Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Actualitate > Mobil |   


Autor: Cornelia Curtean         Publicat în: Ediţia nr. 1818 din 23 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

150 de Crăciunuri ale Familiei Regale române
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Peste câteva luni se va împlini un secol și jumătate de la fondarea Casei Regale a României. Sărbătoarea de Crăciun a fost petrecută, deci, în Familia Regală a României timp de o sută și cincizeci de ani. 
  
Sărbătoarea Nașterii Domnului este cea mai intimă, mai personală și mai definitorie sărbătoare a familiei fiecăruia dintre noi. Ajunul și cele trei zile înzăpezite de Crăciun sunt, în calendarul ființei noastre și al familiei noastre, fila cea mai bogată în înțelesuri, în tradiții și credință, rămânând, cumva, o puternică reflexie a prezentului, pe care îl îmbracă în mister, strălucire și candoare. 
  
Crăciunul găsește Famila Regală la Săvârșin. Decorările regale au loc la Castelul Peleș în martie și în octombrie. Înălțarea este sărbătorită prin prezența Familiei Regale la un ceremonial militar și religios. Începutul de an școlar ne găsește într-o universitate, într-un liceu sau într-o școală. Noaptea de Înviere este petrecută de fiecare dată în altă comunitate, mică sau mare, de români. Și așa mai departe. 
  
Sărbătorile din calendarul regal sunt tratate de noi drept sărbători “de familie”, clipe de bucurie pe care le trăiești cu ochii îndreptați spre cei dragi, de care te leagă sentimente sau năzuințe. De aceea, fie că este vorba de Ziua națională, de comemorarea celor dispăruți în luptele pentru apărarea țării sau despre sărbătoarea religioasă a Învierii Domnului, Casa Regală trăiește clipa în profundă raportare la ființa umană de alături și la comuniunea sufletească dintre sine și comunitatea în sânul căreia se află. Legătura dintre Casa Regală și națiune este un fapt definitoriu al instituției regale, în toate timpurile. Așa se explică gestul Majestății Sale Regelui de a trimite mesajul de Crăciun românilor, de 75 de ani încoace. Acesta este motivul pentru care sărbătorile Crăciunului și Paștelui au străbătut istoria Familiei Regale, rămânând nealterate și păstrându-și constant importanța în viața membrilor familiei și a angajaților Casei Majestății Sale. 
  
Dintre toate filele calendarului regal, Crăciunul rămâne, prin structura sărbătorii și felul bucuriei care unește sufletele, sărbătoarea cea mai “de familie” dintre toate. Astăzi, când omul modern are tot mai multă nevoie de confort afectiv, de suport familial și de identitate spirituală, povestea de un secol și jumătate a Crăciunului regal capătă contururi încântătoare. În anii noștri, fotografiile Castelului Săvârșin împodobit de Crăciun, când clădirea însăși devine un mare pom luminat, fac înconjurul societății românești. Toată lumea se identifică, așa cum a făcut-o, începând cu mijlocul secolului al XIX-lea, cu Crăciunul regal. An de an, Săvârșinul este un reper al societății românești, în ultimele zile de decembrie. Românii de la Bârlad și Madrid, de la Caracal și Torino, de la Chișinău și Carei vor să știe ce gătește, de Crăciun, maestrul bucătar al Casei Regale, cum a împodobit pomul Principesa Moștenitoare anul acesta, cum arată masa din seara de Ajun. Oamenii vor să vadă Dubașii de la Săvârșin colindând pe peluza din fața Castelului, ei vor să știe ce a spus Regele de Crăciun, în mesajul pe care îl trimite românilor. 
  
Acum 14 ani, la 18 decembrie 2001, Sala Regilor a Palatului Elisabeta găzduia un eveniment privat, la care erau invitați puținii angajați de atunci ai Majestății Sale, în compania Regelui, a Reginei și a noastră. Oamenii stăteau stingheri, în fața bradului de Crăciun, nici prea mare, nici prea mic, împodobit cu ce s-a găsit la magazinele bucureștene din acea vreme, limitat puțin de bugetul destul de modest al Majestății Sale. Cei prezenți în sală nu se gândeau atunci că participă la un moment istoric. Ei se gândeau atunci la copiii și familia lor, care se vor simți onorați că au primit din partea Regelui o carte ilustrată de Crăciun, un album, o sticlă de vin, ciocolată, bomboane de pom, biscuiți și portocale. 
  
Sărbătoarea din palat, o clădire aproape golită de mobilier și conținut în acel an 2001, la întoarcerea Regelui după jumătate de secol de absență, era însă una istorică. Ultimul eveniment găzduit de Regele Mihai la Palatul Elisabeta fusese, undeva, în decembrie 1944, când Majestatea Sa și Regina Elena, într-o atmosferă cam lugubră și bizară, ofereau ceai și o proiecție de film heteroclitei adunări de oameni influenți ai vremii, călăi și victime, laolaltă invitați în aceeași încăpere. 
  
La 24 decembrie 1947, Palatul Regal din centrul Capitalei urma să găzduiască ultima ceremonie de pom de Crăciun regal, dedicată angajaților Caselor Militară și Civilă ale Majestății Sale, pentru o perioadă de cincizeci și patru de ani. Atunci, Regele Mihai, care abia împlinise 26 de ani, stătea alături de Regina Elena, în Sala Tronului, aproape de înaltul brad adus din Carpați, mândru împodobit de valeții și majordomii Casei. În jurul lor erau, pe o parte, mese pline cu daruri purtând numele fiecărui angajat, iar pe de altă parte, câteva sute de persoane, reprezentând salariații Casei și familiile lor: soții, soți, copii și nepoți. De la Mareșalul Curții, cel mai înalt demnitar regal, până la cameriste, șoferi, grădinari, mecanici și valeți, toată lumea ședea în familie, bucurându-se de taina Crăciunului, de afecțiunea, comuniunea și înțelegerea dintre oameni pe care sărbătoarea le aducea. 
  
Îmbrăcați cu tot ce aveau acasă mai frumos, oamenii se simțeau mândri că servesc Coroana. Ei păstrau cu sfințenie cartea ilustrată semnată de Suveran, iar sărbătoarea lor de acasă, cu familia, prietenii și vecinii era oarecum definită de cele câteva clipe petrecute, mai devreme în zi, la Palat. Despre acele clipe, despre darul regal primit de fiecare, se vorbea toată vacanța de iarnă. De altfel, Regina Elena avea grijă, precum toate predecesoarele ei, să cumpere fiecăruia ceea ce își dorea, sau avea mai mult nevoie. Încă din timpul anului, se alcătuiau cu grijă liste, iar uneori oamenii erau discret întrebați, prin intermediul unor mijlocitori, despre ce au mai mult nevoie acasă, ce și-ar dori, ce le lipsește din sufragerie sau din bucătărie, din dulapul de haine sau din bibliotecă. 
  
Angajații Casei Majestății Sale, precum toți angajații Domeniilor Coroanei, beneficiau de servicii medicale, de școală pentru copii, de sume de bani pentru concedii și Anul Nou, de haine și încălțăminte oferite anual de Casa Majestății Sale, iar uneori chiar de lăcașuri de cult unde să se poată ruga în pace. 
  
La cincizeci și patru de Crăciunuri distanță, într-o Românie a anului 2001, norocoasă că a scăpat de anii negri ai dictaturii, dar zăpăcită complet identitar de ignoranță, lăcomie, primitivism și lipsă de bun-simț din partea celor ce umpleau viața publică a zilei, Crăciunul de la Casa Regală arăta mult mai puțin ceremonios. Dar oamenii vedeau, în anul 2001, precum în anul 1947, bunătatea calmă din ochii albaștri ai regelui lor, se simțeau oarecum ocrotiți și privilegiați de a fi la palatul regelui, fără să știe prea bine dacă sărbătoarea Crăciunului 2001 este o întâmplare sau va fi repetată de aici încolo. 
  
Din anul 2001 încoace, Crăciunul regal a fost sărbătorit din ce în ce mai frumos și mai însuflețit, pe pământ românesc. Strămutat la Săvârșin, el a fost precedat, la mijlocul lui decembrie, la Palatul Elisabeta, de o sărbătoare a bradului de Crăciun, în care angajații Majestății Sale au primit daruri pentru ei și pentru familie, înainte ca membrii Familiei Regale să plece la Săvârșin. 
  
Etichetele de pe cadouri au devenit din ce în ce mai personale, au apărut prenumele fiecărui membru de familie, iar copiii veniți pe lume au început să primească mici daruri, în nume propriu. Cei de astăzi nu mai sunt în număr de câteva sute, ca odinioară, dar punând laolaltă soți, soții și copii, ajung la câteva zeci. Noi petrecem două zile în Sufrageria mare, punând daruri în pungi, împachetând cu hârtie frumoasă și funde cadourile mai importante, distribuind cărți ilustrate semnate de mână și adăugând în pachete bomboane de pom, laolaltă cu mici ciocolate, portocale și biscuiți. Nu numai copiii apreciază pungile cu surprize de Crăciun, ci și adulții, chiar (sau mai ales) cei mai în vârstă. Doamna Dorina, decana de vârstă a cameristelor, astăzi pensionară, vine la întâlnire cu mare punctualitate. Ea nu ar rata sărbătoarea pomului de Crăciun la Palatul Elisabeta pentru nimic în lume. 
  
Toate acestea au un început mult mai îndepărtat, undeva în decembrie 1866, când tânărul Principe Suveran Carol găzduia, în modestul său Palat Domnesc de pe Calea Victoriei, primul Crăciun în România. 
  
Bradul împodobit de Crăciun pare a fi o tradiție adusă în Germania, în secolul al XVII-lea. Există mărturii că obiceiul bradului împodobit întâi cu mere, conuri sau nuci, ar fi existat, încă din secolele al XV-lea și al XVI-lea, mai ales în țările scandinave, când apare cutuma creștinilor devotați de a aduce în casele lor brazi împodobiți. Există, însă, cercetări potrivit cărora folosirea crengilor de brad, precum și a coroanelor și ghirlandelor din frunze veșnic verzi, pentru a simboliza viața eternă, a fost o tradiție a egiptenilor antici, a chinezilor și a evreilor. Enciclopedia britanică afirmă că rugile îndreptate către copac au fost practici păgâne pe teritoriul european pre-creștin și că ele s-au transmis, după convertirea la Creștinism, în obiceiul scandinav de decorarea a casei și al hambarului cu frunze de brad, pentru a speria și îndepărta răul. Din Scandinavia, obiceiul ar fi trecut în Germania secolului al XVII-lea. 
  
Tradiția nu a cuprins, însă, întreaga societate germană decât în secolul al XVIII-lea. Atunci, bradul începe să fie iluminat cu lumânări aprinse, iar prezența lui în casele oamenilor devine un fapt obișnuit. 
  
Bradul de Crăciun ajunge la Curtea Regală a Marii Britanii prin bunicul Reginei Maria, Principele Consort Albert, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Apoi, după ce Anglia și Franța adoptă obiceiul pomului împodobit de Crăciun, el devine iute definitiv împământenit pe tot continentul. Principele Consort Albert, considerat astăzi drept întemeietor al Marii Britanii moderne, a fost stră-străbunicul Regelui Mihai. 
  
Revelionul, adică masa de la miezul nopții, la trecerea dintre ani, are origine catolică. El s-a transformat, în Europa, în sărbătoare profană, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Era epoca în care Carol I venea Domn al Principatelor Române Unite. Cuvântul este francez, înseamnă „trezire“ și definește obiceiul de a veni acasă, după slujba religioasă de la miezul nopții, pentru a încheia postul cu o masă dătătoare de energie. Masa de la miezul nopții adună, tradițional, părinții, copiii și bunicii, fiind un ritual de ospitalitate intim, găzduit de căminul familial. Tradiția era ca revelionul să fie o petrecere mai lungă, peste timpul obișnuit acordat unei cine. În unele țări, revelion se numește și masa din Ajunul de Crăciun, care poate avea loc tot la miezul nopții. 
  
Pomul de Crăciun și revelionul au fost adoptate, ca tradiții, de România și de țările europene, în ultimul secol și jumătate, exact timpul de când există Familia Regală română. Privind în urmă, mai ales la documentele și fotografiile vremii, se vede limpede că, oricât de respectuoși cu tradiția și oricât de conectați la pulsul societății românești ar fi fost, Suveranii români din toate generațiile au petrecut Crăciunul după propriile lor gusturi, în funcție de trăsăturile lor de caracter, de orizontul lor cultural, de felul în care se raportau la familie și la înțelesul timpului liber. Nici astăzi, în anul 2013, lucrurile nu stau altfel. Atmosfera de Crăciun din casa Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, serioși și austeri, preocupați până la amănunt de mersul românesc, precauți și solitari, conduși de simțul datoriei, va fi fost complet diferită de cea din familiile succesorilor lor. Ei, părinții unei copile dispărute la vârsta de patru ani, au rămas până la capătul vieții cu simțământul de neșters că sunt tatăl și mama unui popor întreg. 
  
Regele Ferdinand și Regina Maria au avut o casă plină de copii. Căsătoriți de foarte tineri (la 27 și, respectiv, la 17 ani) ei au adunat în jurul bradului de Crăciun viață, veselie, daruri și căldură familială. Întreaga lor domnie a fost una a continuității dinastice și a tradiției. În ciuda cumplitelor greutăți ale Primului Război Mondial și ale perioadei de lipsuri ce a urmat conflagrației, România a trăit o epocă de împliniri, în care au fost culese roadele timpurilor minuțioase și vizionare ale lui Carol și Elisabeta. Crăciunul, în vremea lui Ferdinand I și a Mariei, se așeza pe o tradiție împământenită de cinci decenii de dinastie și statalitate modernă. El se sărbătorea într-o societate durată cu grijă și pricepere de predecesorii lor și se baza pe o infrastructură instituțională (inclusiv administrația Curții Regale) bine pusă la punct. 
  
Regele Carol al II-lea, în ciuda imprevizibilul său comportament public, va fi petrecut Crăciunurile, la Palatul Regal și la Sinaia, în tristețe și neîmplinire. Deși avea alături pe fiul său și era înconjurat de o serie remarcabilă de intelectuali interbelici, Regele a domnit într-un deceniu straniu, crud și neiertător. Crăciunul nu putea, așadar, arăta altfel decât restul anului pe care îl „încorona“. Solitar și respins de mulți (chiar de membri ai propriei familii), regele a continuat tradiția Crăciunului cu aceeași pricepere cu a înaintașilor lui. Primul rege născut pe pământ românesc, în confesiunea ortodoxă, Carol al II-lea era un excepțional cunoscător al tradițiilor noastre populare și un perfect vobitor al limbii literare române. De asemenea, Curtea Regală din vremea sa era organizată cu pedanterie, cu grija detaliului, cu infinit orgoliu și cu pricepere. Există dovezi certe că regele avea vaste cunoștințe în domeniile militar, științific, artistic și de bună guvernare, iar ele depășeau adesea pe cele ale specialiștilor din domeniile respective. 
  
Regele Mihai a domnit în anii 1940 peste o țară lovită, care se uita înspre Majestatea Sa și înspre buna lui mamă ca înspre garanții continuității și libertății ei. Regele reprezenta o chezășie instituțională, dar și una morală. Societatea românească se simțea încă ocrotită fiindcă tânărul rege era acolo, de veghe. Românii împărtășeau îngrijorarea de pe chipul prea tânărului lor monarh și îl înconjurau cu dragostea cu care înconjori pe cineva din propria ta familie, ogradă și cămin. Crăciunurile regale, organizate cu grijă și grație de Regina Elena, erau intime, calde, iubitoare, iar sutele de angajați care luau parte la ele se simțeau, în Sala Tronului, ca într-o catedrală. Oamenii se raportau la Suveran cu afecțiune și încredere, afară de respect sau admirație. 
  
În exil, Regele Mihai și Regina Ana au petrecut Crăciunuri simple, ca orice alt cuplu din lume care avea de pus pe masa de Ajun nouă-zece farfurii, pentru copii, părinți și bunici. Cadourile erau modeste, alese fiecare cu un înțeles anume și cu spirit de economie. Copiii au avut parte de Crăciunuri pline de dragoste, ocrotitoare, petrecute în simplitate, așa cum probabil nu ar fi avut dacă se nășteau într-un Regat al României anilor 1950. Situația Majestăților Lor a făcut ca principesele să trăiască toată copilăria și adolescența în case de țară sau de mici orașe, cu grădină ori înconjurate de o fermă. Crăciunul exilului era legat de aer curat, de zăpadă, de dealurile ce le puteai zări pe fereastră, de pădure, de cuibarul cu ouă calde, de tăiatul lemnelor pentru foc, de sobă și fotoliile cu perne moi, de afecțiunea bunicelor, care veneau să stea alături de copii și nepoate. 
  
La Săvârșin, Crăciunul zilelor noastre a fost de la început unul prețios, prin valoarea lui istorică și sentimentală. Oamenii, ca și Familia Regală, au sorbit cu nesaț, încă din anul 2001, fiecare clipă petrecută împreună. Crăciunurile regale de la Săvârșin sunt, în înțelesul lor, o victorie a omului și a societății împotriva vicisitudinilor propriei istorii. Și o victorie asupra propriului prezent. Pentru toată lumea, prezența Regelui, a Reginei, a Principesei Moștenitoare și a restului familiei, alături de primarul, parohul și locuitorii Săvârșinului, alături de arădenii, bănățenii și, în fine, de toți românii care se uită la televizor, este din nou o garanție de identitate, un model de spirit de familie, o sursă de mândrie, un argument pentru aura de mister și de iubire a sărbătorii Crăciunului, o punte sufletească între sine și cei dragi. 
  
Crăciunul, la Săvârșin, este mai simplu și mai puțin protocolar decât cele de la Curtea Regilor Carol, Ferdinand și Carol al II-lea. Este însă mult mai bine cunoscut de oameni, prin extraordinara lui multiplicare mediatică. Milioane de români știu, grație televiziunii, radioului și Internetului, fiecare fel de mâncare de pe masa regală, cum s-a împodobit pomul de Crăciun, ce culoare are fața de masă în fiecare an, cât de mare este curcanul gătit de doamna Viorica, ce prăjitură de Crăciun a făcut Regina Ana și cum au colindat Dubașii de la Săvârșin, purtând costumele populare ale străbunilor lor. 
  
Petrecerea Crăciunului în Familia Regală a depins de epoca românească în care el a avut loc. Realitățile, uneori crude, alteori binecuvântate, ale fiecărei zile din an și-au pus amprenta pe sărbătoarea Ajunului și a celor trei zile de Crăciun, de fiecare dată. 
  
Familia Regală, atât de fundamental legată de națiune și de mersul ei zilnic (în țară și în exil, deopotrivă), a trăit sărbătoarea Nașterii Domnului sub semnul prezentului românesc și al trăirii națiunii din acel an. 
  
sursa :www. romaniaregala.ro/ 
  
Referinţă Bibliografică:
150 de Crăciunuri ale Familiei Regale române / Cornelia Curtean : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1818, Anul V, 23 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Cornelia Curtean : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cornelia Curtean
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!