
  
La final, Andra veni la ei., 
  
- Acum mergem la club să sărbătorim, spuse tânăra, fluturându-şi cu mâna, în joacă, eşarfa roz de la gât. Haideţi! 
  
Iulian nu mai fusese până atunci la un club de noapte. Banii ca profesor universitar îi ajungeau, dar gândea că într-un asemenea local se pot cheltui foarte mulţi bani şi doar cei cu bani nemunciţi şi-ar putea permite să arunce cu banii pentru aşa ceva. Nu o putea refuza însă pe Andra. Şi era şi el curios cum este acolo. 
  
- Dar Andrei? Nu poate rămâne singur, spuse el. El nu are acces acolo. 
  
- Andrei? Nicio problemă! Eu îi cunosc pe băieţii de la intrare. Vin mereu aici. Iar băiatul pare destul de mare ca vârstă. Aşa că nici nu-l va întreba nimeni dacă are optsprezece ani, spuse tânăra. 
  
Iulian nu mai dansase de la moartea soţiei. Acum îşi aducea aminte de studenţie. Iar cu Andra totul părea atât de uşor. Parcă ar fi avut energie nelimitată şi trebuia să o consume imediat. Dansul era o soluţie minunată. Mai greu era pentru Andrei. Cu structura sa, părea un urs, care încerca să se mişte. 
  
........................................................................................................................... 
  
Dimineaţa, Ginică intră în cabinetul catedrei. 
  
- Aţi auzit spuse o profesoară mai în vârstă. O studentă de la A.S.E. a fost găsită ştrangulată cu o eşarfă roz, la ieşirea dintr-un club din centrul capitalei. 
  
Se lăsă linişte în incăpere. 
  
- Nicio problemă, la noi în Berceni, au găsit o prostituată incendiată. La ştiri spuneau că şi-ar fi dat foc singură, continuă alt profesor. 
  
.......................................................................................................................... 
  
Veniseră Rusaliile. Iulian şi Andrei merseră, aşa cum obişnuiau, la biserică. Şi, ca de obicei, Iulian era asaltat de femei, care doreau să-l consoleze după moartea soţiei. Scăpă cu greu, rând pe rând, de fiecare. Clementina, o femeie de vreo patruzeci de ani, cu ochelari cu dioptrii şi părul strâns într-o coadă de cal nu-l lăsă de niciun fel. Veni după Iulian şi-i invită acasă la ea. 
  
- Am nişte prăjituri grozave. O să vă placă cu siguranţă. 
  
Bărbatul şi copilul se supuseră. Intrară în casa femeii. 
  
............................................................................................................................. 
  
Dimineaţa, îi sună la uşa apartamentului, vecina. 
  
- Aţi auzit Au găsit-o pe Clementina arsă complet. Şi-a dat foc locuinţei. Ce-o fi fost în capul ei? Doar era femeie credincioasă... spuse femeia, continuând repede Iar o polţistă s-a accidentat mortal cu o tiroliană. Vrea şi Ina, fiica mea să se dea cu aşa ceva! 
  
- Nicio problemă ! Mergem duminică în parcul de distracţii de lângă Bucureşti. Vin şi cu Andrei. Ne distrăm bine. Ne dăm şi noi, spuse Iulian. 
  
- ................................................................................................................................. 
  
Ginică şi Andrei nu mai văzuseră un parc de distracţii până atunci. 
  
- Vrem să ne dăm cu tiroliana! spuseră cele două. Haideţi şi voi! 
  
- Parcă nu mă prea atrage. Şi nu vreau să risc să-l las nici pe Andrei. Mergeţi voi. Noi vă aşteptăm aici, la punctul de plecare. 
  
Fata şi femeia îşi montară echipamentul cu dexteritate. Se vedea că mai veniseră aici, Pentru ele nu era prima dată. Şi părea că aveau chiar experienţă, după cum au pornit şi cum se deplasau cu uşurinţă, de parcă zburau deasupra apei.. 
  
Deodată se auzi un ţipăt sfâşietor. 
  
- S-a rupt cablul! Ne prăbuşim! 
  
Şi în clipa următoare, Iulian şi Andrei văzură cum cele două căzură, dispărând rapid rapid în valurile apei. 
  
Se dădu alarma şi un echipaj veni la faţa locului. Doi tineri cu structură atletică săriră în apă. 
  
Unul dintre ei apăru cu fata în braţe. Înotă spre mal. Încercă să-i facă respiraţie gură la gură. Fata nu-şi reveni. Încercă din nou. Tânărul continuă manevrele de resuscitare. Dar fără rezultat. 
  
Cel de-al doilea căuta în continuare. Mama fetei nu era de găsit. Dispăruse în mod miraculos în apele adânci. 
  
Un bărbat se apropie de locul unde se afşa Iulian şi Andrei. 
  
- Dar aici a tăiat cineva cablul! spuse omul mirat. 
  
- E accident! Aveam o presinţire sumbră de dimineaţă, îi spuse Iulian. Le-am spus şi femeilor dar nu m-au ascultat. Bine că noi nu ne-am aventurat. Dacă şi poliţista de săptâmâna trecută a păţit-o. .Am auzit la ştiri... 
  
“Chiar şi un cioban a murit în timp ce păzea oile fiind atacat de un roi de albine sălbatice”. 
  
Andrei a ajuns mai devreme la Colegiu. Colegul lui, Manuel, din satul Glina din apropierea Bucureştiului, îi spuse în şoaptă: 
  
- Vino să-ţi arât ce-am adus în ghiozdan Am un roi de albine. L-am găsit în pădure. 
  
- Aruncă-l! N-ai văzut că a murit un cioban muşcat de albine? spuse Andrei speriat. 
  
- Da’ de unde! Poveşti! Ne putem juca cu ele! răspunse băiatul. 
  
- Le ducem astăzi profesoarei de pian, când mergem după orele de şcoală, la meditaţii, propuse Andrei. Dau ghiozdanul tatălui meu, să-l ducă în apartamentul profesoarei. 
  
....................................................................................................................................... 
  
Iulian veni de la Universitate şi ca de obicei, după masă, trecu la laptop. Citi curios ştirile zilei. Dar parcă aceasta ar fi profesoara de pian al lui Andrei, glăsui el mirat privind poza postată. Ieri am văzu- o când l-am dus pe Andrei la ea la meditaţii şi era bine.,Femeia a fost găsită plină de muşcături ale unor insecte. Făcuse şoc profilactic. 
  
Bărbatul petrecea câteva ore să converseze cu admiratoarele sale de pe Internet. Avea tot atât de multe în viaţa virtuală, câte avea şi în viaţa reală. Totuşi una dintre ele îl fascina cu totul. Pozele, imaginile, scrierile erau incredibil de atrăgătoare. Putea să converseze cu ea în engleză, franceză, spaniolă sau germană. Ajunseseră să vorbească chiar amestecat. Şi tot se înţelegeau... atât de bine... „sau aşa mi se pare mie”, gândi Iulian. Conversaţiile cu femeia îi creau o stare de extaz inexplicabilă. Exprimările ei poetice erau îmbibate într-un romantism, care atrăgea chiar un bărbat cu inima de piatră. „Fata asta ştie ce zice, sau mai bine spus, ce scrie”, medită Iulian. Ar fi dialogat cu ea tot timpul, dar nu era posibil. Ajunsese chiar la orele de seminar să-şi ia laptop-ul cu el şi din când în când să-l acceseze, spre a citi sau a primi un mesaj de la misterioasa străină Andrei devenise chiar gelos pe ea. 
  
- Ce, ai uitat de mama? îi spuse odată el, supărat. 
  
- Cum să uit ? Trebuie însă să rezistăm mai departe, amândoi... răspunse Iulian. 
  
Manuela ajunsese drogul lui de fiecare zi, căci aşa se numea tânăra. 
  
- Trebuie să ne întâlnim! îi spuse el de mai multe ori. Vreau să ne vedem, să ne cunoaştem şi în realitate . 
  
Şi într-o zi se întâmplă minunea. Femeia îi răspunse la mesaj. 
  
„Ne întâlnim în vacanţa de vară la Nisipurile de Aur, în Bulgaria. Verişoara mea a fost acolo de Paşti şi nu s-a mai întors de acolo. Nu mai avem nicio veste de la ea. Trebuie să o caut. Să aflu ce s-a întâmplat cu ea. Ţinea foarte mult la familia sa şi nu ar fi părăsit-o fără să dea vreun semn de viaţă. Şi eu o iubeam mult. Era cea mai apropiată şi de încredere prietenă a mea”. 
  
Din ziua aceea Iulian nu mai avu linişte. 
  
Se gândea numai la întâlnirea cu Manuela. Cum va fi, cum va decurge, unde se vor întâlni. Probabil pe plajă. ”Da””, gândi bărbatul, „”acolo ar fi locul ideal, sub razele arzătoare ale soarelui de vară, lângă valurile ce se sparg în nisipul fin, necontenit, la mal în timp ce nările noastre dilatate, vor inhala miraculoasa esenţa marină”. 
  
.............................................................................................................................. 
  
Era 1 octombrie. Şeful de catedră, Domnul Tochitură întrebă pe profesorii din jurul său.. 
  
- Care ştie ceva de Ginică? Nu a venit la Universitate. A început anul universitar. Domnule Cucuruz, parcă eraţi prieteni, doar veniţi din acelaşi sat.. 
  
- Nu ştiu nimic. Întrebaţi la şcoală la fiu-său. Sau pe Preşedintele „Asociaţiei de Proprietari” a blocului în care locuia. 
  
Secretara catedrei, doamna Păsat, formă telefoanele. La Colegiul unde învăţa fiul lui Ginică nu a aflat nimic. Andrei nu se prezentase la şcolă de când începuse anul. 
  
- Domnule Turturică. Suntem de la Universitate. Nu ştiţi ce este cu domnul Ginică? 
  
Unde este, ce face... 
  
- Nu mai ştiu nimic de el şi de fiu-său de la începutul vacanţei. Nici întreţinerea nu şi-a plătit-o. Dar la serviciu nu a anunţat nimic? 
  
- Nu, nu ne-a anunţat. Dacă aflaţi ceva, să ne daţi de veste, spuse femeia. 
  
- Frusino, cred că ne mai facem cu un apartament, spuse Turturică nevestei sale. Ginică cu fiu-său nu se mai întorc... mai mult ca sigur. Cel al vecinei de sus l-am rezolvat, că am internat-o la azil şi de acolo nu se mai întoarce niciodată. Iar pe domnul Petrescu, ce bine că l-ai cucerit. Copiii lui sunt în străinătate şi nu se mai revin aici niciodată, că doar nu sunt proşti. Nu le mai trebuia casa bătrânului. L-ai făcut să-ţi dea apartamentul pe numele tău şi apoi i-ai făcut de petrecanie. Nu ştie nimeni ce-i dădeai în mâncare moşului. Toţi au crezut că a făcut infarct de la boală. Pe scara cealaltă am fost isteţi. Le-am pus otravă prin conducta de apă potabilă, că acum nu mai controlează nimeni nimic. Au găsit-o moartă pe fata lui Precupeasca, care a murit anul trecut. Şi nu a ştiut nimeni cauza. Numai al dracului Romanescu nu a consumat, că bea numai apă minerală cumpărată. Acum am aflat însă că se dă şi o lege tocmai bună pentru noi. Vom putea intra şi în casa lui Romanescu, la care nu am reuşit să ne băgăm până acum, oricât am încercat. E isteţ bătrânul! Dar n-o să-i mai meargă mult cu şmecheria. Va fi obligat chiar cu legea să ne deschidă oricând vom vrea să-l vizităm. Ne vom plimba prin apartamentele tuturor ca în casa noastră proprie. Şi vom putea să-i facem şi lui, de petrecanie în sfârşit... 
  
Referinţă Bibliografică:
DR. CORNELIA PĂUN HEINZEL : “Labirintul enigmelor“ / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1827, Anul VI, 01 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!