Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Jurnal > Mobil |   



Povestea celor 100 de pruni
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cele mai vechi amintiri ale mele de vacanta au in centrul lor cei 100 de pruni, din gradina noastra, de la tara.  
 
Povestea lor incepe inca dinainte de al II-lea Razboi Mondial, atunci cand bunica mea s-a casatorit, impotriva vointei parintilor ei, cu bunicul meu, orfan din Primul Razboi. Crescut ca si copil de trupa in armata austro-ungara, bunicul a fost dat la scoala. A fost functionar, la Posta Garii din Timisoara Nu era “un taran”. Fusese un barbat frumos si harnic, elegant, cu un salariu frumusel, dar bea foarte mult, dupa orele de serviciu. Tanara lui sotie incerca zadarnic sa faca economii. Dupa ce aparuse si un copil, mama mea, si-a calcat pe inima si a cerut ajutorul parintilor, sfatul lor. Mama ei o iertase, dar tatal ramase neinduplecat.  
 
Pentru ca in familia traditionala barbatul era “managerul” familiei, posibilitatea de a-si ajuta financiar fiica esuase. Asa ca, singura idee a strabunicii mele a fost sa-i ofere fiicei sale 100 de puieti de prun. Asa putea sa faca ea insasi, la cazanul comunal, tuica pentru sotul ei…ca sa bea un alcool “curat” si sa nu risipeasca banii familiei. Daca va obtine o productie buna, poate sa si vanda, ca sa-si faca si ea un ban “de care sa nu stie barbatul”.  
 
Ideea s-a dovedit geniala! Asa si-a facut bunica mea primii ei bani. I-a pus leu cu leu si si-a dat fata la scoala, la “Notre Dame” (o scoala celebra la acea vreme, in Timisoara, patronata de calugaritele catolice). Tot asa a inceput sa cumpere pamant…9,25 ha! Ba, mai mult, a devenit un furnizor de calitate pentru crasmele din sat, pentru ca “n-are farmec sa bei de unul singur”…ii zicea sotul. Intelegerea cu carciumarii fusese ca sotului ei sa-i fie servita doar bautura produsa de ea, “pruna curata”. Cel mai greu ii era sa ascunda tuica de bunicu. Avea un nas fin batranelul, de o gasea si sub cocenii din grajdiul vitelor.  
 
Mai tarziu, dupa moartea lor, prunii au devenit principala sursa de venit suplimentar pentru parintii mei. Desi tata era inginer si mama contabila, cheltuielile casei, cu doi copii, erau in crestere. Dupa pensionarea de boala a mamei, banii erau si mai putini. De cand ma stiu adunam la prune…toti, cu mic, cu mare…dimineata si seara. Dimineata, pana nu pleca la SMA sau la IAS, tata ne scutura zdravan prunii. Toti copiii de pe strada inca dormeau in vacante, cand noi adunam, de pe la 6,00 prunele…pana nu dadeau vecinii drumul la pasari, vite, ca sa le calce sau sa le manance. Seara, cand toti mergeau la scaldat sau la joaca, eu si sora mea adunam prune. Am blestemat fiecare pruna pe care puneam mana…Toate vacantele mele, toate verile erau marcate de acest cosmar: adunatul prunelor!  
 
Desi era pe vremea lui Ceausescu si nu era voie sa detii, ca particular, cazan de tuica, tata a primit cadou de la o tiganca din satul lui, din Oltenia, un cazan, pentru ca ii scapase odata dintr-un mare necaz. Nici azi nu stiu despre ce a fost vorba. Tata a fost mereu un om cu frica-n san, asa ca s-a consultat cu seful de post de atunci, ce sa faca? Raspunsul a fost clar: “il montezi, dar toata viata ta imi faci si mie tuica la el…fara plata!” Si asa a fost. Chiar dupa moartea sefului de post, cat a trait tata, le-a facut si lor tuica.  
 
Mama era “birtasita” casei. Avea clienti care bateau la geam si la 1 noaptea. Pe atunci carciumile se inchideau la 22,00. Era ora la care, rand pe rand, amatorii de tuica buna veneau la geamul nostru. Le dadea mama si pe datorie. Avea un caiet plin cu datornici! Cand luau banii sau faceau un ciubuc, clientii ei veneau sa plateasca. Mai erau si de cei care “fentau”, dar nu mai erau serviti in veci.  
 
Pe prunele stranse si pe tuica ne lua mama rochii noi, pentru ruga (balci/nedee), sandalute, ne trimitea in tabere scolare…ne cumpara rechizite pentru inceperea noului an scolar, lemne pentru iarna.  
 
N-am avut bunici, prieteni, rezerve financiare, dar am avut 100 de pruni!  
 
Cand se usca vreunul sau se rupea de la furtuna, era imediat inlocuit. Toata viata am avut in gradina 100 de pruni!  
 
Pentru ca mie nu-mi placea deloc sa adun la prune, sora mea inventa fel de fel de jocuri: ca sunt bombe si explodeaza daca nu le adunam in 10 minute/prun…sau ca la 10 galeti primim 10 lei…  
 
Anii au trecut. Parintii s-au stins, prea devreme, amandoi. Am ramas noi doua si prunii.  
 
In peisaj au aparut si ginerii. Fostul meu sot era alcoolic, ca si bunicul meu. Un om frumos, harnic…dar cu gatul vesnic insetat.  
 
“Vai de omul care are maini de aur si gatul palnie de argint!”ma necajea tatal meu. Dar avea dreptate. Dupa ce am divortat si a venit vremea partajului, primul lucru pe care si l-a revendicat fostul meu sot a fost damigeana cu tuica din boxa noastra de la bloc. Acum, ca e mort, vars o picatura din paharul cu tuica, de cate ori servesc pe cineva din tuica cea noua…pentru el si pentru bunicu.  
 
In urma cu cativa ani, dupa ce am suferit mai multe interventii chirurgicale, am refuzat sa mai merg la cules de prune. Aveam deja peste 45 de ani, peste 100 de kg. Mi-era greu si fizic si eram chinuita de ani de zile de cosmaruri nocturne cu aceste episoade…”ca vine ploaia si n-am adunat prunele!”  
 
Sora mea si-a dublat efortul si…a facut comotie cerebrala. M-am simtit vinovata, ca n-am ajutat-o, dar si ea e incapatanata. Am dorit sa platesc zilieri ca sa adune blestematele de prune, care pareau ca nu se mai sfarsesc din rodit, dar n-a acceptat. Zicea ca e o activitate care pe ea o calmeaza…insa soarele e prea puternic si la 6 dimineata…si seara la 19,00.  
 
Au urmat apoi 2-3 ani in care “am dat in parte” prunele…adica cel care le-a cules ne-a dat si noua o parte din ele, pentru tuica.  
 
Facea tata o tuica buna, de se lingeau pe buze tovarasii de la partid veniti in controale pe la SMA ori IAS. Unii l-au cautat si acasa, dupa ce s-a pensionat. Cum facea bunica tuica, nu stiu sa va spun, ca am fost prea mica cand s-a prapadit. Sora mea, insa, e specialista, ca tata.  
 
Ieri s-a apucat, plina de elen sa culeaga “prunele 2016”, ea singura, din nou…pana i s-a facut rau.  
 
Cumnatul meu a decis sa taie “blestematii aia de pruni”! “Doar n-o sa-mi bage, nenorocitii, nevasta in pamant!”  
 
Eram venita in Timisoara, iar sora mea ma sunase, ca sa-mi spuna printre hohote de plans, ca “vrea sa taie pruuuniiiiiii!!!!!!” Prin telefon auzeam drujba cumnatului meu.  
 
Mai pe seara, a revenit, fericita, cu vestea ca “a salvat prunii”! Vecinii de vis-à-vis, induiosati de suferinta ei, au decis sa adune fructele albastrii, toata vara…”in parte”.  
 
Inca avem 100 de pruni!  
 
Timisoara, 24.07.2016 Corina-Lucia Costea  
 
Referinţă Bibliografică:
Povestea celor 100 de pruni / Corina Lucia Costea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2032, Anul VI, 24 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Corina Lucia Costea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Corina Lucia Costea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!