Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Cornelia Păun         Publicat în: Ediţia nr. 1652 din 10 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Dr. Cornelia Păun Heinzel “Când dragostea se cutremură…”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Dr. Cornelia Păun Heinzel “Când dragostea se cutremură…”  
 
Isidor o cunoscu pe Clementina la slujbele religioase. Cu ochelari de vedere şi chelie, cu păr puţin, blond, dispus de o parte şi de cealaltă a capului, cam rar, bărbatul era profesor de religie la o şcoală din capitală. Era dintr-un sat, de lângă Giurgiu. Venise la studii în Bucureşti şi aici se stabilise. Cum trecuse de patruzeci de ani, ar fi dorit să se căsătorească… cu o fată credincioasă, ca şi el. Alte pretenţii nu mai avea acum. Ştia că nu este prea dorit, deşi era un om bun şi cinstit, puţin cam feminin la trăsături şi comportament, nu prea înstărit, astfel încât să atragă o femeie cu averea sa.  
 
Clementina avea ochelari cu dioptrii, părul negru, lung, lins, nu prea des, strâns într-o coadă de cal, cu un nas mare, lung şi coroiat, pe care trona maiestuos un neg maro-închis, umflat cât un bob de năut, alături de altul mai mic în colţul gurii. Nu părea grasă, la înălţimea ei, deşi prin fusta strâmtă, ieşea la iveală o burtă disgraţioasă. Avea picioarele lungi, puţin strâmbe, încât o minge ar fi trecut fără probleme prin ovalul format de acestea. Dar Isidor o plăcea, chiar foarte mult. Deşi avea peste patruzeci de ani, Clementina nu mai întâlnise un bărbat atât de gentil şi manierat ca Isidor. Faptul că era profesor de religie, pentru ea, femeie credincioasă, părea ceva minunat. “Arătă chiar bine Isidor, comparativ cu ceilalţi bărbaţi din comunitate, mai bădărani, mai neciopliţi, de fel… “ , gândea femeia fericită.  
 
Tinerii s-au îndrăgostit rapid unul de altul şi de abia aşteptau să se întâlnească, din nou, la întrunirile religioase.  
 
Într-o noapte cu lună plină, Isidor avu un vis magic, prevestitor. Se ducea, ca de obicei, la rugăciune şi se afla în lăcaşul de cult. În faţă, deodată, îi apăru un om în vârstă, cu barbă albă.  
 
- Voi doi, de ce nu vă căsătoriţi? îi spuse acesta. Vă potriviţi de minune şi văd că iubirea pluteşte magic, în jurul vostru. Sunteţi suflete pereche!  
 
Isidor se trezi şi visul său i se părea cât se poate de real. Figura bătrânului parcă îi era alături şi spusele acestuia îi reveneau permanent în minte. Atunci îi încolţi în minte bărbatului ideea căsătoriei. Era un semn ceresc.  
 
Isidor simţea în sufletul său că, singura care-l făcea mulţumit şi împăcat era credinţa. Iar el, avea atâta dragoste de dăruit. Simţea nevoia să o împărtăşească cu cineva. La şcoală, ca bun profesor nu avea nicio mulţumire, deşi muncea foarte mult şi avea rezultate deosebite cu elevii. Acest lucru nu avea nicio valoare. Apreciaţi erau cei necinstiţi şi leneşii, care nu-şi făceau treaba, adică nici măcar la ore nu veneau. Managerii şcolii, pe aceştia îi considerau cei mai grozavi. Şefa de catedră - o femeie grasă, cu părul alb, lins, strâns într-o coadă de cal - trebuia de mult timp să se pensioneze, dar nu avea anii de muncă, pentru că înainte de revoluţie vindea seminţe la colţ de stradă şi doar la bătrâneţe obţinuse o diplomă de licenţă, de la o privată. Colega mai tânără, fiind orfană, a crescut la un “Centru de Asistenţă Socială“ care avea aprobare şi de Universitate. Astfel, toţi angajaţii şi foştii elevi ai Centrului deveniseră licenţiaţi. Isidor îşi aduse aminte de întâmplarea povestită de tânără, recent, în cancelarie, Luase un taxi să nu întârzie la ore şi spuse şoferului că se grăbeşte să ajungă la şcoală. Bărbatul privi mirat tânăra, foarte subţire, înaltă, cu părul, tuns băieţeşte, făcut ţepi, cu gel, platinat şi spuse râzând, gândind că aceasta are cu totul şi cu totul altă profesie : “Doar n-o-ţi fi chiar de religie !“. Femeia povesti că răspunse repede, cu îngâmfare “Ba chiar de religie sunt! Ce, nu par?“.  
 
………………………………………………………………………………………………….  
 
Când Isidor a cerut-o de soţie pe Clementina, aceasta nu a stat pe gânduri să-i răspundă. Aştepta de mulţi ani aşa ceva, încât nu credea că o să se mai întâmple vreodată. Iubiţi a avut mulţi, de-a lungul anilor, de când era în clasa a zecea. “Dar nu a fost să fie“, explica femeia, celor care i se părea, că ar aştepta vreo clarificare în acest sens.  
 
Nunta tinerilor avu loc imediat, cu o ceremonie religioasă fastuoasă, potrivită unor tineri credincioşi ca ei.  
 
Atunci, cunoscu Clementina pe profesoare, colegele lui Isidor. Dar ce frumoase erau! Adela, blondă, subţirică, cu ochii albaştri ca marea, de vreo patruzeci de ani dar nu-i dădeai treizeci, Ilinca, care de abia terminase facultatea, cu tenul măsliniu, nici prea slabă, nici prea grasă, era mult mai atrăgătoare decât ea, Elena, filiformă, cu părul vopsit roşu, cu trăsăturile feţei ascuţite, putea concura desigur ca model, doar că nu era foarte înaltă. Atunci, în mintea Clementinei încolţiră germenii geloziei. “Doamne, Isidor e toata ziua printre frumuseţile astea! Îmi va rămâne oare fidel toată viaţa? Cum va rezista căsnicia noastră? Şi mai sunt şi elevele, din ziua de azi, dornice permanent şi la care nu mai contează cum arată bărbatul“.  
 
“Dar mă voi îngriji şi eu mai mult de mine“, continuă şirul gândurilor Clementina. “Trebuie neapărat să scap de negul uriaş de pe nas. Mi-au spus colegele de serviciu că acum există tratamente naturiste. Îl dau cu licori de plante - de tătăneasă, de limba-mielului, de coada- calului, codiţa-şoricelului, piciorul-cocoşului, moţul-curcanului sau sânziene şi dispare fără urmă. Şi o să fiu astfel frumoasă! Trebuie să merg neapărat la cabinetul medical indicat de Mădălina. Ea şi-a rezolvat problemele acolo. Ufff ! Dacă mi-aş fi găsit şi eu un mafiot, nu un sărăntoc ca Isidor, mi-ar fi dat bani de operaţie estetică, m-ar fi făcut vedetă de succes, apoi plătea pe unii să scrie în ziare şi reviste articole despre mine, eram în tabloide....“.  
 
Tinerii primiseră la nuntă multe cadouri, dar cel mai de neânţeles era un cadru cu trei bile metalice suspendate, ca pendulul. Isidor studie cu interes sistemul şi nu găsi nicio explicaţie. Clementina citi instrucţiunile de pe cutie şi în afară de legea lui Newton scrisă în mai multe limbi, nu a înţeles nimic. Singurul lucru pe care îl simţea Isidor la citirea mesajului erau fiori reci, căci aşa cum se repeta, părea ameninţător. “Este doar un principiu al mecanicii“ se liniştea el. Şi totuşi ceva din interiorul său îi spunea că ceva nu este în regulă.  
 
………………………………………………………………………………………………….  
 
Bărbat grijuliu, Isidor o aştepta de multe ori pe Clementina de la serviciu. Peste drum de sediul instituţiei, era un restaurant de lux şi bărbatul începu plictisit să citească meniul zilei, afişat la intrarea în local: “Ciorbă de năut, coaste de porc, clătite cu ciocolată… “  
 
În câteva minute nu mai era singur. În spatele său se formă o coadă lungă de oameni, care lecturau şi ei cu interes meniul. Isidor îi privi curios şi se îndepărtă de aceştia, mirat că deodată, atât de mulţi deveniseră preocupaţi de restaurant. “Mai bine admir statuile din parc. Mă delectez cu estetica lor. Şi nu prea multe persoane au astfel de plăceri“ gândi omul. Dar nu rămase pentru mult timp singur. În jurul său, un grup de oameni se strânsese să privească aceleaşi statui, de parcă atunci le văzuseră pentru prima dată în viaţă, deşi existau în acelaşi loc de mulţi ani.  
 
“Ce se întâmplă oare, cu oamenii din ziua de azi“, se miră Isidor. “Imită acţiuni instantaneu, după model, fără să mai judece ce fac. De aceea, cred că nu mă înşel gândind că, dacă mass-media ar dori, ar putea promova şi reuşi să lanseze ca femeie, chiar ca model, tipul Clementina“, medită deodată Isidor. “Ar putea schimba femeia cu faţă şi mandibulă de cal, bot şi buze de maimuţă cu cea cu fizionomie de capră, cu ochelari cu dioptrii, coadă de cal şi negi pe nas. Ce s-ar mai întrece vedetele atunci, să-şi facă operaţii estetice să-şi implanteze aşa ceva, înloc să meargă ca acum, pentru operaţii de strungăreaţă, care e la modă şi dinţi cât mai ieşiţi în afară! Ar putea lansa chiar silueta Auschwitz sau… chiar cea a Clementinei mele“, gândi el.  
 
Clementina îi întrerupse însă seria gândurilor, pentru că ieşi pe poarta instituţiei, radioasă.  
 
- Mergem la mall. Te rog! Vreau să-mi cumpăr nişte pantofi chic.  
 
- Desigur! răspunse Isidor elegant.  
 
Şi se îndreptară spre clădirea imensă din apropiere.  
 
La intrare, un ţipăt de durere sfâşietor, care cutremură întreg mall-ul, îi opri din mers. Şi în faţă se derulă imaginea scărilor rulante, cu a unei familii, care dăduse drumul căruciorului în care aveau un bebeluş şi acesta făcu un salt, cu boltă, astfel încât copilaşul plonjă cu capul de marginea metalică a scării, prinzându-şi mânuţa în mecanismul rotitor. Părinţii, trecuţi de patruzeci de ani, priviră indiferenţi spectacolul, pe care-l provocaseră din neatenţie. Tatăl, insensibil, cu părul grisonat, scoase mânuţa copilaşului, umplut de sânge, din banda mişcătoare. Ar fi putut opri toată acţiunea, dacă dorea dar nici măcar nu a încercat.  
 
- Ce părinţi neatenţi, sunt în ziua de astăzi! Nu au grijă de copii! exclamă contrariată Clementina. Şi nici prea tineri nu sunt. Să zici că nu au experienţă! Astăzi, în tramvai, am văzut cum o bătrână, la coborâre, a trecut cu căruciorul, plin cu cumpăraturi peste căruţul în care se afla un bebeluş, luându-i în graba sa şi picioruşul copilaşului, dându-l peste cap. Tânăra mamă însă nici măcar nu observă acest lucru. Visa absentă, cu capul pe fereastră.  
 
Telefonul lui Isidor sună scurt.  
 
- Veniţi mâine la biserică! Ce soţie am avut… directoare şi profesoară, se auzi o voce groasă.  
 
- Este înmormântarea nevestei lui Tudor Spoitorul, administrator la un Colegiu, spuse Isidor.  
 
- Ce bărbat grosolan şi needucat! exclamă Clementina. Oare cum i-a suportat soţia comportamentul. Şi nici prea bine nu arată cu pielea sa tuciurie şi tonajul pe care-l are… că trebuie să aibe scaun special în autoturism. Păcat de ea! Femeie credincioasă, dar bârfitoare foc! Nu s-a oprit până în ceasul morţii. Nici după operaţie, când ştia că nu mai are mult de trăit, comentă Clementina. Poate şi din cauza vieţii ei, cu un om ca Spoitorul… bârfa era probabil ca o refulare pentru ea.  
 
- Dumnezeu s-o odihnească. Totuşi este un lucru rău, este păcat să faci aşa ceva. A făcut cu vorbele ei probleme multora, cuvântă paşnic Isidor, în specificul său, religios, gândindu-se că nici ei doi, nu scăpaseră nebârfiţi, de gura femeii. Dumnezeu iartă multe… dar, câteodată, unii chiar îşi merită pedeapsă pentru răutăţile făcute. În viaţă nu trebuie să fii invidios, rău cu nimeni. Şi nici gelos, completă Isidor.  
 
Isidor era un om bun. Nu vorbea de rău, niciodată, despre nimeni. Nu avea ură, invidie sau răutate în suflet niciodată. Era cinstit, nu ar fi înşelat pe nimeni , pentru că aşa era felul său de a fi. Şi niciodată nu s-a gândit că ar putea fi infidel Clementinei. Neliniştile acesteia nu aveau niciun temei. Dar nici ea nu ştia ce bărbat i-a fost dat să aibă. El era foarte mulţumit de felul în care arăta Clementina. Femeia era însă ferm convinsă că ar trebui să-şi schimbe fizicul “Aşa cum se prezintă toată ziua la televizor, în ziare şi reviste”, gândea ea. “Toate îşi fac operaţii estetice. Vedetele îşi fac figură de patruzeci când au patruzeci şi cinci de ani, de treizeci când împlinesc cincizeci şi faţă de adolescentă când se apropie de şaizeci. Dar care nu seamănă deloc cu cea pe care o aveau ele în adolescenţă. Aşa este moda în ziua de astăzi!  
 
:Şi cât mai multe aventuri, cu cât mai mulţi! De la vârste cât mai mici! Trebuie să ne conformăm.” concluzionă Clementina. „Orice adolescentă a ajuns mai versată decât mine!”.  
 
…………………………………………………………………………………………………..  
 
Clementina şi Isidor erau împreună, acasă.  
 
- Ce mai fac frumoasele tale colege, Adela şi Ilinca, întrebă înţepată, cu răutate în glas Clementina. Tot singurele, ca de obicei? Nu şi-au găsit pe nimeni să le consoleze ?  
 
Isidor îşi aminti atunci mesajul din computer pe care-l citise în urmă cu câteva minute. Căci Clementina îşi lăsase deschisă căsuţa de email, din greşeală, atunci când el intrase pe uşa apartamentului.  
 
- Dar colegul tău Daniel, macho-mann-ul instituţiei, ce face? întrebă în acelaşi registru de tonalitate, Isidor.  
 
Nu era gelos pe bărbat, pentru că aşa îi era felul, dar dorea să-i închidă gura Clementinei, cu replicile ei ciudate. “Oare de ce nu avea încredere în el. Nu-i dăduse motiv de îndoială niciodată de când s-au cunoscut. Cum putea să o convingă de fidelitatea lui ?“.  
 
- Ufff ! Ce tocană greţoasă ai putut face! exclamă Isidor, în timp ce gusta cu lingura din farfuria plată de pe masă. Şi are gustul cam ciudat. Ce ai pus in ea?  
 
Clementina se gândi visând cu plăcere la cele ce-i scrisese Daniel deunăzi. Când era necăsătorită, acesta nu-i dădea atenţie. Femeii îi plăcea mult bărbatul. I se părea foarte atrăgător. “Şi ce sexy este! Ca un actor de la Hollywood!. De când s-a măritat, s-a schimbat… este foarte, foarte gentil, cu mine … ”  
 
- Dacă nu-ţi place, asta e! Eu am învăţat carte, nu ca altele! Mama nu m-a învăţat să gătesc! De acum încolo, mâncăm de la fast-food, ţipă nervoasă Clementina şi roti prin aer tigaia Dry cooker cu tocană, aruncând-o cu viteză pe fereastră.  
 
Tigaia se roti prin aer spiralat, ca un elicopter în picaj şi ateriză brusc lângă un tânăr, care tocmai ieşise din blocul vecin. Bărbatul îşi făcu cruce fericit că a scăpat nevătămat. Orice corp venit de sus, cu o asemenea viteză i-ar fi putut provoca un traumatism cranian grav. Tocana sărise în jur, murdărindu-i pantofii şi pantalonii cu conţinutul roşiatic dat de tomate, cu grăsime excesivă.  
 
Clementina deschise radioul, gândindu-se: ”Nu ştiu cât mai rezistăm.Ne certăm tot timpul”. Se auziră tare acordurile unui nou şlăgar, difuzat foarte mult “Mai bine să fim singuri, decât singuri în doi / Cine-s ăştia doi / Că nu suntem noi / Haide s-o terminăm/ De ce mai strigăm/ Că nu găsim deloc ce căutam/ Haide s-o terminăm / Nu vreau nimic de la tine/ … E tot mai greu / E ploaie mereu / Gata eu plec! Nu mai ţine! / Închide uşa după mine! “ .  
 
Cineva sună la uşă. Isidor se repezi să deschidă imediat.  
 
Era vecinul, un pensionar amabil. Dorea să întrebe ceva.  
 
- Dar ce este acesta. Aruncaţi-l imediat, spuse bătrânul. Am primit şi eu aşa ceva la sărbătorire nunţii de argint, de la un prieten. Am trăit treizeci de ani minunaţi cu soţia. Nu ne-am certat niciodată. Şi din clipa în care am avut pendulul în casă, nu ne-am mai înţeles deloc. Am ajuns chiar la violenţă, noi care eram oameni atât de liniştiţi! O cunoştinţă care ne-a venit în vizită ne-a spus să aruncăm dispozitivul Şi de atunci totul a revenit la normal. Ne iubim tot ca în vremurile bune  
 
Bătrânul plecă. Tinerii se gândiră că şi ei se certau permanent.  
 
- Prietenii tăi ne-au adus aşa un cadou. Tu eşti de vină! spuse Clementina nervoasă.  
 
- Dar eu unde să ştiu eu că există aşa ceva. Şi că există persoane cu minte atât de perversă încât să vrea să facă rău în mod gratuit, numai pentru că le face plăcere. Eu n-aş putea face aşa ceva ! Nu sunt eu vinovat pentru acţiunile altora! îi răspunse supărat Isidor. Şi aruncă cu nonşalanţă pendulul pe fereastră.  
 
Deodată, au simţit că se zguduie puternic.  
 
- Cutremur! strigă Isidor.  
 
- Doamne, ce facem? Murim? întrebă speriată Clementina şi începu evlavioasă să facă rugăciuni  
 
- Să fugim! Hai pe scări! hotărâ bărbatul.  
 
Şi amândoi au luat-o la fugă, ca la comandă, pe trepte. Se cutremurau însă, din ce în ce mai tare. Ajunseră curând la etajul cinci. Şi seismul era pe unda maximă. Clădirea, se balansa puternic, de-o parte şi de alta, ca o trestie filiformă sub dansul vântului turbat. Erau doar la etajul zece, iar apartamentul lor se afla în curbura colţului blocului, conturul acestuia fiind în formă de parabolă. Pericolul era foarte mare! Undele se resimţeau puternic în această zonă, amplificate de mişcările date de o parte a construcţiei care se intersectau cu cele aflate perpendicular pe aceasta. Iar aici, în colţul curb, unde se întâlneau haotic, vibrau mai puternic, decât în oricare loc…  
 
- Stai ! spuse deodată Isidor. Dacă tot trebuie să murim, măcar să murim împreună. Şi o îmbrăţisă pe Clementina cu putere.  
 
Tinerii se strânseră în braţe pătimaş şi rămaseră aşa. Uitaseră de toate supărările, de certurile lor zilnice. Trăiau acum doar clipa. Cataclismul apărut era pentru ei, un miracol, care rezolva totul…  
 
Astfel i-au găsit, după jumătate de oră, vecinii. Cutremurul se terminase de mult… nu şi dragostea lor…  
 
- Ce înseamnă iubirea! exclamă nostalgic o femeie privindu-i încântată.  
 
Referinţă Bibliografică:
Dr. Cornelia Păun Heinzel “Când dragostea se cutremură…” / Cornelia Păun : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1652, Anul V, 10 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Cornelia Păun : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Păun
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!